pstdi

Cea mai importanta Duminica din viata de adult a lui Septimus Galo - continuare

2011-08-04T18:34:00.000-07:00

De parca i-ar fi asteptat, ea ridica privirea posedata direct in ochii lui Septimus in clipa intersectiei, privindu-l pe sub sprancene, scrasni abia perceput “un barbat nu trebuie sa fie completat de femeia lui. Niciodata” si continua sa il fixeze in timp ce se indeparta. Septimus nu se oprise din discutie si isi continua fraza aproape fara nicio fisura perceptibila. Invatase importanta de a fi imperturbabil la cursurile de Retorica si Arta discursului si ii placea sa fie un bun orator, fiind sedus de puterea aproape magica a cuvintelor si de abilitatea pe care ele i-o ofereau, cand erau folosite corect (daca magia manipula vizibil realitatea, atunci retorica manipula nevazut perceptia ei).

Puterea lui de convingere venea din emotie. In discutie, ca si in magie, declaratia capata putere din pasiune, dintr-o onestitate exacerbata, din simtamantul smuls direct din stomac, dezbracat pana la fanatism de orice rezerve si canalizat in actul desfasurat, cu o maxima disciplina si control asupra lui insusi. Nimic altceva in afara ideii sublimate pana la tangibil nu se exfiltra. Era, in toate privintele, altminteri, un om rezervat.

Pentru restul discutiei insa, toate cuvintele care i se nasteau tresarit in glota se desfaceau in intentiile componente inainte sa ajunga la nivelul limbii. Totul era fals. Tot ce voia sa spuna era exact ce gandea si dorea, dar de ce erau asa pretioase cuvintele? Orice lucru rostit mai complicat decat e nevoie trebuie sa fie o minciuna. Dar el chiar voia asta, si chiar credea tot ce spunea! Si atunci de ce ii e rusine?

Incercarile heirupiste de propozitii care ii mai scapau o murdareau pe Libra pe fata, ea privea prin el in timp ce paseau.

Intentia lui e gresita! Baba avea dreptate. Hodoroaga dracului care ii distruge relatiile. Dar stai, ea nu are cum sa distruga relatia lor, doar increderea lui in sine. Si nici aia daca el nu se simte vinovat de ceva. Dar daca Libra a auzit ce a spus...? Nu avea de unde sa stie si trebuia sa indure indoiala pentru moment, pentru ca a o intreba ar fi insemnat a agrava iremediabil dispretul pe care i-l citea deja in ochi.

Septimus locuia intr-o casa in stilul clasic al caselor mariilor familii cu vechime, numit “republican”, de pe vremea cand Imperiul era inca o mica provincie ambitioasa care isi pastra cu incapatanare independenta in mijlocul asediilor intereselor imperialiste inconjuratoare sau a barbariilor din nord. Era o constructie cu etaj inspre iesirea de vest a capitalei. El se rusina cu aceasta locuinta, nicidecum din cauza arhitecturii sau aspectului ei din orice punct ai privi-o, ci cu familia lui. Astfel Septimus nu iti aducea niciodata acasa prietenii. Cu iubitele lui se intalnea mereu la un hotel din centru, unde isi lua aceeasi camera si ele glumeau pe tema asta, mascand poate o reala gelozie, o revolta pentru gestul care nega experienta unica, personala, privata.

Se indrepta acum spre acea casa care nu i-a fost niciodata “acasa”, locuita de acei adulti colocatari care nu i-au fost niciodata “parinti”, rumegand firul discutiei cu Libra pentru a descoperi rupturile si reinnodarile.

Au urmat patru luni de progresiva instrainare, mai intai de Libra, cea sensibila care ar fi putut sa inteleaga mult dar se lasase prada extremistelor si teribilistelor filozofii ale Monadei, ale insingurarii si sinuciderii care nu faceau decat sa acopere din partea cealalta principiul divide et impera pe care cei cu adevarat puternici il aplicau asupra celor slabi. Astfel, celor carora nu le era frica sa se coalizeze li se inocula ideea ca e o problema de mandrie sa nu o faca. Apoi si de naiva si cruda Anima, cea insensibila care aduna in masa trupului ei foarte multe dintre calitatile, valorile si visele vechi ale lui. Naivitatea si cruzimea ei erau unele dintre acele calitati si nazuinte. In acest timp el a actionat rational, incercand sa contruiasca mereu peste ruinele lasate de cele doua femei in ziua precedenta. Contactele telepatice ii erau respinse (sub diverse motivatii aruncate cu usurinta atunci cand se intalneau) iar porumbeii mesageri ajunsesera in cele din urma sa se intoarca nu numai fara un raspuns, dar si cu aripile retezate. Se zbateau jos la usa de la intrare si dadeau cu ciocul in toc pana li se deschidea. Drumul lui Septimus a ajuns pana la urma si in zona revoltei, a urii. Desi le trata diferentiat, si relatia lui cu fiecare din cele doua era speciala, rezultatul era insuportabil de asemanator. Haosul din ele, desi atat de diferit atat prin cauza cat si prin manifestarea directa (Anima, indiferenta la trairile lui sau efectele directe ale actiunilor ei asupra lui, il purtase printr-o serie de evenimente batjocoritoare, din ce in ce mai umilitoare, atitudinile ei alternand halucinant si aproape ilar de la o zi la alta, in vreme ce Libra ii retezase mult mai abrupt orice cale de interactiune, cu fanatism si completa iresponsabilitate, egoism si vehementa autoindoctrinare, prezentand cu hotarare explicatii strigatoare la cer care infuriau si scarbeau. Si ea alterna asupra deciziilor de viata si de moarte, revenind cu scarboasa usurinta asupra lor. Daca Anima parea ipocrita si nehotarata, Libra parea malitioasa si efectiv nebuna). Incet-incet, pe masura ce praful s-a asternut, cu toata ratiunea si rabdarea lui, cu toata bunavointa nemarginita si aplicata calculat, Septimus se trezi singur de cele doua femei. Cateodata era brutal in limbaj cu Libra, pentru ca modul ei complet lipsit de demnitatea asumarii propriilor actiuni ii anula orice forma de respect pentru ea. Intotdeauna insa urma o cale constructiva si se sacrifica oricat pentru orice speranta de reconciliere. Era harnic si rabdator pentru ca era singura cale pe care o stia. Principiile dupa care traia, pe care le descoperise singur prin incercare si eroare si pe care si le asumase de la un punct al vietii incolo il impiedicau sa se mai razbune vreodata pe o femeie iubita, chiar daca il tradeaza, asa ca isi imbuteliase frustrarea pana cand il adusese in fata vasului in care potiunea alb-translucida lucea. Un bol de lemn folosit la alchimie in copilarie, patat inca de urme de galben deschis, plin cu un amestec din extract de Dracaena Thanata cu must de Saltarete. Mustul de Saltarete, prin aroma dulceaga puternica si fermentatia zaharurilor avea dublul efect de a masca amareala sevei violete si de a-i potenta efectul asupra sistemului nervos.

Statuse luni de zile privind la flacarile pe care le conjura, cu care se juca, in dansul carora cauta sa patrunda misterul existentei sale defecte. Simtea prezenta sinistrului si necesitatea misterului, la fel ca in lungile nopti transpirate petrecute in tacere cu Anima. Ajunsese din nou izolat, statea din ce in ce mai mult inchis in pivnita de sub capela din curtea casei, locul lui intim, fiind destul de departe de parinti dar destul de aproape de altarul din capela pentru a lasa se infiltreze reminiscente de energie. Aceasta fusese existenta lui dinainte, din adolescenta, din care scapase o data cu maturizarea si intrarea in Universitate. Acum cazuse incet inapoi in ea pentru ca desi nu voia sa recunoasca, si intr-adevar nu avea niciun motiv sa o faca, isi cladise existenta in jurul acestor doua femei. Ele nu aveau niciun merit si numai motive de rusine prin comportamentul lor care intrunea tot raul si uratul la feminin. Aveau insa ceva ce, dincolo de purtarea lor mai mult decat reprobabila, ii captase fascinatia lui Septimus si il facuse sa spere, complet justificat, in cladirea unei relatii solide, demne de incredere. Ceea ce se intamplase nu fusese vina lui, dar consecintele erau de neindurat, erau prea josnice si murdare, prea gratuite, prea mult pentru a putea pur si simplu ierta fara sa se injoseasca, sa se anuleze, sa se piarda pe sine. Familie nu avusese niciodata cu adevarat, dimpotriva, ei fusesera intotdeauna modelul negativ dupa care se dezvoltase, prin refuz si evitare, dar in lipsa completa a unui model pozitiv. Toata dezvoltarea lui fusese realizata astfel prin negare, prin experimentare directa, primind lovituri pe care majoritatea le evitau in mod natural, urmand cele mai simple si vitale informatii primite in cadrul intelepciunii familiei. Asta l-a facut curajos, dar nu i-a stins si setea de incredere deplina in cineva pe care sa poata respecta. A putut intretine false relatii de curtoazie doar pana la o varsta, cand a inceput sa renunte la toate piedicile si adaosurile inutile. Asadar, nu avea nici prieteni, nici macar in sensul superficial si politic. Avea doar o lista nesfarsita de oameni, de stanci in care isi batuse cuie de sustinere, care se fisurasera invariabil si lasasera crapaturi de dezamagire in urma, cu ultimele doua randuri completate de aceste doua fiinte in care crezuse mai mult decat in oricine inainte si peste a caror transformare nu mai putea trece.

Privise in flacari pana cand aproape isi pierduse vederea, asa cum facea si cand era mic, stia ca se distruge pentru cineva care nu merita, dar nu putea accepta acest adevar rau si gratuit, ca ele nu meritau. Poate l-ar fi putut accepta pana la urma, dar nu le putea accepta purtarea, mai ales a Librei, care era o fiinta rationala, care se pretindea etica. Nu putea accepta ca singura cale e sa accepti mereu meschinatatiile nelimitate si josnice si sa treci mai departe. Nu se mai putea asa. Nu mai voia bataie de joc.

Privind in flacari isi adusese aminte la un moment ca Libra nu fusese niciodata cu adevarat o fiinta la care tine in mod afectiv, doar intelectual, pretuind-o foarte mult pentru ceea ce este. Relatia lor intima a inceput doar pentru a echilibra felul libertin al Animei, pe care o iubea cu adevarat. Libra era scuza lui pentu a nu se simti ranit de tradarile Animei. In mod ciudat se simtea si putin mandru fiind in ton cu moda vremii privind relatiile intime.

Asternuse in seara aceea explicatia simpla si pura a trairilor sale si a actiunilor ce decurg in consecinta din ele si din actiunile incurabile ale celor din jurul sau. Ascultase muzica purgativa a volatilelor mici spirite de padure pe care le conjurase, aducand a rasina si clara precum turturii ce atarna la izvoarele unde salasluiesc ele. Era singura muzica ce putea sensibiliza si imbarbata in acelasi timp, simtea el, pentru ca era singura care canta latura sensibila a barbatiei adevarate, si cea cu adevarat mandra a lucrurilor fragile.

Termina de fumat pipa cu radacini macinate de Coada Ursului Alb, o alga interzisa a carei existenta e tinuta secreta de autoritati, folosita de magii Cercului Garzilor Imperiale in lupta pentru proprietatile sale de a creste exponential concentrarea si a induce starea de “hipermetabolism” (subiect tabu si motiv de legenda in popor), oferind utilizatorului nivele inaccesibile de viteza si agilitate, senzatia de viteza fiind comparabila cu aceea data de calaritul unui urs alb, de unde si numele menit pentru jargoane restranse. Dadu fara sa ezite tot continutul castronelului de lemn peste gat.

Se trezi intins pe un pat dur inconjurat de un lichid vascos, nebulos, alburiu, intr-o sala inalta, slab luminata prin ferestre lungi si inguste si avand tavanul terminat prin varfurile ascutite ale arcadelor. Cand incerca sa se ridice observa ca avea mana dreapta amortita. Imediat, observand miscarea, un preot de salon veni la el si risipi mreaja din jurul patului cu o atingere. Ii explica pe un ton incet si raspicat dar respirand o cinica siguranta ca se gaseste in Sanatoriul Central de regenerare, ca a suferit o otravire cu substante necunoscute (despre care insa va trebui sa vorbeasca mai tarziu cu Chestorii Alchimisti, tinu sa mentioneze), ca este acum in afara oricarui pericol, desi fusese foarte aproape de moarte, ca avusese noroc – pozitia in care statuse, pe partea dreapta, favorizase scurgerea lichidelor dense din otrava in acea parte a corpului, departe de sistemul nervos central, ceea ce i-a salvat viata (aici Septimus simti o strafulgerare in cap, aducandu-si brusc aminte ce facuse si de ce esuase – auzise din zbor vorbe despre acest posibil efect cu seva de Thanata, dar nimeni nu stia cu adevarat nimic si nu pusese pret pe ele, le uitase) dar, din pacate, tesuturile mainii drepte ii fusesera cu totul necrozate de otrava adunata acolo si nu o va mai putea folosi niciodata.

2011-07-19T03:23:00.001-07:00

Despre gl'amour

2011-06-14T14:12:00.000-07:00

She is Famous

Ni se pregateste ceva

2011-05-23T15:37:00.000-07:00

http://adelagavrilescu.ro/

~~Poze misto. Femei frumoase. Si nu din cele facute cu telefonul. Cine scrie cunoaste (poetii ratati ca oameni).~~ Intra pe linkul de mai sus, arunca o privire si taci.

Cea mai importanta Duminica din viata de adult a lui Septimus Galo

2011-05-03T07:34:00.001-07:00

Cea mai importanta Duminica din viata de adult a lui Septimus Galo a inceput intr-o Luni. O zi de primavara incipienta in care se plimba pe strazile capitalei imperiale, impreuna cu o tanara femeie cu parul roscat, prin piata centrala. Era seara dar soarele lumina inca puternic, rosind spre asfintit, facand pietrele cubice lustruite ale pavajului sa para insangerate. Ieseau impreuna din gradinile Colegiului Imperial de Magie si treceau, prinsi intr-o conversatie, pe langa fantana din centrul pietei. Erau studenti impreuna la sectia Magii Ofensive si Martiale si ambii isi doreau sa ajunga sergenti de patrula in detasamentele imperiale de Trupe de Suport-Asalt pentru a-si pune talentele in folosul imperiului, pe front, trimitand bile de foc si furtuni de gheata asupra inamicilor umanitatii. O alta alegere populara a laureatilor Universitatis Arcanum este inrolarea in regimentul de Trupe de Suport Defensive, dar amandoi erau de acord ca aceia sunt doar niste vraci supraeducati si oricum nu se potrivea temperamentului si structurii lor. Desi el era cu cativa ani mai mare ca ea, s-au cunoscut la doua cursuri comune, recent introduse in programa universitara: Blesteme recurente si Invocatii de scurta durata. Azi, Septimus era aproape fericit, asa cum nu mai fusese de mult. Tanara femeie, prezentabila si altminteri avand un farmec greu de definit care imbina seriozitatea ei si o anumita vivacitate a purtarii, era iubita lui. Le statea bine impreuna desi din cauza pozitiei nesanatoase a spatelui sau, Septimus parea putin mai scund decat ea. Lui Septimus ii statea foarte bine in Lorica Segmentata, modelul de armura purtat ca uniforma in institutia educationala a Universitatii Imperiale, cu parul lui lung pana la umeri si la fel de negru ca ochii. Momentan ei erau angajati intr-o discutie serioasa despre relatii amoroase in general si despre cum ar trebui sa decurga a lor, in special. Septimus sustinea cauza iubirii, el crezand in dragoste si plasand-o la fundamentul oricarei constructii sanatoase si demne de incredere. Septimus era al saptelea copil dintr-o familie cu traditie. Din cauza unei relatii defectoase pana la trauma cu familia sa, el recunoaste ca are mari dificultati cu a avea incredere in oameni. Libra, tanara roscata cu glas raspicat (ea purta toga rosie a scolii de Magii Ofensive peste armura), sustinea ca orice probleme ai avea trebuie sa ti le rezolvi singur si dragostea nu trebuie sa creeze dependenta, lasand oricand loc despartirii bruste si fara regrete. Ca orice alumni maturi si seriosi ai Universitatii, la vremea aceea, aveau fiecare si alti iubiti. Libra iubea un barbat putin mai in varsta, blond, pletos si imatur, care nu prea o respecta. Septimus se intretinea si el cu o studenta blonda la sectia Limbile Elfilor de Vest, unde ea urma cursurile de Poezie si Studii Metafizice, un obiect din ce in ce mai putin popular al Universitatii, acum, cu razboiul, avand in vedere ca numai serviciul militar iti oferea cetatenie cu drepturi depline. O chema Anima si el ii purta o mare dragoste platonica neimpartasita: ea ii spunea mereu, atunci cand nu il dorea prin preajma, ca il vrea puternic si frumos ca un erou grec iar el ii raspundea ca, in loc sa moara tragic, prefera sa fie tactic, sangeros si egoist ca un legionar roman. Toate acestea insa nu ne importa acum, la fel cum e irelevant daca Libra era prea speriata de angajamente sau Septimus era doar un cersetor emotional. Ceea ce face interesul nostru, totusi, este ca Septimus rostea aceste cuvinte: “...se intampla lucruri pe care nu le poti rezolva singur, si atunci, vrei-nu-vrei, ai nevoie de cineva care sa tina la tine si sa te ajute sa fii iar intreg” cand au trecut prin dreptul unei femei infasurate in carpe murdare, care parea ca sta de cand lumea pe marginea apeductului ce alimenta fantana, aruncand firimituri din bucata ei de paine porumbeilor din agoră.
De parca i-ar fi asteptat, ea ridica privirea posedata direct in ochii lui Septimus in clipa intersectiei, privindu-l pe sub sprancene, scrasni abia perceput “un barbat nu trebuie sa fie completat de femeia lui. Niciodata” si continua sa il fixeze in timp ce se indeparta. Septimus nu se oprise din discutie si isi continua fraza aproape fara nicio fisura perceptibila. Invatase importanta de a fi imperturbabil la cursurile de Retorica si Arta discursului si ii placea sa fie un bun orator, fiind sedus de puterea aproape magica a cuvintelor si de abilitatea pe care ele i-o ofereau, cand erau folosite corect (daca magia manipula vizibil realitatea, atunci retorica manipula nevazut perceptia ei).
Puterea lui de convingere venea din emotie. In discutie, ca si in magie, declaratia capata putere din pasiune, dintr-o onestitate exacerbata, din simtamantul smuls direct din stomac, dezbracat pana la fanatism de orice rezerve si canalizat in actul desfasurat, cu o maxima disciplina si control asupra lui insusi. Nimic altceva in afara ideii sublimate pana la tangibil nu se exfiltra. Era, in toate privintele, altminteri, un om rezervat.
Pentru restul discutiei insa, toate cuvintele care i se nasteau tresarit in glota se desfaceau in intentiile componente inainte sa ajunga la nivelul limbii. Totul era fals. Tot ce voia sa spuna era exact ce gandea si dorea, dar de ce erau asa pretioase cuvintele? Orice lucru rostit mai complicat decat e nevoie trebuie sa fie o minciuna. Dar el chiar voia asta, si chiar credea tot ce spunea! Si atunci de ce ii e rusine?
Incercarile heirupiste de propozitii care ii mai scapau o murdareau pe Libra pe fata, ea privea prin el in timp ce paseau.
Intentia lui e gresita! Baba avea dreptate. Hodoroaga dracului care ii distruge relatiile. Dar stai, ea nu are cum sa distruga relatia lor, doar increderea lui in sine. Si nici aia daca el nu se simte vinovat de ceva. Dar daca Libra a auzit ce a spus...? Nu avea de unde sa stie si trebuia sa indure indoiala pentru moment, pentru ca a o intreba ar fi insemnat a agrava iremediabil dispretul pe care i-l citea deja in ochi.

