Se afișează postările cu eticheta Despre dragoste si nabadai. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Despre dragoste si nabadai. Afișați toate postările

miercuri, 23 februarie 2011

Black Holes and Revelations

Partea I: În subteran

Am plecat prin baruri cu Crizantem, o planetă de sex masculin cu nume floral. O planetă mică şi ridicolă de clasă C de la căcat pe care nu creşte nimic, doar se usucă nişte copaci. Fiind o planetă goală pe dinăuntru a intrat uşor pe uşa barului, formând din rezonanţa internă un câmp magnetic şi ipocrit care îi deformă realitatea, aşa cum face de obicei când are nevoie. Această planetă penibilă orbitează în jurul ei înseşi, crezându-se importantă şi privându-se singură ca proasta de soare. A doua zi urma să trecem prin reflexia prismatică şi critică a constelaţiei Ándromeda, o constelaţie cu foarte multe feţe şi cu şi mai multe centuri de castitate din meteoriţi geloşi.
Orbitez în jurul mai multor corpuri, unele mai cereşti, altele mai telurice. Un pulsar mic şi agitat cu un zâmbet frumos mă lasă să îi fac cinste cu o bere şi dansează cu mine energic până dăm cap în cap, moment în care mă roagă să o aştept să revină de la baie şi mă lasă cu observatoarele astronomice orientate direct în soare, timp de mai bine de 8 cicluri care au durat 45 de minute. Accept situaţia şi mă desprind de pe orbită staţionară.
Îl părăsesc pe Crizantem, îl las baltă, fiind ferm convins că e cazul să îl fac să simtă gustul amar şi afumat al dezamăgirii.
În alt bar, o formaţiune doar puţin mai masivă dar încă perfect geosferică dansează cu mine, atingându-ne. Râdem împreună de moldoveni, îi ofer o băutură complicată după care şi ea dispare pe drumul fără de întoarcere al toaletei, unde toate femeile îşi pudrează nasul înainte de a se urca în illo tempore, antecosmogonic şi prebigbang pentru totdeauna.
Crizantem spunea că e normal să îţi placă orice fată care îţi iese în cale... => eu miezos, el Jane.
Plec spre casă. Pe drum observ cum o fată îşi ia rămas-bun de la un băiat şi pleacă în aceeaşi direcţie. După câţiva paşi, sub imperiul preaplinului din suflet comit reprobabilul şi atipicul şi îi lansez o replică, fără falsă pudoare sau timiditate politicoasă. Ea se întoarce spre mine şi râde în hohote. O însoţesc până la metrou. Acolo căştile mele intră în urechile ei şi ea ascultă o melodie pe care o trimisesem unei femei cu care m-am culcat când era hotărâtă să se mărite: „Don’t Marry Her, Fuck Me”. O ştia, îi plăcea, ne-am luat de mâini şi am început să alergăm prin pasaj, pe stradă, traversând strada, peste florile degerate din faţa Teatrului Naţional, cântând refrenul în gura mare. Ne-am sărutat, ea a spus că nu mă vrea şi că ceea ce se întâmplă nu se poate întâmpla decât în filme şi trebuie deci să fie fals; ea pleacă, eu o conduc la troleu, în troleu, cu troleul, până acasă. A plâns, s-a liniştit, a adormit în troleu. Am ajuns la ea acasă de dimineaţă, sub un cer roz şi usturător, cu blocuri de 4 etaje în jurul nostru, monoliţi frumoşi şi jerpeliţi ai epocii de haur, supravieţuitori sentimentali care înfruntă frigul. Mi-a zâmbit, mi-a spus să ne întâlnim peste 5 zile în acelaşi loc, la ora 12 şi a plecat. Am dansat până acasă, în troleu, pe stradă, printre feţele frumos rănite şi brăzdate de tristeţe ale oamenilor târâţi prematur de stres în a doua vârstă care se duceau la serviciu la 6 dimineaţa şi mă priveau cu un dispreţ perfect normal. Nu ştiu cum o cheamă. În mod frumos, semăna cu solista formaţiei care cânta melodia aceea. Şi cu Scully. Si era moldoveanca.


