Despre o tiganca si un rasist - scrisoare

Acum cateva luni bune am cunoscut o fata. O stiam de mai mult timp, ce cativa ani. Facusem o perioada meditatii cu ea la fizica. Era olimpica. Asta si faptul ca era jumatate tiganca jumatate unguroaica era tot ce stiam despre ea. Si o dispretuiam pt ca avea un caracter infect si se purta urat gratuit. De fiecare data insa o ignoram plin de dispret, fiind nedemna de replici acide sau macar o cana in cap. In cel mai rau caz i-am aruncat o privire lunga si staruitoare, plina de amenintare si scarba.
Anii au trecut si soarta ne-a readus impreuna la o bere, la petrecerea de farewell-gasite-ar-moartea-pe-unde-te-duci-de-cocalar-nemerituos a lui Radu, care se pregatea sa plece intr-un voiaj de un an in Asia. Momentan e inca dus pe meleagurile acelea si are un blog ca sa ne frece sare in ochi http://altnume.blogspot.com/

Asaaaaa si acolo, stand de vorba cu lumea, la un moment dat si cu ea, am fost surprins total de ceea ce am gasit zacand sub trei tone de cacat uman. Stiti despre ce e vorba, este ce caut eu mereu, apa in urina sau demnitatea in femei. Comparatia e ok pentru ca am la fel de multe sanse sa gasesc si una si alta. Evident, inainte sa ma persiflati, ca urina este 90% apa, dar ai bea-o tu si cu ma-ta?

Si am ajuns sa o sarut, si ea sa ma tina in brate. Am dansat in seara aia, am mers in alt bar, sau "club" cum urasc sa le zic la barurile unde se da din ce ti-a dat ma-ta. Acolo nu mai aveam bani si m-am imprumutat de la Radu, cu acei bani am luat un taxi, am mers acasa si am luat o suma mai rotunda. Pe urma nu mai gaseam drumul sa ne intoarcem pt ca fusesem dusi acolo din primul bar cu o duba a unui prieten care ne luase pe toti in spate.
Dupa ce am ratacit un sfert de ora prin frigul de decembrie in tricou (camasa mea era pe ea) am gasit un al doilea taxi (pe primul il luasem pana la FOSTA locatie a barului El Comandante si cand ne-am dat seama de asta era prea tarziu) si ne-am dus acolo unde trebuia. Stiu ca as putea povesti mai frumos toate astea dar s-au intamplat de ceva timp si este doar intro-ul.
E, si am stat acolo pana dimineata, cand ea s-a dus in parculetul din fata si a inceput sa isi faca de lucru cu un caine. Eu am incercat sa o fac sa plecam, am luat-o si in brate (are 40 de kile), dar ea statea acolo in continuare, frecand blana, negociind unde mergem si ce facem, eu cedand, ea plusand. Deznodamantul in continuare: aceasta este scrisoarea pe care i-am pregatit-o, dar pe care nu i-am dat-o niciodata.