Maya Tinsku

2011-03-31T18:10:00.000-07:00

Maya Tinsku

-sexul ud-

Sirena. Normal ca ii sun. Ii sun in fiecare seara. O bresa in fuselaj. Ii sun din obligatie. Inca in baie, inca strangand cu mainile marginea chiuvetei. Sa nu iti inchipui ca sunt tandra cu el. Degetele albite. Albisera. Fata de tine nu vreau sa ma simt obligata... Ochii refocalizeaza imaginea spre care stateau de cine stie cand orientati. Statusem in bucatarie si mancasem carnati prajiti cu stari de voma in timp ce ea vorbea cu el la telefon la mine in camera. Centrii vizuali reiau procesarea si aproape m-as fi speriat de imaginea din oglinda daca nu eram complet inert. Vorbise mult cu el la telefon, ma rugase sa ies si eu la randul meu ma rugam sa nu iasa parintii mei din sufragerie sa ma vada stand singur si rumegand in sila cate un carnat scarbos si plin de sila (fata de a carui pregatire adresata mie ma simteam totusi vinovat) in timp ce ea vorbea la telefon cu un alt barbat, la mine in camera. Ca intr-o experienta a mortii clinice revin treptat in corp si regasesc acelasi ghem strans in varful stomacului, creandu-mi starea de voma permanenta. Avea 1,90 m si ma facea sa ma simt putin protejata, asa. Toata mancarea din ultimele 2 luni avea gust de voma. Iubesc vocea ta de bariton care ma face sa ma simt protejata. As fi vrut sa am 1,90 m. Iti urasc vocea, nu o mai suport. As fi vrut sa fi facut ceva cu viata mea care sa imi fi oferit curenta situatie financiara sa imi permit sa ma fac sa am1,90 m. Majoritatea barbatilor din dormitoarele de pe puntea asta aveau 1,90; isi pusesera implanturi pentru ca aveau slujbe bune. Erau si cativa naturali. Eu nu eram nici natural, nici suficient de bogat; nu aveam o slujba si locuiam cu parintii. Stii ca nu pot sa vorbesc mult la telefon. Eu nu pot sa traiesc si sa progresez si sa ma infrumusetez fara prezenta si asistenta ei pasiva care infrumuseteaza totul si creeaza posibilitati; am cautat-o toata viata iar ea nu ma suporta asa cum sunt. Ti-am zis ca nu imi place sa vorbesc la telefon, nu suport. Singura solutie logica e sinuciderea dar sunt un las. Oare cu cati dintre inaltii de pe puntea asta s-a culcat? Habar nu ai cat rau faci ca insisti. Oare sunt in majoritate sau minoritate fata de cei cu care nu s-a culcat? Nu mai insista ca ma indepartezi. Imi vine ideea recurenta de a cadea in genunchi si a plange pentru a ma simti mai bine vreo 5 minute. Textul si sexul. Incercasem sa ii explic ca nu am decat doua moduri de functionare: complet onest si complet eficient iar pe al doilea gasesc imposibil sa il am cu ea pentru ca o iubesc pe sfanta fraiera. Mi se face sila de mine la gandul ca iar voi plange. Te vreau puternic si indurator ca un erou antic. Tot ce fac e prost si sunt un elefant intr-un magazin de portelanuri a carui fiece miscare distruge si el tot incearca sa repare. Imi place ce spui. Si ce scrii. Si cum esti tu mai ales, mult de tot; esti frumos fizic. Ideile mele de putere rasunau numai a rautate si nebunie si cele de dragoste toleranta numai a slabiciune. Te rog, inchide, nu mai suport, nici nu ma asculti. Ea venea cateodata, noaptea si voia doar sa facem dragoste. Numai, gata, s-a terminat tot. Eu, ca o femeie casnica si proasta care se uita la telenovele incercam sa ii vorbesc despre dragoste si o relatie frumoasa. Nu mai vreau sa te vad niciodata. Prietenii mei, multi dintre care se culcau cu ea, imi spuneau cu reala compasiune ca isi bate doar joc de mine si ca trebuie sa incetez sa ma consum singur asa. Adica, nu spun ca nu mai vreau sa te vad niciodata dar gata, s-a terminat cu toata povestea asta. Eu le spun ca stiu ca se joaca cu mine si e perfect in regula, pentru ca nu am demnitate. Sirena suna din nou. Cu cat suferi mai mult cu atat dovedeste ca iti pasa, nu? De fapt sunase tot timpul asta dar acum eu o aud din nou. Nu pot veni daca tu insisti sa vin. Dar eu insist pentru ca tu nu MAI vrei sa vii. Sunetul oscilant si repetitiv al sirenei era exact ca fluxul meu intern: ea minte, eu o sperii, ea minte... Imi strang pumnii si dau in dulapul metalic de sub chiuveta, ma pregatesc de lupta, ma intaresc tarziu si inutil. Ea ma indeparta pentru ca eu insistam sau eu insistam pentru ca ea ma indeparta? Vantul din dimineata aia, fetele monstruoase ale oamenilor obisnuiti, lumina si mirosul care dor, desi sunt placute, orele care trec in reprize de 5 minute, ceainaria pulii care mi-o tinea inauntru degeaba. Am gresit nu trebuie sa mai insist, nu trebuie sa mai insist nu trebuie sa mai insistnutrebuiesamaiinsist. Altfel ce as fi? O nevasta!? “Ti-am gasit cercelusul. Si ti-am trimis printr-un mail ‘nu’ de eugen ionescu”. Nu primesc mesajele. Cand o sun nu raspunde. Nici nu imi suna, nu stiu ce are o sa il iau pe celalalt de la Targoviste, de la bunicu’. Daca am trimis mail-ul pe adresa gresita pe care o citeste celalalt daca nu il citeste si il sterge direct ca sa nu il citeasca el daca nu isi verifica cealalta adresa pentru ca e obligatoriu numai pe prima pentru el... daca nu primeste mesajul prin care ii spun ca i-am trimis un mail daca nu ii suna telefonul cand o sun sa ii spun ca i-am trimis un mesaj in care i-am spus ca i-am trimis un mail daca nu il aude sau nu ii ramane “un apel pierdut” sau nu poate vorbi saptamana aia sau nu poate ca am insistat eu prea mult in cele 20 de secunde sau 30 de apeluri ratate sau nu vrea ca nu are chef de mine mereu sau nu mai vrea niciodata pentru ca a ajuns la concluzia ca sunt unul dintre barbatii cu care nu va avea niciodata orgasm... Orgasmul, asta sta intre noi. Si e tot ce e intre noi. Incerc sa aud o melodie in cap ca sa ma faca puternic. Ascult melodii la radio pentru ca toate discurile sunt la o fosta prietena care nu mai vorbeste cu mine si deci le pastreaza. Astept sa vina melodia mea, aia de putere. Din coloana sonora a unui film justitiar si violent, dar frumos, ca mine.
Sirena suna peste gandurile mele. E o bresa in fuselaj. S-a terminat cu joaca. Poate a implodat tancul cu deseuri fecale comprimate de la prora, puntea 5, pe care l-am golit ieri si am uitat sa egalez presiunea. Sau poate nici nu l-am golit ca am uitat dupa ce m-am certat cu ea, am racnit la ea, mi-a inchis in nas si am adormit plangand si a pleznit si acum zboara rahati inghetati prin fata hublourilor mitocanilor bogatasi de pe puntile superioare. M-a lovit, m-a tras de urechi cat de tare poti trage un om de urechi, palme, tari, mi-a aruncat telefonul de pamant si de atunci nu mai primesc toate mesajele. Imi trag singur o palma si ma uit afara: nu se vedeau reziduri. Poate sunt ‘parosii’... brusc intra pe receptie o parte de 2 luni cam latenta a intelectului meu, cea rationala, si imi aduc aminte ca am auzit ceva despre cursul navei ducandu-ne aproape de granita cu Imperiul Katar. Si fiorul care ma trece din inceputul cheliei pana in noada imi spune ca asta e. Katarii. Parosii. Usile blindate se vor inchide intre puntea 4 si 5, izoland partea importanta a navei de infrastructura, adica pe mine de ea, ea va ramane cu iubitul ei de pe puntea 2 care o va ‘salva’ si i-o va trage pasional pe tema asta, in timp ce eu si restul personalului auxiliar ne vom face de cap aici cu invadatorii. La nevoie vor folosi capsulele de evacuare, dar nu s-a ajuns inca acolo, gandesc glorios, uitandu-ma nostalgic si sangeros spre sertarul de jos, prafuit, al sifonierului meu. Sertarul de arme. Esti mereu agresiv si plin de inversunare. Sunt mereu agresiv si singurul fel in care pot fi vreodata puternic se pare ca e distructiv. Eu sunt poetul luptator care schimba realitatea din jurul lui si orice schimbare e distructiva intr-o directie. Trebuie sa ai rabdare, sa o lasi pe ea sa vina la tine. Eu nu pot sa am rabdare si nu pot fi puternic decat activ, nu pot fi indurator si pasiv si acum ea nici nu are nevoie de asta, ci de verva mea mult-blestemata. El o va salva pe ea de la plictiseala sexuala, eu ii voi salva pe amandoi. Ma uit in oglinda surescitat: zgarietura lasata pe ochiul stang de la palma ei de acum o saptamana mi l-a albit si nu se mai vede clar pe acolo. Zambesc. Am nasul rupt si lipit stramb, din cauza doctorilor inapti si interesati pe plan financiar ai navei si a parintilor dezinteresati pe toate planurile. Am doi dinti rupti de trei ori. Ranjesc. Tu nu ai incredere in nimeni. Dau fuga la sertar si imi scot de acolo singurul prieten de incredere. Un aruncator de flacari are doua rezervoare, unul cu lichid combustibil si unul cu gaz. Esti bipolar. Te schimbi mereu cum venim aici. Ziua esti unul si noaptea esti altul. Afara esti unul si aici esti altul. Un aruncator de flacari nu foloseste gaz inflamabil ca in filmele de duzina. Lichidul este mai greu si ofera astfel armei, prin forta inertiala superioara provenita din masa mai mare, o raza superioara de actiune. Creezi un climat in care fortezi oamenii sa tina la tine si pe urma ii tragi la raspundere daca nu ajung sa tina la tine, facandu-i sa se simta obligati si lipindu-te de ei ca un parazit. Lichidul fiind de asemenea vascos , un derivat al petrolului, se lipeste de tinta si continua sa arda, infiltrandu-se in spatii mici din armura tintei, spre deosebire de gaz care se disipa instantaneu in atmosfera. Esti intolerant si radical, refuzi sa te schimbi si sa te moderezi, desi pretinzi ca tii la ea cat haul ramai inflexibil si insensibil la nevoile si cererile ei. Fiind lichid, este necompresibil si pentru asta se foloseste un al doilea tub, plin cu gaz inert comprimat. Trebuie sa ii redevii prieten, sa ii arati ca esti de partea ei, sa nu o mai indepartezi, sa nu o mai supui la presiuni si sa nu o mai fortezi sa taie caile de comunicare intre voi. Cele doua tuburi comunica la capetele superioare, asta permitand gazului sa forteze lichidul cu presiune prin partea inferioara a tubului si, mai departe, sa fie distribuit prin ajutajul cu flacara de veghe in capat.
Aruncatorul de flacari are cateva avantaje fata de majoritatea armelor de foc in lupta la distanta mica. Esti acid cu toata lumea in ultima vreme, parca tragi in toti, fara nicio logica, fara tinta. Cel mai evident dintre ele este ca nu trebuie sa tintesti. Atata timp cat indrepti jetul in directia generala a inamicului, arma este eficienta. Nici nu stiu ce sa zic, cand ma iei asa, cum sa ma apar pentru ca nu are niciun sens ce spui, doar iti versi focul pe mine. Al doilea, de asemenea usor de imaginat, este ca nu tinta nu are cum sa pareze sau sa se fereasca de lovitura primita: daca un proiectil solid poate ricosa intr-o placuta de armura sau intr-un perete/stalp dupa care tinta se ascunde, jetul de ulei lipicios gaseste mereu o cale, atata timp cat tinta nu e izolata etans.
Tie iti plac confruntarile directe, se vede ca esti un berbec nebun. Casta luptatoare a Imperiului Katar, foarte rar angajandu-se direct in lupta, foloseste aproape intotdeauna Roiul impotriva inamicilor sai, o alianta de specii artropode lipsite de ratiune si conduse de o formatiune cerebrala centrala a carei vointa le este supraimpusa telepatic. Gandaci. Tu privesti pe toata lumea de sus, parca ar fi toti gandaci si tu fiinta suprema, singura care are demnitate, constiinta si stie sa iubeasca cu adevarat.
Imi iau salopeta de lucru si ies pe coridor. Toti alearga spre sala arsenalului de la pupa navei sa se echipeze cu arme si costume de lupta. Sunt gandacii, e clar. Eu ma strecor printre ei in directie opusa, spre prora, spre scara de acces la nivelurile superioare, spre ea. In salopeta de cauciuc albastru de om de serviciu. Tie iti place sa mergi impotriva curentului, sa fii tu martir; tu impotriva lumii.
Pana pe puntea 3 am alergat intins, bucurandu-ma ca am gasit usile blindate inca deschise dar fara sa intalnesc nimic si incepeam sa ma ingrijorez ca poate am facut o confuzie. Mi-ai mai scris ceva frumos? La jumatatea coridorului spre puntea 2 totusi, in dreptul toaletei publice gasesc bresa in peretele lateral al fuselajului. Asta e obsesia lui, cu fecale mereu, in tot ce scrie. La gaura din perete era lipit direct ductul cu aspect gastro-intestinal prin care se deversau masiv gandaci din increngatura mica de luptatori spre prora navei. Increngatura mica avea aspectul unui puric supradimensionat, cat un caine, cu doua carlige mari in fata. Imi trag masca costumului pe fata, sa ma protejeze de caldura intensa. Apas.
Eu nu pot sa mint. Si chiar daca le-am spus si altora ca ii plac, si imi place ce scriu ei, si ce fac ei, sa stii ca niciodata nu am fost asa fermecata de nimeni in viata mea, asa cum sunt de tine. Esti frumos. Ma mangaia pe cap si se uita in ochii mei.
Imediat cum au simtit arsita, gandacii s-au intors si au inceput sa vina direct spre mine, din fata, din matul din perete. Pe masura ce veneau si intrau in jetul aprins, scheunau grotesc si carapacele chitinoase li se contorsionau cubist, in timp ce tesuturile moi interne erau instantaneu topite de fierbinteala lipicioasa care se infiltra printre placile armurii lor. Salopeta izolata imi permitea sa trec peste cadavrele pe care uleiul inca le mai prajea.
Nu mai pot sa te ascult, nu te mai suport, simt ca imi arzi circuitele mintii. De ce esti asa fierbinte...? Sunt plasmatica de placere. Continua.
In momentul in care ajung in dreptul gaurii din perete neglijez putin valurile de gandaci venind spre victimizare din fata si arunc un jet lung de-a lungul matului din stanga, doar cat sa omor 5-6 in sir indian sa imi ofere timp. Tu nu stii sa iti faci prioritati si sa tratezi lucrurile in ordinea importantei. Revin la cei din fata si intru puternic in ei, fortandu-le randurile inapoi, desi ei continuau sa se arunce inainte si sa moara. Dupa cativa pasi incep din nou sa iasa gandaci in spatele meu prin bresa acum afumata. Sparg un geam in peretele din dreapta si apas butonul din spatele lui care inchide o usa de presurizare in urma mea, blocand gandacii-intariri in partea de la pupa. In timpul acestei miscari un gandac a reusit sa sara pe mine cu chelicerele desfacute sa ma taie in jumate din talie. Mai mult din greseala i-am nimerit teava in orificiul bucal si am apasat in timpul plonjarii sale, vaporizandu-i imediat maruntaiele si trimitand un jet de flacari prin capatul opus al gandacului, unde acumularea de gaze a creat o gaura. Gandacul greoi cade pe mine si ma darama pe jos, de unde continui sa ii ard semenii cu jetul care inca ii strabatea toata lungimea corpului, iesindu-i prin cur. Ceri mereu atat de mult si insisti si te simt ca pe o povara. Nu te mai pot vedea. Cand creez un mic perimetru, scot teava din el si continui sa avansez. Gandaci continua sa apara, alergand si pe celelalte coridoare cu care ma intersectam, semn ca sunt mai multe brese prin care intra. Dar am ajuns in dreptul cabinei ei, vizuina nazuintelor mele. Locuinta ei era la o intersectie de culoare. Ma uit pe geam: intuneric. Nu mai e nicio lumina intre noi, ai omorat totul. E urat totul. Asta e deja o situatie urata. Dau o roata cu aruncatorul de flacari in jurul meu pentru a imi face un spatiu intre gandacii care vin din fata si din dreapta. Insist pana se creeaza un cerc de flacari pe un damb de cadavre si apas repede luminita care verifica amprenta digitala si intru. Eu aveam acces in camerele ei. Eu, atat de dificil si cu atat de putine de oferit, nu eram destul de putin incat sa se debaraseze de mine. Ea, care parasea pentru putin, pentru orice, pentru nimic, nu ma putea parasi pe mine, chiar daca o chinuiam atat de tare emotional. Usa coboara cu un fasait scurt in spatele meu.
Las jos aparatul de transformat in carbon, imi dau jos salopeta ramanand in pantaloni scurti si tricou si ma asez in pat, langa ea. Dormea linistita, cu castile in urechi si parul ravasit pe perne. Avea doua perne in pat. Se intoarce, dezmortita din codrii verzi ai visarii a orice poate sa viseze cineva de o frumusete de calibrul ei, si ma intreaba:
- Ce cauti aici? cu nemascata indignare.
- Nu ai auzit ...zgomote?
- Nu! Spune ce vrei, de ce esti aici? Parca ti-am spus sa imi respecti dorintele, si asa ai spus, ca mi le respecti dar vad ca...
O apuc cu mana mirosind a uleiul ce imi penetrase manusile, o strang de fata cu tot cu barbie doar cat sa nu i se mai poata misca mandibula, si o sarut cand tace. Cu cealalta mana azvarl la o parte patura care o invelea si, stiind ce ii place, o apuc pe sub maiou de sanul stang, ciupindu-i intre index si degetul mare sfarcul. Geme. Nu se opune. De obicei nu mai faceam dragoste cu ea, incercam sa las sa se acumuleze ceva intre noi in loc sa contribui la constructia unei relatii superficiale. Isi pune mana pe sexul meu si maseaza cu constiinciozitate. Ii arunc mana de acolo, ii trag o palmuta usoara pe obraz si ii spun sa nu se mai poarte ca o curva. Atunci se enerveaza, isi baga mana de tot in pantalonii mei si in chiloti si scoate la iveala dezirabilul. In momentul in care sexul meu se lungeste destul de mult incat ii atinge piciorul exclama:
- Ah...
Imi dau seama ca eram ud inspre varf pentru ca ma atinsesem, la mine in camera, in baie, de chiuveta cu marginile ude, in timpul meditatiei mele tenebroase, si acum o atinsesem pe ea, cu zona umeda din varful sexului. Gasesc totusi sa intreb:
- Ce e?
- A, nimic, doar ca

