Tanti Veta are weltanschauung

"Când iubeşti pe cineva, îl iubeşti aşa cum este. Nu trebuie să te apuci să-l schimbi, fiindcă atunci n-ar mai fi el. Mai mult valorează renunţarea la cel iubit decât să-l schimbi, fie înduioşându-l, fie dominându-l."
Citat de Henri-Pierre Roche, in "Jules et Jim"

Mno bine. Asadar, constatam ca pute internetul de variatiuni (aparent) similare ale acestui citat, ba de Lev Tolstoi, ba de Bob Marley, ba de o serie de nulitati semi-analfabete, feministe, erijate in lideri de opinie.

Acest citat, mentionat mai sus, are avantajul de a include un adevar cu iz biblic, de sorginte Solomon-easca: ca renuntarea este preferabila, in lipsa altor optiuni, sacrificarii fiintei iubite.

Vasta majoritate a duduilor care folosesc aceste pilule de intelepciune, insa, vor sa explice lumii ca ex-barbatul lor era de vina, ca le punea sa foloseasca ata dentara, ca, atunci cand aveau musafiri, trebuia sa dea basinile numai in baie, si ca trebuia sa gandeasca timp de 5 secunde, inainte de a spune o fraza care incepe cu "stii ce ma gandeam?". Apoi, cum ele se definesc prin simbolismul ezoteric abscons al igienei personale precare, dar mai ales al disonantei cognitive in comunicare ("ma fut cu orice barbat, fie el caine, cal sau girafa, care imi trece prin fata, ca sa imi alin constiinta indurerata de faptul ca toti imi spun 'curva'"), aceste cerinte de un minim bun simt ajung foarte repede sa le afecteze "felul lor de a fi". Este esential ca orice cocalara mitocanca sa aiba un "fel de a fi", chiar inainte de a sti cum se inghite un tampon sau se insurubeaza o pastila cu meniri anticonceptionale. Ele au citit undeva, in Libertatea de seara, ca toti meritam sa fim iubiti, asa ca la ce bun sa se chinuiasca a fi un om mai bun, sau macar un om mai bun decat un sobolan cu chlamydia, cand tot ce trebuie sa faci este sa mai cobori putin stacheta. Evident, nu prea jos, pentru ca tu esti o femeie care merita mai mult decat "atat" (unde "atat" = nivel ales aleatoriu, pe scara unui domeniu oarecare, cu conditia ca "atat" < "atat cat vrei tu"), si apoi nu iti va mai ramane decat sa te intrebi retoric, in gura mare (si plina de cizburgar), ce s-o fi intamplat cu toti barbatii buni.

Dar, dincolo de nivelul popular din Cloaca Maxima 'Feminism de Feisbuc', exista si pentru oamenii care au un job lucruri demne de mentionat aici, chiar daca destul de evidente. Referinta la pilda lui Solomon este utila, pentru ca acolo renuntarea mamei are loc numai cand are de ales intre prioritatile ei: posesia ei asupra copilului sau viata copilului. Cand cineva te iubeste, iti vrea binele, si binele de azi va fi mereu mai putin decat mai-binele de maine: daca cineva care te iubeste vrea sa te vada ca evoluezi si infloresti, nu iti vrea raul. Chiar ignorand nevoia genetica a omului de progres, afirmatia implicita ca schimbarea este intotdeauna ceva rau pastreaza o prostie rasunatoare. Nici macar cand schimbarea este in folosul Celuilalt, si nu al tau, nu este neaparat vorba de o cerinta toxica, nociva. In fond, traiul in comun implica sacrificii si adaptare, si nu este nimic rau in asta. Exista, cu siguranta, si cazul in care Celalalt, in interes personal, oportunist fiind, vizeaza schimbarea ta in favoarea lui si in detrimentul tau. Daca stii ca nu ai putea trece peste asa ceva, cea mai buna protectie impotriva acestui risc, desi, statistic, foarte rar intalnit, este o cutie intreaga de somnifere, dupa masa. Efect garantat.