Povestea incepe asa: eu voi spune niste lucruri care trebuie spuse, ca sa stim unde stam, tu ma vei acuza ca sunt paranoic si am blocaje, ca normal ar fi sa ma pot exprima liber si sa nu ma cramponez de detalii etc. Vei ajunge in final la o concluzie deosebit de matura si absolut originala de felul: „esti ratat!”
Ideea e, vezi tu, ca iti indur, asa cum am promis, si asa cum voi face mereu, toate loviturile, dar trebuie sa iti spun dinainte ca le prevad, in speranta ca poate vei alege sa renunti la ele, sa nu te mai faci de cacat degeaba si sa asculti cu o minte descuiata ce am de spus. „De ce?” te intrebi? De ce iti indur porcariile? Pentru ca te iubesc. Altceva? Buuuun.
In primul rand te bag in pizda ma-ti de proasta (nu rade!), este absolut evident ca stiam ca Japonia nu a fost niciodata comunista, dar imi era frica sa zic orice cand ai spus-o, si am ezitat destul cat tu sa trantesti replica. „Cum ajungi sa iti pui la indoiala asa usor niste chestii pe care le stii si dormind? Sau ar trebui, cel putin, sa le stii.” Pentru ca desi cunosc foarte bine stilul tau, si il intuiesc si mai mult decat il cunosc (n.b: stilul, nu pe tine!), sunt necopt (si voi fi intotdeauna asa probabil), neiesit demult din casa (da! Recunosc. Si daca razi esti proasta) si foarte naiv in relatia cu tine, pentru ca, din nou, tin foarte mult la tine.
De-asta pun la indoiala tot ce stiu. De-asta ma pun la indoiala pe mine.
Cat despre textele de atunci, din parc... mai e ceva de zis? Improsti cu cacat ca o scolarita si pe urma imi spui ca reactia MEA nu a fost matura, ca te-am lasat acolo balta in frig. In fond te-am rugat de multe ori sa mergem, cu un taxi, la tine acasa, fara mine, sub amenintarea ca te las acolo in cele din urma in pula mea. Ai ales cu vehementa si staruire varianta B. Ok...
„blondele nu exista!” o doamne, esti incuiata... Nu fah, nu despre asta voiam sa iti vorbesc, nici macar o secunda. Ai spus tu ceva si eu, ca sa inchid acel subiect am pomenit de natura lor generica: „manechin, inalta, blonda, ochi albastri” in speranta ca vei schimba subiectul, in fata a ceva atat de anost, si de ce nu, neveridic. Evident ca am avut o singura prietena de felul asta, desi restul au fost si alea foarte misto (folosesc aici termenul in acceptiunea de frumos, nu de bengos, bunaciune, buna-de-tras-pe-pula etc.). Ceea ce voiam sa incep sa iti spun era despre fosta mea prietena, si nu ca sa ma compatimesti sau ceva din sfera asta, desi la ce parere vad ca ai despre mine cred ca asta ai crede, ci ca sa iti impartasesc ceva care trebuie impartasit. Asta as fi vorbit cu tine daca veneai la mine, daca ai fi vrut sa vorbesti si daca nu ai fi fost prea obosita. Cand am vazut ca nu vrei sa vii, am zis sa iti spun acolo. Dar erai prea luata. Si prea rea. Si e ok. Pentru ca te iubesc.
Eu inca sunt cu fosta mea prietena, m-am impacat cu ea pentru ca o urasc si vreau sa ma razbun pe ea. De ce? Pentru ca mi-a distrus 3 ani din viata ca o curva si crede ca are dreptate in tot ce a facut. Defapt, a gresit in tot. Legatura cu tine e simpla: daca tu ai fi venit la mine as fi lasat dracu planu asta tampit. Nu ar mai fi contat. Dar e mai bine ca nu ai venit, imi voi rezolva cu maturitate problemele. Voi duce intreprinderea pana la cap. Sau, varianta mai buna, desi nu ti-as fi cerut sa faci asta sau orice altceva, tu m-ai fi sfatuit si/sau ajutat sa fac ceva mai la standarde. Standardele mele.
Daca nu as fi avut acest neg in inima nu as fi deschis nici un subiect nepotrivit situatiei si atitudinii tale cinice. As fi savurat doar fiecare clipa din experienta care esti (suna zemos... stiu. Sa zicem mai bine ca as fi fost mai cumpatat)
Dar, vai! Imi aduc aminte de cel mai gresit aspect din tentativa ta tipic tiganeasca de ratiune: nu voiam sa ti-o trag. Sau sa ne-o tragem, cum preferi. Si eu eram extenuat, si desi nu am mai futut (futut bine, ca altminteri... cand nu curge pica) de doi ani nu asta voiam, si nu te-as fi atins daca tu nu ai fi dat nici un semn. Voiam sa ma prezint, exact asa cum spuneai, sa te inglobez in ceea ce sunt. Ca macar cand vei mai vrea sa ma insulti sa stii cum sa o faci, nu asa, tragand cu arcu’ in avioane. Iar in privinta sexului: esti insuportabil de atragatoare, de plina de sex rafinat. Cu toate astea imi statea altceva in cap in momentul ala. Si desi nu pot sa ma gandesc la nimic mai mult de 5 minute fara sa imi vii in minte de Vineri incoace, nu pot sa am vise erotice cu tine sau sa imi imaginez ca iti fac porcarii. Pentru ca simt altceva, de alta natura, mai mult, mai... rar. Nu mai repet.
Sexul, la fel ca si alte aspecte, ar veni natural, de la sine. Voiam sa stai in patul meu, asa sfanta cum esti.
Cum am ajuns sa tin la tine asa mult? Cand vorbeam, in bar. Tu ai principiile mele, si in spatele carcasei fecale zace ceva foarte fragil care sufera. Si da, eu as putea sa iti alin suferinta. Pentru ca te iubesc sincer. As putea sa pun aici multe cuvinte pretentioase, dar prefer sa fiu taran si sa zic asa. Si nu numai pentru ca te iubesc, ci si pentru ca te merit. Nu sunt o lacusta pe langa tine, si realitatea ta nu este acolo unde spuneai tu fata de a mea. Desi ai spus ca nu esti de acord cu potentialul latent, daca mi-ai da o sansa ti-as demonstra ceea ce spun. Eu m-am lasat sa adorm incet-incet si sunt atrofiat acum din multe puncte de vedere si nu neg asta deloc. Am facut-o cu buna stiinta si nu comentez aici motivele sau daca a fost o greseala. Tu esti insa o cauza care merita efortul. Eu foarte rar gasesc asa ceva. Tocmai pentru ca, in starea mea decrepita, am standarde ridicate... La capitolul Performanta sunt temporar slab, dar nu confunda asta cu Esenta, care este defapt totul, si izvorul performantei.
Recunosc, m-ai fermecat spunand ca vei face din mine un specimen mare si puternic. Dar nu pentru ca asta e tot ce conteaza pt mine (progresul), ci pt ca asta vadeste o afectiune cum nu am gasit in nimeni vreodata. Pentru ca lumea e superficiala si de cacat.
Nu voi renunta la tine chiar daca ma vei refuza. Nu pentru ca nu iti respect spatiul personal (eu sunt un gentleman si stiu ce e frumos si ce nu). Ci pentru ca nu pot. Simt ca esti femeia perfecta pe care am cautat-o toata viata. E simplu si nu incerc sa o spun interesant. Sper ca ... nu mai conteaza, noapte buna.

PS: mi se ridica parul pe maini cand vad broscuta pe care mi-ai dat-o.
PS2: de cand m-ai sarutat, am fost permanent la un pas de a plange.
PS3: stiu ca e egoist si aparent prostesc sa spun ca te merit, dar asa e. E un adevar absolut, la fel cum un eschimos se poate intalni cu un papuas si va sti daca e fericit sau trist. Pur si simplu...
PS4: as vrea sa ma lasi sa incerc sa pun tot ce o viata de suferinta si alte simtaminte inutile au sedimentat in mine, in serviciul satisfacerii tale, in scopul de a te iubi. Si nu sportiv



mentionez in incheiere ca planul meu cu Elena nu a reusit, ea citindu-mi mesajele din telefon si deducand, cu agerul sau intelect de o introspectie teribila, ca nu am intentii prea bune.
...oricum, simplul gand ca ea (Elena) e singura fata din lume care ar putea raspunde la indemnul meu "Suge-o in cur!" cu "Se poate?" ma amuza teribil. Si da, a facut-o.