Ego

Cel mai deprimant lucru atunci cand te consideri creativ in scris e sa ti se spuna ca esti siropos si diabetic. Si prin deprimant aici ma refer la senzatia de cadere libera a coaielor in miscare rectilinie uniforma in jos. Oamenii pe care ii respecti din auzite ajung sa iti fie brusc antipatici si gretosi atunci cand ii cunosti in persoana. Si nu e neaparat dezamagirea cea care lucreaza aici, in cazul de fata vorbim despre o doamna inteligenta si abila... In cazul de fata a doua jumatate a premizei functioneaza. Asadar nu partea cu "respecti" (care conduce la dezamagire), ci partea cu "din auzite". Din auzite adica ea nu a auzit de tine... Si atunci relatia de respect e unilaterala. Si atunci nu poate pretui momentele tale de simplu si frumos, partial pentru ca nu stie ca e ceva asa de rar (o perla e mult mai alba cand e aruncata intr-o mare de cacat) si partial pentru ca TU nu te pricepi sa fii simplu si frumos, petrecandu-ti timpul in sfera mizerabil si rafinat. Si atunci procesul trebuie luat de la cap, trebuie sa ii arati ca esti o mare de rahat, dar sigur un rahat atat de interesant si elaborat, ca mai pe urma sa poata aprecia o micuta perla simpla in mijlocul ei.
Interpretatorii (nu interpretii) sutn de doua feluri. Unii sunt politicosi dar ii doare in pula, iar altii sunt superficiali si cruzi si te lasa sa citesti doar juma' de pagina din text pentru ca nu au timp de sobolani insignifianti ca tine. Pe cei din urma ii putem astfel acuza si de prostie. Da, am putea face asta. In cazul de fata nu cred ca s-ar lipi acuzatia. Asa ca daca primii sunt ipocriti si ascund o superficialitate in substrat, cei din urma o afiseaza fara jena si si-o asuma. Si daca primii te pot ajuta doar cladindu-ti increderea in tine (pana la inevitabila dezamagire totala), cei din urma nu te pot ajuta cu mai nimic, pana cand nu te infiltrezi prin barierele lor de VIP-uri. Dar dupa ce o faci, te poti baza pe o parere onesta, o intelegere la rezolutie mare si o atentie acerba. Si cum nimanui nu ii trebuie amagire, utili raman doar cei din urma.
Ha! Eu siropos si dulceag. Da, recunosc, sunt mai mult decat stangaci cand incerc sa spun ceva simplu si frumos, pentru ca nu ma pricep decat sa fiu agresiv, acid, uscat, dur, tragic si dramatic. Si sensibil dar nu intr-un fel sanatos, doar patologic. Nu e nimic, imi place sa fiu subestimat. Cand incepi de jos, nu ai unde sa mergi decat in sus. Am sa ii demonstrez cum stau lucrurile Doamnei Profesoare Simona Popescu.

Maiou alb, sutien negru

Azi am batut un om. Am maltratat o fiinta si m-am simtit bine. Era (si este, ca nu am mers asa departe...) o fata senzuala cu parul negru, cu buze mari si rosii.
Purta un maiou alb, de sub care ii ieseau tupeist bretelele sutienului negru.

Violenta din inima mea e ireconciliabila
Frumusetea mea nu e doar o masca, e un costum
Demonii mei trebuie omorati, nu scosi
Dorintele mele secrete sunt partea cea mai buna din mine

