U2 - With or without you
Asculta mai multe audio diverse
Tu mi-ai umplut viata. Hm. O spun instinctiv dar o resimt imediat ca pe un cliseu. Tu nu mi-ai umplut viata. Tu ai dat valoare vietii mele.
Tu ai luat o rana intoarsa in sine, i-ai desfacut miile de pielite si coji ce strangeau puroi ca foile de varza vara cand e mare. Le-ai curatat cu un betisor de ureche si infinita atentie. Acolo unde dezamagirile si tradarile batjocoritoare ale altora au lasat cicatrici adanci tu ai vindecat si le-ai aratat lor cum ar fi trebuit sa faca.
Le-ai aratat tuturor cum sunt eu cand sunt frumos. Mi-ai dat ocazia sa fiu. M-ai iubit.
Tu ai fost pentru mine plug-in baby si Maria Tereza, ai fost tot ce mi-am dorit, ceea ce miezul meu inconstient reunind tot ce e ancestral intr-un om căuta dinainte sa ma nasc. Cum spunea Shakira.
Am fost o carpa in mainile tale, dar niciodata nu m-am simtit mai Eu vreodata. Tu, o simpla fata, i-ai facut pe cei care m-au tradat atat de mult sa se simta vinovati cu adevarat. Sa inteleaga exact ce au facut atunci cand au ales sa fie nedrepti. Sa vada ce sunt eu de fapt, si ca "asta patesti, inseamna ca asta meriti" nu e un adevar, ci doar o scuza pentru oameni mici. Sa vada ce au facut din mine, marginindu-ma si impiedicandu-ma, prin comparatie cu ce puteam fi de la bun inceput. Asa cum am fost in mainile tale.
Celor care mi-au facut rau le-ai adus razbunarea mea sublima. Ai stat si ai planuit cu mine nopti, si ai fost langa mine cand le-am pus in aplicare, sub soarele nostru rau si frumos. Acolo unde eram insuficient inspirat tu ai venit sa dai un lustru ideilor mele. Sa pui un 'touch' de originalitate in care ma regasesc mai autentic decat in a mea.
Mi-ai deblocat canalele obturate de altii. Mi-ai aratat cine eram, si cine pot fi din nou. Mi-ai amintit CE sunt eu de fapt, atunci cand ei ma facusera sa uit, sa nu imi mai pese, si in cele din urma sa ma risipesc. Ei, cei care isi spusesera prietenii mei, si care promisesera sa fie mereu acolo sa imi aduca aminte cine sunt atunci cand voi uita. Tocmai ei.
Printre armaturile turnului apar raze orbitoare. Parasesc portiunea opaca a putului.
Liftul transparent se ridica repede, ajunge acum in portiunea transparenta a putului liftului, care permite contemplarea frumusetii sinistre a imprejurimilor, lasand orasul de la cinci sute de metri dedesubt sa apara lent, incepand de la orizont, de sub platforma fortificata pentru decolari, atasata aripii vestice a turnului.
Inca o data, am flashbackuri taietoare de genunchi.
Un oras distrus, o civilizatie infranta, si viziunea grandioasa a noii civilizatii traind pe ruinele celei vechi. Scheletele cladirilor ridicate, urmele vietii ce fermenta odata.
Venirea primilor oameni aici, ridicarea lacaselor si prosperarea asezarii.
Distrugerea apoi progresiva lasata de lupte, de rezistenta, de neatarnarea incapatanata si nesabuita. Inflorirea noii rase asupra locului. Dar, mai mult decat orice, in curand, recladirea felului nostru de viata peste ruinele tentativei lor.
Toti soldatii care lupta si mor acum jos acolo, unde razele stralucitoare ale soarelui nu ma lasa sa observ clar exploziile, toti barbatii si femeile care se avanta acum cu sange in suflete, ei toti vor recladi peste bucatile acestei citadele blocurile, magazinele si parcurile lor. Maiestuos si radiind mandrie si hotarare, vor pune caramizile si vor ridica constructii cutezatoare spre cer, spre necunoscut, pentru ca lor nu le va mai fi frica de ce poate veni de acolo.
Ei au trait, au nascut, au suferit, au murit si au rezistat. Niciodata nu vom fi invinsi, o simt acum asa cum nu am simtit-o, dar mi-am dorit sa o simt de atatea ori... cautand in intuneric.
Acum vad. In sfarsit intelectul meu limitat de primat intelege existenta mea mareata, rolul meu coplesitor in Univers. Rolul nostru.
Si ei spuneau ca suntem lipsiti de scop.
Hm :)
Imi danseaza mintile de implinire acum, si tot ce pot vedea prin polimerul liftului cilindric si al peretelui de aceeasi forma care il inconjoara este imaginea noastra dansand in acel amfiteatru sarac si vechi din facultatea noastra de Litere.