Partea a II-a: Enter the Matricia

La un semn deschisă-i Calea Lactee. Matricia este o cometă de conformaţie ariană. Ea are o coadă lungă şi galbenă şi, privită noaptea prin Aurora Hiperboreală cu ochelari de cal sau de eclipsă parţială ea pare că are doi ochi albaştri. Deşi ea călătoreşte prin spaţiu cu viteză, este populată de o specie de nimfe-walkirii non-trofe care se hrănesc cu Frumos. Matricia este un proiectil de o densitate infinită, la fel ca o gaură neagră, doar că ea dă pe dinafară şi e albă. Aşa cum adesea se întâmplă în telenovele Science-Fiction, ea este atrasă în mod patologic chiar de o asemenea găurică mică şi neagră, una bătrână şi, se pare, pervertită de aşteptare, care la fiecare ciclu o prinde în event-horizon-ul lui şi încearcă să îşi hrănească gravitaţia miezului negru (înfometat de particule şi care nu lasă nici un sarman de foton să scape) direct de la emanaţiile gazoase şi solide ale Matriciei, a carei coadă intensă se destramă şi se prelinge într-o spirală spre nucleul lui în beznă.
Locuitorii planetei Crizantem, toţi poeţi şi astrologi, sunt până la ultimul angrenaţi în proiecte disperate prin care să salveze „marea cometă blondă”, aşa cum o alintă ei, de la a se lăsa consumată de gaura neagră. Ei au ajuns de mult, prin calcule matematice, la concluzia că nicio cantitate de energie nu va astupa găurica neagră şi că, chiar dacă cel mai tragic lucru se întâmplă, Matricia se va fi pierdut degeaba, la fel cum multe alte comete tinere o făcuseră deja, spun ei, înghiţite fiind de bătrâna găurică. Ei cu toţii respectă frumuseţea Matriciei şi o onorează ca pe un monument al naturii. Matricia este însă mult mai mult decât un simplu miracol al esteticului pentru ei, ei fiind cu toţii intelectuali inutili care dintotdeauna obişnuiau să se hrănească cu lumina, căldura şi particulele de gheaţă împrăştiate de ea prin spaţiu, care le parveneau din cer, trecând prin atmosfera lor rarefiată. Ei, de la un timp, mor prin inaniţie la scară planetară. Am spus că pe planeta Crizantem nu creşte nimic şi ea e goală pe dinăuntru. Dar nu a fost dintotdeauna aşa. Am spus că Matricia este un proiectil de înaltă velocitate.


Partea a III-a: Coliziuni

Ea trecea mereu pe lângă Crizantem, abia atingându-i straturile extreme ale atmosferei, într-o sfârâială de culori intense prin care se frigeau amândoi şi râdeau şi se bucurau. Dar Crizantem tânjea în urma ei şi ploile de meteori ce urmau de fiecare dată îl perpeleau. Într-o bună zi Crizantem, într-o mişcare de revoluţie grăbită, emotiv în aşteptarea ei, a ajuns prea devreme în poziţie şi s-a apropiat prea mult de Matricia. Ea a intrat în coliziune directă cu el, i-a intrat în înveliş pe o parte şi i-a ieşit pe cealaltă, smulgându-i şi nucleul în care s-a înfipt şi lăsându-i două găuri mari la ecuator. Violenţa impactului l-a aruncat pe Crizantem de pe orbita solară, aruncându-l în afara sistemului său, în întuneric, într-o morbidă mişcare de rotaţie, ca un titirez în derivă. Masa şi viteza Matriciei fiind infinite, ea nici nu a simţit lovitura, dar a observat că prietenul ei nu mai este acolo. În delungul ciclurilor enale oamenii spirituali dar semineputincioşi de pe Crizantem au umplut cu cârpe sau cu ei înşişi găurile din scoarţa planetei lor, dar miezul nu l-au putut înlocui. Aşa s-a ajuns la situaţia prezentă.


Partea a IV-a: Intrarea lui Marte

Acum apar eu şi cu faţada mea dură i-o fur pe Matricia de sub nas, umilindu-l total, strivindu-i şi ultima ipostază rămasă posibilă. Locuitorii mei, cercetatori în ştiinţe şi renascentişti ambitiosi au lucrat eficient şi hotărât şi în numai câteva cicluri diurne m-au adus pe un curs tangenţial cu al Matriciei, perfect calculat cu mult bun-simţ astfel încât nici o coliziune să nu aibă loc dar când corpurile cereşti vor fi destul de apropiate magnetismul meu irezistibil provenit din prea tarele meu nucleu să o faca pe ea să vină la mine. Pentru că, dacă învelişul, deşi arătos, are lipsurile lui, nimeni nu e mai miezos-nucleos, dur şi plin de fermecător stoicism ca mine. Pentru câteva zile am călătorit şi eu la viteza necalculabilă a Matriciei, fuzionând cu Ea în varii forme şi culori, transformându-ne repetat întreaga masă în pură energie şi înapoi, conform legii relativităţii în formă restrânsă şi scoţând sunete pline, şuierând in calea noastră. Schimbul de fluide a decurs bine şi cicluri în şir (care au părut o eternitate, timpul dilatându-se atunci când călătoreşti cu o viteză apropiată de 300.000 de km pe secunda) cercetătorii mei tineri, atei şi pasionali, poeţi hipersensibili şi visători empirişti ancoraţi în cinism s-au iubit orgiastic cu nimfele ei, demonstrând în cel mai brutal mod o dată pentru totdeauna că ei, umanişti şi duri, războinici cu bărbii romane, sunt mai poeţi decât misticii impotenţi şi tragicomici de pe Crizantem. Inevitabil, aşa cum astronomii mei realişti calculaseră de la bun început, Matricia a trebuit să se desprindă graţios cu nimfele ei şi să îşi continue parabola de nestăvilit dar atât de autodistructivă în iminenţa ei, ducand-o mereu înapoi la gaurica neagră şi flămândă ca un vampir energetic.


