Ni se pregateste ceva

http://adelagavrilescu.ro/

Poze misto. Femei frumoase. Si nu din cele facute cu telefonul. Cine scrie cunoaste (poetii ratati ca oameni). Intra pe linkul de mai sus, arunca o privire si taci.

Cea mai importanta Duminica din viata de adult a lui Septimus Galo

Cea mai importanta Duminica din viata de adult a lui Septimus Galo a inceput intr-o Luni. O zi de primavara incipienta in care se plimba pe strazile capitalei imperiale, impreuna cu o tanara femeie cu parul roscat, prin piata centrala. Era seara dar soarele lumina inca puternic, rosind spre asfintit, facand pietrele cubice lustruite ale pavajului sa para insangerate. Ieseau impreuna din gradinile Colegiului Imperial de Magie si treceau, prinsi intr-o conversatie, pe langa fantana din centrul pietei. Erau studenti impreuna la sectia Magii Ofensive si Martiale si ambii isi doreau sa ajunga sergenti de patrula in detasamentele imperiale de Trupe de Suport-Asalt pentru a-si pune talentele in folosul imperiului, pe front, trimitand bile de foc si furtuni de gheata asupra inamicilor umanitatii. O alta alegere populara a laureatilor Universitatis Arcanum este inrolarea in regimentul de Trupe de Suport Defensive, dar amandoi erau de acord ca aceia sunt doar niste vraci supraeducati si oricum nu se potrivea temperamentului si structurii lor. Desi el era cu cativa ani mai mare ca ea, s-au cunoscut la doua cursuri comune, recent introduse in programa universitara: Blesteme recurente si Invocatii de scurta durata. Azi, Septimus era aproape fericit, asa cum nu mai fusese de mult. Tanara femeie, prezentabila si altminteri avand un farmec greu de definit care imbina seriozitatea ei si o anumita vivacitate a purtarii, era iubita lui. Le statea bine impreuna desi din cauza pozitiei nesanatoase a spatelui sau, Septimus parea putin mai scund decat ea. Lui Septimus ii statea foarte bine in Lorica Segmentata, modelul de armura purtat ca uniforma in institutia educationala a Universitatii Imperiale, cu parul lui lung pana la umeri si la fel de negru ca ochii. Momentan ei erau angajati intr-o discutie serioasa despre relatii amoroase in general si despre cum ar trebui sa decurga a lor, in special. Septimus sustinea cauza iubirii, el crezand in dragoste si plasand-o la fundamentul oricarei constructii sanatoase si demne de incredere. Septimus era al saptelea copil dintr-o familie cu traditie. Din cauza unei relatii defectoase pana la trauma cu familia sa, el recunoaste ca are mari dificultati cu a avea incredere in oameni. Libra, tanara roscata cu glas raspicat (ea purta toga rosie a scolii de Magii Ofensive peste armura), sustinea ca orice probleme ai avea trebuie sa ti le rezolvi singur si dragostea nu trebuie sa creeze dependenta, lasand oricand loc despartirii bruste si fara regrete. Ca orice alumni maturi si seriosi ai Universitatii, la vremea aceea, aveau fiecare si alti iubiti. Libra iubea un barbat putin mai in varsta, blond, pletos si imatur, care nu prea o respecta. Septimus se intretinea si el cu o studenta blonda la sectia Limbile Elfilor de Vest, unde ea urma cursurile de Poezie si Studii Metafizice, un obiect din ce in ce mai putin popular al Universitatii, acum, cu razboiul, avand in vedere ca numai serviciul militar iti oferea cetatenie cu drepturi depline. O chema Anima si el ii purta o mare dragoste platonica neimpartasita: ea ii spunea mereu, atunci cand nu il dorea prin preajma, ca il vrea puternic si frumos ca un erou grec iar el ii raspundea ca, in loc sa moara tragic, prefera sa fie tactic, sangeros si egoist ca un legionar roman. Toate acestea insa nu ne importa acum, la fel cum e irelevant daca Libra era prea speriata de angajamente sau Septimus era doar un cersetor emotional. Ceea ce face interesul nostru, totusi, este ca Septimus rostea aceste cuvinte: “...se intampla lucruri pe care nu le poti rezolva singur, si atunci, vrei-nu-vrei, ai nevoie de cineva care sa tina la tine si sa te ajute sa fii iar intreg” cand au trecut prin dreptul unei femei infasurate in carpe murdare, care parea ca sta de cand lumea pe marginea apeductului ce alimenta fantana, aruncand firimituri din bucata ei de paine porumbeilor din agoră.
De parca i-ar fi asteptat, ea ridica privirea posedata direct in ochii lui Septimus in clipa intersectiei, privindu-l pe sub sprancene, scrasni abia perceput “un barbat nu trebuie sa fie completat de femeia lui. Niciodata” si continua sa il fixeze in timp ce se indeparta. Septimus nu se oprise din discutie si isi continua fraza aproape fara nicio fisura perceptibila. Invatase importanta de a fi imperturbabil la cursurile de Retorica si Arta discursului si ii placea sa fie un bun orator, fiind sedus de puterea aproape magica a cuvintelor si de abilitatea pe care ele i-o ofereau, cand erau folosite corect (daca magia manipula vizibil realitatea, atunci retorica manipula nevazut perceptia ei).
Puterea lui de convingere venea din emotie. In discutie, ca si in magie, declaratia capata putere din pasiune, dintr-o onestitate exacerbata, din simtamantul smuls direct din stomac, dezbracat pana la fanatism de orice rezerve si canalizat in actul desfasurat, cu o maxima disciplina si control asupra lui insusi. Nimic altceva in afara ideii sublimate pana la tangibil nu se exfiltra. Era, in toate privintele, altminteri, un om rezervat.
Pentru restul discutiei insa, toate cuvintele care i se nasteau tresarit in glota se desfaceau in intentiile componente inainte sa ajunga la nivelul limbii. Totul era fals. Tot ce voia sa spuna era exact ce gandea si dorea, dar de ce erau asa pretioase cuvintele? Orice lucru rostit mai complicat decat e nevoie trebuie sa fie o minciuna. Dar el chiar voia asta, si chiar credea tot ce spunea! Si atunci de ce ii e rusine?
Incercarile heirupiste de propozitii care ii mai scapau o murdareau pe Libra pe fata, ea privea prin el in timp ce paseau.
Intentia lui e gresita! Baba avea dreptate. Hodoroaga dracului care ii distruge relatiile. Dar stai, ea nu are cum sa distruga relatia lor, doar increderea lui in sine. Si nici aia daca el nu se simte vinovat de ceva. Dar daca Libra a auzit ce a spus...? Nu avea de unde sa stie si trebuia sa indure indoiala pentru moment, pentru ca a o intreba ar fi insemnat a agrava iremediabil dispretul pe care i-l citea deja in ochi.