Ma uit asupra ruinelor unde lupta se duce chiar acum si stiu ca acolo mor oameni buni, sublimi poate in fiecare secunda. Dar nu ma pot abtine sa nu gasesc situatia eroica, in sensul cel mai pur al cuvantului. Si nici nu vreau sa ma abtin, pentru ca am ajuns pana aici si am invatat ca nu este nimic imanent rau in violenta, atunci cand este pentru o cauza nobila si este dublata de sacrificiu.
Ei sunt ingeri ai mortii. Si noi dansam acolo, tot pe melodia asta, cu castile in urechi, fiecare cate una, si eu simteam cum o sete de toata viata se stingea atunci.
Ai facut un om din mine. M-ai facut omul care eram. Impreuna ne-am razbunat pe cei care m-au ranit, si ne-am indreptat socotelile cu prietenii care m-au tradat, si am mers la doctori care m-au adus la sanatatea mea de demult, si impreuna am terminat facultatea aceea. Totul sub privirea ta atenta si protectoare. Senzatia era misto, si de mult asteptata. Nimic nu mai era rupt, nimic nu mai durea. Totul era in sfarsit asa cum trebuia sa fie, cum trebuia de atata amar de vreme sa fie. Afara ploua cu soare si noi dansam. Eu dansez si acum cu tine, si voi dansa mereu cu tine, mereu acolo, mereu atunci.
Intr-un cilindru paralel, la cateva zeci de metri mai jos, celalalt lift aduce cinci luptatori xeno dupa mine. Nimeni nu le mai zice xeno. Le zicem plăntoşi de cand am observat ca sangereaza usor verzui, asemanator cu clorofila. Nu ma uit la armele lor. Gasesc neconfortabil sa o fac. Ma uit insa, prin polimerul celor 4 patru randuri de pereti care ne despart, in lentilele dispozitivelor oculare HUD de pe capetele lor. Acolo sunt eu in avantaj... Chiar daca nu le vad ochii, asta ESTE confortabil.
Nu sunt agitati. Stiu ca nu am cum sa ranesc reactorul spre care ma indrept. Chiar daca as putea sa intru in scutul lui, incaperea ce il gazduieste, radiatiile ar vaporiza orice corp care se apropie prea mult. Reactorul are la baza fisiunea nucleara a antimateriei. La fel ca un reactor nuclear care foloseste metale grele, radioactive, functioneaza prin mici explozii. Orice corp strain, orice 'materie' care intra in contact cu antimateria, il poate destabiliza, accelerand practic procesul dintr-o ardere controlata intr-o explozie majora. Ca explozia initiala sa distruga reactorul in intregime trebuie sa expuna mai intai miezul, provocand astfel o a doua detonare, integrala, a acestuia, la contactul cu atmosfera. Trebuie deci ca un corp de o masa suficienta sa intre in contact cu miezul. Raportat la masa miezului, un corp de peste 100 de kilograme ar trebui sa fie suficient.
Nu cred ca ei banuiesc inca de ce l-am omorat pe inginerul xeno, si nu se asteapta sa am acces inauntru cu cartela acestuia. Sau poate se asteapta, dar sunt convinsi ca nu am cum sa ranesc miezul. Sau poate banuiesc pana si asta dar pur si simplu intre atacurile sincronizate de afara si interventia noastra din interior nu au destule trupe disponibile.
S-au inselat amarnic, asa cum vor vedea in curand, crezand ca omenirea in sine nu are scop. Scopul omenirii a fost de a va salva pe voi, de ei. De xeno. Si scopul meu a fost acela de a avea grija de tine. Si prin mine sacrificiul speciei este complet. Chiar daca nu au murit inca toti cei de afara vor muri in curand, in explozie. Niciunul din ei nu regreta asta. Ar fi fost eliminati oricum, in nici 20 de minute. Ei sunt doar o diversiune. Si tu nu esti doar o simpla fata, de fapt. Nu?
Tu mi-ai dat ceea ce pierdusem: scopul. Si acum este momentul sa completez cercul, sa duc acel scop la bun sfarsit. Sa utilizez si sa aplic toata dragostea pe care ai investit-o in mine.
Portiunea transparenta a putului se termina brusc.
Liftul se opreste la ultimul etaj al fortaretei. Aici peretii sunt din nou metalici. Desi din ce metal nu as putea spune, la fel cum nu putem spune nimic despre nici unul dintre materialele lor, cu toate ca sunt extrase din resursele noastre de toate zilele...