Kill Bill - L'Arena

Ego

2011-03-10T14:05:00.000-08:00

Cel mai deprimant lucru atunci cand te consideri creativ in scris e sa ti se spuna ca esti siropos si diabetic. Si prin deprimant aici ma refer la senzatia de cadere libera a coaielor in miscare rectilinie uniforma in jos. Oamenii pe care ii respecti din auzite ajung sa iti fie brusc antipatici si gretosi atunci cand ii cunosti in persoana. Si nu e neaparat dezamagirea cea care lucreaza aici, in cazul de fata vorbim despre o doamna inteligenta si abila... In cazul de fata a doua jumatate a premizei functioneaza. Asadar nu partea cu "respecti" (care conduce la dezamagire), ci partea cu "din auzite". Din auzite adica ea nu a auzit de tine... Si atunci relatia de respect e unilaterala. Si atunci nu poate pretui momentele tale de simplu si frumos, partial pentru ca nu stie ca e ceva asa de rar (o perla e mult mai alba cand e aruncata intr-o mare de cacat) si partial pentru ca TU nu te pricepi sa fii simplu si frumos, petrecandu-ti timpul in sfera mizerabil si rafinat. Si atunci procesul trebuie luat de la cap, trebuie sa ii arati ca esti o mare de rahat, dar sigur un rahat atat de interesant si elaborat, ca mai pe urma sa poata aprecia o micuta perla simpla in mijlocul ei.
Interpretatorii (nu interpretii) sutn de doua feluri. Unii sunt politicosi dar ii doare in pula, iar altii sunt superficiali si cruzi si te lasa sa citesti doar juma' de pagina din text pentru ca nu au timp de sobolani insignifianti ca tine. Pe cei din urma ii putem astfel acuza si de prostie. Da, am putea face asta. In cazul de fata nu cred ca s-ar lipi acuzatia. Asa ca daca primii sunt ipocriti si ascund o superficialitate in substrat, cei din urma o afiseaza fara jena si si-o asuma. Si daca primii te pot ajuta doar cladindu-ti increderea in tine (pana la inevitabila dezamagire totala), cei din urma nu te pot ajuta cu mai nimic, pana cand nu te infiltrezi prin barierele lor de VIP-uri. Dar dupa ce o faci, te poti baza pe o parere onesta, o intelegere la rezolutie mare si o atentie acerba. Si cum nimanui nu ii trebuie amagire, utili raman doar cei din urma.
Ha! Eu siropos si dulceag. Da, recunosc, sunt mai mult decat stangaci cand incerc sa spun ceva simplu si frumos, pentru ca nu ma pricep decat sa fiu agresiv, acid, uscat, dur, tragic si dramatic. Si sensibil dar nu intr-un fel sanatos, doar patologic. Nu e nimic, imi place sa fiu subestimat. Cand incepi de jos, nu ai unde sa mergi decat in sus. Am sa ii demonstrez cum stau lucrurile Doamnei Profesoare Simona Popescu.

Scrisoare de dragostea pe vremea ninsorii

2011-03-06T13:00:00.000-08:00

Partea I: Mea Culpa ¹

A woman was gossiping with a friend about a man she hardly knew - I know none of you have ever done this - that night she had a dream. A great hand appeared over her and pointed down at her. She was immediately seized with an overwhelming sense of guilt. The next day she went to confession. She got the old parish priest, Father O’Rourke, and she told him the whole thing.

‘Is gossiping a sin?’ she asked the old man. ‘Was that the hand of God Almighty pointing a finger at me? Should I be asking your absolution? Father, tell me, have I done something wrong?’

(Irish Brogue)
‘Yes!’ Father O’Rourke answered her. ‘Yes, you ignorant, badly broughtup female! You have borne false witness against your neighbor, you have played fast and loose with his reputation, and you should be heartily ashamed!’

So the woman said she was sorry and asked for forgiveness.

‘Not so fast!’ says O’Rourke. ‘I want you to go home, take a pillow up on your roof, cut it open with a knife, and return here to me!’

So the woman went home, took a pillow off her bed, a knife from the drawer, went up the fire escape to the roof, and stabbed the pillow. Then she went back to the old parish priest as instructed.

‘Did you gut the pillow with the knife?’ he says.

‘Yes, Father.’

‘And what was the result?’

‘Feathers,’ she said.

‘Feathers?’ he repeated.

‘Feathers everywhere, Father!’

‘Now I want you to go back and gather up every last feather that flew out on the wind!’

‘Well,’ she said, ‘it can’t be done. I don’t know where they went. The wind took them all over.’

‘And that,’ said Father O’Rourke, ‘is GOSSIP!’

Partea a II-a: Dragostea pe vremea ninsorii

Eu preferat bătut la taică-miu, preferat umblat dezbrăcat biserici decât pierdut la tu. Până la urmă eu ciudat care traieşte nebunie ne-mai-controlată, care iubeşte la tu cu milă şi cu groază. La tu, curtezană crudă, nazistă rafinată, ochi albaştri, trimis untermensch pas-alergător “duşuri” Treblinka, pentru ca ei gâfâit, inhalat, murit mai repede. La tu, regină moştenitoare, aristocrată, senatoare, patriciană, avut ten alb, neatins bronz afară, munci, plebe, cântat pian înăuntru, degete subţiri. Eu iubit la tu, oricând, oricum, oricare tu.
Eu vrut înălţat la tu balon alb textil, avut aer cald, candelă mică, văzut film “Imaginar Doctor Parnassus” vrut făcut frumos la tu. Eu facut abdomen, flotare, vrut făcut frumos la eu. Eu stat treaz fiecare noaptea, ştiut oamenii cu cearcăne frumoşi. Gândit la tu mereu, încercat vizualizat forma buze tu când spus eu frumos, pentru ca eu rămas, păstrat frumos minte, spirit şi nu uitat ce ‘frumos’ însemnat. Eu făcut lucru inteligent, cel mai frumos vreodată când, în restaurant, ajutat la tu îmbrăcat, ţinut haină de umeri pentru tu, netezit, mângâiat pe spate.
Eu vrut 9,50 devenit 10+ cu artificii, tu meritat.
Eu vrut întors păduri Giurgiu, muşcat ţânţari brontozauri acolo, stat jur foc prieteni vechi, cântat chitară, băut bere 2L. Vrut luat iar ameţeală Jepii Mici, rătăcit ceaţă creastă Omu. Vrut strâns bani Work-and-Travel, cheltuit văzut Asia. Eu vrut iar sănătos, întreg, scos chiriaşi, mutat garsonieră, departe părinţi disonanţi, găsit caracter eu. Vrut căsătorit târziu/deloc avut singur copil, non fată, nume frumos. Fără tu, acest film mut, alb-negru, insuportabil.
Eu avut profesor Cătălin Naum când mers Teatru Pod, casa Preoteasa, vreme liceu. El spus la mine „Nu poţi să pui un homosexual să joace rolul unui homosexual”. Eu ştiut iubit la tu, nu putut scris, spus, arătat, demonstrat, jucat rol iubit la tu. Cuvinte eu dezlânat, nelegat, neputincios acord, conjuncţii, timp, flexiune. Spus stângaci, prost, chinuit, sincer, barbar (sens nobil). Nu vrut îngreţoşat tu cuvant pompos.
Nimeni nu fost rusine că iubit, când iubit, dacă iubit² şi tu spus eu avut voce frumos, aşa că eu cântat la tu:

Eu te-am ginit la o chindie
Erai cu altul pe felie
Mi-ai spus atunci că-s un tip bine
Şi ai dansat numai cu mine.

Felia mea, iubita mea, tu eşti toată viaţa mea
Felia mea iubita mea mor şi nu te pot uita, felia mea³

¹ Fragmentul este un citat din filmul “Doubt”, 2008, cu Meryl Streep si Philip Seymour Hoffman
² Verbul “iubit” neavut timp trecut! Niciodată. Aşa exprimat eu, nu ştiut alt timp...
³Cântecel de la Cercetaşi. Folclor modern, cântec de munte. Aici doar prima strofă şi ref.

Black Holes and Revelations

2011-02-23T17:16:00.000-08:00

Partea I: În subteran

Am plecat prin baruri cu Crizantem, o planetă de sex masculin cu nume floral. O planetă mică şi ridicolă de clasă C de la căcat pe care nu creşte nimic, doar se usucă nişte copaci. Fiind o planetă goală pe dinăuntru a intrat uşor pe uşa barului, formând din rezonanţa internă un câmp magnetic şi ipocrit care îi deformă realitatea, aşa cum face de obicei când are nevoie. Această planetă penibilă orbitează în jurul ei înseşi, crezându-se importantă şi privându-se singură ca proasta de soare. A doua zi urma să trecem prin reflexia prismatică şi critică a constelaţiei Ándromeda, o constelaţie cu foarte multe feţe şi cu şi mai multe centuri de castitate din meteoriţi geloşi.
Orbitez în jurul mai multor corpuri, unele mai cereşti, altele mai telurice. Un pulsar mic şi agitat cu un zâmbet frumos mă lasă să îi fac cinste cu o bere şi dansează cu mine energic până dăm cap în cap, moment în care mă roagă să o aştept să revină de la baie şi mă lasă cu observatoarele astronomice orientate direct în soare, timp de mai bine de 8 cicluri care au durat 45 de minute. Accept situaţia şi mă desprind de pe orbită staţionară.
Îl părăsesc pe Crizantem, îl las baltă, fiind ferm convins că e cazul să îl fac să simtă gustul amar şi afumat al dezamăgirii.
În alt bar, o formaţiune doar puţin mai masivă dar încă perfect geosferică dansează cu mine, atingându-ne. Râdem împreună de moldoveni, îi ofer o băutură complicată după care şi ea dispare pe drumul fără de întoarcere al toaletei, unde toate femeile îşi pudrează nasul înainte de a se urca în illo tempore, antecosmogonic şi prebigbang pentru totdeauna.
Crizantem spunea că e normal să îţi placă orice fată care îţi iese în cale... => eu miezos, el Jane.
Plec spre casă. Pe drum observ cum o fată îşi ia rămas-bun de la un băiat şi pleacă în aceeaşi direcţie. După câţiva paşi, sub imperiul preaplinului din suflet comit reprobabilul şi atipicul şi îi lansez o replică, fără falsă pudoare sau timiditate politicoasă. Ea se întoarce spre mine şi râde în hohote. O însoţesc până la metrou. Acolo căştile mele intră în urechile ei şi ea ascultă o melodie pe care o trimisesem unei femei cu care m-am culcat când era hotărâtă să se mărite: „Don’t Marry Her, Fuck Me”. O ştia, îi plăcea, ne-am luat de mâini şi am început să alergăm prin pasaj, pe stradă, traversând strada, peste florile degerate din faţa Teatrului Naţional, cântând refrenul în gura mare. Ne-am sărutat, ea a spus că nu mă vrea şi că ceea ce se întâmplă nu se poate întâmpla decât în filme şi trebuie deci să fie fals; ea pleacă, eu o conduc la troleu, în troleu, cu troleul, până acasă. A plâns, s-a liniştit, a adormit în troleu. Am ajuns la ea acasă de dimineaţă, sub un cer roz şi usturător, cu blocuri de 4 etaje în jurul nostru, monoliţi frumoşi şi jerpeliţi ai epocii de haur, supravieţuitori sentimentali care înfruntă frigul. Mi-a zâmbit, mi-a spus să ne întâlnim peste 5 zile în acelaşi loc, la ora 12 şi a plecat. Am dansat până acasă, în troleu, pe stradă, printre feţele frumos rănite şi brăzdate de tristeţe ale oamenilor târâţi prematur de stres în a doua vârstă care se duceau la serviciu la 6 dimineaţa şi mă priveau cu un dispreţ perfect normal. Nu ştiu cum o cheamă. În mod frumos, semăna cu solista formaţiei care cânta melodia aceea. Şi cu Scully. Si era moldoveanca.

Partea a II-a: Enter the Matricia

La un semn deschisă-i Calea Lactee. Matricia este o cometă de conformaţie ariană. Ea are o coadă lungă şi galbenă şi, privită noaptea prin Aurora Hiperboreală cu ochelari de cal sau de eclipsă parţială ea pare că are doi ochi albaştri. Deşi ea călătoreşte prin spaţiu cu viteză, este populată de o specie de nimfe-walkirii non-trofe care se hrănesc cu Frumos. Matricia este un proiectil de o densitate infinită, la fel ca o gaură neagră, doar că ea dă pe dinafară şi e albă. Aşa cum adesea se întâmplă în telenovele Science-Fiction, ea este atrasă în mod patologic chiar de o asemenea găurică mică şi neagră, una bătrână şi, se pare, pervertită de aşteptare, care la fiecare ciclu o prinde în event-horizon-ul lui şi încearcă să îşi hrănească gravitaţia miezului negru (înfometat de particule şi care nu lasă nici un sarman de foton să scape) direct de la emanaţiile gazoase şi solide ale Matriciei, a carei coadă intensă se destramă şi se prelinge într-o spirală spre nucleul lui în beznă.
Locuitorii planetei Crizantem, toţi poeţi şi astrologi, sunt până la ultimul angrenaţi în proiecte disperate prin care să salveze „marea cometă blondă”, aşa cum o alintă ei, de la a se lăsa consumată de gaura neagră. Ei au ajuns de mult, prin calcule matematice, la concluzia că nicio cantitate de energie nu va astupa găurica neagră şi că, chiar dacă cel mai tragic lucru se întâmplă, Matricia se va fi pierdut degeaba, la fel cum multe alte comete tinere o făcuseră deja, spun ei, înghiţite fiind de bătrâna găurică. Ei cu toţii respectă frumuseţea Matriciei şi o onorează ca pe un monument al naturii. Matricia este însă mult mai mult decât un simplu miracol al esteticului pentru ei, ei fiind cu toţii intelectuali inutili care dintotdeauna obişnuiau să se hrănească cu lumina, căldura şi particulele de gheaţă împrăştiate de ea prin spaţiu, care le parveneau din cer, trecând prin atmosfera lor rarefiată. Ei, de la un timp, mor prin inaniţie la scară planetară. Am spus că pe planeta Crizantem nu creşte nimic şi ea e goală pe dinăuntru. Dar nu a fost dintotdeauna aşa. Am spus că Matricia este un proiectil de înaltă velocitate.

Partea a III-a: Coliziuni

Ea trecea mereu pe lângă Crizantem, abia atingându-i straturile extreme ale atmosferei, într-o sfârâială de culori intense prin care se frigeau amândoi şi râdeau şi se bucurau. Dar Crizantem tânjea în urma ei şi ploile de meteori ce urmau de fiecare dată îl perpeleau. Într-o bună zi Crizantem, într-o mişcare de revoluţie grăbită, emotiv în aşteptarea ei, a ajuns prea devreme în poziţie şi s-a apropiat prea mult de Matricia. Ea a intrat în coliziune directă cu el, i-a intrat în înveliş pe o parte şi i-a ieşit pe cealaltă, smulgându-i şi nucleul în care s-a înfipt şi lăsându-i două găuri mari la ecuator. Violenţa impactului l-a aruncat pe Crizantem de pe orbita solară, aruncându-l în afara sistemului său, în întuneric, într-o morbidă mişcare de rotaţie, ca un titirez în derivă. Masa şi viteza Matriciei fiind infinite, ea nici nu a simţit lovitura, dar a observat că prietenul ei nu mai este acolo. În delungul ciclurilor enale oamenii spirituali dar semineputincioşi de pe Crizantem au umplut cu cârpe sau cu ei înşişi găurile din scoarţa planetei lor, dar miezul nu l-au putut înlocui. Aşa s-a ajuns la situaţia prezentă.