Facultatea de Litere

Un vers dintr-un cantecel al formatiei Parazitii suna cam asa: “Privesc viata printr-un geam de Mercedes/Din exterior”. Cam asa este si viziunea mea asupra facultatii noastre lemnoase si scartaitoare. Exterioara.
Ma duc astazi sa imi vizez permisu’ de citit... Da, stiu ca nu citesc. Nu ce trebuie. Nu cat trebuie. Sa nu mai zic de cand. Nu pot. Nu pot pentru ca nu aveam inca carnetu’ de student vizat. Ma duc sa imi vizez carnetu’ de student. In timp ce sunt invitat politicos afara si imediat dupa primit din mila inauntru cu replica imbietoare “Lasa-l ma ca asta e ala care e de cinci ani la noi si mai are si 28 de restante”, in timpul asta, zic, imi scot carnetu’ de student si raman constipat la cap frunzarindu-l. Coincidenta e providentiala. Am fix 5 (cinci) note trecute in carnet. E ca si cum as fi luat cate o nota in fiecare an petrecut aici.
In fine... bla bla bla stampila intalneste hartia si ies cu trimiteri mentale la origini. Si nici eu nu prea le placeam pe ele...
Ies pe coridorul de la parter, stanga (privit cum intri pe usa din fata, aia dinspre arhitectura), si vad numa’ cururi marfa peste tot. Ah... nostalgia. Curul e ceva de suflet pentru mine si la noi in facultate ele nu au lipsit niciodata. Asta ma face sa fug cu gandul inapoi cand eram anul I. Pentru prima oara. Aveam un teanc de carti imprumutate de la biblioteca si mergeam cu ele in brate pe coridor. Eram atat de agitat ca m-am impiedicat si le-am scapat pe toate. Le-am ridicat atent, rosu de rusine si am fugit sa iau un taxi pana acasa; imi era rau de emotie.
Veneam atunci la Hogwarts cu planuri mari si stralucitoare. Aveam de gand sa ma transform intr-un om, sa imi umplu nenumaratele goluri rusinoase din cultura, sa iau lucrurile in serios asa cum numai eu stiu, sa ajung in cele din urma chiar profesor, indiferent daca pe parcurs sunt tratat cu intelegere, afectiune si respect sau nu.
Unele intalniri chiar pot sa iti strice ziua, totusi. Sigur, cand esti un ciudat nemultumit si inadaptat ca mine nu te poti astepta sa iti faci prea multi prieteni. Din start. Dar daca ai nesansa sa mai intalnesti si o varianta neaosa de stalker, crescut in secta de adventisti pana la 23 de ani si proaspat emigrat din gaesti in cautare disperata de barbat, cu sau fara voia lui, asta sigur nu te ajuta sa te integrezi. Si nu ma refer aici la urmaririle alea zilnice atat la scoala cat si pana acasa. Asta chiar poate lucra in avantajul tau. “Uite, are o prietena”. Gen.
Dar sa fii bantuit cu lunile telefonic, noaptea, la usa, la interfon, pe strazi, la cursuri, la biblioteca, sa fii scuipat in fata in mijlocul facultatii in timp ce incerci sa ii explici ca refuzi sa vorbesti cu ea daca nu vorbeste mai incet si mai civilizat, sa fii lovit, tras de haine in public, amenintat (da. Unii recurg la amenintari cand iubesc) si sa se imprastie cu consecventa si precizie cele mai scarboase barfe despre tine, asta sigur nu te va ajuta prea mult la capitolul self-esteem si integrare sociala.
Ea este Elena si am fost impreuna trei ani. Acum e profesoara de romana, latina si engleza si merge cu copiii in excursii. Cand ne-am intalnit nu stia ce inseamna (literalmente) cuvinte ca buncar si viking. Ah, inainte sa trec mai departe: am ajuns sa am o relatie cu ea cand absolut nimeni nu mai interactiona cu mine, prieteni nu am avut niciodata (se pare...), familie nici atat, iar ea era singura cu care puteam sa vorbesc.
E mereu misto sa revizualizezi momentul, procesul tragerii apei peste un vis major.
Si, iata asa, in ultimii doi ani n-am mai dat pe la scoala de scarba ei. De fapt era mai mult un dispret imposibil amestecat cu paralizie si uimire. Ea facea din cel mai pur vis al meu cel mai gretos cosmar si eu nu aveam ce sa fac decat sa accept. Cand o fata te loveste sau scuipa nu o poti lovi inapoi, nici macar in aparare. Cand te indeparteaza de toti vorbind despre tine nu poti sa vorbesti despre ea sau despre ceea ce spune; simpla adresare a acestui subiect te face sa iti pierzi statutul natural masculin in ochii celorlalte fete, care nu inteleg prea multe despre viata si conditia masculina dar le place sa vorbeasca despre ea.
Acum revin. In forta. Dar de unde sa incep? Imi este atat de greu, de rusine sa ma bag in seama cu noile mele colege, sa le cer un curs, o bibliografie, o muie, ceva.
