luni, 2 ianuarie 2017

ChestiitrestiiNadina

A fost o dimineata, cand am recunoscut necesitatea de a scrie despre. Despre ce, nu stiu, ca era prea de dimineata. Una din acele dimineti care iti intra prin golurile dintre gainatul de pe geam, printre acele doua falduri din jaluzele care sunt certate iremediabil, prin stratul gros de praf de pe masuta de sticla, direct pe parchet, si se reflecta acolo in lustrul sau, impotriva probabilitatilor, de printre desisul de zgaibe aruncate pe jos, in somn, direct intre gene. Ceea ce e un fel de razbunare, avand in vedere ca zgaibele provin tot dintre gene. Sau din nas. Chiar si iarna, chiar si in Bucuresti, unele raze de soare tin sa le raspunzi clar la intrebarea daca puteti sta de vorba cateva minute despre stapanul si salvatorul nostru, vitamina D. Apoi, odata simtind dulcea aroma a retinei prinsa la inghesuiala, inca onirica, oricat ai strange din pleoape si te-ai rasuci pe o parte si pe alta, nu iti va fi de mai mult folos decat unui purcel in protap. Micii fotonei sadici trebuie sa stie sigur-sigur-sigur daca nu cumva le vei accepta, astazi, interventia chemosintetica.
Am facut un pact cu ei. Voi scrie si eu la fel de sadic despre ceea ce trebuie spus, apoi ma voi duce sa alerg in jurul lacului. Se numeste Lacul Morii si multi oameni se ineaca mereu in el. Poate ca morarul sta acolo, sub multa apa, si canta, foarte rar, "tzac, tzac, tzac", cu mainile pe masina de tocat. Aceea din Pink Floyd. Acest morar are o moara de apa, la fel ca multi altii. Acest morar este, insa, singurul in avalul morii caruia apa curge roz.
A fost o seara, cand eram indulcit de niscaiva tuica, cand am realizat ca am nevoie de Nadina in viata mea. Sau Nadine. Nu, fara e, ca era ca o fosta profesoara de la facultate. Numele. In rest, nu. Profa era grasa. Nadina e [ma opresc inainte sa zic "bunaciune", "bunoaca", "frumusete silvestra" si completez cu maturul, mai realist] exact ce trebuie. Ce IMI trebuie. Doi ochi ca un revelion, tragand, ca prin ochelarii de soare ai unui ciclop, cu revelion in stomacul meu si o gura disciplinata care promite aroganta, sadism.
Tamaduire.
Zombie - cadavru ambulant. In cautarea inspiratiei. Alti creieri.
Nu. A fost o dimineata, cand ma trezeam confuz, si cu creierul insuficient oxigenat de cornetele stramte din nas. Fumasem. Eu nici nu fumez.
Zombie - melodie a adolescentei. Adecvata diminetilor in care whiskey-ul sare peste rand in fata cafelei.
Nu. Era dupa-amiaza. Ma trezisem, dar intr-o zi in care nu aveam ore decat tarziu, de la 1. Zilele si vertebrele sunt la fel: se taseaza, sub presiune constanta, una intr-alta. Timpul are nevoie de un fier pe spate ca sa treaca drept, la fel cum coloana are nevoie de tarie. Spirituala. Aici, de dragul simetriei, ar trebui sa spun ca vertebrele au nevoie de consecventa, dar adevarul este ca le trebuie... tarie. Spirt trecut prin paine.
Atunci mi-am dat seama ca am nevoie de Nadina in viata mea. Stiu ca ma repet, dar suna maret si merita sa o mai spun o data. Odata cu tine. Cine dintre noi a petrecut solitudinea alba a unei ierni constiente (Socrates: the unexamined life is not worth living) stie ca cu totii avem nevoie de o Nadina in viata noastra.
Nadina e o secretara. Nadina face lucruri mici pentru oameni mai mari ca ea. Ca Ea. Are zambetul ca un colind si mainile ii miros a scortisoara.