Partea a IV-a: Intrarea lui Marte

Acum apar eu şi cu faţada mea dură i-o fur pe Matricia de sub nas, umilindu-l total, strivindu-i şi ultima ipostază rămasă posibilă. Locuitorii mei, cercetatori în ştiinţe şi renascentişti ambitiosi au lucrat eficient şi hotărât şi în numai câteva cicluri diurne m-au adus pe un curs tangenţial cu al Matriciei, perfect calculat cu mult bun-simţ astfel încât nici o coliziune să nu aibă loc dar când corpurile cereşti vor fi destul de apropiate magnetismul meu irezistibil provenit din prea tarele meu nucleu să o faca pe ea să vină la mine. Pentru că, dacă învelişul, deşi arătos, are lipsurile lui, nimeni nu e mai miezos-nucleos, dur şi plin de fermecător stoicism ca mine. Pentru câteva zile am călătorit şi eu la viteza necalculabilă a Matriciei, fuzionând cu Ea în varii forme şi culori, transformându-ne repetat întreaga masă în pură energie şi înapoi, conform legii relativităţii în formă restrânsă şi scoţând sunete pline, şuierând in calea noastră. Schimbul de fluide a decurs bine şi cicluri în şir (care au părut o eternitate, timpul dilatându-se atunci când călătoreşti cu o viteză apropiată de 300.000 de km pe secunda) cercetătorii mei tineri, atei şi pasionali, poeţi hipersensibili şi visători empirişti ancoraţi în cinism s-au iubit orgiastic cu nimfele ei, demonstrând în cel mai brutal mod o dată pentru totdeauna că ei, umanişti şi duri, războinici cu bărbii romane, sunt mai poeţi decât misticii impotenţi şi tragicomici de pe Crizantem. Inevitabil, aşa cum astronomii mei realişti calculaseră de la bun început, Matricia a trebuit să se desprindă graţios cu nimfele ei şi să îşi continue parabola de nestăvilit dar atât de autodistructivă în iminenţa ei, ducand-o mereu înapoi la gaurica neagră şi flămândă ca un vampir energetic.

Partea a V-a: Ţigara retrospectivă

Ajung înapoi acasă. Crizantem era un tip de treabă, poate nu trebuia să fiu aşa dur cu el, îmi permit eu să privesc înapoi înţelegător cu prerogativul învingătorului. La urma urmei, nici nu am vrut vreodată să fie o competiţie între noi. El m-a stârnit. Şi nu i-am spus nimic care să nu fie adevărat, nici lui nici altcuiva. Doar că după plecarea ei mă simt gol şi totul pare atât de mecanic şi inutil atâta timp cât nu am facut-o să stea, să fie a mea. Ce am făcut de fapt, i-am furat un sărut, o clipă de fericire? Toată experienţa mea socială, toată înţelepciunea mea şi îndelunga suferinţă care mi-a adus-o, tot rafinamentul meu şi fineţea comportamentală care lui Crizantem îi lipsesc cu desăvârşire, el fiind un barbar coborât ieri din munţi şi care nu a trăit decât din cărţi, lipsindu-i cu desăvârşire experienţa directă şi nemijlocită a vieţii la persoana I... ce mi-au adus de fapt? Ceea ce îmi doream? Sau ceea ce credeam că îmi doresc? Cine este de fapt penibil, când eu stau în pat încovrigat şi tânjesc după ea, la o secundă după plecarea ei, iar el a avut măcar tăria de a-i spune din start ce vrea de la ea, în timp ce eu m-am mulţumit cu ceea ce ştiam că pot obţine şi a trebuit să ajung aici faţă în faţă cu dorul de ea, în singurătate, fără să mă mai pot ascunde de ceea ce simt, ca să accept că şi eu sunt naiv, visător, slab şi plin de dragoste moale sub crusta metalică? Nu, nu regret prin nimic ceea ce am făcut sau că am fost cu ea. A fost un proces iar eu am fost sincer cu mine şi cu ceilalţi la fiecare pas. A fi fost cu ea e nemăsurabil. Acum nu pot să stau fără ea deşi acesta fusese planul realist şi matur de la bun început. Ceea ce confundasem eu cu maturitate, realism şi sensibilitate a fost de fapt doar crusta întărită a rănilor, frică ce a ajuns să scrie regulile. Şi atunci cine e mai demn de milă, când tot ce am eu în plus faţă de Crizantem (pe lângă un nume mai puţin penibil) este un miez deja sfărâmat, o istorie a distrugerilor anterioare care m-au deşertificat şi m-au lăsat imun la durerile pe care îmi permit acum să le privesc cu superioritate şi să le demontez ca infantile cu atâta patimă, in alţii, tocmai pentru ca eu le-am suferit pe toate deja, şi mă mai şi laud cu asta? Asta era toată experienţa şi tactul meu hiperelaborat... o abundenţă tristă de lovituri pe care el nu le-a primit incă şi cu care eu mă mândresc precum un histrion patetic, demn de toată compătimirea.
Mă aşez în pat, dau drumul la televizor şi mă uit la un film trist. În timpul lui însă găsesc o steluţă pe pătură, una din multele steluţe fosforescente lipite pe peretele de lângă patul meu. Ele sunt lipite de mult acolo, de o fată pe nume Elena Melania. Acum una a căzut, dar de ce? Dacă ar fi vrut să o ia ca suvenir (aşa cum spunea ca şi-ar dori: un obiect simbolic) atunci nu ar mai fi fost aici, nu s-ar fi răzgândit... Nu se poate să fi fost de la prea intensa noastră foială erotică. Şi atunci îmi aduc aminte că ea pusese un picior pe perete în timp ce făceam dragoste...
Eu nu eram o planetă, eu eram o gaură neagră. Dar nu tot una mică, ci o gaură neagră supermasivă, formată prin unirea mai multor, prea multor găuri negre. O stea moartă care se visa o stea vie, un soare. Poate nu o gaură neagră dar o stea de neutroni tot eram. Iar populaţia mea nu erau decât spiritele neliniştite ale celor care fuseseră locuitorii mei dar muriseră de mult, consumaţi de infinita mea foame. În nenumăratele mele supernove.
Iau steluţa in mână, o strâng, mă ghemuiesc cât mai strâns în pat şi încep să plâng îndelung, ca un copil, simţind că, precum o pisică, dau afară un mare ghem de lână rea din suflet care stătea de mult acolo.

G O E

2011-02-19T14:29:00.000-08:00

Cum suna fericirea azi

2011-02-16T20:37:00.001-08:00

Poate fi prinsa Himera?

2011-02-11T15:29:00.000-08:00

Asta e o recenzie facuta de mine primei carti din volumul "Chimera" de John Barth. E pe site-ul Aporia. Daca tot nu am mai scris ceva de mult si tot am scris asta, am postat-o aici.

*PROMO*
Cenaclul literar de Joi, ora 6, sala 211 a Facultatii de Litere ia amploare. Daca cineva vrea sa vina sa citeasca aberatii personale mie si altor ciudati ca mine (evident nici unul la fel de interesant si inteligent ca mine, totusi) sau doar sa ne asculte noua produsele mintii si sa ne cioparteasca din cuvinte, este binevenit, ba chiar are obligatia morala de a veni sa ne critice, inainte sa ni se urce la cap si sa ajungem sa credem ca e ceva de capul nostru, scriitorii lu' peste. De asemenea proiecte literare in comun (cum a fost grupul Rubicon al Simonei Popescu, unde fiecare din cei implicati a scris cate un capitol al romanului eclectic rezultat) sunt binevenite si deja pe rol.
*PROMO*

Acum revenind la recenzie, iat-o:

Chimera - Dunyazadiad

De ce şi-a denumit John Barth cartea “Chimera”? Am observat cu neplacere că alţii, aici, practică inserarea unei sumedenii de întrebări retorice, care la rândul lor incită la idei, iar ideile, fie ele lipsite de orice fir logic sau intenţionalitate şi lipsindu-le binecuvântarea unei finalităţi demonstrative, sunt, chipurile, prin definiţie, bune. The more the merrier. Umplem spaţiile goale, de care ne temem (pentru că, hotărât, mai bine zicem orice decât să nu zicem nimic), cu idei împroşcate în toate direcţiile, le urmăm cu zel şi hotărâre, sărim de la o serie la alta fără discriminare, ne dovedim nouă înşine, redundant, că suntem inteligenţi, ne întreţinem într-o manieră plăcută. Ce să mai, facem frumos! Îmi place acest discurs, în care nu există răspunsuri greşite şi orice ai spune e bine spus. Îmi place pentru că e prietenos. Şi atât. Îmi displace pentru că e superficial şi nu duce niciodată nicăieri. E motivat de plictiseală şi orice produce este, deci, gratuit, cu unicul scop de a rupe (ceea ce percepe ca) “notorietatea”. Un proverb spune că “no wind is favorable to the man who doesn’t know to which port he is sailing”. O adaptare contextuală ar spune că orice vânt pe care îl tragi e bun, pentru că nu vrem să ajungem nicăieri oricum, important e să îţi umfli vela. Nu subsemnez acestui curent şi închei astfel paranteza făcută. Tocmai pentru că nu subsemnez acestui curent, fără pretenţii de narator intrigant care “lansează seminţe şi induce intrigi” pentru a le lăsa chipurile să încolţească în minţile voastre care citiţi (implicând astfel că mintea voastră are nevoie de stimularea minţii mele superior pregătite), eu vin cu mai onesta intenţie de a prezenta germenul încolţit în propria mea minte, fără să mă erijez în obiectivitate, asumându-mi inevitabila subiectivitate. Eu consider că mai bine nu zici nimic dacă nu ştii ce vrei să spui, iar atunci când spun ceva, o fac clar. Aşa că, revenind la întrebarea iniţială, în loc să vă las să presupuneţi ce (poate că!) am vrut să spun (vopsindu-mă astfel în culori interesante şi pregătind şi terenul pentru a o “da la întors” ulterior – cine nu spune nimic concret nu are cum să greşească), fără să pretind că nu ştiu deja răspunsul la care vreau să ajung, îl enunţ din start: pentru a o proteja (cartea, opera, viziunea inclusă in ele) de tot mai popularul cinism ignorant care justifică imperfecţiunile, greşelile prin propria lor existenţă (“e normal să fie aşa pentru că – uită-te in jur – aşa e”), care impune răul şi prostia ca normal, natural şi necesar (demontânt bunul simţ ca “normă socială învechită, depăşită”, ba chiar ca ‘problemă’ din moment ce “ceva nu e bine, şi ce te afectează pe tine e problema ta” etc. şi instituind lipsa de bun simţ ca mijloc necesar supravieţuirii – poate tocmai pentru că respectivii vor să supravieţuiască, nu să trăiască ‘frumos’ sau ‘normal’, indiferent de accepţiunea termenilor) şi care, pentru a-şi susţine discursul, foloseşte ca o cheie de boltă axioma: perfecţiunea nu poate fi atinsă. Etica este astfel dezarmată la nivel de gramatică descriptivă şi niciodată normativă, forţată să observe cum e şi de ce este aşa şi nimic mai mult. În condiţiile date, autorul unei cărţi care critică felul în care societatea contemporană se sinucide prin superficialitate şi grabă şi care mai oferă şi o hipersubtilă şi fragilă tentă de remediu la această cale autodistructivă, ştiindu-se înconjurat de maimuţe moderne care ar demonta cu cruzime orice intenţie de ameliorare a stării de fapt cu pretinsul lor “realism” (care nu e, în fapt, altceva decât prostie şi ignoranţă, dublate de frică şi egoism), autorul carţii, zic, nu are de ales decât să trântească la sfârşit (în fapt, la început) un disclaimer de naivitate şi idealism intitulându-şi cartea “Himera”, la fel cum ziariştii care vor să înjure fără să fie traşi la răspundere îşi ştampilează lucrările PAMFLET şi le recomandă cu curtoazie cititorilor să nu fie atât de naivi încât să ia lucrurile în serios, crezând că Iliescu cel bătrân, viclean şi şcolit la Kremlin din text ar avea vreo legatură cu personajul politic real, de altfel sărac şi cinstit.
Acum, coborând de la general la specific, îmi revine responsabilitatea de a argumenta afirmaţia făcută şi de a demonstra că într-adevar Himera are un mesaj etic. Iar cum eu sunt un orator atent şi responsabil care nu aruncă cu afirmaţii nesustenabile, asta am de gând să şi fac. Himera, de John Barth este o poveste postmodernistă, în trei părţi, care, reluând trei poveşti din antichitate după legi fizice strict contemporane, vorbeşte despre defectele noastre comune şi felul în care ni le permitem, cu autoindulgenţă maximă, doar ca să ne miram cu ipocrizie mai târziu că le avem. Prima şi cea mai consistentă dintre cele trei nuvele, Duniazadiada (de la numele surorii mai mici a Şeherezadei, Duniazada), este o poveste ironică şi picantă (condimentată cu practici sexuale ‘sodom-gomorice’ – “When we’d had enough of each other’s tongues and fingers, we called in the eunuchs, maidservants, mamelukes, pet dogs and monkeys; then we finished off with Sherry’s Bag of Tricks: little weighted balls from Baghdad, dildoes from the Ebony Isles and the City of Brass, et cetera”) despre planul Şeherezadei (o tânără, un personaj simbolic care prin câteva trăsături, nuanţate puternic, duse la extrem: frumuseţe, libertinism, inteligenţă, întrupează avatarul femeii moderne) după ce s-a înhămat la nobila acţiune de a se sacrifica pentru a-l ţine ocupat pe regele Shahryar cât mai mult timp (care extermina fauna locală în ritm de o virgină pe noapte), salvând astfel populaţia feminină a regatului.
Povestea este o alegorie. Personajele ar fi putut într-adevar alcătui, în alt context şi intrigă (şi chiar par rupte din), o nuvelă romantică, dramatică, plicticoasă. Aici intervine postmodernismul, forţând caracterele (nişte simpli ‘eu’ şi ‘tu’ din viaţa cotidiană) să se supună termenilor unui alt tărâm, arhaic şi crud (ei fiind şi interacţionând – verbal – ca, în esenţă, nişte oameni moderni dar acţionând – fizic – după legile despotice ale Indiei antice). Alegoria constă în ciclul creat: este o poveste privind o criză emoţională a contemporaneităţii care îşi găseşte soluţia (sugerată, implicită) în trecut, în vreme ce Şeherezada apelează la magie (explicit, în planul epic, ficţional al poveştii) pentru a găsi soluţia în prezent (...cum ar spune V. Kernbach: “amintiri despre viitor”). Metoda (mise-en-abyme-ul infinit) şi materialele salvatoare (povestirile) îi parvin Şeherezadei prin intermediul prezentului (geniul invocat, în persoana unui ‘fost’ scriitor, pasionat de literatură) tot din trecut, din paginile celor “O mie şi una de nopţi”, în original, pe care “spiritul” le citeşte, în fiecare după-amiază, pentru ea şi sora ei. În acest sens “Duniazadiada” este o spirală (implicând transferul de informaţie viitor-trecut) despre o spirală (povestirile în mizanabim pe care Şeherezada i le spune lui Shahryar).
Duhul are propria lui criză. El are criza omului modern. Deşi nimeni nu îl ameninţă cu taierea capului, el este un scriitor într-o lume în care nimeni nu mai citeşte, locuind în capitala globala a ignoranţei, inculturii şi superficialităţii (Statele Unite). El este de asemenea (deşi la vârsta mijlocie şi chel) un om pasional căruia îi plac femeile, dragostea şi sexul dar e înconjurat de pornografie seacă. Ambele lumi, şi cea antică şi cea modernă, suferă de degradare, de eroziune. Ceva s-a pierdut şi mecanismul nu mai funcţionează. Atât duhul cât şi cele două fete încearcă să recupereze ceva ce nu pot identifica dar a cărui lipsă o resimt. În final ei se vor ajuta reciproc.
Moto-ul – si cuvintele magice folosite la invocarea spiritului – poveştii este “The key to the treasure is the treasure”. Căutând un etern scop ulterior, un “beneficiu”, activitatea în sine îşi pierde farmecul şi chiar sensul, pentru că unele activităţi sunt propriul lor scop, ele nu sunt cheia unei comori, ci comoara în sine. În cazul de faţă este vorba de placerea de a povesti şi placerea de a face dragoste, pentru care nimeni nu îşi mai alocă azi timp şi nu îşi permite să guste actul în sine, căutând mereu să obţină ceva (altceva!) prin asta (sabotând astfel realul scop), şi care sunt în esenţă de aceeaşi natură, implicând aceeaşi relaţie neuniformă, un iubit tandru fiind la fel de inutil fără un receptor pasional care să îi împărtăşească şi nutrească sentimentele, ca un povestitor care îşi risipeşte eposul fără un ascultător interesat, în a cărui minte seminţele lui să încolţească.
În concluzie Himera poate fi prinsă dacă, încetând a o mai alerga, o inviţi la cină.

Alte chestii abjecte si hazardoase biologic. Lichide seminale, chestii.

2010-11-24T10:27:00.000-08:00

De ce cantam noi acest cantec, zici? Pentru ca tu spui ca te simti blocata, pentru ca tu nu poti sa scrii ca mine, dinauntru, desi nici nu stii sigur daca iti place sau nu e cumva doar o parere preconceputa, anume ca ar trebui sa iti placa, pentru ca sunt un sarlatan educat al cuvintelor.
Deschid ochii usturand a varice mici si rosii in barul plin de fum si te vad din nou, tot acolo, tot la fel. Incerc sa ma abtin sa imi fie scarba de tine si ma dezamagesc singur. Imi e. Nu pot sa respir si imi e lene sa imi destup orificiile, chiar daca asta ma omoara incet.
Yoghinii respira prin cur.
Vreau sa fut un cur necunoscut, nou, ferm, rotund si tzapan. Dar nu ma suport in ipostaza de futator de cururi necunoscute, noi, desi ferme si tzapene.
Praf de stele care sufoca, dar straluceste atat de frumos. Asta am sa ajung asteptandu-te pe tine. Inainte faceam dragoste cu moartea, femeie frumoasa, in baile barurilor jegoase. Acum nu mai pot face nici macar asta.
"Ce imi lipseste?" este o intrebare eterna si fascinant de eluziva, alunec incet-incet inspre "ce am de fapt?".
Ma uit in sus. Nu am nimic. Ma uit in jos. Am tot ce imi trebuie.
Dar nu ar strica un cur ferm si anonim sa faca totul mai frumos.
Mi-am propus sa redevin cult.
Ma apuc de maine si nu ma las pana nu... well, o sa ma las foarte greu, ce sa mai.