La un nivel si mai "meta", trebuie sa ne gandim ca, desi la prima vedere pare ca schimbarea stimulata din exterior este intotdeauna de evitat, si ca cea care vine din interior este aia "cool", simpla semantica a cuvantului "schimbare" induce un paradox, pentru ca, daca acea "schimbare" exista de la bun inceput acolo, atunci organismul nu face decat sa isi urmeze cursul natural, si nu apare, in fapt, nicio schimbare, desi uneori este necesara. In plus, sa ne amintim de importanta educatiei. Ea incepe la varste mici, este esentiala dezvoltarii noastre individuale, si incepe intotdeauna cu o motivatie externa. Numai cand copilul ajunge sa constientizeze importanta hranei, ne putem astepta sa aleaga singur sa manance, pentru ca este spre binele lui, si nu inainte. Intr-o extrapolare, putem mentiona, din nou, ca democratia, in lipsa culturii civice, a cultivarii responsabilitatii individuale si a cadrului legislativ, nu este decat anarhie tribala.

Apoi, daca noi cat traim invatam, atunci sa ne lasam sansa sa fim invatati (de oricine, mai ales de persoana iubita), chiar si cand ajungem adulti, si dupa. Intotdeauna.

In al treilea rand, oamenii nu sunt monade, nu sunt diamante simbolice, de forma si densitate imuabile, ci organisme vii, in continua schimbare si evolutie. Nu trebuie sa facem mai mult decat sa ne uitam la noi insine, in trecut, pentru a ne da seama de asta. Si atunci ce continut, ce insemnatate, mai poate avea o cerinta absurda ca "nu vreau sa imi schimb felul meu de a fi"? Nu doresc sa neg ca exista ceva unic, imanent fiecaruia, care ne face sa fim noi, mai mult decat suma experientelor, insa este o afirmatie care iti umple gura, sa spui ca ti-ai inteles acel "ceva", iar a face recurs la aceasta carte de fiecare data cand ni se cere sa facem un efort este o ipocrizie urlatoare, meritand fluieraturi de la galerie. Sa practicam mai onestul: "nu am chef, du-te-n ma-ta!"

Ok, deci se pare ca am participat la dezvoltarea urmatoarei generatii de curve proaste.
Eu vorbeam despre responsabilitate si ei (pt ca, insist, curvele proaste pot fi de orice sex) se gandeau la diferenta dintre a te epila in cur si a te arde in cur, si de ce a doua nu elimina necesitatea primei. Sau cum sa aiba o piatra ca animal de casa.
Acesti sclavi ai trendului proclama cu mandrie ca nu se uita la televizor, cu multa mandrie, de parca au reusit sa ia in gura toata rusinica unui negru, laolalta cu testiculele, si acum, epatand, ii administreaza si limbi in cur.

In retorica lor redusa si centrata pe insulte sau tentative grosiere la ironie, insa, se pot remarca imediat pasaje din reputata poezie Voiculista. Aceleasi clisee, aceleasi "omisiuni" logice, aceleasi credinte ferme si pasionale, bazate pe spasmele unui colon iritabil sau pescuite din preputul gandirii ("nu avem locuri in parnaie", "o sa luam amenda de la UE", "in Romania se face puscarie politica" etcetera). Acum ne punem intrebarea, nedumeriti ca pisica privind pe Nat Geo WILD, daca tinerii ne-au mintit ca nu s-ar uita la TV, sau isi formeaza parerile politice la o tuica cu taticu', seara (pentru cei cu nobile gene rusesti, vodca cu Orangina), dupa ce taticu' s-a uitat toata ziua la Latrina3 si e inca(r)cat.

Mno, dar poate specimenele, tinere bloggerite fashionizde ne-amploiate, au sursele lor, de care noi, poporenii, nu stim. De aici expresia cu fusta si Parisul. Cand ai multe rochii, ai sub ce sa te uiti, ce iti mai trebuie alte surse... La urma urmei, este perfect natural pentru ele sa fie in tema. Daca maine-poimaine le ia si pe ele la puscarie politica?!
La o cercetare mai atenta, s-a demonstrat ca asa si este. Tinerele sperante in dresuri, politica si alte rufe murdare (chilotareala, in principiu) au propriul lor serviciu de informatii secrete. Chiar pozele lor le-au dat de gol, vezi imag. 2, mai jos.

prostia tarfei care se visa doamna

O tarfa s-a visat doamna si a crezut ca, daca il improasca cu rahat cu Newton, o sa para interesanta.
Exhibit 1: asa arata o doamna


Exhibit 2: asa arata o tarfa proasta


Da. Nici trecerea anilor nu pot face o tarfa proasta sa para o doamna, la fel cum lipsa experientei nu pot ascunde calitatea umana a unei doamne.