Asa ca ma imbrac frumos si ma plimb pe Lipscani. Plec de acasa ca sa nu imi mai ranesc parintii cu dovada ratarii mele absurde. Ma uit in ochii trecatorilor, cartarescian. Beau bere si scriu in locuri linistite, ma intalnesc cu amici care nu dau doi bani pe mine si orice as spune sau face nu vor da niciodata dar imi datoreaza bani (luati de la parinti...) si imi vars matele in fata lor. Metaforic.
Beau cafea in varful movilei din Cismigiu, ofer flori mici si urate cate unei fete spunandu-i ca azi e micul craciun, o sarbatoare nationala finlandeza, si eu trebuie sa respect traditia de a darui o floare celei mai frumoase si triste fete pe care o intalnesti in ziua respectiva, pentru ca bunicii mei erau finlandezi. Stiu ca e doar ora 11 antemeridian, dar sunt sigur ca nu voi intalni o fata mai frumoasa ca tine azi, orice as face. Gretos si diabetic, nu? Mananc la Mc pana ma apuca diareea si iau un taxi pana acasa, complexat fiind de ideea trebii mari in toalete publice sau institutionale. Sau oricare alta decat a mea.
Si mereu ma intorc aici. Ma uit la puternicele straluciri barbare ale soarelui peste tablele acoperiselor sinistre, printre lemnele murdare ale schelelor, pe suprafetele induratoare si ruginite ale burlanelor. Vreau sa apartin. Ma plimb dupa-amiaza sau in dimineti cetoase pe scari si coridoare. Nu mai stiu de mult ce caut, dar nu ma pot opri. Imprumut cate o carte, schimb cate o replica, cer ajutorul mereu, cu orice ocazie. Ma uit la cururile marfa care se plimba peste tot, grabindu-se cu scop. Toape de maidan, club, cocteiluri si dans pe bar in fuste in carouri de ‘scolarita porno’, intelectuale hipioate de narghilea, proza intermoderna, concerte pheonix si perversiuni stilate, acide si umilitoare botezate quality time de lectura, film sau studiu,  maicute de o cafea, teme multe si constiincioase si sex destrabalat reprimat cu anii, toate sunt aici. Toate traiesc, invata, mananca, iubesc si se basesc aici. Ele functioneaza. Dar e un zid intre mine si voi. Ridicat in timp, edificat si tencuit cu malefica atentie in ultimii trei ani.
Ascult James – Getting away with it pana cand simt ca mi-a intrat in oase si maduva rezoneaza pe ritmul ei. Nu pot purta decat o melodie in telefon si o tin mereu pe aceeasi. Ipod nu am avut niciodata.
Merg cu metroul. Rog fete care intra sa imi lase loc si ele o fac, zambind. De fiecare data. Uneori se iau paznici dupa mine si ma pierd ca un diavol in lumea panicata, mormaind “nu stim, nu stim la cine striga”.
Ma duc sa ma intalnesc cu fete ‘cunoscute’ pe net. Una ma roaga sa merg cu ea la cabinetul ginecologic ca a fost violata si cand ajung acolo nu e si are telefonu’ inchis.
O fata trece pe strada dansand, cu casti in urechi, o opresc si o intreb, imi da castile sa ascult. Eu i le dau pe ale mele. Nu recunoaste melodia. Pleaca, se grabeste, autobuzul...
Pseudoprietenii s-au dus dracu’, s-au plictisit de mine sa trag de ei/ele sa mergem la imbatat/agatat prin baruri si fumuri.
Incerc sa citesc si imi vine sa plang. Pentru ca realizez ca vreau si imi place, la fel cum imi place facultatea asta, indiferent de ce ar spune oricine, dar nu are rost daca nu ai respect de sine. Si ea mi-a luat asta, in acei trei ani... Pretioasa resursa si asa atat de rara in geografia mea.
Mi-a afectat si m-a privat de mult mai multe, de la lucruri de valoare materiala de prin casa si momente de potentiala fericire pana la sanatate si relatiile cu familia, prietenii si colegii. Dar asta nu ne importa aici, acum.
Ceea ce ne importa este faptul ca nu a suportat niciodata consecintele actiunilor sale, pentru ca nimanui nu ii pasa. Asta e problema cu a fi perfect singur.
Si atunci de ce sa construiesti, daca poate fi oricand distrus? De oricine! De ce sa depui efort, daca viata si libertatea ta nu sunt ale tale si sunt de inchiriat?
Tot merita, pentru a-ti imbunatati calitatea trecerii timpului... Dar nu si daca esti singur. Nu ai pentru cine. Tu nu esti un scop in sine si un om nu exista decat in masura in care relationeaza, interactioneaza, pentru ca e o fiinta sociala. Si nu te poti face fericit pe tine insuti. Poate doar eu gandesc asa, dar nu imi pot oferi singur afectiune si nici nu vreau. Si despre afectiune vorbesc.