Last of the wilds

Vezi mai multe video din cultura

Ideea

2010-10-03T16:27:00.000-07:00

Intr-o zi am mers cu tine la o cafea cu niste colege de facultate. Una din ele era mica de inaltime si zambea mereu, dar nu frumos, mai degraba chinuit si cu ceva care se dorea siretenie dar parea ignoranta si frica; sisteme de aparare provenite din traume nedescifrate nici ulterior. O alta era ceva mai inalta dar tot mai mica decat mine si avea parul negru lins pana la nivelul barbiei, mult mai scurt decat al tau. Avea ochii mai vii decat prima si expresia mai fluida. Era o fata mai "de lume" si o stia. Ea nu fusese traumatizata sau daca fusese intelesese ceva din asta. Isi permitea sa faca remarci spontane, nu tragea concluzii grabite si decisive ci vedea mai multe laturi in tot evitand vreodata sa traga o concluzie clara. Lasa in felul asta impresia ca ii intelege pe toti, de oricare latura a oricarei probleme s-ar afla ei. Zicea ea. Avea buzele carnoase si privirile mele atrase discret si sincronizat (ma uitam initial spre fata ei, atunci cand zicea ceva care parea important, apoi la buze) incitau privirile tale sarcastice si dezamagite (de standardele mele joase si moralitatea laxa). Mai era o fatuca acolo, in afara de astea doua si noi doi. Una blonda si pisicita mult dincolo de limitele scarbosului. Vorbea rar si alene si totusi replicile ei nu erau deloc gandite. Cand scotea o propozitie de mai mult de patru cuvinte ma chinuia, la al treilea venindu-mi deja sa o ard peste bot ca sa opresc scartaitul sinistru si cu inflexiuni nenaturale. Cand vorbea, fata cu parul negru lins si buze mari se uita la mine cu intelesuri.

Am mers in pasaj la Universitate si am baut cafea la Gregory's (inainte sa se demoleze centrul pasajului). Am vorbit lucruri aproape incomod de lipsite de sens pana o conversatie ceva mai promitatoare ca interes comun s-a insailat din cuvintele aruncate alandala de noi toti. Noi in cautare de subiecte si tatonand precaut terenul, ele prin replici aruncate care taiau firul si nu lasau loc de nimic (tipa blonda) sau remarci evidente care nu spuneau de fapt nimic, lasand loc de orice (tipa cu buzele). Am ajuns cumva sa discutam despre colegi nesimtiti iar eu le-am povestit cazul unei studente moldovence care m-a abordat in timpul unui curs fara noima:

M-am asezat in prima banca langa ea sala fiind plina. A inceput sa ridice ostentativ mana pentru a-si introduce un comentariu tampit si inutil la fiecare propozitie de-a profesurului, care incerca sa ne predea ceva, dictand. La un punct, a renuntat sa mai ridice mana si a inceput pur si simplu sa vorbeasca direct de fiecare data cand ii trecea ceva prin cap, adica des. Prin 'ceva' inseamna orice (desi gama de domenii era restransa in ideile ei: glume proaste, apropouri fara legatura, orice avea o nota vulgara sau legatura cu sexul) in afara de ceva potrivit: un glonte. In scurt timp a inceput sa piarda sirul dictarii vorbind mai mult decat il lasa pe profesor sa o faca si a inceput sa ma intrebe dupa fiecare interventie personala "Ce a zis?!". Desi caietul meu era sub ochii ei, in loc sa transcrie pur si simplu astepta sa ii repet ce tocmai spusese nefericitul, acum, in timp ce deja dicta fraza urmatoare. Ii redictez o data, de doua ori, pierd fraze, refac legaturi din memoria neatenta si prin presupuneri. Dupa asta, data urmatoare ii fac un semn cu mana spre caiet: "Copiaza". Ea repeta "Ce a zis ma?". Ii spun proastei: "In loc sa ma intrebi pe mine citeste din caiet si scrie la tine". Se ofenseaza usor, ca toti moldovenii ratati care cauta sfada dar plang imediat cum ea se contureaza la orizont, mult inainte de prima palma: "Dar de ce esti asa suparat?". Nu imi plac insinuarile si presupunerile facute din preputul gandirii doar pentru a-l face pe emitator sa para cumva deasupra ta, iar tu din start un mizerabil si nefericit, lasandu-l pe el sa straluceasca fara niciun motiv: "De ce crezi ca sunt suparat?" - despicarea presupunerilor hazardate e cel mai bun leac. "Asa, dupa vocea ta. Vorbesti asa de parca mai ai putin si vrei sa ma lovesti, mi-e frica sa mai stau langa tine cand iti aud vocea". Imi trecea prin cap sa ii spun ca nu lovesc animale dar m-am rezumat la "Atunci nu ma mai intreba nimic, lasa-ma sa scriu si copiaza singura din caietul meu". Atunci s-a produs un conflict de principii (nu de interese) in mintea mea: imi propusesem sa nu vorbesc niciodata neacademic in cadrul facultatii, nu face. Dar in acelasi timp imi propusesem cu mult inainte sa nu las pe cineva vast mai prost ca mine sa ma 'ia tare'.
Fierb in suc propriu pentru restul orei, dar la sfarsit ii zic: "Scuza-ma ca te intreb, e in legatura cu ce ai zis mai devreme. Nu trebuie sa imi raspunzi acum, pe loc, e mai mult o tema de gandire dar trebuie sa stiu - te sodomizeaza vocea mea?". Ma uit la ea cateva secunde, pentru a-i da sansa la revansa asa cum e corect, imi dau seama ca nu intelege termenul cheie, asa ca imi iau rucsacul si plec.

Fata cu buze rade, in vreme ce cealalta, cu zambetul, zambeste. Blonda isi stramba nasul si isi da ochii peste cap. "Hai sa va spun eu mai bine ce i-am facut fostului meu prieten. Injuraturile astea 'academice' nu inteleg ce rost au, ca daca vrei sa injuri, tot injuratura e. Si baietii nu ar trebui sa vorbeasca urat cu fetele. Asa zic eu, poate sunt eu mai de moda veche dar eu asa consider, si dupa legea asta traiesc."
Isi daduse drumul. Era clar: o feminista. Am starnit-o prin povestioara mea - nu ma lasasem calcat in picioare de o tarfa proasta, asa cum era legea dupa care traia ea. Argumentele trec pe langa mine, nu voiam sa o critic, era absurda din prea multe puncte de vedere pentru a le insira fara sa stric atmosfera sau sa par ostil. Legea dupa care traia ea in mod curios nu o privea pe ea ci pe altii si le dicta lor comportamentul; baietii nu ar trebui sa raspunda nici macar acid si politicos fetelor badarance si taranci imputite care se baga in seama nepoliticos si ostil dincolo de limita suportabilitatii (chiar si a unui om rabdator ca un magar, ca mine), iar nevoia mea de a ii raspunde ostilitatii verbale fara a ma murdari cu cuvinte urate, de dragul contextului, a trecut neinteleasa.
Ma uit la tine, ne zambim in minte.
"Fraierul asta, ca altfel nu pot sa ii zic la ce a facut, ca m-a inselat ca prostu' si ca ultima carpa de om ce e, deci fraieru' asta m-a inselat, el pe mine. Si nu ca m-a inselat, ca peste tot auzi de asa ceva, toti barbatii inseala ca asa sunt ei disperati dupa sex si orice ai face nu ii schimbi. Scuza-ma (zice, uitandu-se la mine, care stiam discursul dinainte si nu aveam nicio expresie pe fata), dar asa e. De ce sa mint? Da' nu ca m-a inselat el pe mine e vorba, ca cine sunt eu, ca nu ma dau mare femeie ce sunt eu, dar fraieru' tocmai ma adusese in halul sa il iubesc cum n-am iubit pe nimeni vreodata, de-asta zic. Eu n-am iubit pe nimeni, si nimeni n-a iubit pe nimeni vreodata asa cum l-am iubit eu pe rahatu' asta de om, scuzati expresia, dar asta e: un rahat de om (noi incuviintam amandoi din cap ca sa continue si sa nu mai repete). Pai si el ma inseala ma? Pai nu trebuie sa fii retardat sa faci asa ceva? In fine, asta a facut. Si cu una... vai mortii ei mai bine nu mai zic, ca daca ma insela cu una mai frumoasa ca mine ziceam, da' asa... Nu stiu ce a fost in capul lui.
I-am si prins in timp ce si-o trageau, ca animalele pe jos, pe covor... eh, nici nu va inchipuiti, ce sa mai... tot tacamul a fost. Cat de jos putea sa se coboare, de tot s-a coborat.
Da' asta nu mai conteaza, am zis problema lui, el pierde, sa fie sanatos, sa ramana cu ea infipta in pula pana ii vine rau la amandoi. Important e ce am facut dupa, ca au trecut saptamani si nu imi trecea. Pe el nu mai dadeam doi bani de mult, sa il manance cainii si ciorile, nu mai am treaba cu el. Dar nu puteam sa iert ca mi-au facut ei mie asa ceva. Trebuia sa il fac sa plateasca intr-un fel. Nu?
Si dupa vreo luna imi vine mie ideea. [...]"

Google translations iti da o mana de ajutor cu acele cuvinte grele din Finlandeza

2010-06-21T05:04:00.001-07:00

iar cu poza

2010-05-23T23:20:00.000-07:00

Dom'le femeia moderna e la curent sa moara ce am pa casa.
Fetele astea sunt la zi cu tot ce e mai important in domenii da bazaaa cum e literatura si futaiu' corect.
Fetele de pe anticonceptionale.ro citeste. Iata:

Am zis!

2010-05-22T19:34:00.000-07:00

Mihaela Precup e o femeie sexy

De ce? Ka-miKade!

2010-05-03T15:21:00.000-07:00

Baietii de la Kamikaze si-au luat jucariile si au plecat de la Vantu' dar in graba lor si-au uitat catrafuse pe acolo. Unu', asa cum se vede mai jos a uitat DEX-u' redactiei in birou, altu' a uitat-o pe mama lu' Radu Alexandru sub birou, unde am lasat-o eu. Pentru prima afirmatie avem si dovezi, pentru a doua, nu ne permitem, dar cine stie cunoaste.

(A doua poza vine maine ca azi s-a culcat taica-miu si nu am voie la imprimanta dupa ora 10)

Iat-o:

Chivu si literatura sau fotbalismul vs marxismul

2010-05-02T07:38:00.000-07:00

anii ce au urmat

2010-04-23T12:43:00.000-07:00

What did they say?

They said the truth is out there, that we are not alone. They said that there are no real monsters, but there are, aren't there? They said England prevails. They said in space no one can hear* (mersi Fluffy!) you scream. They said good things happen to good people, and happy things come to people that think happy thoughts. They said human spirit will never die.

What do you make of that? That last one. About the human spirit.

I think they never read George Orwell's 1984.

And of the others?

I think it is much simpler than people are ready to accept, and hanging humanity's survival, be it in a strict or metaphorical sence, on a feeling makes as much sence as wearing a good luck pendant that would keep you from harm. For those regarded as warriors: When engaged in combat the vanquishing of thine enemy can be the warrior's only concern. Suppress all human emotion and compassion ...kill whoever stands in thy way, even if that be God, or Buddha himself. This truth lies at the heart of the art of combat.

Mi-am petrecut cea mai frumoasa perioada din viata alaturi de tine. Am trait impreuna, in casa ta de langa Sighisoara laturi ale vietii pe care doar le gadilasem inainte cu tentaculele mintii. Le-am trait pe acelea, si le-am descoperit pe multe altele, cu totul noi, nici macar inchipuite. Am descoperit in sfarsit ca stiu sa gatesc, si nu numai atat, dar sunt si foarte talentat si inventiv. Acum nu mai era nevoie sa fac trimitere la vag-amintitele mele ciorbe la plic si supe cu orez pregatite la Cercetasi, si la pireurile cu chiftele sau pui la ceaun cu paste reusite ocazional in acea perioada. Acum puteam spune direct si fara ocolisuri ca stiu sa fac mancare chinezeasca de vaca picanta cu taitei intr-o juma de ora, sau ca nu exista saptamana in care sa nu iti pregatesc un Tiramisu, in 10 minute, si nu din piscoturi. In casa ta cu parchet de lemn si lambriuri de lemn, cu paturi de lemn si canapele fara arcuri, cu sfori si scanduri oriunde te uiti, acolo am ajuns pentru prima oara in viata sa ma simt destul de bun, destul de rafinat, suficient de cult. Si am crescut in aceste privinte alaturi de tine mai mult ca oricand inainte. Si nu in mod ipocrit, de dragul de a putea spune ca stiu si eu ceva nou, nu fite, nu mizerii, nu cresterea ca scop in sine, sau ca mijloc pentru a atinge un alt scop, ulterior, sau pentru a spala cine stie ce sentiment de inferioritate, sau pentru a parveni intr-o presupusa alta clasa, alt "nivel". Oricum nu mi-a pasat niciodata de masura pe care mi-o ataseaza ceilalti, sau mai bine zis chiar daca mi-a pasat si m-a ranit, nu am vrut sa fac ceva doar de dragul de a fi vazut mai bine. Cei care nu ma pot respecta pentru ceea ce sunt nu ma vor respecta nici dupa ce acumulez o anumita cantitate de informatii sau ating o oarecare performanta arbitrar stabilita. Nu cu adevarat, cel putin, ci cu un respect care nu merita doi bani. Desi m-am simtit mereu inferior, mereu ramas in urma, exterior, nerafinat si incomplet educat si cultivat (chiar si atunci cand dovedeam contrariul, era maniera cea care ma facea sa ma simt cumva neingrijit suficient), eu insumi nu am pretuit cu nimic mai putin intelepciunea celui exterior culturii si civilizatiei, in sens urban. Ma refer aici la genialitatea omului care locuieste intr-o casuta la munte, sau la intelepciunea taranului de rand. In fond, nu e nicio diferenta intre huzurinzii inutili si parazitari de acum, care isi pun fulare din orientul apropiat, se doresc boemi si estetici si ii desconsidera pe ceilalti pentru necunoasterea unei anumite informatii care lor le defineste intreaga existenta sau pentru localurile unde isi beau berea sau titlurile institutiilor in care isi pierd timpul si zic ca invata, si boierii medievali care desconsiderau taranii pe baze financiare, de avutie. Nimic din ceea ce acumulezi, fie material sau intelectual, nu schimba ceea ce esti, doar nuanteaza. Poate exceptie fac experientele sentimentale, care te lumineaza. Dar acelea nu pot fi cuantificate, si slava Domnului nu sunt inca un criteriu de mandrie si clasificare sociala. Nu asa am crescut eu alaturi de tine, moldoveneste si insetat de parvenire. Ci incidental. Traind frumos. Acesta era un efect secundar binevenit si inevitabil. Exact asa cum mi-am dorit dintotdeauna: sa vina natural. Si aveam in fiecare seara senzatia ca, si in respectiva zi, venise. Pentru ca fusesem cu tine. Stand impreuna, si discutand pana dimineata de multe ori, despre orice ne trecea prin cap. Luminandu-ne reciproc si facand o datorie din a cauta cat mai curand informatiile care observam ca ne lipsesc, pentru a afla adevarul in respectiva tema. Band mult ceai englezesc la ore englezesti, mancand prajituri orientale si savurand timpul pe care il aveam, impreuna.
Eu ma angajasem in oras ca profesor de engleza, latina si romana, la liceu. Tu mergeai in fiecare zi la institutul de fizica nucleara, unde lucrai de cand ai terminat facultatea, exceptand perioada petrecuta impreuna cu mine, in Bucuresti. In fiecare seara ajungeam acasa inaintea ta, uneori mai devreme, alteori doar cu o ora. Atunci cand aveam mai mult timp ma pierdeam in diverse treburi marunte si ora venirii tale ma prindea de obicei la calculator. Faceam ceva de mancare, duceam gunoiul, faceam curat intr-un loc din casa, spalam vase si rufe sau pregateam o lectie pentru studenti. Faceam frumos. Mereu cand venea ora opt ma cuprindea o agitatie si incepeau sa imi tremure putin intestinele, stiind ca in curand vei veni. Chiar daca eram adancit intr-o activitate, mereu ma trezeam atunci, instinctiv. Daca veneam mai tarziu nu aveam timp sa uit, si ma gandeam la acel moment inca de cand ajungeam acasa, pana ajungeai si tu. Plecam, de fapt, inca de la scoala cu gandul ca te voi vedea: ce sa iti spun, ce sa fac, cum sa te surprind, cum sa te tin mereu ocupata, sa nu iti dau timp sa observi ca nu te merit... Dar atunci cand ma dezmeticeam dintr-o stare adanca si treceam direct la realizarea ca vei ajunge in cateva minute (si tu ajungeai mereu fix la opt jumate) ma cuprindea o euforie irezistibila, care ma amuza si pe mine, constientizand-o si stiind ca te vad in fiecare zi de 2 ani. Brusc mi se trezeau toate simturile si simteam cum narile deja mi se inunda de parfumul ce iti va iesi de sub fusta pana la genunchi, parfumul trupului tau aromat si incins de o zi intreaga de munca atenta si efort cerebral. Mi te imaginam mereu dinainte cum te vei aseza pe scaun si te vei descalta oftand si zambind la mine, si mirosul combinat din parfumul pe care il folosesti, aroma ta genetica si caldura stransa intre picioarele tale obosite o zi intreaga, care intensifica mirosul dulce al efortului la feminin, ti se va imprastia incet in camera, si eu il voi inhala ca un nesatul in timp ce ma voi sili sa ma uit in ochii tai si nu la picioarele tale in acele ipostaze revelatoare, cautatoare de reactii. Din respect. Si din mandrie.

