Alte chestii vechi

Le postez aici ca le gasesc partial interesante. Desi aceste sentimente nu mai exista azi, ele au existat. Ura de atunci este amorteala de azi. Iat-o.

Muse - Starlight


Vesnica oscilatie intre inchiderea de ochi egoista, calduroasa si comoda si sinceritatea introspectiva atat de sfasietoare dar aducatoare de catharsis m-a adus din nou pe veceu cacandu-ma cu sange. Ma uit la unchiile picioarelor lungi si incovoiate, prea mari si pentru o fata, si cu doliu verzuliu la radacini. Nu reusesc sa gasesc in mine motivatia sa pun dreacu mana pe forfecuta si sa le fac fresh. Gandul imi zboara mereu la acelasi lucru stupid. La confirmarea sociala de a avea o prietena, de a o saruta in public. De a o agata in public, si asta e cel mai tare lucru. Am observat ca nimic nu ii pune pe ganduri pe oameni, nu ii face sa se indoiasca de judecatile lor aspre pe care ti le-au aruncat cu usoara nonsalanta in fata sau ti le-au agatat tiptil de coada ca momentul in care esti acceptat de catre altii. Mai ales cand e vorba de iubire. Daca fata aia il iubeste asa mult, inseamna ca e ceva de capul lui, nu? Nu?!! Ahhhhh, inca un dop iese cu pleoscait din cur destramand rana veche si supuranda a sfincterului. Imi si inchipui bilele maronii manjite cu rosu plutind sau scufundandu-se in apa albastruie, lasand dare frenetice si rosii.
Revenind. Ce pentru altii e o simpla pizda, pentru mine este o sansa la respect. Il caut unde si cum nu trebuie? Desigur. Si totusi, mi se pare cel mai simplu si mai eficient mod de a arata tuturor ca gresesc.
Gandurile constructive imi agita sangele, emotiile vechi, reminiscentele franturilor de amintiri, de intelepciuni momentane castigate atunci, pe vremea cand umblam prin baruri dupa fete, cand ma simteam bine si fericit ca o fac, stiind ca fac ceva bun si nu ceva de care ar trebui vreodata sa imi fie rusine, aceste senzatii vechi zic imi redeschid canalele chimice dintre neuroni, uscate de mult de prea mult joc stupid pe calculator. Simt ca mi se framanta fecalele din dos. Am emotii autoinduse. Intrun fel penibil, recunosc, dar nu imi pasa acum. Problema este eterna umbra cenusie care se profileaza in spatele acestor rationamente. Rusinea.


Din nou ma gandesc la Tarfa. Cum sa ma izbavesc de umilinta ei, sa ii arat ca a gresit in tot, intotdeauna si nu a inteles niciodata nimic. Sa ii arat tot ce pot sa fac in ciuda raului facut de ea, indicand cu atat mai mult tot ce as fi putut face impreuna cu ea, daca m-ar fi ajutat catusi de putin, daca mi-ar fi fost alaturi in exorcizarea demonilor, sau daca macar nu ar fi facut rau, daca nu ar fi existat deloc in viata mea, fara a mai deveni ea insasi unul si cel mai urat dintrei acei demoni. Dar... acest scenariu este raiul in comparatie cu realitatea prezenta si este greu chiar si de imaginat acum, cel putin pentru mine, fara sa mi se franga inima. Nu de mila pentru mine insumi, desi nu ar fi nimic in neregula cu asta, ci din absurditatea atatui rau. Imi vine sa ii crap capul numai cand ma gandesc. Nu ma plac cand urasc, dar nu pot simti altceva si nici nu stiu ce sa fac pentru ca nu vad nici o portita de consumare a acestei uri, nici o metoda de a o epuiza, nici una reala. Nu imi suport ura, e urata, dar nici nu pot scapa de ea, nu am nici o supapa de evacuare. Sunt inchis cu stoicism de familie, de amicii prea superficiali si de prietenii prea de cacat care m-au dezamagit si parasit. Toti se uita de sus si cu mandrie la mine, ar fi o adevarata erezie sa incerc sa caut o asemenea supapa. As fi anormal. Eu trebuie sa fiu exemplar, ideal, perfect si la masura asteptarilor nescrise dar eterne. Nimeni nu da doi bani dar toti au asteptari si cerinte. Cu atat mai mult ar merita sa le calc in picioare, razbunandu-ma sangeros pe animalul acesta belicos si prost. Nimeni nu o merita mai mult ca ea, si ca ei. Dar nu stiu ce sa fac. Asa ca renunt sa ma mai gandesc. Ma screm in continuare, sa iasa tot raul. Dupa ce ma voi goli voi fi zdrelit dar mai curat, ma voi sterge cu usturimi apocaliptice si voi merge inapoi la jocul meu idiot, singurul care nu are asteptari ipocrite, nu este dezamagit irecuperabil de mine si nu ma poate rani. Poate maine seara voi iesi cu David, care a spus ca s-ar putea sa iasa mai devreme miercuri. Poate mergem intr-un bar unde poate vor pune melodii care imi vor placea, si care imi vor da curaj, laolalta cu David, care poate ma va imbarbata si nu deprima ca de obicei. Si poate ca voi ajunge acolo si curat, spalat si chiar atragator. Poate ca maine seara imi voi cunoaste dragostea in clubul acela. Si ea ma ajuta sa termin facultatea, motivandu-ma mereu cu prezenta ei de zana energica si debordant de candida, limpezindu-mi aberatiile cu mintea ei neintinata de toata suferinta mea singuratica, prosteasca si mucegaita, facandu-ma prin faptul ca ii pasa sa fac pasul si efortul crucial care va fi necesar pentru a schimba macazul, atunci cand aceasta nevoie se va prezenta. Ea va veni cu mine la facultate, ma va saruta acolo de fata cu proastele mele colege, aratandu-le ca un gest obscen cu mijlociul ca toate teoriile lor despre mine nu fac cat o ceapa degerata in fata adevaratei calitati, a adevaratului discernamant care recunoaste intre toate mizeriile si scarboseniile lor intelectuale, intre toate judecatile lor crude, inguste si scarnave adevarata calitate in starea ei pura. Eu. Numai eu si cu ea vom fi stiut, dar ele toate vor fi silite acum sa recunoasca. Sangele apa nu se face, iar din cacat nu faci bici. Esenta se va ridica deasupra tuturor tentativelor de parvenire, de educare a prostiei in inteligenta, deasupra tuturor acestor tragici ani care au trecut peste mine ca nesfarsite inmormantari, de sine, ca consecutive valuri de vant uscat plouand cu sare, si peste ele, si altii, peste toti cei care fac umbra pamantului degeaba, peste toti cei care se mint cu buna stiinta ca sunt mai buni decat sunt de fapt, peste ei care le atarna din invidie celorlalti bolovani de picior pentru ca ei nu pot evolua, peste ei zic, au trecut ca ploi fertile de vara, ca orzul peste gaste, ca matasea peste diarie.