Partea a V-a: Ţigara retrospectivă

Ajung înapoi acasă. Crizantem era un tip de treabă, poate nu trebuia să fiu aşa dur cu el, îmi permit eu să privesc înapoi înţelegător cu prerogativul învingătorului. La urma urmei, nici nu am vrut vreodată să fie o competiţie între noi. El m-a stârnit. Şi nu i-am spus nimic care să nu fie adevărat, nici lui nici altcuiva. Doar că după plecarea ei mă simt gol şi totul pare atât de mecanic şi inutil atâta timp cât nu am facut-o să stea, să fie a mea. Ce am făcut de fapt, i-am furat un sărut, o clipă de fericire? Toată experienţa mea socială, toată înţelepciunea mea şi îndelunga suferinţă care mi-a adus-o, tot rafinamentul meu şi fineţea comportamentală care lui Crizantem îi lipsesc cu desăvârşire, el fiind un barbar coborât ieri din munţi şi care nu a trăit decât din cărţi, lipsindu-i cu desăvârşire experienţa directă şi nemijlocită a vieţii la persoana I... ce mi-au adus de fapt? Ceea ce îmi doream? Sau ceea ce credeam că îmi doresc? Cine este de fapt penibil, când eu stau în pat încovrigat şi tânjesc după ea, la o secundă după plecarea ei, iar el a avut măcar tăria de a-i spune din start ce vrea de la ea, în timp ce eu m-am mulţumit cu ceea ce ştiam că pot obţine şi a trebuit să ajung aici faţă în faţă cu dorul de ea, în singurătate, fără să mă mai pot ascunde de ceea ce simt, ca să accept că şi eu sunt naiv, visător, slab şi plin de dragoste moale sub crusta metalică? Nu, nu regret prin nimic ceea ce am făcut sau că am fost cu ea. A fost un proces iar eu am fost sincer cu mine şi cu ceilalţi la fiecare pas. A fi fost cu ea e nemăsurabil. Acum nu pot să stau fără ea deşi acesta fusese planul realist şi matur de la bun început. Ceea ce confundasem eu cu maturitate, realism şi sensibilitate a fost de fapt doar crusta întărită a rănilor, frică ce a ajuns să scrie regulile. Şi atunci cine e mai demn de milă, când tot ce am eu în plus faţă de Crizantem (pe lângă un nume mai puţin penibil) este un miez deja sfărâmat, o istorie a distrugerilor anterioare care m-au deşertificat şi m-au lăsat imun la durerile pe care îmi permit acum să le privesc cu superioritate şi să le demontez ca infantile cu atâta patimă, in alţii, tocmai pentru ca eu le-am suferit pe toate deja, şi mă mai şi laud cu asta? Asta era toată experienţa şi tactul meu hiperelaborat... o abundenţă tristă de lovituri pe care el nu le-a primit incă şi cu care eu mă mândresc precum un histrion patetic, demn de toată compătimirea.
Mă aşez în pat, dau drumul la televizor şi mă uit la un film trist. În timpul lui însă găsesc o steluţă pe pătură, una din multele steluţe fosforescente lipite pe peretele de lângă patul meu. Ele sunt lipite de mult acolo, de o fată pe nume Elena Melania. Acum una a căzut, dar de ce? Dacă ar fi vrut să o ia ca suvenir (aşa cum spunea ca şi-ar dori: un obiect simbolic) atunci nu ar mai fi fost aici, nu s-ar fi răzgândit... Nu se poate să fi fost de la prea intensa noastră foială erotică. Şi atunci îmi aduc aminte că ea pusese un picior pe perete în timp ce făceam dragoste...
Eu nu eram o planetă, eu eram o gaură neagră. Dar nu tot una mică, ci o gaură neagră supermasivă, formată prin unirea mai multor, prea multor găuri negre. O stea moartă care se visa o stea vie, un soare. Poate nu o gaură neagră dar o stea de neutroni tot eram. Iar populaţia mea nu erau decât spiritele neliniştite ale celor care fuseseră locuitorii mei dar muriseră de mult, consumaţi de infinita mea foame. În nenumăratele mele supernove.
Iau steluţa in mână, o strâng, mă ghemuiesc cât mai strâns în pat şi încep să plâng îndelung, ca un copil, simţind că, precum o pisică, dau afară un mare ghem de lână rea din suflet care stătea de mult acolo.


duminică, 16 august 2009

Pentru Oana, asa cum este


Ai fi vrut sa te cheme Ana. Si mie mi-ar fi placut mai mult, recunosc. Doar putin...

Ti-am facut pentru a prea-multa-doare-numai-cand-ma gandesc-a-cat-de-multa-pare-mult-si-oricum-nu-am-tinu-niciodata-socoteala-dar-as-zice-a-mia oara ceva.
O constructie mica. Ma pricep sa lucrez cu doua lucruri: cu cuvintele si cu mainile.
Ti-am trimis un mesaj dezinteresat ca sa para ca nu imi pasa atat de mult de tine inca, sa nu te sperie, sa nu te deranjeze, sa nu ajungi din nou sa spui ca ma port infect pentru ca eu te caut si tu nu imi raspunzi sau imi raspunzi in sictir sau ma ameninti, sau imi spui sa te uit ...ma striga maica-mea sa merg la baie dar ai inteles ideea si stim amandoi ca te-ai purtat ca o tarfa punct.