Ti-am povestit cum mergeam pe role de la 10 ani si cum in vremea liceului mergeam noaptea prin Herastrau, si ma intorceam ca un electron fara nucleu, ca un ion negativ, ca intr-o miscare browniana printre masini pe bulevard spre dimineata, refuland in cautari orbesti dispretul acumulat in timpul zilei. Ele mereu culminau in oboseala, frica, impacare, incredere, speranta si peste toate, uimire muta la maretia planului general, al complexitatii si magiei vietii mele. Ti-am povestit cum in vremea facultatii am renuntat cu totul la acest ultim bastion al convertirii energiei negative intr-o forma pozitiva, de rusinea prostiei si ignorantei colegelor mele. Elena a spus-o bine: "ti-e rusine tie de prostia lor!". Erau incuiate, mi-era frica sa fiu din nou marcat. Cand treci prin Roma, iti scoti si tu un ochi. Ti-am povestit cum am inceput din nou sa merg pe role, episodic, mai intai cu Mana, apoi, putin, cu Elena. Cum le-am facut pe amandoua sa isi cumpere role. Ceea ce nu ti-am spus este ca am venit prima oara pe role la facultate cu tine. Tu m-ai facut sa fac asta, fara sa stii.

In anul petrecut impreuna un Bucuresti, in garsoniera pe care ai inchiriat-o tu pentru a putea sta impreuna in ea, unde am plecat de acasa si unde am invatat impreuna pentru toate examenele mele, in acel an m-am simtit mereu acasa si niciodata singur. Chiar daca nu te vedeam o zi intreaga, ma gandeam la tine in fiecare minut. Sau, mai exact, nu ma gandeam constient, ci doar iti simteam cumva prezenta, energia: lumina si caldura, forma: particula si unda.

Avea ceva in cap Scott Z Burns ala cand i-a pus cuvintele astea in gura personajului principal, rusul Timofey Berezin, in filmul "The Half Life of Timofey Berezin": "Women, children, and light can be two things at once. A particle. A wave. They ricochet off the hard surfaces and illuminate the corners. Without them, it would be far darker."
Nu am inca progenituri si nu imi plac copiii pentru ca majoritatea sunt rasfatati. Pe ceilalti ii gasesc captivanti desi inca extenuanti. Dar ei sunt exceptiile. Iar despre femei nu pot spune asa ceva... De-asta zic ca stia el ceva, he was on (to) something... Eu spun asta despre tine, pentru ca atat am aflat.

Fascinant titlu apropo. Desi stiu mai bine decat sa fac greseala, si am prea multe cunostinte ca sa cad in capcana, aproape ca nu ma pot abtine sa nu ma gandesc la monumentalul joc partial omonim: half life. Stiu prea bine ca titlul face trimitere la perioada de injumatatire a potentialului radioactiv al unui metal greu, in cazul de fata plutoniu, dar de altfel la fel face si titlul jocului. Ambele mi-au sedus atentia prin atmosfera de calma apocalipsa. Ceea ce merita gratulat, mai ales pentru un joc. Mai ales pentru un 'shooter'. Toate spin-offurile ulterioare aveau titluri ce trimiteau la fizica: "opposing force" (vezi principiul al doilea al mecanicii, parca, sau cat o fi), "blue shift" (ceva cu schimbarea de spectru a luminii).

Cand eram acasa fara tine stateam mereu cateva minute in fata calculatorului sau in fata unui caiet, asa cum m-am obisnuit, si ma gandeam cum sa iti spun, si ce vreau sa iti spun. Imi amusinam mainile mirosind a sapun si imi puneam ordine in ganduri, ca un calugar scrib, pentru a ti le prezenta intr-o forma optima tie. Textele astfel ramase erau adesea utile, putand sa trag unul adecvat la imprimanta si sa ti-l dau atunci cand voiam sa iti dau ceva frumos si nu stiam ce. De cele mai multe ori adaugam si ceva dulce si comestibil, si ceva frumos si inutil, si magia era gata.
Niciodata nu m-am saturat sa fac pe cineva sa zambeasca, sa rada sau sa fie fericit, impresionat. Intotdeauna, oricat de ridicol de insemnificanta situatia, sentimentul era sedativ, din cele care creaza dependenta. Mereu. Cu oricine. Dar sa te fac pe tine sa zambesti, chiar si jenat, printr-un gest stangaci si nu tocmai reusit, a fost mereu cel mai remunerativ si satisfacator lucru pe care pot sa il fac. Sa dai cate un bob de mazare si sa primesti de fiecare data un miez de argint, cum m-as putea abtine sa fac o investitie asa de rentabila? Asa ca nu pierdeam nicio ocazie.

scurt istoric al ultimelor (celor mai recente!) zile

2010-03-10T15:25:00.000-08:00

De ce esti nervos? De ce iti bate inima asa repede de cateva ore incoace incontinuu? Ii aud bataile in piept, sub urechea mea.

Pentru ca nu pot! Pentru ca mi-am pierdut vremea la nenorocirea de calculator pana la 6 dimineata si cand intru sa joc un cacat de joc cu un amic, el ma lasa sa mor si il pierdem, si ma fac si de ras din cauza lui, si el se presupune ca joaca bine. O zdreanta de joc, o hazna de retardati inculti si agramati care se injura mai mult decat joaca si o fac mai urat ca tiganii din cort. Si pentru ca tipa aia de la facultate cu care chipurile am inceput sa vorbesc din nou e o proasta si isi bate joc de mine si nu ma respecta deloc, si stau sa ma rog de ea sa stea de vorba cu mine 3 zile la rand si de fiecare data are altceva de facut si se grabeste, dar nu inainte de a sta o juma de ora la taclale perfect inutile cu prietena ei cea mai buna, in fata mea. Si pentru ca nu m-am dus in mormantu ma-si la cursul de miercuri si cel de vineri, si acum va trebui iar sa ma milogesc de o cretina de la facultate sa imi iau cursurile si materialele pe care le-or fi primit la curs. Si pentru ca nu te-am vazut de ultima data si ma gandesc numai la tine, de fiecare data cand vreau sa ma gandesc la ceva frumos, si nu fac decat sa ma afund evident intr-o mocirla de depresie, stiind ca nu am sa ajung sa te merit niciodata. Doar stau si imi pierd parul sub breteaua castilor aici, in timp ce imi distrug vederea, curu' si rinichii, ca nu beau destula apa. Ma cac in lumea asta mizerabila, in care trebuie sa te umilesti si sa treci prin injosiri gratuite ca sa primesti si cel mai simplu si de baza cacat. De-asta urasc doctorii, pentru ca nu sunt niciodata in stare sa aiba grija de sanatatea ta daca nu ii pupi cumva in cur. Si de-asta imi urasc colegii, pentru ca nu sunt in stare sa faca cel mai mic si insignifiant gest daca nu ii pupi in cur. Totul depinde de atitudine, 'chiar daca e viata unui om in joc eu vreau sa imi fie menajat ego-ul inainte sa il salvez, ca sunt prea important sa fac ce trebuie'.
Ma cac in mijlocul timpului, pt ca traim un timp de cacat.

Eu nu te supun umilintei gratuite si afectiunea mea este completa si neconditionata.

Da, pacat ca nu existi decat in imaginatia mea.

first contact

2010-02-19T22:10:00.000-08:00

Te-am cunoscut in cimitir, la Sighisoara. In orasul asta m-am ales cu cel de-al doilea dinte rupt. In orasul asta am cunoscut o tipa, fiind amandoi luati de politie pentru consum de alcool in public.
In orasul asta o ingropasem atunci pe maica-mea. Nu simteam ura si dispret fata de toata lumea, asa cum se spune ca ar fi cand iti moare cineva intern ca popriile maruntaie. Nu. Asta simtisem mereu. In aceste simtaminte imi traisem viata pana in acel moment.
Acum simteam doar o liniste, o impacare la cel mai adanc nivel, o reconciliere tectonica in mantaua mea. Nu o puteam explica. Nu ma simteam vinovat. Simteam caldura sufletelor din lume, stand acolo inghetat, in pozitie fetala, la baza crucii.
Simteam dragostea ei de-o viata intreaga. Simteam mainile ei mici pe fata mea de bebelus si palmele ei usturatoare pe fata mea de copil la pubertate. Si vocea ei tipand deznadajduit si mustrator la mine in timp ce taica-miu ma batea, cand eram adolescent. Am stiut in fiecare clipa ca nu o voi uri niciodata. Ura si dispretul au fost pielea, acum ne intoarcem la oase, cum spunea o prietena.
Reconcilierea nu este legata de razbunare, nu exista razbunare in familie. Ea vine din constientizarea, inca o data, acum mai mult ca oricand, a tot ceea ce era bun, dincolo de orice, in mama mea. In familia mea. Sunt toate acele lucruri care m-au impiedicat sa o urasc, orice mi-ar face, si m-au tinut mereu intors ca pe un arc de ceas, gata sa imi dau viata pentru ea oricand. E dragostea ei materna de femeie tanara si nemultumita de un copil aparut prea repede. Afectiunea ei organica si ancestrala invelita in frustrarile unei femei scarbite de viata pe care o duce, prea umana ca sa nu nu fie marcata de sangele copilului ei cand apare curgand in vinisoare mici, dar prea nefericita si umilita ea insasi ca sa ia apararea altcuiva, fie el chiar din aceeasi carne. Prea ocupata sa mearga cu progenitura la doctor cand corpul lui de 14 ani se darama pe dinauntru. Ea era genul de mama care, atunci cand aveai nevoie de haine, caldura, mancare, sanatate si demnitate iti lua betisoare parfumate si un cactus in chip de Mos Craciun, in ghiveci.
Dragostea ei era gresit oferita. Dar era. Si eram cu ochii plini de stelele amurgului si trupul sublimat pentru ca simteam asta atunci mai mult ca oricand. Sangele mi se albastrise si mi se evapora in chip de ingeri aburosi prin respiratie. Zapada era fierbinte in jurul meu si ma imbratisa de sus, pe umeri, pe cap.
Un loc comun se adeverea, totusi, si in cazul meu; si in pierderea mea ca si in pierderea altora. Stiam ca as fi renuntat la toate lucrurile marunte, la toate obsesiile mele legate de lucruri marunte si concrete acumulate de-a lungul vietii pe ceva maret si abstract: sa ii pot spune cat de mult o iubesc. Cat de mult am iubit-o intotdeauna, chiar si cand nedreptatea ei imi detona venele si imi interzicea respiratia, chiar si cand purtarea ei imi atragea nedreptatile altora.
Mi-amintesc cum, odata, m-a condus la tren, asa cum facea mereu pe vremea cand lucra ca mecanic la CFR, pana in compartiment, asteptand acolo, impreuna cu mine si cu prietenii cu care plecam la mare, sa se urneasca trenul, ca sa coboare din mers. Atunci a intrat un tigan de etnie rroma cerand donatii. Este refuzat, insista, maica-mea il ia peste picior, el o insulta sarcastic cu tenta porcoasa iar eu ma ridic si il injur in fata. Avea patruzecisi de ani, eu eram a 10-a. In fine, se desfasoara intr-o ampla criza de isterie cu amenintari aratandu-ne taieturile facute personal pe maini cu cutitul si iese. Am condamnat-o in soapta pentru pentru gura ei mare si rea care o baga mereu in bucluc.
Dupa ce ea a coborat, trenul a schimbat de cateva ori peisajul si caldura din compartiment a umezit usor geamurile zgribulite de aerul diminetii, intrandu-mi si mie in suflet, impreuna cu parfumul ei care staruia, mi-am dat seama ca sunt fraier si ca trebuia sa pretuiesc momentul. Mi se oferise (si profitasem de) ocazia sa ii arat ca sunt, dincolo de toate toate ideile gandite vreodata, de la filozofii greci pana la Mircea Badea si Patapievici, de partea ei. Si nu as fi regretat pana la urma daca as fi murit intr-un gest ca asta, de sacrificiu si respect. Sa mori un martir e tot ce iti poti dori. La orice varsta. Un simplu gest, reactia potrivita, decizia luata intr-o fractiune de secunda iti pot justifica zeci de ani de viata, si nu vei mai fi trait degeaba.
Ninge pe mine puritatea ei nelimitata de unde s-a urcat acum, si ma inveleste grijulie in ea. Nimic nu se mai poate schimba acum, si daca nu se intampla vreun miracol sa imi deschida o necesitate sau posibilitate noua de actiune intr-o directie care sa nu murdareasca nucleul de curatenie perfecta adunat aici si acum, nu m-as ridica de aici pentru nimic in lume. Nu ar fi nicio nuanta de risipa daca as ramane aici, langa ea, pentru totdeauna. Sau pana la primavara, oricum. Elena, o fosta prietena, o fiinta limitata atat in minte cat si in trup, dar mai ales in suflet, s-a speriat si s-a gandit ca ma voi sinucide cand i-am trimis un mesaj exprimandu-i starea asta de frumusete dureros de perfecta, de curatenie uscata, stralucitoare si rece, de contraste insuportabile de alb pe alb. Insuportabile nu pentru ca ele sunt gresite, ci tocmai pentru ca ele sunt impecabile, fara cusur prin care sa ma pot scuza, iar eu trebuie sa imi mulez sufletul imperfect dupa linia lor imposibil de dreapta si sa le concep si accept cu mintea mea defecta, stramba, supusa greselii. Senzatia este de evolutie, este extatica. Ca prima respiratie violenta si usturatoare a unui nou-nascut sau a unui inecat resuscitat pe mal, sau a primului peste pionier pe uscat.
Treci la nivelul urmator, cresti, trebuie sa iti insusesti standardele si sa interiorizezi noua ordine. Asta fac eu acum, luand piatra gri cu gropite mici intre manecile groase ale canadienei, lipindu-mi latura fetei de raceala ei si culcandu-ma acolo, cu hotararea de a nu ma mai ridica pe propriile picioare. Acum inteleg, intr-un fel, de ce s-a gandit Elena la asa ceva. Stia ea ceva. Deloc nu mai conteaza asta acum: daca a intuit sau nu directia si finalitatea simtamintelor mele e irelevant, din moment ce ea nu le poate impartasi, si e cu atat mai normal ca eu sa ajung sa fac ceea ce pe ea o inspaimanta (desi ma ameninta mereu ca se sinucide, necredibil si teatral. Gretos)
Sa ramana ea cu aparentele ei false si lipsite de orice noima, valoare sau Dumnezeu. Eu sunt esenta, si sunt si voi ramane aici.
Atunci am auzit un zgomot vatos, al unui pas infundat in zapada noua. Instinctiv, ma pun in defensiva: singura entitate care putea intina puritatea era omul. Deschid ochii si vad o silueta subtire, neagra jos si bleu sus, cu o caciula neagra si par lung, negru. Parul era lins, jacheta impermeabila i se contura pe linile ondulate ale pieptului, la fel cum blugii negri o faceau pe solduri, pe gambe. Picioarele ii erau apropiate, inghetate in pasul pricinuitor de sunet, in expectativa.
Era o femeie.
Nu ii puteam tolera prezenta. Nu acum, nu aici. Din vasta mea experienta cu specia asta stiam ca nu imi va oferi, in situatia data, decat fie compatimire falsa, superficiala si jignitoare, daca nu chiar de-a dreptul dezamagitoare, fie dispret si batjocura lipsita de scrupule, de limite, de caracter.
Inghetase. Asteptam sa inceapa cu tonul vaicaros si dezgustator sa zica ceva care contine mila si, vezi Doamne, grija. Poate chiar cu un accent de ardeleanca de nerabdat! Sau sa ii vad fata schimbandu-se (fiind destul de aproape incat sa ii descifrez grimasele) in expresia emotionata pe care o face femeia cand vede un pui de catel amarat si dragalas.
Figura ei ramane ca un spatiu tipografic. Buzele tacute. Ochii ma priveau fix, fara sa ma simt deloc amenintat.
Nu stiam ce vrea, tanara femeie, apropiata de varsta mea. Stiam ca ma vazuse, stiam deci ca are - inevitabil - o intentie caritabil-crestineasca. Asa ca nu puteam intelege ce rost are amanarea, sarada. Ma gandeam ca poate e una mai inceata. Ca Elena. Care pare interesanta pana deschide gura.
Acum cade brusc in genunchi, la cinci metri in fata mea. Sirul gandurilor mecanice se opreste... Nu este previzibila. Totusi poate e teatrala si cauta sa empatizeze cu ceea ce i se pare ca a vazut in mine, de la distanta. Durere, disperare, un baiat langa o cruce, ghemuit. Va fi dezamagita.
Desi la inceput hotarasem sa nu las pe nimeni sa schimbe nimic, acum cedez situatiei create si imi retrag mainile din jurul crucii, ramanand si eu in genunchi, cu fata spre ea. Ma abtin la randul meu, ca intr-un joc serios si tacut, de la orice expresie faciala, pentru a nu-i oferi un punct de plecare, de sprijin; un reper.
Statea acolo, fata extraterestra, cu mainile atarnand pe picioare, cu palmele pe genunchi. Fixandu-ma in continuare se ridica gratios dar nu lasciv si se apropie de mine. Avea ochii mari, migdalati si verzi, cu cateva vinisoare roz; nu erau perfecti.
Langa mine se aseaza din nou, cu zonele de negru mai intens ramase in dreptul genunchilor in zapada, si ridica mana dreapta spre mine. Ma trece un fior rece de dezgust in fractiunea de secunda. Ma gandeam ca imi va pune mana pe umar, gest cliseu si insuportabil de compatimire. Apoi ma gandeam ca poate mi-o va pune pe gat sau pe ceafa, cu aceeasi conotatie de mai sus, doar mai camaraderesc si ciudat, si cu acelasi rezultat de netrecut cu vederea. Sau poate pe picior imi va pune mana care se indrepta spre mine, gest frivol si absurd, hotarat nepermis in situatia de fata.
Sau poate imi va atinge latura barbiei: compatimire cu afectiune condescendenta. Ca la caini.
Sau poate pe cap? Cu grija?
Dar sfarsitul fractiunii de secunda o gaseste cu mana pe bratul meu, apucandu-ma de cot. E bine.
Se uita la crucea de piatra. E proaspata. Isi pune mana stanga cu afectiune autentica pe ea, fara mila, fara compatimire. Parca cu respect...
Se uita din nou la mine si ridicandu-se putin pe genunchi, spre mine, dintr-o parte, imi spune spre urechea dinspre ea, in glasul cel mai clar, curat de orice accente mieroase, aducand a apa minerala:
-Vino cu mine, cu un ton ce nu trada afectare sau emotie, doar incredere in sine si spirit intreprinzator. Sunt absolut uimit si purificat de prejudecati. Raspunsul este totusi dictat de aceleasi simtiri si considerente ca si inainte:
-Imi este bine aici.
-Stiu, zise fara sa se gandeasca. Insa cu mine cred ca iti va fi mai bine. Amandurora ne va fi, si ma apuca de umar cu mana stanga.
Bestia dinauntrul custii de plus se trezeste, dupa ce se pregatea sa moara, sa hiberneze pe termen nelimitat. Ii pun o mana pe mijloc si una pe pe umarul opus, zvacnind spre ea. Vreau, dar nu pot, sa cred. Canalele sunt infundate si pielite le blocheaza. Totusi lichidul se aduna in interior si sufletul mi se umple in pofida tuturor rezidurilor amare lasate de rezultatele dezastruoase ale acestei aceleiasi reactii, documentate de cand imi pot aduce aminte.
E absurd sa gasesc fiinta pe care am cautat-o toata viata acum. Si aici. Nu e natural... Ma simteam in primul rand vinovat de prosteasca fericire, dubiile aveau loc secundar.
Ochii ei. Cautam in ei o urma deconspiratoare de falsitate, ca sa imi prelungesc siragul de margaritare ale pesimismului meu infailibil cu inca o consolare mica si sa simt inca o data ca gustul amar e singurul real si ca eu sunt prost si naiv, iar intelepciunea e autoflagelare si izolare. Dar erau atat de calzi si linistiti, desi nu ma cunostea...
Si era atat de frumoasa...
Ce sa mai zic... sarutul acela din filme care izbucneste instinctiv in ambii simultan si ei se intalnesc la mijloc ca acrobatii pe trapeze nu e niciodata adevarat.
I-am cautat inlacrimat si tacut gura pe ambele parti, frecandu-mi nasul si fata de ale ei timp de cateva secunde bune, timp in care capul ei s-a destepenit din gat progresiv, prin miscari mici, amplificate, ca intr-o excitatie electrica a unei bobine, pana cand s-a hotarat sa si-o ofere alei mele.
Buzele au muscat, dintii s-au ciocnit accidental in timp ce se lasa pe spate in zapada, cu mine deasupra, mutandu-ne amandoi mainile pipaind dupa echilibru. Cand i-am vazut capul incadrat de negru asezat in zapada m-am oprit, proptindu-mi fruntea de a ei. Ne-am strans in brate, ne-am rasturnat pe o parte, un singur corp, si am inceput sa plangem. Incet, tihnit.
A durat atat de mult sa ne gasim, dar acum nu mai trebuie spus nimic. Te-am cunoscut si totul se va schimba.

