Rebound

Tot una mai veche pe care nu ma postat-o pana acuma pentru ca nu imi permiteam, fiind intr-o relatie cu Elena, pe care voiam sa o fotografiez cu pula in gura si sa o fac vedeta. Din fericire mi-a citit mesaje din telefon ca o curva imputita ce e si m-a scapat de dilema asta. Cititi ca e cea mai apropiata de starea mea actuala. Beau in cinstea voastra si ma pis pe voi. PS: era initial intitulata 'reconstructivism'



muse exopolitics


Ma chinuiesc sa fac dragoste cu tine, desi nu iti stiu numele si nu imi amintesc fata ta, in timp ce bucati din tavan se prabusesc pe pat. E cutremur. Sau ma chinuiesc eu foarte tare. Un triunghi de beton cade langa noi la stanga. Te iau de mana si te arunc mai la dreapta. O teava scartaie si pocneste, improscand apa din bresa creata peste noi, pe peretele opus al camerei. Continuam. Sau continui. Am mana in parul tau si nu iti vad expresia. Tot ce imi sta in minte este fata ei de taranca plugara, facuta parca de un sudor din placi de tabla, la fel de eleganta ca un tractor, ca o hazna din lemn intr-un restaurant frantuzesc. Cuvintele ei ca un bici, pt ca imi ramane mintea in domeniul agrar, si brazdele lasate in imaginea-mi despre mine. In timp ce trupul isi continua miscarea ce cade in mecanic mintea reinvie durerea din acele brazde vechi. Cuvinte pe cat de contradictorii si de absurde in logica lor, pe atat de pline de fiere si de patos, eficiente in intentia lor: de a rani cu ochii inchisi. Prin aerul incetosat de apa pulverizata de sub jet (era o teava de apa calda) ma uit la fereastra si vad ca soarele se screme sa se ridice. Efortul nostru comun ma tonifica, ma galvanizeaza, suntem o echipa. Eu sunt ridicat, asta nu este niciodata o problema, dar nu reusesc sa ma desprind de ceva negru care ma invaluie si sa ma bucur de ce fac. Stiu ca te tradez, te ieftinesc si te dezamagesc gandindu-ma acum la ea dar nu pot sa ma abtin. A spus ca nu pot face dragoste cu tine. A spus ca sunt afemeiat, dar si ca sunt impotent. A spus ca sunt idealist, fraier si altruist dar si ca sunt negru la suflet, pervers si, evident, egoist. Stiu ca e un zero. Dar e greu sa ma consolez cu gandul asta acum, cand vad ca rautatea ei oarba prinde putere si primeste dovezi, se ancoreaza in realitatea mea mica si frageda.
O vad razand, ranjind, urat, ca proasta, savurandu-si razbunarea prosteasca, inutila si nejustificata, absurda dar atat de atroce si feroce, indecenta si dementa, rea si... de catea.
Mi-o imaginez fata in fata cu mine acum, intr-un alt loc. Acolo, in intunericul din care radea la mine. Stau simplu in fata ei si ma uit la ea. Eu sunt acolo cu tot corpul, ea e doar o fata imensa dar la fel de mare ca mine. Continua sa rada, acum imi rade in fata. Daca as avea o lance de-a unui hoplit macedonean, i-as infige-o in ochi si as continua sa imping pana as zgaria cu varful spatele craniului ei. Ura mi s-ar stinge imediat dupa impunsatura, pe la jumate as izbucni in lacrimi, si la sfarsit as cadea in genunchi urland furibund. Nu din mila, ci din regrete inexplicabile, absurde, de neinteles. Pentru ca nu am inteles niciodata de ce te porti asa.
Dar nu o am. Nu o pot crea cu mintea. Continui sa stau. Hohotul cedeaza incet intr-o grimasa de scarba cautata. In mare parte si reusita. Nu fac nimic. Nu am nici o expresie pe fata, in gesturi.
Deodata valul negru se ridica din senin de pe ochi si ma gasesc continuand ce faceam. Flasc, in tine. Da, acum poti spune ca a avut dreptate de-a binelea. Indiferent de tot ce a facut si de ce merita, sau daca acest efect nu este cauzat chiar de cuvintele si ura ei, faptul ramane ca in momentul asta are irevocabil dreptate in acest aspect. Soarele isi arata deja laserele pe cerul vanat de iarna si scaneaza mut realitatea bizara, chinuita, a infinitei rautati si pofte de sange uman a omului pe care o gaseste. Parca de fiecare data mai abrutizata, mai scarnava si de neinteles.
Ma imbrac, in partea cealalta, incet, pe indelete si ma apropii de fata imensa. Aproape. Sa ii simt rasuflarea putreda in nari si in gura. Infectie la sinusuri pe dracu’. Intotdeauna i-a putit gura. Scot o tigareta din buzunarul paltonului negru de lana, mi-o aprind semi-tacticos cu bricheta si o fumez aproape de fata ei, uitandu-ma atent prin ochii mijiti la ea, in ochii ei, prin ei, lasand fumul sa se ridice incet, drept, pe langa ea.
In cele din urma inceteaza si ranjetul. Acum ma priveste plina de ura incercand sa ma prefaca in scrum din priviri.
In cele din urma inceteaza si ura si orice emotie dispare de pe chipul labartat, stingandu-se inevitabil, ca orice sentiment fabricat, nenatural, fara o baza reala a faptelor, ca orice foc fara combustibil. Ramane doar tristetea, regretul negru abisal, chiar cel pe care il simteam eu mai devreme. Ca intotdeauna, ma blochez. Ridic mana spre obrazul ei brazdat de experiente urate. Ii simt caldura fetei si ma opresc la o distanta imperceptibila de pielea ei. Nu o pot atinge. O las in jos, ca pe o carpa. Ma retrag lent, precaut, ca in fata unui animal salbatic gata sa atace. Izbucneste intr-un hohot de plans animalic, racnit, blestemand cu limba de moarte, plina de ura, de rusine, de disperare. Ma intorc, fac cativa pasi, scot tigara din gura si, cu spatele la ea, o sting sub talpa.
Las bruma calda sa infiripe siroaie pe spatele meu, incovoindu-ma asupra ta si luandu-te in brate. Ma strivesc de tine ca sa ma simti. Iti simt mirarea. Numai eu stiu de ce...
Porneste alarma. E programata sa cante melodia mea preferata. Privesc afara prin ceata de apa calda si vad soarele, ridicat acum complet deasupra orizontului, imprastiind caldura lui ranita dar milostiva asupra lumii nebune pe care o gaseste. Intotdeauna ne iarta, in fiecare dimineata. Iti trag o palma pe solduri. Te patrund cu pofta. Facem dragoste.