De fapt imi pasa foarte mult. Pentru ca vreau sa iti dau ce ti-am construit. Nu e la fel de misto ca moara aia de vant pe care ti-am dat-o acum 3 ani care se invartea de la un motor electric cu reductor si inauntru era o casa in miniatura cu lumina... ce spui? ca nu erai tu si ca nu te cunosc decat de 2 saptamani in care te-am vazut o data?
Nu era vb de tine tarfa draga, pura in esenta si infinit de sensibila dar cu caracterul unei scroafe. Era vorba de femeia din mintea mea, cea pe care o caut. Si pe care o exemplific prin... exemple ca tine. instante. pula mea
Ideea de femeie perfecta. Aia era din Constanta si era mult mai proasta ca tine, desi mai batrana. Si nu ma refer la cultura generala, la care oricum ma depasea, la fel cum o faci si tu, ci la caracterul ei. Firea ei era proasta. Incuiata. Si tu esti incuiata, dar ea era mult mai.

Alexandra o chema pe aia. Pe tine Oana. Pare atat de arbitrar incat imi pare strain. Nici nu te asimilam cu numele asta. Etichete agatate de destele de la picioarele cadavrelor lasate la fezandat pe mese: "Costel" "Vincentiu".. etc. Nu inseamna nimic.

Dar e interesanta. In felul ei rustic si... de lemn. E o macara. Eu as fi venit in locul tau. Sa imi dai bluza aia vestita. Sa bem o bere, sa fumam iarba, sa stam de vorbe usoare si amuzante, sa primesti cadoul meu, sa futem in 3 poate, dupa.

Well. Eu ma culc. Ai grija de tine. Oricare ai fi. Oana, Zuanna, sau celalalt nume pe care am promis ca nu il mai folosesc in public.

Daca nu te mai vad niciodata: sa bei mult dar nu cat sa ti se faca rau, niciodata. Sa futi mult dar numai tipi cu care nu iti va fi rusine mai tarziu. Sa bei mult. Sa fumezi dar numai marijuana ca nu vrei sa faci cancer. Sa bei mult si sa porti mereu crema de soare.

Salutari de pe planeta mea din Bucuresti. Am vrut sa inchei ceva ce a inceput urat(desi eu am facut tot frumosul pe care il stiu), frumos. O sa inchei si atat. Nu am sa te uit. Nu am sa povestesc despre tine, ca nu am ce, dar o sa ramai mereu o scanteie nedeslusita in neantul complex si trist al mintii mele.

Pentru tine mi-am dat strivit un deget azi, pentru tine mi-am stresat intreaga familie ca sa termin de construit balaria (familia mea fiind foarte greu de motivat si genul de oameni care iti stau in cale cu orice ocazie), pentru tine am ascultat o singura melodie o noapte intreaga in timp ce am mers cu trenul 9 ore si ~430 de km. Doar ca sa o am in suflet cand te voi vedea... Am facut frumos.
Pe dinauntru.
Adio.
Si tine bluza.