Usa liftului se retrage. Cobor si alerg spre usa mare si blindata care duce spre reactor. Camera de supraveghere se trezeste si se indreapta spre mine. Imi desclestez pumnul in care tin o grenada fara cui si astept 2 secunde cu moartea in mana dupa care o arunc spre camera. Aceasta plezneste in bucati care cad cu zgomot sec, de conserva. Lipesc un suport magnetic sub locul unde au ramas maţele electrice atarnand din perete si ma ridic la ele, apucand doua din ele, galben si verde. Le introduc in PDA si il pun sa ruleze programul "sunt xeno". Acesta va trimite computerului de securitate informatia falsa ca un xeno sta acum in fata camerei si intreruperea semnalului a fost doar o fluctuatie in retea. Daca as fi asteptat camera ar fi recunoscut omul din fata ei si ar fi trimis semnalul negativ, care ar fi pornit alarma.
Infig cartela inginerului rapus in fanta din perete. Liftul celalalt a ajuns si el acum la etaj. Computerul central decide ca sunt xeno si am si autorizatie si deschide poarta greoaie catre izbavire. Apasand un buton pun PDA-ul sa ruleze un al doilea program, scot cartela si ma strecor repede pe sub usa care inca se ridica. In secunda urmatoare, in urma rularii programului "nu sunt xeno, ati muscat-o", care trimite computerului semnalul negativ, se da alarma si usa coboara la loc, blocandu-se, chipurile pentru a preveni accesul oricarui rauvoitor inauntru.
Privelistea de aici ma face sa ma simt mic si insignifiant. Latura estica a scutului exterior, o incapere semisferica inalta de vreo 50 de metri este transparenta si se poate vedea soarele stralucind in intregime, aruncand raze calde peste suprafetele metalice si reci dinauntru. Incep sa ii suspectez deja serios pe xeno de un estetism romantic. In centru, in interiorul unui camp magnetic protector, care formeaza scutul intern, este miezul reactorului, pulsand precum o inima speriata.
Ii aud taind cu armele lor cu plasma in monolitul usii.
De cand am intrat contorul Geiger din costumul meu protectiv electric semiautomatizat paraie nebuneste. Costumul ma protejeaza de radiatii, chiar si aici, langa miez. Motivul pentru care nu sunt speriati este ca ei stiu ca nu am cum sa arunc un corp strain in miez, pentru ca nu pot trece de campul magnetic ce il inconjoara, decat cu un corp polarizat cu o incarcatura electrica de valoare inversa. Banuiesc ca ei nu stiu ca imi pot polariza costumul. Chiar daca ar sti nu s-ar agita prea tare pentru ca el nu are in sine destula masa pentru a provoca o explozie destul de mare ca sa expuna miezul la mediul exterior, sau, in alte cuvinte sa distruga generatorul campului magnetic si peretii scutului. Si oricum, daca mi-as da costumul jos pentru a-l arunca in miez as muri iradiat in cateva minute. Si nu am nici un obiect disponibil la mine sau in interiorul incaperii, si nici explozibili de vreun fel. Altfel nu as fi putut folosi liftul.
Asta, in cel mai rau caz, stiu ei.
Dar nu am venit aici degeaba.
Fiecare avem un rol. Rolul costumului va fi sa duca masa corpului meu dincolo de campul magnetic, si sa il protejeze de radiatiile miezului de antimaterie, pana cand va intra in contact direct cu acesta. Rolul lui va mai fi si de a adauga cele cincizeci de kile ale sale celor 60 de kile ale mele. Fara el corpul meu s-ar evapora in cadere spre miez cu mult inainte de a-l atinge, si chiar inainte de a atinge macar campul magnetic ce il inconjoara. Rolul corpului meu va fi sa intre in reactie directa cu antimateria miezului, provocand o explozie. Fara el, explozia ar fi prea mica.
Zambesc satisfacut. Cineva mai putin scarbit de clisee ca mine ar spune ca e o zi frumoasa sa mori. Chiar e. Dar nu o pot gandi in cuvintele astea... Ar fi un cliseu
Iar tu meriti mai mult de atat!
Urc treptele scarii metalice pana sus. Sunt deasupra sferei pulsande. E atat de luminos aici, tot vizorul castii mele e aprins, ca soarele.
Afara flota plăntosilor imi arde feroce cu plasma semenii. Colosal! Ma arunc. Plutesc. Vreau sa imbratisez miezul cu dragoste fierbinte ca plasma dusmanilor mei, asa cum ar spune Adi de la Valcea, sau Florin Salam.
Vad, poate in imaginatia mea, explozia din varful turnului vazuta de afara, unda de soc marindu-se ca o sfera si explozia ca o bila mai mica de foc inauntrul ei, cele doua desfacand in bucati si arzand navele impresionantei flote laolalta cu membrele tuturor vietatilor.
Acum suntem chit, noi doi.
Cum se imbraca profa ideala
Acum 4 săptămâni