Eu sunt George, si daca ma vezi vreodata, iubeste-ma, zambeste-mi, sau macar ignora-ma.

Alte chestii vechi

Le postez aici ca le gasesc partial interesante. Desi aceste sentimente nu mai exista azi, ele au existat. Ura de atunci este amorteala de azi. Iat-o.

Muse - Starlight


Vesnica oscilatie intre inchiderea de ochi egoista, calduroasa si comoda si sinceritatea introspectiva atat de sfasietoare dar aducatoare de catharsis m-a adus din nou pe veceu cacandu-ma cu sange. Ma uit la unchiile picioarelor lungi si incovoiate, prea mari si pentru o fata, si cu doliu verzuliu la radacini. Nu reusesc sa gasesc in mine motivatia sa pun dreacu mana pe forfecuta si sa le fac fresh. Gandul imi zboara mereu la acelasi lucru stupid. La confirmarea sociala de a avea o prietena, de a o saruta in public. De a o agata in public, si asta e cel mai tare lucru. Am observat ca nimic nu ii pune pe ganduri pe oameni, nu ii face sa se indoiasca de judecatile lor aspre pe care ti le-au aruncat cu usoara nonsalanta in fata sau ti le-au agatat tiptil de coada ca momentul in care esti acceptat de catre altii. Mai ales cand e vorba de iubire. Daca fata aia il iubeste asa mult, inseamna ca e ceva de capul lui, nu? Nu?!! Ahhhhh, inca un dop iese cu pleoscait din cur destramand rana veche si supuranda a sfincterului. Imi si inchipui bilele maronii manjite cu rosu plutind sau scufundandu-se in apa albastruie, lasand dare frenetice si rosii.
Revenind. Ce pentru altii e o simpla pizda, pentru mine este o sansa la respect. Il caut unde si cum nu trebuie? Desigur. Si totusi, mi se pare cel mai simplu si mai eficient mod de a arata tuturor ca gresesc.
Gandurile constructive imi agita sangele, emotiile vechi, reminiscentele franturilor de amintiri, de intelepciuni momentane castigate atunci, pe vremea cand umblam prin baruri dupa fete, cand ma simteam bine si fericit ca o fac, stiind ca fac ceva bun si nu ceva de care ar trebui vreodata sa imi fie rusine, aceste senzatii vechi zic imi redeschid canalele chimice dintre neuroni, uscate de mult de prea mult joc stupid pe calculator. Simt ca mi se framanta fecalele din dos. Am emotii autoinduse. Intrun fel penibil, recunosc, dar nu imi pasa acum. Problema este eterna umbra cenusie care se profileaza in spatele acestor rationamente. Rusinea.