Tarfa proasta se confunda cu toate celelalte femei. Ea se substituie unei mase pe care ea o vede amorfa si spune, cu infinita neobrazare, eu as putea fi oricare alta femeie. Dar nu va fi niciodata. Si nu va fi niciodata O FEMEIE.

Exhibit 3: lacunele logicii dnei Harding
http://www.gnxp.com/blog/2005/09/know-thy-enemy-newtons-rape-manual.php

ChestiitrestiiNadina

A fost o dimineata, cand am recunoscut necesitatea de a scrie despre. Despre ce, nu stiu, ca era prea de dimineata. Una din acele dimineti care iti intra prin golurile dintre gainatul de pe geam, printre acele doua falduri din jaluzele care sunt certate iremediabil, prin stratul gros de praf de pe masuta de sticla, direct pe parchet, si se reflecta acolo in lustrul sau, impotriva probabilitatilor, de printre desisul de zgaibe aruncate pe jos, in somn, direct intre gene. Ceea ce e un fel de razbunare, avand in vedere ca zgaibele provin tot dintre gene. Sau din nas. Chiar si iarna, chiar si in Bucuresti, unele raze de soare tin sa le raspunzi clar la intrebarea daca puteti sta de vorba cateva minute despre stapanul si salvatorul nostru, vitamina D. Apoi, odata simtind dulcea aroma a retinei prinsa la inghesuiala, inca onirica, oricat ai strange din pleoape si te-ai rasuci pe o parte si pe alta, nu iti va fi de mai mult folos decat unui purcel in protap. Micii fotonei sadici trebuie sa stie sigur-sigur-sigur daca nu cumva le vei accepta, astazi, interventia chemosintetica.

Am facut un pact cu ei. Voi scrie si eu la fel de sadic despre ceea ce trebuie spus, apoi ma voi duce sa alerg in jurul lacului. Se numeste Lacul Morii si multi oameni se ineaca mereu in el. Poate ca morarul sta acolo, sub multa apa, si canta, foarte rar, "tzac, tzac, tzac", cu mainile pe masina de tocat. Aceea din Pink Floyd. Acest morar are o moara de apa, la fel ca multi altii. Acest morar este, insa, singurul in avalul morii caruia apa curge roz.

A fost o seara, cand eram indulcit de niscaiva tuica, cand am realizat ca am nevoie de Nadina in viata mea. Sau Nadine. Nu, fara e, ca era ca o fosta profesoara de la facultate. Numele. In rest, nu. Profa era grasa. Nadina e [ma opresc inainte sa zic "bunaciune", "bunoaca", "frumusete silvestra" si completez cu maturul, mai realist] exact ce trebuie. Ce IMI trebuie. Doi ochi ca un revelion, tragand, ca prin ochelarii de soare ai unui ciclop, cu revelion in stomacul meu si o gura disciplinata care promite aroganta, sadism.

Tamaduire.

Zombie - cadavru ambulant. In cautarea inspiratiei. Alti creieri.

Nu. A fost o dimineata, cand ma trezeam confuz, si cu creierul insuficient oxigenat de cornetele stramte din nas. Fumasem. Eu nici nu fumez.

Zombie - melodie a adolescentei. Adecvata diminetilor in care whiskey-ul sare peste rand in fata cafelei.

Nu. Era dupa-amiaza. Ma trezisem, dar intr-o zi in care nu aveam ore decat tarziu, de la 1. Zilele si vertebrele sunt la fel: se taseaza, sub presiune constanta, una intr-alta. Timpul are nevoie de un fier pe spate ca sa treaca drept, la fel cum coloana are nevoie de tarie. Spirituala. Aici, de dragul simetriei, ar trebui sa spun ca vertebrele au nevoie de consecventa, dar adevarul este ca le trebuie... tarie. Spirt trecut prin paine.

Atunci mi-am dat seama ca am nevoie de Nadina in viata mea. Stiu ca ma repet, dar suna maret si merita sa o mai spun o data. Odata cu tine. Cine dintre noi a petrecut solitudinea alba a unei ierni constiente (Socrates: the unexamined life is not worth living) stie ca cu totii avem nevoie de o Nadina in viata noastra.

