Ela

Un univers al durerii surde si al luminilor orbitoare. Ela poate nu stie sa spuna ce stie Brandusa, si poate nu stie sa faca atat de multe cat stie Brandusa. Brandusa e sufletul si inima grupului lor. E din Vest... e o grasana mica si carismatica si are mereu ceva amuzant si inteligent de spus. Dar Ela nu are nevoie de toate astea. Ea se defineste cu trupul acolo unde Brandusa se defineste prin sute de cuvinte. O imagine...
Oh, cand isi ridica mana ei articulat in aer, cand i se vede o fasie din abdomen sub maioul stramt... Atunci stim cine este ea. Mai ales eu. Nepoata marelui scriitor. Poate. Pentru mine va ramane intotdeauna mult mai mult. Un simbol al perfectiunii naive si al maternitatii crude si hotarate. Relatia ei cu ma-sa are mai multa barbatie decat a mea cu taica-miu.
As vrea sa fii aici Ela. Sa nu mai fiu singur intre demonii mei spurcati. Sa fiu scutul tau, ca ma pricep sa indur, iar tu sa fii sabia mea, pentru ca judecata ta e dreapta si perfecta, discernand intre confuzii precum o sabie intre fasii de carne. Sa imi luminezi mintea umbrita de frici si risipe. Stiu ca nu vei fi niciodata. Iar daca vei fi va fi pur sexual. Pentru ca eu sunt pentru tine la randul meu un simbol, nu un om. Nu ma vei vedea niciodata ca pe un om. Ma idolatrizezi si poate ai sa ma futi. Dar niciodata nu ai sa ajungi sa ma iubesti. Asa ca raman exterior. Nici macar cu tine nu pot fuziona. Sunt defect. Si demonii rad.
Sa rada. Inca traiesc. Si ei sunt inca afara. Am sa mor cu ei de gat.