Din nou ma gandesc la Tarfa. Cum sa ma izbavesc de umilinta ei, sa ii arat ca a gresit in tot, intotdeauna si nu a inteles niciodata nimic. Sa ii arat tot ce pot sa fac in ciuda raului facut de ea, indicand cu atat mai mult tot ce as fi putut face impreuna cu ea, daca m-ar fi ajutat catusi de putin, daca mi-ar fi fost alaturi in exorcizarea demonilor, sau daca macar nu ar fi facut rau, daca nu ar fi existat deloc in viata mea, fara a mai deveni ea insasi unul si cel mai urat dintrei acei demoni. Dar... acest scenariu este raiul in comparatie cu realitatea prezenta si este greu chiar si de imaginat acum, cel putin pentru mine, fara sa mi se franga inima. Nu de mila pentru mine insumi, desi nu ar fi nimic in neregula cu asta, ci din absurditatea atatui rau. Imi vine sa ii crap capul numai cand ma gandesc. Nu ma plac cand urasc, dar nu pot simti altceva si nici nu stiu ce sa fac pentru ca nu vad nici o portita de consumare a acestei uri, nici o metoda de a o epuiza, nici una reala. Nu imi suport ura, e urata, dar nici nu pot scapa de ea, nu am nici o supapa de evacuare. Sunt inchis cu stoicism de familie, de amicii prea superficiali si de prietenii prea de cacat care m-au dezamagit si parasit. Toti se uita de sus si cu mandrie la mine, ar fi o adevarata erezie sa incerc sa caut o asemenea supapa. As fi anormal. Eu trebuie sa fiu exemplar, ideal, perfect si la masura asteptarilor nescrise dar eterne. Nimeni nu da doi bani dar toti au asteptari si cerinte. Cu atat mai mult ar merita sa le calc in picioare, razbunandu-ma sangeros pe animalul acesta belicos si prost. Nimeni nu o merita mai mult ca ea, si ca ei. Dar nu stiu ce sa fac. Asa ca renunt sa ma mai gandesc. Ma screm in continuare, sa iasa tot raul. Dupa ce ma voi goli voi fi zdrelit dar mai curat, ma voi sterge cu usturimi apocaliptice si voi merge inapoi la jocul meu idiot, singurul care nu are asteptari ipocrite, nu este dezamagit irecuperabil de mine si nu ma poate rani. Poate maine seara voi iesi cu David, care a spus ca s-ar putea sa iasa mai devreme miercuri. Poate mergem intr-un bar unde poate vor pune melodii care imi vor placea, si care imi vor da curaj, laolalta cu David, care poate ma va imbarbata si nu deprima ca de obicei. Si poate ca voi ajunge acolo si curat, spalat si chiar atragator. Poate ca maine seara imi voi cunoaste dragostea in clubul acela. Si ea ma ajuta sa termin facultatea, motivandu-ma mereu cu prezenta ei de zana energica si debordant de candida, limpezindu-mi aberatiile cu mintea ei neintinata de toata suferinta mea singuratica, prosteasca si mucegaita, facandu-ma prin faptul ca ii pasa sa fac pasul si efortul crucial care va fi necesar pentru a schimba macazul, atunci cand aceasta nevoie se va prezenta. Ea va veni cu mine la facultate, ma va saruta acolo de fata cu proastele mele colege, aratandu-le ca un gest obscen cu mijlociul ca toate teoriile lor despre mine nu fac cat o ceapa degerata in fata adevaratei calitati, a adevaratului discernamant care recunoaste intre toate mizeriile si scarboseniile lor intelectuale, intre toate judecatile lor crude, inguste si scarnave adevarata calitate in starea ei pura. Eu. Numai eu si cu ea vom fi stiut, dar ele toate vor fi silite acum sa recunoasca. Sangele apa nu se face, iar din cacat nu faci bici. Esenta se va ridica deasupra tuturor tentativelor de parvenire, de educare a prostiei in inteligenta, deasupra tuturor acestor tragici ani care au trecut peste mine ca nesfarsite inmormantari, de sine, ca consecutive valuri de vant uscat plouand cu sare, si peste ele, si altii, peste toti cei care fac umbra pamantului degeaba, peste toti cei care se mint cu buna stiinta ca sunt mai buni decat sunt de fapt, peste ei care le atarna din invidie celorlalti bolovani de picior pentru ca ei nu pot evolua, peste ei zic, au trecut ca ploi fertile de vara, ca orzul peste gaste, ca matasea peste diarie.