Radem, glumim, dar nu parasim incinta...

2010-02-16T07:37:00.000-08:00

Din ce in ce mai des mi se spune ca eu ii cred pe toti prosti, tarani imputiti, superficiali si in general risipe ambulante de spatiu care nu merita sa traiasca.
Astazi raspund acestor acuzatii cu argumentul imbatabil:
Am intalnit si oameni care merita sa traiasca!

Unul din ei este profesorul meu de Literatura Veche, prof. dr. Mihai Moraru. Cuvintele mele mizerabile potrivite numai pt a improsca cu cacat tarfele superficiale de la Litere ma lasa balta cand incerc sa spun ceva frumos despre un asemenea Om. Am si alti profesori care prin atitudinea lor si perseverenta cu care cred in oameni de nimic ca mine te fac sa te intrebi cum de supravietuiesc intre ceilalti oameni. Stoicescu, Dragan, Gogeanu, Oltean, Baciu, Zane, Vasilescu si altii.

Altul este asta
Are o moaca de baiat de treaba, scrie frumos si caligrafic, plin de respect si ma face sa ma simt bine. Astazi am donat si eu 5 euroi pt celulele alea pe care le merita.

Aberatii Neidentificate si Acide (ANA)

2010-02-13T22:48:00.000-08:00

voi incepe punand un comentariu lasat unui camarad de supt pula (el o tine, el o suge, si eu dau din cur) pe blogul lui, unde stiu ca nu va pregeta a-l modera si lasa in locul lui un steril "(troll gheu)"
iata-l:
al 4-lea!
in alta ordine de non-idei: de-asta arati tu ca o PULA?
pentru ca scrii un cacat de jurnal al lui bebelu la o revista pe care nimeni nu o mai suporta nici daca o dai gratis?
daca pui poze cu tine in chiloti cu crac si patratele, asta chiar o sa faca diverse proaste si ghey de pe cartea fetei sa intre pe blogu tau de cacat dintr-un interes subit inexplicabil si de nestavilit?
si unde e fana ta nebuna-din-porumb? voiam sa o intreb ce gust are si daca e mai sarata felatia in timpul pisarii. ei, nu-i nimic, o s-o caut pe facebook sa ii dau add si sa o invit la o cafea, la mana a doua. adica sa astepte pana imi trec eu cafeaua prin sistemul digestiv ca sa o bea. si sa ii pot spune in fata ca pizda proasta are acelasi miros oriunde ai plimba-o, chiar si la (wow!) Singapore.

voi continua spunand ceva cu totul neinteresant pentru cei care nu ma cunosc (alexandra ella besi in mm ca nu ma cunosti deloc!), si anume ce am facut eu sambata seara, valentin 13.

ora 11.03 - suna pate, errrrm telefonul. de fapt baraie. mesaj: iesi in oras? :D Eu sun inapoi sa vad cine pula mea vrea sa iasa cu mine in oras sambata seara. Fatalitate: o fosta colega de facultate. Ii zic da, sperand ca voi obtine nitica chizda, avand in vedere ca ultima data m-a lins cand urma sa se intalneasca cu unu cu care sa il insele pe actualu' ei prieten.

Fatalitate, no pizda allowed. Pai di se pula mea? Ca il iubesc. Si de ce te simti insultata? Ca ma tratezi ca pe un obiect, ca pe un instrument. Fah! Daca te tratam ca pe un instrument te sunam eu atunci cand aveam nevoie de o muie, DAR nu o fac si tu nu ai auzit sau luat masuri niciodata de diversele mele nevoie, fie ele sanitare sau sexuale!

Nu ca "bla bla bla bla bla bla bla" si mi-e rau si nu te inteleg si am dat la rate (!!! boboci in mm) si nu ma simt foarte bine si TE-AI IMBATAT!

Pai fah, tu borasti si eu m-am imbatat? Hai sa o luam de la inceput: eu iti explic ca nu ai de ce sa te simti insultata, pentru ca in viziunea mea oricine se poate FUTA cu oricine, atata timp ca exista consimtamant.

Pai nu exista ca....

Stiu futu-ti mortii lu ma-ta, am inteles asta, dar nu ai de ce sa te simti insultata, repet. Dimpotriva. Da, am spus ca m-am indragostit de cineva, si pana acel sentiment se va materializa si solidifica eu MA POT FUTA CU ORICINE.

Proa.... errrm, colega pleaca beata muci pe la 4 dimineata din revenge, un bar mic si imputit unde agat numa naspete de tras la muie o data si gata. Incerc sa agat o tipa oferindu-i un shot de tequilla, il bea ca nesatula dupa care imi spune ca prietenul ei e grasul insipid de langa ea, doar ca sa plece singura dupa o ora jumate, lasand masa de osanza in miscarea ei inertiala (ca doar era pretenu' ei).

Ii urez din zbor "o seara placuta in continuare" imaginandu-mi cum ii striveam pula umeda de obrajii tupeisti si trec la urmatoarea. Ii ofer un shot de tequila. Il bea, fara sa se gandeasca de doua ori. Dupa care imi spune ca are 14 ani... Stam de vorba steril cam o ora, dupa care se lanseaza si ea spre vagauna de ii zice ea acasa ei.

Inainte sa zboare, ii spun turturicii demult dezvirginate de 14 ani sa ma prezinte prieteni ei cu tzatzele mari si suculente: "bla bla bla bla bla si nu pot ca nu o cunosc atat de bine". Bine. O seara placuta in continuare si tie si mars in mortii ma-ti.

A treia si ultima prada (in afara de o patra care nu a avut succes nici de 2 fraze schimbate) s-a dovedit a fi culta, studenta la Litere si om care citise articolul meu despre mine si pula mea mare si cheala din "Doamna Grasa". Am facut schimb de pareri literare si ne-am regasit pe acelasi palier din enorm de multe privinte.

Avea un prieten care servea la troaca de la bar si s-a tirat, nu inainte de a-mi promite ca imi citeste pornograficul blog (adica asta) si ca imi lasa ID-ul de mail.

Profit de aceasta ocazie, Ioana, sa imi cer scuze ca ti-am scris pstdi@blogspot.com. Iti vei da seama singura destul de usor ca e un domeniu, si nu o adresa de mail. Astept mesajul tau si acum ma culc ca mi-e rau de la bere si tequilla.

si penibilul continua

2010-02-08T06:50:00.000-08:00

scarbatura asta este aceeasi cu cea din poza din stanga de aici

Morala: Cocalari de pretutindeni, hai sictir!

Inghet, inghet

2010-01-27T13:51:00.000-08:00

Dau click pe linkul "vizualizati pozele mele". E inalta, delicata, bolnavicios de alba la ten, o privire putin sasie, ochii verzi si goi, cu manifestari ale unei bestii reprimate si muribunde in ei, in unele poze.
Exagerez? Si de ce sa nu exagerez doamna profesoara Mateiu? Ce rost are literatura daca nu sa exagereze si sa dea insemnatate? Da, avea disperare feroce in ochi.
Ma uit la detalii: focsani, 20 de ani, nickname: valentinutza.
Cocalarismul sugrumator, mediocritatea sufocanta si epidemicioasa.
Ma uit la trupul ei subtire, nobil, imi aduce aminte de Elfii inalti cu tenul deschis din Morrowind (The Elder Scrolls III). E ceva in maniera ei retrasa, frustrata de lipsa unui alibi pentru izbucnire, pentru revelatie, ceva care imi aduce aminte de mine, de elfii aia. Sigur e si proasta, si cu siguranta incuiata, se uita la reality show-uri, dupa cum pot vedea la descrierea ei.
Dar in alta viata, poate ne-am fi cunoscut. As fi putut sa o iubesc. Putin. Atat cat imi permitea nivelul existentei ei. Am fi fost fericiti impreuna. A iubi putin nu e decat ceva pur. Atat e. Acum eu sunt aici, fumez si ingerii imi leviteaza in deriva in cercuri orbitale inertiale in jurul capului, deasupra umerilor, morti.
In alta poza are o toca pe cap...
Eu am 24 de ani si nu am sa am vreodata o toca pe cap. Doar ganduri murdare si rusinoase.
As fi putut, ar fi fost bine... destul de bine! Dar eu am intalnit-o pe ea.
Nu stiu ce parere aveti, si nu imi pasa ce mai aveti de condamnat la mine, inca, dar eu am de gand sa o fac sa plateasca pentru toate astea. Pe ea.
Nu ii scriu nimic. Nu ezit, ci stiu ca nu o voi face niciodata. Ea, laolalta cu multe alte parti alte vietii mele, face parte din bucata pe care ea mi-a negat-o, la care nu voi mai avea acces niciodata si orice incercare nu ma face decat penibil si demn de mila. Deci nu incerc.
Doar ma aplec peste birou si iti spun tie cu o privire fixa si arzand a indignare din ochii semiorbi imbatraniti prematur "da, exista traume, lucruri fara parti bune, care nu te fac mai creativ ci doar te distrug de la interior. nu drame, nu rasfat, nu excentricitati, exagerari si ipohondrii. traume"

manifest

2010-01-11T12:01:00.000-08:00

Manifestul unui crez prea intim este intotdeauna spus cel mai bine prin gura altuia.
Tu insuti nu il poti exprima coerent, nu il poti pune clar in cuvinte decat in momente magistrale de providentiala coincidenta.
Sau cand deja e prea tarziu, pentru ca iti dai seama ca fluenta, facilitatea exprimarii unor lucruri atat de grele vine tocmai din cauza ca ai trecut deja in alta faza, le exprimi si iti dai seama ca deja nu mai sunt de actualitate, pentru ca tocmai ai evoluat. Poate tocmai pentru ca le-ai exprimat. Poate din alte motive dar nu realizasei inca.
Crezul dinauntru te amorteste si nu il poti prinde.
Asa cum spunea profesorul meu Catalin Naum: nu poti cere unui homosexual sa joace rolul unui homosexual.

Iata-l deci: prin gura unei fete adolescente din America. E din filmul Normal Adolescent Behaviour, minutele 1:05:20-1:05:58.

Is that your boyfriend?
Huh?

Yes.

Oh, look how cute and cuddly
you guys are together.
Maybe you're thinking
about getting married
and having kids,
or maybe you wanna have kids,
and then get married
and get furniture together.

Shut the door.

You know what is so fucked up?
Nobody ever gets
to be a girlfriend.
It's always my girlfriend,
my car, my dog.

It is my car.

You are just a barely
conscious amoeba
just willing to give up
your own fucking individuality
for a dick!
Aah!
I'd rather not have sex
again than be like you!

Ignorati subtitrarile in ce limba pulii o mai fi si aia. Nu am avut rabdare si chef sa caut altu' si asta e destul cat sa exprime ideea.
Deci? Misto fraza de inchidere nu? About wraps it up.

Confesiunile unui student iminent, cu i. Pentru ca nu va termina.

2009-12-07T11:33:00.001-08:00

De-abia tarziu, a patra oara cand te-am intrebat cum te cheama am retinut, cand eram deja pe covorul meu mizerabil de ceva timp si imi spusesei a 3-a oara ca ma misc bine. De-abia atunci mi-am dat seama ce nume frumos e Ivona.
Au fost artificii, a fost mai mult.
Te-am gasit intr-un bar/club undeva ingropat si plin de fum. Nu cautam absolut nimic. Aveam niste prieteni, imi placea muzica, intotdeauna imi place berea. Instinctele insa si-au facut datoria, ele, bastioanele increderii noastre, aceste instincte care nu ne inseala si nu ne dezamagesc niciodata.

Am venit la tine cu o revista, un jaf. Scriam si eu in ea. O porcarie intr-un jaf. Si asa am stat de vorba. Si tu ai facut facultatea mea de neveste de preoti de tara. Si tu ai votat Basescu, urasti sincer coruptia si iti vine sa borasti la Mircea Badea, Ciutacu si toti cainii turbati vanduti de la antena 3.

Aveai un prieten. Inca il ai si ai ramas cu el. Dar a fost frumos, nu?
Noptile petrecute in mizerie, cu esentele atarnate la vedere, radiind. Bere, iarba, carti, muzica, amintirile tale, amintirile mele. Noaptea, pe strazi, prin frig si in taxiuri.

Ma opresc atat pentru ca nu vreau sa intinez cu cuvinte restul, as face o greseala electorala la fel de grava ca mersul lui Geoana la Timisoara.

Imi vine sa plang si nu am sa te uit, prietenul meu, camarade, iubito.

Tu mi-ai spus ca vei avea grija sa nu mai intri in vorba cu psihopati ca mine, eu te-am facut tarfa...

Experientele mele devin cu trecerea timpului din ce in ce mai scurte si mai intense, si frizez de atata timp cu dementa. Dar stiu ca nu voi ajunge niciodata un suflet pierdut in abis atata timp cat exista o raza de fericire perfect pura in sufletul meu, oricat de mica, amenintata si plapanda. Dupa ce decojesti totul cu maxima cruzime, daca ramane ceva, atunci E ceva.

Cam ca alegerile astea, trasez eu din nou o paralela politica si intru in spectrul dubiosului in viziunea cititorului, cam ca ele zic, o victorie a binelui, dar atat de aproape de calamitate. Un lucru fundamental bun, dar un semn rau, ca a fost nevoie sa fim salvati de noi insine, de catre cei de afara, care prin suta lor de mii au inclinat balanta cu 60 de mii.
Sigur, nu vreau sa ieftinesc experienta noastra cu comparatii exagerate si exemple triviale. Sunt insa sigur ca tu esti destul de sanatoasa la cap sa intelegi ideea, pentru ca tu vezi sensurile si nu esti speriata de cuvinte.

Aceste comparatii se gasesc aici pentru ca e inevitabil sa fie asa, eu fiind omul care nu a dormit toata noaptea de Duminica uitandu-se la stiri sa vada daca in lume invinge bunul simt sau nu, sa vada daca lumea e fundamental buna sau nu. Si a fost. Dar aproape ca nu a fost.
Nu rezultatul in sine era important pt mine pe plan personal, ci simbolistica din spatele lui. Si rezultatul e: e de bine.

Pentru alte clarificari politice cititi

http://www.revista22.ro/de-ce-nu-l-votez-pe-geoan259-7220.html

http://www.revista22.ro/de-ce-votez-cu-b259sescu-7181.html

Revenind la tine. Are rost sa perorez bulendre de texte ca "mi-ai dat speranta", "m-ai facut sa vad lucrurile diferit" etc...? E o intrebare retorica. Evident, nu.

M-ai facut sa simt ca e ok sa fiu eu, fara sa fie nevoie sa fac nimic,fara sa trebuiasca sa satisfac niciun standard. Sunt genial si merit tot ce imi doresc. Sunt pretios de 24 de karate (desi nu din aur, ci din argint) prin simpla mea natura, ce pula mea sa ne mai invartim in jurul cozii, un om ca mine se naste o data la o mie de ani.
Cititorule, daca fraza de mai sus ti se pare manelista si vadimist-becalista esti prost si TI SE PARE. Nu ai inteles nimic, nu ai inteles esenta, mesajul si ceea ce se vehiculeaza. Diferenta este esentiala si este imanenta mesajului in sine.
A nega diferenta cruciala inseamna a face pe prostul, a minti si a te minti singur, a alege sa crezi ceva ce stii ca e fals, a-ti ingropa capul in nisip si a alege sa fii ignorant pana cand chiar ajungi sa fii instinctiv si efectiv asa.
Se aude Giapapadia?
Spre surprinderea ta si a durerilor tale vaginale POTI SA FACI CE FACE UN OM RAU FARA SA FII UN OM RAU. Pentru ca un om poate face orice, intentia este cel care il caracterizeaza. Ea face diferenta. Stiu ca ai sa spui ca intentia ai spus si tu ca e importanta, dar te contrazici singura atunci cand te legi de LIMBAJ, pentru ca intentia este scopul iar limbajul este mijlocul. Scopul nu scuza orice mijloace, dar este, evident, mai important.

Iar divaghez. Important e ca de maine merg la scoala. Mereu.