A fost o noapte, cand eram amortit de ceva tarie, cand am realizat ca scriu pentru a-i da Nadinei. Atunci toate literele s-au indreptat de spate si, uitandu-se stanga-dreapta, s-au asezat mai bine la locul lor, fiecare. Nu exista niciun singur semn diacritic sa nu fie dispus sa isi dea viata pentru resuscitarea vietii mele intime. Viata moarta clinic.
Zombie - forma de non-moarte. Umbla greu si respira pe gura.
Profa este durdulie si inteligenta. Nadina e perfecta si calda. Profa a fost odata o femeie frumoasa. Odata cu tine.
Mananc carne de la ei mei cu cartofi de la mine. E o mancare buna, prinsa intre doua straturi de alcool: tuica de dinainte si berea de dupa. Are gust de gudron. Asa ii spun mereu tatalui meu, cand fumeaza in timp ce mananc. O merit.
Zombie - forma de viata timida. Are sirul gandurilor fracturat de teama ca nu vei bea o cafea cu el. In fiecare dimineata de acum incolo.
O sa imi iau cele mai putin transpirate haine pe mine, maine dimineata, si o sa ii vorbesc Frank.
Hai, hai. Taciamspus, iesi! Inhalez, 1, 2, 3, 4, 5. Poate ca restul vietii va fi altfel, azi. Omul Cu Rozatoare spune ca ma prinde bine rolul. Oricum ar fi, e ziua ignatului, dar numai pentru ca trebuie sa fii taiat nu inseamna ca trebuie sa arati de parca ai iesit dintr-o cocina. Dadadadahailas'! Mizeria e studenteasca, numa' ca dumneata, pardon, stimate domn, nu mai sunteti student, recuerda? Mizeria ta e naspa.
Por dios! Am nevoie de o tigara. Mno. De o tuica. Mais non. De o cafea. Dau cu apa rece. Ce sa mai zic nici nu mai stiu ce sa zic - brainfreeze.
Si daca nu va intelege ca nu am nevoie de ea, ci de bucata din mine pe care o poarta... Acea bucata o animeaza, de-asta ii spune lumea Anima. Dar e a mea si o vreau inapoi. Pe Ea. De data asta cu E. Pai atunci vom reveni sa pasim usurel spre gaura, in speranta ca vom trai intr-o buna zi, chiar inainte de termen. Nu trebuie sa luam lucrurile prea in serios, drumul e bine batut si pe margine e plin de Mega Image, facebook, hamsteri pieptanati, calorifere far'de calorimetre, gogosi, manusi fara degete, Cola fara zahar, relatii pe ignore, oferte la reducere - daca iti pierzi capul ramai si fara par. Infrangerii ii sta bine in companii vaste. Calde. Dar poate ca nu este singura alegere care ni se prezinta.
Asa stau lucrurile, domnule profesor.
Carevasazica.
Zombie - obosit de rutina. Viseaza la inspiratie. Daca ar avea-o, ar visa la dimineti cu cafea prin fum in baruri vechi de caramida, cu priviri rosii si satisfacute, cu bocancii plini de noroi si recunostinta, cu un rucsac prea mare langa masa si cu tine vizavi de halbele de braga.
Zombie - creatura mitica minora (non-unica) din bestiarul mitologic african. De ce se tot repeta definitii ale acestei creaturi pe parcursul povestii frante? Cine stie? Cauzalitatea este meta-universul; cunoasterea ei - o sursa de putere fara maluri. Nemalurita. Cine sunt eu sa pretind ca detin Cheile Because-ului.
Pic, pic picura pe pervaz pasii maruntei
ai infinitului mic spre cadavrul celui mare.
Intre ele, precar, imbratisati, misei,
ne asumam solemni, pe-o barna, la racoare.

Vreau să te duc pe braţe în pat, astazi, iubito,
Să ţii toată căldura, intre tine, pentru noi.
Ai luminat pana la schisma, si dincolo. Am gasit-o.

Bucata de pamant. Chiar aici. In noroi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu