Miroase a covoare patate de sange albastru

Trebuie sa fac curat in camera.


Incepe cu o cadere de tensiune cauzata de unul din multe lucruri nesanatoase pe care le fac si rezolvata printr-un sugar rush cu Kinder Delice sau Milka cu alune intregi.
Se continua. Dar cum... ? Simt spiritul sfantului duh al curateniei, dreptatii, violentei divine si masinilor rapide cum mi se infiltreaza in sinapsele sufletului si in protuberantele creierului.
Urc toate obiectele care nu sunt mobila pe mese, in pat si pe dulapuri. Sterg praful. Pun toate toalele la loc, adica unele impachetate frumos in sifonier, altele aruncate in masina de spalat. Refuz insinuarile de neincredere in sine care imi gauresc starea de spirit uneori. Se manifesta prin amintiri penibile, nemultumitoare sau pur si simplu urate (" Si totusi maine merg la Aron la gratar unde vor fi si pizde desi nu multe, cu ce o sa ma imbrac totusi, ca sa nici nu mai mentionez cu ce imi imbrac starea sufleteasca... ?" gen).
Dar strang din dintii rupti si continui. In 15 minute e gata totul.
Acum ma pot relaxa, pentru ca mi-am sfintit locul. Am transformat haosul din jurul meu in cosmos si am restabilit ordinea ancestrala.
Acum pot sa ma rasfat jucandu-ma cu buzele la flacara.



Acum ma gandesc la tine. Da. Ma gandesc si la pizde si la tine. Tu esti mereu acolo. Imaginea noastra facand dragoste hotarat, atent, sanatos, incet si de neoprit ca un tanc din primul razboi, cu tine in rochia neagra cu dantela urcata pe spate lasand un crac sidefiu si cu pielea intinsa sa se vada imi zace mereu in spatele mintii constiente. In spatele mintii constiente e mintea inconstienta, care rade ca proasta mereu si o fute pe cea constienta in cur, pentru ca nu are nicio grija, pentru ca e inconstienta.
Dar pe tine nu te-am avut niciodata si te-am visat mereu. Chiar si acum, cand am incetat de mult sa te mai doresc pentru ca nu mai am curajul. Pizdele sunt cele pe care vreau, nu vreau, le am. Ele sunt manifestarea materiala a unui principiu ideal, ele sunt actualizarea modesta a unei povesti frumoase. A ta.
Te-am botezat Maria, cand aveam nevoie de stabilitate si sanatate. Acum te rebotez si iti dau si miel. Acum te botez Crina. Pentru ca am nevoie de atom. Pentru ca am nevoie sa fiu indivizibil si cand tot ce sunt va incepe sa putrezeasca de la margini spre interior va ramane bucata aceea mica de alb din interior, cu esenta sublimata, rafinata pe ea, ca o pielita albastra. Acea mica bucata de o duritate perfecta si nemarginita din mine, acel ceva incontestabil  si care te face sa plangi, din mine. Tu vei ramane. Nu te va intelege nimeni. Dar vei fi acolo, de netagaduit. Nu voi fi trait, nu voi fi facut nimic din ce mi-am dorit, si nu voi fi lasat nimic care sa merite efortul in urma mea. Dar vei fi tu. Esti, si ai fost mereu.
Chiar si cand te uit, este o manifestare a ta in mine. Chiar si cand te reneg, te reneg pentru ca te am in minte. O fac in felul acela care te reprezinta pe tine. Pentru ca nimic nu are sens fara raporturile tale de cauzalitate. Tu pui corpul pestelui intre cap si coada.