3 chestii

Nimeni nu isi spune singur despre el decat acele lucruri pe care vrea sa le creada si are nevoie de reafirmare.
-
Cineva disfunctional m-a provocat. Nu spun cu ce. Bah frate, daca tu tii sa iei asupra ta vina pentru tot ce iti fac ceilalti, si sa spui ca au facut-o DOAR pentru ca tu le-ai dat ocazia, atunci lumea ta este un balon de sticla. Totul se rezuma la deciziile tale, chiar si raul altora il pui tot in carca ta, iar mie asta mi se pare patologic de egocentric. Iar al doilea lucru care reiese este ca singura ta protectie, si chiar filozofie de viata pentru ca e dusa la extrem, este lipsa interactiunii: nimeni nu se va lua de tine din lipsa de interes, pe principiul capul plecat sabia nu-l taie. Ca sabia, al vederea a ceva atat de patetic se moleseste, devine flasca si iti da doar cu maneru pe la bot in semn de dispret. Da vere, functioneaza. Dar te rog, nu te mai intreba de ce esti singur in lupta cu nevoile sexuale si afective. Te si vad sarind de cur in sus si spunand ca si eu sunt singur. DA! Dar eu stiu de ce sunt singur, tu nu. Si eu nu sunt o planeta d-aia mica, pe care Goaulzii nu o vor ataca in veci pentru ca e mai mare daraua decat ocaua. NU, eu am multi dusmani. Asa ca ceva interes prezint.
Apropo, sunt doua feluri de muzica pe care trebuie sa o gusti ca sa intelegi placerea de a avea inamici: ori manea-lautareasc-tiganeasca, ori scotian-irlandez-punk-simfonica. Eu sunt personal merg pe a doua craca dar iti pot oferi exemple din ambele.
Solutia oferita de mine mi se pare auto-evidenta, auto-impusa chiar: E NEVOIE sa te expui riscului, sa le oferi celorlalti sansa sa iti faca bine sau rau, numai asa te poti apropia de ei. Lasa decizia in mainile lor, si judeca bine din ceea ce aleg sa faca. Daca ai fi spus ca sunt mult prea naiv, asa cum ai spus in "Nu e nevoie sa gusti toata apa ca sa iti dai seama ca e sarata", atunci ti-as fi dat dreptate. Dar si acolo motivatia a fost la fel de fiziologica si de inevitabila: Eu aveam nevoie sa ii mai dau ei o sansa. Aveam nevoia disperata de a-mi demoonstra ca gresisem. Problema e ca nu gresisem, ci avusesem dreptate.
-
Nietzsche are perfecta dreptate in privinta (sau mai bine zis avea dreptate. nu pt ca dat in primire de mult, ci pt ca realitatea a degenerat cumplit de la formularea ideilor sale) degenerarii instinctelor. Ma uit la un clip porno: doua fete caucaziene (albe e la fel de ok, nu doare pe nimeni nici in umbra la pula) cu un african-american (...zi numa' negrotei ca e calare pe tine cu tot tribu'). Una ii sare in pula cealalta i-o suge. Pe urma fac schimb si cealalta sare, doar ca cu gaozu', in timp ce prima trece la vorbitor. Toata scena are un aer teribil de impregnat de sexualitate. Si nu l-ar fi avut daca era unu albicios acolo, atunci ar fost ceva comun, cu un puternic aer porcesc. Problema care ne face deliciul e rasiala, sa vedem gigantul acela amenintator si negru rupandu-le mufa celor doua fiinte delicate si slabanoage, umilindu-le si calcandu-le in picioare toate inhibitiile si principiile, toate barierele educatiei si ale societatii, cu o mandrie sadica si stralucitoare pe fata. Asta si merita societatea noastra, sa vina toti negrii nespalati direct din savana si sa isi bage pula pe gatu nostru, pentru ca am ajuns destul de depravati incat sa ne placa. Degradarea instinctelor. Ne visam bucati si plangem cand ne demontam. E ridicol. Iar cei ca mine, cei carora nu le place umilinta, si cred ca ideile de dragoste si umilinta sunt incompatibile, si CAUTA dragostea, nu sexul, si sunt destul de sinceri incat sa recunoasca deschis ca nu sunt intregi fara cineva care sa ii iubeasca, acestia sunt ratatii. E, de-aia sunt eu mandru sa fiu ratat. Zat, sclavi ai psihoistoriei lui Asimov. Sunteti aruncati de colo-colo, iar gusturile si credintele voastre sunt niste bile de biliard pe masa celor puternici si hotarati. Voi reveni si voi aprofunda.