sâmbătă, 15 august 2009

Scrisoare de dragoste


nu am incercat sa sufoc nimic :)
esti proasta si din nou, te porti urat.
esti proasta ca scrii despre mine pe blog, lucru pe care eu mi-am promis sa nu il fac cu tine, pentru ca te respect.
esti proasta ca te simti aruncata la cratita. de mine... eu nu suport ideea de femeie incuiata si tu ma acuzi ca te-as vrea asa.
esti proasta ca nu ma cunosti, ca nu ai vrut sa ma cunosti, si acum incerci sa ma descrii.
esti deosebit de proasta ca faci ce face orice proasta: fugi, te ascunzi si te justifici, si ti se pare ca esti interesanta facand-o.
ce rost are? te ajuta?
nu am ce sa explic, nu e nimic de explicat. nu te-am injurat, nu te-am maltratat si nu te-am ranit in nici un fel, fizic sau moral. tu da, si stii asta.
ai facut-o intentionat. ai vazut si rezultatele.
mie imi este greu sa spun cuvinte ca "te iubesc", tu ai fost deosebit de speciala. mi-ai raspuns batandu-ti joc de asta. si de mine.
nu am spus ca nu vreau nimic, am spus ca vreau totul. nu vreau sa te 'castig' pentru ca nu vreau sa te 'am' ci vreau sa vrei sa stai cu mine. de asemenea nu esti un obiect, esti, sau erai, in ochii mei, o persoana.
Nu m-ai dezamagit asa de mult cum probabil iti inchipui. undeva ma asteptam la asta din partea unei pustoaice gaozare.
De ranit in schimb da, cumplit.
Am iesit din cochilia mea pentru tine, si tu m-ai ranit asa cum exersai pe altii de atata timp.
Nu ma intereseaza de altii. Si in raport cu tine nu ma gandesc la mine ca la un 'baiat' si la tine ca la o 'fata', ci ca la doi oameni, dezbracati de tot, ramanand numai alegerile, trecutul si ideile din ei. Doua entitati. Asta nu inseamna ca nu te-as fi futat. Dimpotriva.
Poti, si chiar vreau, sa stergi tot ce ti-am scris pe blog. Era singura posibilitate de a fi sigur ca citesti. De-acum asa o voi face, pentru ca te cred pe tine.
Si nu eram deloc tacut, am vorbit incontinuu si numai prostii...
tu esti dulce pentru mine si acum. poate intr-o zi o sa iti dai seama ca nu era nimic casnic, cratitos si dezgustator in... propunerea mea.
Este singurul lucru despre care nu ma pot forta sa vorbesc sincer, indiferent cum ar parea si cat de tare m-ar durea batjocura ta si a altora (spun altora pentru ca acum e public faptul ca sunt jalnic): ce am fi facut noi doi. Pentru ca voiam sa fie, nu sa vb despre asta...
te las acum sa iti faci numarul. ma intristeaza profund, pentru ca nu esti prima care reactioneaza asa.
razbuna-te pe mine, asa cum sunt in imaginatia ta. nu mi-ai dat niciodata ocazia sa fiu oricum. picteaza-ma in ochii altora scarbos asa cum tu ti-ai dorit sa ma vezi.
faptul ramane ca eu am tinut la tine si am vrut doar ocazia sa iti arat cum sunt si ce vreau de la tine. tu m-ai hranit cu cuvinte mari si mi-ai frant sperantele cu nesimtirea ta crunta ca o curva nespalata. Desi nu esti una. Am tinut la tine, da, recunosc. Sunt vinovat. Si chiar esti tot ce mi-am dorit. tot ce am asteptat de 23 de ani sa gasesc si pentru care am renuntat la aproape tot. Pentru IDEEA de tine. Si tu esti exact asa cum mi te-am imaginat. Dar nu vrei sa intelegi asta si ai senzatia ca trebuie sa mi-o dovedesti. CHIAR SI NESIMTIREA, cruzimea, tot. Vreau doar sa iti indrepti lama in exterior, pentru ca eu sunt ca tine, sunt de partea ta. Ti-am dovedit asta mereu. Da, acum sunt penibil, pentru ca ti-am dat voie sa ma faci penibil, sa faci orice din mine, pentru ca te vreau pe tine; si e mai important decat toate astea.
daca vrei sa vorbesti cu mine eu inca vreau. luni.

succes cu.. ce faci.
pa

luni, 1 iunie 2009

Despre o tiganca si un rasist - scrisoare

Acum cateva luni bune am cunoscut o fata. O stiam de mai mult timp, ce cativa ani. Facusem o perioada meditatii cu ea la fizica. Era olimpica. Asta si faptul ca era jumatate tiganca jumatate unguroaica era tot ce stiam despre ea. Si o dispretuiam pt ca avea un caracter infect si se purta urat gratuit. De fiecare data insa o ignoram plin de dispret, fiind nedemna de replici acide sau macar o cana in cap. In cel mai rau caz i-am aruncat o privire lunga si staruitoare, plina de amenintare si scarba.
Anii au trecut si soarta ne-a readus impreuna la o bere, la petrecerea de farewell-gasite-ar-moartea-pe-unde-te-duci-de-cocalar-nemerituos a lui Radu, care se pregatea sa plece intr-un voiaj de un an in Asia. Momentan e inca dus pe meleagurile acelea si are un blog ca sa ne frece sare in ochi http://altnume.blogspot.com/

Asaaaaa si acolo, stand de vorba cu lumea, la un moment dat si cu ea, am fost surprins total de ceea ce am gasit zacand sub trei tone de cacat uman. Stiti despre ce e vorba, este ce caut eu mereu, apa in urina sau demnitatea in femei. Comparatia e ok pentru ca am la fel de multe sanse sa gasesc si una si alta. Evident, inainte sa ma persiflati, ca urina este 90% apa, dar ai bea-o tu si cu ma-ta?

Si am ajuns sa o sarut, si ea sa ma tina in brate. Am dansat in seara aia, am mers in alt bar, sau "club" cum urasc sa le zic la barurile unde se da din ce ti-a dat ma-ta. Acolo nu mai aveam bani si m-am imprumutat de la Radu, cu acei bani am luat un taxi, am mers acasa si am luat o suma mai rotunda. Pe urma nu mai gaseam drumul sa ne intoarcem pt ca fusesem dusi acolo din primul bar cu o duba a unui prieten care ne luase pe toti in spate.
Dupa ce am ratacit un sfert de ora prin frigul de decembrie in tricou (camasa mea era pe ea) am gasit un al doilea taxi (pe primul il luasem pana la FOSTA locatie a barului El Comandante si cand ne-am dat seama de asta era prea tarziu) si ne-am dus acolo unde trebuia. Stiu ca as putea povesti mai frumos toate astea dar s-au intamplat de ceva timp si este doar intro-ul.
E, si am stat acolo pana dimineata, cand ea s-a dus in parculetul din fata si a inceput sa isi faca de lucru cu un caine. Eu am incercat sa o fac sa plecam, am luat-o si in brate (are 40 de kile), dar ea statea acolo in continuare, frecand blana, negociind unde mergem si ce facem, eu cedand, ea plusand. Deznodamantul in continuare: aceasta este scrisoarea pe care i-am pregatit-o, dar pe care nu i-am dat-o niciodata.





