Primul Post (pe bune)

Azi m-am hotarat sa fac 3 lucruri:
1. O sa ma duc sa imi iau la bataie prietenii care m-au neglijat cumplit si o sa le bag mintile in cap
2. Indiferent ce se alege de facultatea mea o sa ma duc in alta tara sa muncesc ca operator inchizator conserve pe un vas sau ca pescar intr-o fabrica de conserve - sau chiar ca barman intr-un... BAR din Dublin - si o sa strang bani traind din mai nimic, iar cu banii stransi o sa vizitez Asia unde o sa ma destrabalez.
3. M-am gandit mult inainte sa postez rezumatul acelei lungi perioade din viata mea si faptul ca am ales sa o fac dovedeste ca m-am impacat perfect cu ea (cu perioada) si nu am nevoie de nici un fel de intelegere sau empatie. Ma doare fix la doi coti de pula de ce credeti. Singurul motiv este utilitatea practica a povestii pentru intelegerea povestilor ce vor urma.

Azi de-asemenea m-am plimbat cu metroul in loc sa merg la scoala, ca parintii mei sa creada ca ma duc la scoala, 2 ore. Si am citit. Nu stiam ca la depoul IMGB metrou' iese la suprafata, am avut un soc si un flashback din Half Life 2 (stiti, multe trenuri p'acolo, in jocu' ala).

Tot azi trecand pe langa o domnisoara blonda care impartea reclame la banca... ma rog la o banca, vad le da reclame tuturor dar pe mine, desi trec vadit de pe-langa-ea, ma ignora. Trec 10 metri, ma intorc si ii cer "Da-ti-mi si mie una va rog" si conversatia decurge:
"Daca va intereseaza comisioanele si informatii despre carduri...."
O masor de sus pana jos si spun:
"Nu multumesc, doar dobanzile ma intereseaza"
Se uita ea la mine de data asta, mai intrebator decat pozitia ei (pozitia ei functionala, rolul ei in situatia data si in dialogul nostru ma porcilor!) ii permitea si ii clarific:
"Am si eu 100 de milioane in banca si incerc sa profit de criza" si zambesc conventional+putin pervers.
"La varsta ta ai asa bani seriosi?" cu un ton apreciator dar cu privirea in alta parte. "De-asta nici nu ti-am intins-o ca pari tanar". Zambeste si se uita la mine sumar.
"E foarte bine". Purtam niste bocanci de piele de vreo 7 ani dar care se tin inca bine (bontimes - piele de vaca pentru copite de bou), niste blugi tot foarte vechi da' intregi si un polar de la northface. Rockeru' tipic.
"Nu e chiar asa. 30 de milioane i-am castigat intr-un proces acum 4-5 ani. Am pornit de acolo si am adaugat in timp."
"E ceva totusi. Eu am 26 de ani si nu am nimic in banca. Cand mai scap eu de maica-mea..."
"Si eu stau cu parintii. Eu am 23. Si stai linistita. Te descurci. Nu ai pierdut nimic inca." Ea se uita la mine intrerupt, intorcandu-se sa dea mai departe fluturasii. Era frumoasa. Avea parul pana pe la a doua coasta de sus, mainile lungi si delicate, dar nu fragile si purta o combinatie comuna de cizme pufoase (dar nu wookie) cu blugi stramti bagati in ele. Din acele cizme ieseau niste gambe suple si tari, care, desi purta o haina neagra lunga, prevesteau un cur la fel de tare si bine inchegat.
"Eu lucrez de fapt la o firma de turism, pe la romana, stii. Asta - da din barbie - doar asa ca sa mai scot si eu un ban pe langa".
"Vad ca mai ai putine" indraznesc eu uitandu-ma in mainile ei infrigurate.
"Ei. Dar am si toata cutia aia de-acolo" aratand spre un stalp din dreapta ei, de langa o cabina telefonica, la baza caruia statea o cutie de carton cam de marimea a doi porci de guineea. In fata noastra se intindeau mese pliante cu martisoare.
"Pacat zic eu, zimbind jenat. Te-as fi invitat sa bem o cafea (ma uit spre restaurantul Intermacedonia, de vis-a-vis, in intersectie). Poate ti-e frig."
Imi zambeste: "Da-mi un pix."
Scot unul din ghiozdanul plin de caiete goale si carti cumparate in ziua aia de la librarie si i-l intind, impreuna cu reclama, pe spatele careia scrie un numar.
"Maine. Pe la 10, 10 jumate, daca mai vrei sa stam de vorba sau ceva, suna-ma. Ok?"
"Sigur" zambesc cu greutate simtind cum se rupe ceva in piept si se varsa in jos pe vene.
"Imi pare rau dar acum nu pot sa plec pana nu termin astea, si dupa merg la serviciu. Dar suna-ma maine, si vorbim"
"Chiar nu e nevoie sa zici de doua ori" zic zambind, si ma pleznesc mental peste frunte in secunda doi. Retard.
"Vorbim atunci. O zi buna in continuare. Si serviciu usor! " zambesc si plec. Disfunctional social? Cu siguranta. Dar cauzele sunt multiple si rezultatul este unul complet justificat si cel mai fericit posibil. Eu stiu de ce sunt ce sunt, si stiu si de ce am facut alegerile care m-au adus aici si nu le regret. Dar atunci eram altcineva. Eram altruist, tolerant si rabdator. Am renuntat la rabdarea asta. Si uite cum, cu un simplu zambet (cu dintii din fata rupti - ai mei!) si o raza de soare se trage apa dupa ani de umilinta gratuita si suferinta apostolica. Cum am zis, am renuntat la asta. Nu merita. Vreau sa traiesc azi.