Dezvirginarea blogului meu

De cateva saptamani ii tot schimbam culorile. Astazi am inteles ca nu are rost si le-am lasat balta. Sau perfectionismu' meu patologic a fost satisfacut si am putut trece mai departe. Nu veti stii niciodata. Sa o luam matematic, ca procesul sa fie eficient, cat mai putin dureros si, eventual, chiar placut.
1. Motive: Mi-am facut blog ca sa le fac in ciuda altora.
Totul a inceput acum o juma' de an cand cineva m-a intrebat de ce nu am profil Hi5. Faptul ca acel cineva avea tzatze si buci misto m-a adus fiziologic in imposibilitatea de a-i da un raspuns natural din familia "De ce as avea?" sau "N-am nevoie " sau chiar "Pentru ca nu sunt destul de ratat, du-te-n gatu' ma-ti si nu mai da buzz cand joc DotA" (DA joc DotA, E cel mai retardat joculet pe care l-am intalnit in viata mea, AM intalnit acolo cei mai ratati oameni SI de cand joc cred ca mi-am pierdut vreo 10,20 de puncte din IQ DAR Satisfactia de a-ti bate joc de prosti insa este inegalabila si creeaza dependenta). Asa ca i-am zis, ceva mai politicos dar pastrandu-mi demnitatea: "STAI CA IL FAC ACUMA!". Dupa ce l-am facut (cu tipa nu a iesit nimic, taci) am inceput sa scriu la jurnal, tot felu' de porcarii (povestioare fantastice, chestii cotidiene, poezii [!]). Pana cand, intr-o zi cu smog, o mare tarfa s-a suparat ca s-a despartit de mine si (avand parola mea de Hi5, mail si mess -cretin? da ) a sters totu', mi-a sters contacte din lista si mailuri , si EVIDENT, a inceput sa vorbeasca pe mess in locu' meu. Asupra tarfei voi reveni, ea va face subiectul multor relatari de acum incolo. Mi-am recuperat jucariile intr-o alta zi cu gauri in stratu' de ozon da' nu le mai folosesc. Ca sa ii fac in necaz ca uite, io tot scriu orice ai face tu, mi-am facut blogu' asta dupa mai bine de trei luni. Si nu numai ei, ci si tsunamiului de batuti in mecla care au blog azi si (evit sa folosesc fumata expresie "nush sa lege doua cuvinte") sunt mai prosti ca mine, dom'le. Parol.
2. De ce v-ar fute asta? Pentru ca arat bine, am pula mare, am bani si... errrm mai era ceva. Pula mea, vedeti si voi. Ah, pentru ca sunt inteligent, sensibil si cultivat. Da. Si o sa va placa ce scriu.
3. Ce voi scrie aici si cu ce o sa va faca voua viata mai buna: O sa scriu despre aventurile mele anoste, despre tot felu' de chestii filozofice de prin trolee si tramvaie si chiar din bancile facultatii (unde ajung rar) si o sa incerc sa va alin durerea cauzata de traiul abuziv si canibal de azi.