Povestea incepe asa: eu voi spune niste lucruri care trebuie spuse, ca sa stim unde stam, tu ma vei acuza ca sunt paranoic si am blocaje, ca normal ar fi sa ma pot exprima liber si sa nu ma cramponez de detalii etc. Vei ajunge in final la o concluzie deosebit de matura si absolut originala de felul: „esti ratat!”
Ideea e, vezi tu, ca iti indur, asa cum am promis, si asa cum voi face mereu, toate loviturile, dar trebuie sa iti spun dinainte ca le prevad, in speranta ca poate vei alege sa renunti la ele, sa nu te mai faci de cacat degeaba si sa asculti cu o minte descuiata ce am de spus. „De ce?” te intrebi? De ce iti indur porcariile? Pentru ca te iubesc. Altceva? Buuuun.
In primul rand te bag in pizda ma-ti de proasta (nu rade!), este absolut evident ca stiam ca Japonia nu a fost niciodata comunista, dar imi era frica sa zic orice cand ai spus-o, si am ezitat destul cat tu sa trantesti replica. „Cum ajungi sa iti pui la indoiala asa usor niste chestii pe care le stii si dormind? Sau ar trebui, cel putin, sa le stii.” Pentru ca desi cunosc foarte bine stilul tau, si il intuiesc si mai mult decat il cunosc (n.b: stilul, nu pe tine!), sunt necopt (si voi fi intotdeauna asa probabil), neiesit demult din casa (da! Recunosc. Si daca razi esti proasta) si foarte naiv in relatia cu tine, pentru ca, din nou, tin foarte mult la tine.
De-asta pun la indoiala tot ce stiu. De-asta ma pun la indoiala pe mine.
Cat despre textele de atunci, din parc... mai e ceva de zis? Improsti cu cacat ca o scolarita si pe urma imi spui ca reactia MEA nu a fost matura, ca te-am lasat acolo balta in frig. In fond te-am rugat de multe ori sa mergem, cu un taxi, la tine acasa, fara mine, sub amenintarea ca te las acolo in cele din urma in pula mea. Ai ales cu vehementa si staruire varianta B. Ok...
„blondele nu exista!” o doamne, esti incuiata... Nu fah, nu despre asta voiam sa iti vorbesc, nici macar o secunda. Ai spus tu ceva si eu, ca sa inchid acel subiect am pomenit de natura lor generica: „manechin, inalta, blonda, ochi albastri” in speranta ca vei schimba subiectul, in fata a ceva atat de anost, si de ce nu, neveridic. Evident ca am avut o singura prietena de felul asta, desi restul au fost si alea foarte misto (folosesc aici termenul in acceptiunea de frumos, nu de bengos, bunaciune, buna-de-tras-pe-pula etc.). Ceea ce voiam sa incep sa iti spun era despre fosta mea prietena, si nu ca sa ma compatimesti sau ceva din sfera asta, desi la ce parere vad ca ai despre mine cred ca asta ai crede, ci ca sa iti impartasesc ceva care trebuie impartasit. Asta as fi vorbit cu tine daca veneai la mine, daca ai fi vrut sa vorbesti si daca nu ai fi fost prea obosita. Cand am vazut ca nu vrei sa vii, am zis sa iti spun acolo. Dar erai prea luata. Si prea rea. Si e ok. Pentru ca te iubesc.
Eu inca sunt cu fosta mea prietena, m-am impacat cu ea pentru ca o urasc si vreau sa ma razbun pe ea. De ce? Pentru ca mi-a distrus 3 ani din viata ca o curva si crede ca are dreptate in tot ce a facut. Defapt, a gresit in tot. Legatura cu tine e simpla: daca tu ai fi venit la mine as fi lasat dracu planu asta tampit. Nu ar mai fi contat. Dar e mai bine ca nu ai venit, imi voi rezolva cu maturitate problemele. Voi duce intreprinderea pana la cap. Sau, varianta mai buna, desi nu ti-as fi cerut sa faci asta sau orice altceva, tu m-ai fi sfatuit si/sau ajutat sa fac ceva mai la standarde. Standardele mele.
Daca nu as fi avut acest neg in inima nu as fi deschis nici un subiect nepotrivit situatiei si atitudinii tale cinice. As fi savurat doar fiecare clipa din experienta care esti (suna zemos... stiu. Sa zicem mai bine ca as fi fost mai cumpatat)
Dar, vai! Imi aduc aminte de cel mai gresit aspect din tentativa ta tipic tiganeasca de ratiune: nu voiam sa ti-o trag. Sau sa ne-o tragem, cum preferi. Si eu eram extenuat, si desi nu am mai futut (futut bine, ca altminteri... cand nu curge pica) de doi ani nu asta voiam, si nu te-as fi atins daca tu nu ai fi dat nici un semn. Voiam sa ma prezint, exact asa cum spuneai, sa te inglobez in ceea ce sunt. Ca macar cand vei mai vrea sa ma insulti sa stii cum sa o faci, nu asa, tragand cu arcu’ in avioane. Iar in privinta sexului: esti insuportabil de atragatoare, de plina de sex rafinat. Cu toate astea imi statea altceva in cap in momentul ala. Si desi nu pot sa ma gandesc la nimic mai mult de 5 minute fara sa imi vii in minte de Vineri incoace, nu pot sa am vise erotice cu tine sau sa imi imaginez ca iti fac porcarii. Pentru ca simt altceva, de alta natura, mai mult, mai... rar. Nu mai repet.
Sexul, la fel ca si alte aspecte, ar veni natural, de la sine. Voiam sa stai in patul meu, asa sfanta cum esti.
Cum am ajuns sa tin la tine asa mult? Cand vorbeam, in bar. Tu ai principiile mele, si in spatele carcasei fecale zace ceva foarte fragil care sufera. Si da, eu as putea sa iti alin suferinta. Pentru ca te iubesc sincer. As putea sa pun aici multe cuvinte pretentioase, dar prefer sa fiu taran si sa zic asa. Si nu numai pentru ca te iubesc, ci si pentru ca te merit. Nu sunt o lacusta pe langa tine, si realitatea ta nu este acolo unde spuneai tu fata de a mea. Desi ai spus ca nu esti de acord cu potentialul latent, daca mi-ai da o sansa ti-as demonstra ceea ce spun. Eu m-am lasat sa adorm incet-incet si sunt atrofiat acum din multe puncte de vedere si nu neg asta deloc. Am facut-o cu buna stiinta si nu comentez aici motivele sau daca a fost o greseala. Tu esti insa o cauza care merita efortul. Eu foarte rar gasesc asa ceva. Tocmai pentru ca, in starea mea decrepita, am standarde ridicate... La capitolul Performanta sunt temporar slab, dar nu confunda asta cu Esenta, care este defapt totul, si izvorul performantei.
Recunosc, m-ai fermecat spunand ca vei face din mine un specimen mare si puternic. Dar nu pentru ca asta e tot ce conteaza pt mine (progresul), ci pt ca asta vadeste o afectiune cum nu am gasit in nimeni vreodata. Pentru ca lumea e superficiala si de cacat.
Nu voi renunta la tine chiar daca ma vei refuza. Nu pentru ca nu iti respect spatiul personal (eu sunt un gentleman si stiu ce e frumos si ce nu). Ci pentru ca nu pot. Simt ca esti femeia perfecta pe care am cautat-o toata viata. E simplu si nu incerc sa o spun interesant. Sper ca ... nu mai conteaza, noapte buna.