Nadina e o secretara. Nadina face lucruri mici pentru oameni mai mari ca ea. Ca Ea. Are zambetul ca un colind si mainile ii miros a scortisoara.

A fost o noapte, cand eram amortit de ceva tarie, cand am realizat ca scriu pentru a-i da Nadinei. Atunci toate literele s-au indreptat de spate si, uitandu-se stanga-dreapta, s-au asezat mai bine la locul lor, fiecare. Nu exista niciun singur semn diacritic sa nu fie dispus sa isi dea viata pentru resuscitarea vietii mele intime. Viata moarta clinic.

Zombie - forma de non-moarte. Umbla greu si respira pe gura.

Profa este durdulie si inteligenta. Nadina e perfecta si calda. Profa a fost odata o femeie frumoasa. Odata cu tine.

Mananc carne de la ei mei cu cartofi de la mine. E o mancare buna, prinsa intre doua straturi de alcool: tuica de dinainte si berea de dupa. Are gust de gudron. Asa ii spun mereu tatalui meu, cand fumeaza in timp ce mananc. O merit.

Zombie - forma de viata timida. Are sirul gandurilor fracturat de teama ca nu vei bea o cafea cu el. In fiecare dimineata de acum incolo.

O sa imi iau cele mai putin transpirate haine pe mine, maine dimineata, si o sa ii vorbesc Frank.

Hai, hai. Taciamspus, iesi! Inhalez, 1, 2, 3, 4, 5. Poate ca restul vietii va fi altfel, azi. Omul Cu Rozatoare spune ca ma prinde bine rolul. Oricum ar fi, e ziua ignatului, dar numai pentru ca trebuie sa fii taiat nu inseamna ca trebuie sa arati de parca ai iesit dintr-o cocina. Dadadadahailas'! Mizeria e studenteasca, numa' ca dumneata, pardon, stimate domn, nu mai sunteti student, recuerda? Mizeria ta e naspa.

Por dios! Am nevoie de o tigara. Mno. De o tuica. Mais non. De o cafea. Dau cu apa rece. Ce sa mai zic nici nu mai stiu ce sa zic - brainfreeze.

Si daca nu va intelege ca nu am nevoie de ea, ci de bucata din mine pe care o poarta... Acea bucata o animeaza, de-asta ii spune lumea Anima. Dar e a mea si o vreau inapoi. Pe Ea. De data asta cu E. Pai atunci vom reveni sa pasim usurel spre gaura, in speranta ca vom trai intr-o buna zi, chiar inainte de termen. Nu trebuie sa luam lucrurile prea in serios, drumul e bine batut si pe margine e plin de Mega Image, facebook, hamsteri pieptanati, calorifere far'de calorimetre, gogosi, manusi fara degete, Cola fara zahar, relatii pe ignore, oferte la reducere - daca iti pierzi capul ramai si fara par. Infrangerii ii sta bine in companii vaste. Calde. Dar poate ca nu este singura alegere care ni se prezinta.

Asa stau lucrurile, domnule profesor.

Carevasazica.

Zombie - obosit de rutina. Viseaza la inspiratie. Daca ar avea-o, ar visa la dimineti cu cafea prin fum in baruri vechi de caramida, cu priviri rosii si satisfacute, cu bocancii plini de noroi si recunostinta, cu un rucsac prea mare langa masa si cu tine vizavi de halbele de braga.

Zombie - creatura mitica minora (non-unica) din bestiarul mitologic african. De ce se tot repeta definitii ale acestei creaturi pe parcursul povestii frante? Cine stie? Cauzalitatea este meta-universul; cunoasterea ei - o sursa de putere fara maluri. Nemalurita. Cine sunt eu sa pretind ca detin Cheile Because-ului.

Pic, pic picura pe pervaz pasii maruntei

ai infinitului mic spre cadavrul celui mare.

Intre ele, precar, imbratisati, misei,

ne asumam solemni, pe-o barna, la racoare.

Vreau să te duc pe braţe în pat, astazi, iubito,

Să ţii toată căldura, intre tine, pentru noi.

Ai luminat pana la schisma, si dincolo. Am gasit-o.

Bucata de pamant. Chiar aici. In noroi.