PS: mi se ridica parul pe maini cand vad broscuta pe care mi-ai dat-o.
PS2: de cand m-ai sarutat, am fost permanent la un pas de a plange.
PS3: stiu ca e egoist si aparent prostesc sa spun ca te merit, dar asa e. E un adevar absolut, la fel cum un eschimos se poate intalni cu un papuas si va sti daca e fericit sau trist. Pur si simplu...
PS4: as vrea sa ma lasi sa incerc sa pun tot ce o viata de suferinta si alte simtaminte inutile au sedimentat in mine, in serviciul satisfacerii tale, in scopul de a te iubi. Si nu sportiv



mentionez in incheiere ca planul meu cu Elena nu a reusit, ea citindu-mi mesajele din telefon si deducand, cu agerul sau intelect de o introspectie teribila, ca nu am intentii prea bune.
...oricum, simplul gand ca ea (Elena) e singura fata din lume care ar putea raspunde la indemnul meu "Suge-o in cur!" cu "Se poate?" ma amuza teribil. Si da, a facut-o.

marți, 5 mai 2009

poemul: branza cu usturoi si pate, la pranz

Draga mea cu stea in frunte
Cu plete-albe, nu carunte
M-am gandit asa-ntr-o doara
Sa iti fac cadou: o cioara

Ea sa-ti croncane man~ana,
Sa-ti mance napolitana,
Si sa-ti zica, cand zambesti,
Cat de tare ma scarbesti

Smurfette, smurfette
You make my heart go wet
M-am razbunat pe hamster, mi-am efectuat hybrisul
Uitandu-ma pe maneca ei eu am vazut Parisul.

Atat am vrut sa-ti mai spun draga:
Cu mine nu mai bei o braga,
Si de-ti trimiti solii timide
Poarta mea o voi inchide.

Alte Elene purtatoare
De Boli Trans-raSpanditoare,
Eu ma uit frumos la ele,
Ca-s frumoase dar Michelle.

vineri, 27 februarie 2009

Primul Post (pe bune)




Azi m-am hotarat sa fac 3 lucruri:
1. O sa ma duc sa imi iau la bataie prietenii care m-au neglijat cumplit si o sa le bag mintile in cap
2. Indiferent ce se alege de facultatea mea o sa ma duc in alta tara sa muncesc ca operator inchizator conserve pe un vas sau ca pescar intr-o fabrica de conserve - sau chiar ca barman intr-un... BAR din Dublin - si o sa strang bani traind din mai nimic, iar cu banii stransi o sa vizitez Asia unde o sa ma destrabalez.
3. M-am gandit mult inainte sa postez rezumatul acelei lungi perioade din viata mea si faptul ca am ales sa o fac dovedeste ca m-am impacat perfect cu ea (cu perioada) si nu am nevoie de nici un fel de intelegere sau empatie. Ma doare fix la doi coti de pula de ce credeti. Singurul motiv este utilitatea practica a povestii pentru intelegerea povestilor ce vor urma.

Azi de-asemenea m-am plimbat cu metroul in loc sa merg la scoala, ca parintii mei sa creada ca ma duc la scoala, 2 ore. Si am citit. Nu stiam ca la depoul IMGB metrou' iese la suprafata, am avut un soc si un flashback din Half Life 2 (stiti, multe trenuri p'acolo, in jocu' ala).

Tot azi trecand pe langa o domnisoara blonda care impartea reclame la banca... ma rog la o banca, vad le da reclame tuturor dar pe mine, desi trec vadit de pe-langa-ea, ma ignora. Trec 10 metri, ma intorc si ii cer "Da-ti-mi si mie una va rog" si conversatia decurge:
"Daca va intereseaza comisioanele si informatii despre carduri...."
O masor de sus pana jos si spun:
"Nu multumesc, doar dobanzile ma intereseaza"
Se uita ea la mine de data asta, mai intrebator decat pozitia ei (pozitia ei functionala, rolul ei in situatia data si in dialogul nostru ma porcilor!) ii permitea si ii clarific:
"Am si eu 100 de milioane in banca si incerc sa profit de criza" si zambesc conventional+putin pervers.
"La varsta ta ai asa bani seriosi?" cu un ton apreciator dar cu privirea in alta parte. "De-asta nici nu ti-am intins-o ca pari tanar". Zambeste si se uita la mine sumar.
"E foarte bine". Purtam niste bocanci de piele de vreo 7 ani dar care se tin inca bine (bontimes - piele de vaca pentru copite de bou), niste blugi tot foarte vechi da' intregi si un polar de la northface. Rockeru' tipic.
"Nu e chiar asa. 30 de milioane i-am castigat intr-un proces acum 4-5 ani. Am pornit de acolo si am adaugat in timp."
"E ceva totusi. Eu am 26 de ani si nu am nimic in banca. Cand mai scap eu de maica-mea..."
"Si eu stau cu parintii. Eu am 23. Si stai linistita. Te descurci. Nu ai pierdut nimic inca." Ea se uita la mine intrerupt, intorcandu-se sa dea mai departe fluturasii. Era frumoasa. Avea parul pana pe la a doua coasta de sus, mainile lungi si delicate, dar nu fragile si purta o combinatie comuna de cizme pufoase (dar nu wookie) cu blugi stramti bagati in ele. Din acele cizme ieseau niste gambe suple si tari, care, desi purta o haina neagra lunga, prevesteau un cur la fel de tare si bine inchegat.
"Eu lucrez de fapt la o firma de turism, pe la romana, stii. Asta - da din barbie - doar asa ca sa mai scot si eu un ban pe langa".
"Vad ca mai ai putine" indraznesc eu uitandu-ma in mainile ei infrigurate.
"Ei. Dar am si toata cutia aia de-acolo" aratand spre un stalp din dreapta ei, de langa o cabina telefonica, la baza caruia statea o cutie de carton cam de marimea a doi porci de guineea. In fata noastra se intindeau mese pliante cu martisoare.
"Pacat zic eu, zimbind jenat. Te-as fi invitat sa bem o cafea (ma uit spre restaurantul Intermacedonia, de vis-a-vis, in intersectie). Poate ti-e frig."
Imi zambeste: "Da-mi un pix."
Scot unul din ghiozdanul plin de caiete goale si carti cumparate in ziua aia de la librarie si i-l intind, impreuna cu reclama, pe spatele careia scrie un numar.
"Maine. Pe la 10, 10 jumate, daca mai vrei sa stam de vorba sau ceva, suna-ma. Ok?"
"Sigur" zambesc cu greutate simtind cum se rupe ceva in piept si se varsa in jos pe vene.
"Imi pare rau dar acum nu pot sa plec pana nu termin astea, si dupa merg la serviciu. Dar suna-ma maine, si vorbim"
"Chiar nu e nevoie sa zici de doua ori" zic zambind, si ma pleznesc mental peste frunte in secunda doi. Retard.
"Vorbim atunci. O zi buna in continuare. Si serviciu usor! " zambesc si plec. Disfunctional social? Cu siguranta. Dar cauzele sunt multiple si rezultatul este unul complet justificat si cel mai fericit posibil. Eu stiu de ce sunt ce sunt, si stiu si de ce am facut alegerile care m-au adus aici si nu le regret. Dar atunci eram altcineva. Eram altruist, tolerant si rabdator. Am renuntat la rabdarea asta. Si uite cum, cu un simplu zambet (cu dintii din fata rupti - ai mei!) si o raza de soare se trage apa dupa ani de umilinta gratuita si suferinta apostolica. Cum am zis, am renuntat la asta. Nu merita. Vreau sa traiesc azi.