Maiou alb, sutien negru

2009-11-21T14:49:00.000-08:00

Azi am batut un om. Am maltratat o fiinta si m-am simtit bine. Era (si este, ca nu am mers asa departe...) o fata senzuala cu parul negru, cu buze mari si rosii.
Purta un maiou alb, de sub care ii ieseau tupeist bretelele sutienului negru.

Violenta din inima mea e ireconciliabila
Frumusetea mea nu e doar o masca, e un costum
Demonii mei trebuie omorati, nu scosi
Dorintele mele secrete sunt partea cea mai buna din mine

Facultatea de Litere

2009-11-12T05:14:00.000-08:00

Un vers dintr-un cantecel al formatiei Parazitii suna cam asa: “Privesc viata printr-un geam de Mercedes/Din exterior”. Cam asa este si viziunea mea asupra facultatii noastre lemnoase si scartaitoare. Exterioara.
Ma duc astazi sa imi vizez permisu’ de citit... Da, stiu ca nu citesc. Nu ce trebuie. Nu cat trebuie. Sa nu mai zic de cand. Nu pot. Nu pot pentru ca nu aveam inca carnetu’ de student vizat. Ma duc sa imi vizez carnetu’ de student. In timp ce sunt invitat politicos afara si imediat dupa primit din mila inauntru cu replica imbietoare “Lasa-l ma ca asta e ala care e de cinci ani la noi si mai are si 28 de restante”, in timpul asta, zic, imi scot carnetu’ de student si raman constipat la cap frunzarindu-l. Coincidenta e providentiala. Am fix 5 (cinci) note trecute in carnet. E ca si cum as fi luat cate o nota in fiecare an petrecut aici.
In fine... bla bla bla stampila intalneste hartia si ies cu trimiteri mentale la origini. Si nici eu nu prea le placeam pe ele...
Ies pe coridorul de la parter, stanga (privit cum intri pe usa din fata, aia dinspre arhitectura), si vad numa’ cururi marfa peste tot. Ah... nostalgia. Curul e ceva de suflet pentru mine si la noi in facultate ele nu au lipsit niciodata. Asta ma face sa fug cu gandul inapoi cand eram anul I. Pentru prima oara. Aveam un teanc de carti imprumutate de la biblioteca si mergeam cu ele in brate pe coridor. Eram atat de agitat ca m-am impiedicat si le-am scapat pe toate. Le-am ridicat atent, rosu de rusine si am fugit sa iau un taxi pana acasa; imi era rau de emotie.
Veneam atunci la Hogwarts cu planuri mari si stralucitoare. Aveam de gand sa ma transform intr-un om, sa imi umplu nenumaratele goluri rusinoase din cultura, sa iau lucrurile in serios asa cum numai eu stiu, sa ajung in cele din urma chiar profesor, indiferent daca pe parcurs sunt tratat cu intelegere, afectiune si respect sau nu.
Unele intalniri chiar pot sa iti strice ziua, totusi. Sigur, cand esti un ciudat nemultumit si inadaptat ca mine nu te poti astepta sa iti faci prea multi prieteni. Din start. Dar daca ai nesansa sa mai intalnesti si o varianta neaosa de stalker, crescut in secta de adventisti pana la 23 de ani si proaspat emigrat din gaesti in cautare disperata de barbat, cu sau fara voia lui, asta sigur nu te ajuta sa te integrezi. Si nu ma refer aici la urmaririle alea zilnice atat la scoala cat si pana acasa. Asta chiar poate lucra in avantajul tau. “Uite, are o prietena”. Gen.
Dar sa fii bantuit cu lunile telefonic, noaptea, la usa, la interfon, pe strazi, la cursuri, la biblioteca, sa fii scuipat in fata in mijlocul facultatii in timp ce incerci sa ii explici ca refuzi sa vorbesti cu ea daca nu vorbeste mai incet si mai civilizat, sa fii lovit, tras de haine in public, amenintat (da. Unii recurg la amenintari cand iubesc) si sa se imprastie cu consecventa si precizie cele mai scarboase barfe despre tine, asta sigur nu te va ajuta prea mult la capitolul self-esteem si integrare sociala.
Ea este Elena si am fost impreuna trei ani. Acum e profesoara de romana, latina si engleza si merge cu copiii in excursii. Cand ne-am intalnit nu stia ce inseamna (literalmente) cuvinte ca buncar si viking. Ah, inainte sa trec mai departe: am ajuns sa am o relatie cu ea cand absolut nimeni nu mai interactiona cu mine, prieteni nu am avut niciodata (se pare...), familie nici atat, iar ea era singura cu care puteam sa vorbesc.
E mereu misto sa revizualizezi momentul, procesul tragerii apei peste un vis major.
Si, iata asa, in ultimii doi ani n-am mai dat pe la scoala de scarba ei. De fapt era mai mult un dispret imposibil amestecat cu paralizie si uimire. Ea facea din cel mai pur vis al meu cel mai gretos cosmar si eu nu aveam ce sa fac decat sa accept. Cand o fata te loveste sau scuipa nu o poti lovi inapoi, nici macar in aparare. Cand te indeparteaza de toti vorbind despre tine nu poti sa vorbesti despre ea sau despre ceea ce spune; simpla adresare a acestui subiect te face sa iti pierzi statutul natural masculin in ochii celorlalte fete, care nu inteleg prea multe despre viata si conditia masculina dar le place sa vorbeasca despre ea.
Acum revin. In forta. Dar de unde sa incep? Imi este atat de greu, de rusine sa ma bag in seama cu noile mele colege, sa le cer un curs, o bibliografie, o muie, ceva.
Asa ca ma imbrac frumos si ma plimb pe Lipscani. Plec de acasa ca sa nu imi mai ranesc parintii cu dovada ratarii mele absurde. Ma uit in ochii trecatorilor, cartarescian. Beau bere si scriu in locuri linistite, ma intalnesc cu amici care nu dau doi bani pe mine si orice as spune sau face nu vor da niciodata dar imi datoreaza bani (luati de la parinti...) si imi vars matele in fata lor. Metaforic.
Beau cafea in varful movilei din Cismigiu, ofer flori mici si urate cate unei fete spunandu-i ca azi e micul craciun, o sarbatoare nationala finlandeza, si eu trebuie sa respect traditia de a darui o floare celei mai frumoase si triste fete pe care o intalnesti in ziua respectiva, pentru ca bunicii mei erau finlandezi. Stiu ca e doar ora 11 antemeridian, dar sunt sigur ca nu voi intalni o fata mai frumoasa ca tine azi, orice as face. Gretos si diabetic, nu? Mananc la Mc pana ma apuca diareea si iau un taxi pana acasa, complexat fiind de ideea trebii mari in toalete publice sau institutionale. Sau oricare alta decat a mea.
Si mereu ma intorc aici. Ma uit la puternicele straluciri barbare ale soarelui peste tablele acoperiselor sinistre, printre lemnele murdare ale schelelor, pe suprafetele induratoare si ruginite ale burlanelor. Vreau sa apartin. Ma plimb dupa-amiaza sau in dimineti cetoase pe scari si coridoare. Nu mai stiu de mult ce caut, dar nu ma pot opri. Imprumut cate o carte, schimb cate o replica, cer ajutorul mereu, cu orice ocazie. Ma uit la cururile marfa care se plimba peste tot, grabindu-se cu scop. Toape de maidan, club, cocteiluri si dans pe bar in fuste in carouri de ‘scolarita porno’, intelectuale hipioate de narghilea, proza intermoderna, concerte pheonix si perversiuni stilate, acide si umilitoare botezate quality time de lectura, film sau studiu, maicute de o cafea, teme multe si constiincioase si sex destrabalat reprimat cu anii, toate sunt aici. Toate traiesc, invata, mananca, iubesc si se basesc aici. Ele functioneaza. Dar e un zid intre mine si voi. Ridicat in timp, edificat si tencuit cu malefica atentie in ultimii trei ani.
Ascult James – Getting away with it pana cand simt ca mi-a intrat in oase si maduva rezoneaza pe ritmul ei. Nu pot purta decat o melodie in telefon si o tin mereu pe aceeasi. Ipod nu am avut niciodata.
Merg cu metroul. Rog fete care intra sa imi lase loc si ele o fac, zambind. De fiecare data. Uneori se iau paznici dupa mine si ma pierd ca un diavol in lumea panicata, mormaind “nu stim, nu stim la cine striga”.
Ma duc sa ma intalnesc cu fete ‘cunoscute’ pe net. Una ma roaga sa merg cu ea la cabinetul ginecologic ca a fost violata si cand ajung acolo nu e si are telefonu’ inchis.
O fata trece pe strada dansand, cu casti in urechi, o opresc si o intreb, imi da castile sa ascult. Eu i le dau pe ale mele. Nu recunoaste melodia. Pleaca, se grabeste, autobuzul...
Pseudoprietenii s-au dus dracu’, s-au plictisit de mine sa trag de ei/ele sa mergem la imbatat/agatat prin baruri si fumuri.
Incerc sa citesc si imi vine sa plang. Pentru ca realizez ca vreau si imi place, la fel cum imi place facultatea asta, indiferent de ce ar spune oricine, dar nu are rost daca nu ai respect de sine. Si ea mi-a luat asta, in acei trei ani... Pretioasa resursa si asa atat de rara in geografia mea.
Mi-a afectat si m-a privat de mult mai multe, de la lucruri de valoare materiala de prin casa si momente de potentiala fericire pana la sanatate si relatiile cu familia, prietenii si colegii. Dar asta nu ne importa aici, acum.
Ceea ce ne importa este faptul ca nu a suportat niciodata consecintele actiunilor sale, pentru ca nimanui nu ii pasa. Asta e problema cu a fi perfect singur.
Si atunci de ce sa construiesti, daca poate fi oricand distrus? De oricine! De ce sa depui efort, daca viata si libertatea ta nu sunt ale tale si sunt de inchiriat?
Tot merita, pentru a-ti imbunatati calitatea trecerii timpului... Dar nu si daca esti singur. Nu ai pentru cine. Tu nu esti un scop in sine si un om nu exista decat in masura in care relationeaza, interactioneaza, pentru ca e o fiinta sociala. Si nu te poti face fericit pe tine insuti. Poate doar eu gandesc asa, dar nu imi pot oferi singur afectiune si nici nu vreau. Si despre afectiune vorbesc.

Eu sunt George, si daca ma vezi vreodata, iubeste-ma, zambeste-mi, sau macar ignora-ma.

Post despre Starcraft - 1

2009-10-12T20:20:00.000-07:00

Ce grea e viata pentru Terrani.
Iata de ce e nevoie ca sa nu ne intre dusmanu' in casa.
http://www.teamliquid.net/forum/viewmessage.php?topic_id=73364

Miroase a covoare patate de sange albastru

2009-10-09T12:38:00.000-07:00

Trebuie sa fac curat in camera.

Incepe cu o cadere de tensiune cauzata de unul din multe lucruri nesanatoase pe care le fac si rezolvata printr-un sugar rush cu Kinder Delice sau Milka cu alune intregi.
Se continua. Dar cum... ? Simt spiritul sfantului duh al curateniei, dreptatii, violentei divine si masinilor rapide cum mi se infiltreaza in sinapsele sufletului si in protuberantele creierului.
Urc toate obiectele care nu sunt mobila pe mese, in pat si pe dulapuri. Sterg praful. Pun toate toalele la loc, adica unele impachetate frumos in sifonier, altele aruncate in masina de spalat. Refuz insinuarile de neincredere in sine care imi gauresc starea de spirit uneori. Se manifesta prin amintiri penibile, nemultumitoare sau pur si simplu urate (" Si totusi maine merg la Aron la gratar unde vor fi si pizde desi nu multe, cu ce o sa ma imbrac totusi, ca sa nici nu mai mentionez cu ce imi imbrac starea sufleteasca... ?" gen).
Dar strang din dintii rupti si continui. In 15 minute e gata totul.
Acum ma pot relaxa, pentru ca mi-am sfintit locul. Am transformat haosul din jurul meu in cosmos si am restabilit ordinea ancestrala.
Acum pot sa ma rasfat jucandu-ma cu buzele la flacara.

Acum ma gandesc la tine. Da. Ma gandesc si la pizde si la tine. Tu esti mereu acolo. Imaginea noastra facand dragoste hotarat, atent, sanatos, incet si de neoprit ca un tanc din primul razboi, cu tine in rochia neagra cu dantela urcata pe spate lasand un crac sidefiu si cu pielea intinsa sa se vada imi zace mereu in spatele mintii constiente. In spatele mintii constiente e mintea inconstienta, care rade ca proasta mereu si o fute pe cea constienta in cur, pentru ca nu are nicio grija, pentru ca e inconstienta.
Dar pe tine nu te-am avut niciodata si te-am visat mereu. Chiar si acum, cand am incetat de mult sa te mai doresc pentru ca nu mai am curajul. Pizdele sunt cele pe care vreau, nu vreau, le am. Ele sunt manifestarea materiala a unui principiu ideal, ele sunt actualizarea modesta a unei povesti frumoase. A ta.
Te-am botezat Maria, cand aveam nevoie de stabilitate si sanatate. Acum te rebotez si iti dau si miel. Acum te botez Crina. Pentru ca am nevoie de atom. Pentru ca am nevoie sa fiu indivizibil si cand tot ce sunt va incepe sa putrezeasca de la margini spre interior va ramane bucata aceea mica de alb din interior, cu esenta sublimata, rafinata pe ea, ca o pielita albastra. Acea mica bucata de o duritate perfecta si nemarginita din mine, acel ceva incontestabil si care te face sa plangi, din mine. Tu vei ramane. Nu te va intelege nimeni. Dar vei fi acolo, de netagaduit. Nu voi fi trait, nu voi fi facut nimic din ce mi-am dorit, si nu voi fi lasat nimic care sa merite efortul in urma mea. Dar vei fi tu. Esti, si ai fost mereu.
Chiar si cand te uit, este o manifestare a ta in mine. Chiar si cand te reneg, te reneg pentru ca te am in minte. O fac in felul acela care te reprezinta pe tine. Pentru ca nimic nu are sens fara raporturile tale de cauzalitate. Tu pui corpul pestelui intre cap si coada.

More poetry to go

2009-10-08T15:50:00.000-07:00

I slumber asunder,
I fart apart,
I bark at the silence
Of a cute flying dart.

I dripped my gold on your face
And called you my mother.
You sold me at the marketplace
And fucked me up rather
Good.

Time stands still and laughs at my face,
Laughs at my laudable intentions.
I meant to bleed for my race,
I meant to get placed in detention.

My life shivers,
My bones are mostly intact,
The cold season glitters
Aesthetically. The pact.

Intelepciune scoasa din drojdie de Stejar: e limpede ca e buna

2009-10-02T17:41:00.000-07:00

melodia ta preferata, Radule.

Imi amintesc si acum cuvintele lui Radu: "..trebuie sa fii invizibil!". Imi rasuna si acum in cap, cand sunt in baie cu stomacul gol si plin de alcool, si mintea goala si plina de alcool.
Si de tine, fah.
Pot sa fiu ce vreau eu la mine in casa. Atata timp cat raman invizibil.
Pot sa ma uit de exemplu la filme porno cu negri care umilesc o fata caucaziana. Eu fiind caucazian. Si sa nu gasesc nimic in neregula cu asta, pentru ca sute de mii de americani o fac si nu gasesc nimic in neregula cu asta.
http://www.redtube.com/23545
Atata timp cat ascult la casti...
Sariti direct pe la 9:si ceva ca sa nu pierdeti timpu' degeaba. Umilinta pe bani e la moda. Si sa nu cumva sa simti ceva urat fata de negri ca va dau pe mana politiei aleia trigger happy. Si ei au o schisma interna, si ei beau si mananca ziua cu pseudoprietenii vorbind absurditati ca sa se simta normali dar in acelasi timp le creste un monstru reprimat inauntru. De fiecare data cand o femeie le frange inimile mici, murdare si proaste, le tradeaza increderea subnutrita si fragila si le arunca vorbe grele, arogante, scoase din propriile lor inimi goale si murdare. Si de fiecare data cand se uita la filme porno cu negrii. Si nimic nu le-ar placea mai mult decat sa le dai un motiv sa isi verse amarul sufletelor mici in tine.
Si fata asta... are parul la fel ca ea... ar putea fi chiar ea. Si americanul prost care se uita cum e abuzata si ii place intrebandu-se cum trebuie sa faci ca sa faci si tu asa si unde a gresit in viata de a ajuns un zero pot fi chiar eu.
America a scos din ea multe lucruri bune pentru rasa umana. Nici unul mai bun decat legislatia impusa turciei de a executa pe loc, fara proces orice om asupra caruia s-a gasit peste un kilogram de iarba.
Mai trag eroic un fum... Maine va fi mai rau.
A abuza e misto. Americanii sunt aliati cu turcii. Americanii sunt aliati cu lumea intreaga. Deci pot impune o legislatie lumii intregi. Pentru ca ne apara. De noi insine.
Cum as putea sa iti arat ca sunt o cauza care merita atentia ta altfel decat aratandu-ti ce pot si ce sunt? Si cum te pot aduce din nou la inceput, cand te-am sarutat de la prima intalnire si totul era natural si neplanuit? Acum tu nu imi mai vorbesti si tot ce avem se duce dracu din cauza unor cuvinte. Nu fapte. Nici macar sensuri. Doar tonuri, intensitati ale vocii... stress si scarba. In timp ce ei o violeaza pe una care arata ca tine si are aceleasi grimase ale fetei.
A abuza e misto. Abuzeaza sau fii abuzat. Abuzeaza sau fii emo, plange-te. Nu exista cale de mijloc, nu exista spatiu de respiratie. Nu fara sa crapi in cap. Nimeni nu a inteles ca eu nu am crapat niciodata capul nimanui pentru a ma simti bine. Ci doar pentru a putea respira macar un timp... Si nu vreau sa crape nimic. Si asa sunt atat de putine lucruri intregi, totul se fragmenteaza.
Omul cu cat e mai gras, cu atat e mai nesimtit. Adevar ai grait, Ionescu, fost coleg de generala. Si totusi, am o prietena care vrea sa imi dovedeasca contrariul. E grasa si e cam nesimtita, dar poate ajunge sa fie altfel. Are potential in ea, sa ia pastila rosie... Te rog, prietena a mea de ani de zile pe care te-am intalnit ieri, nu fi grasa si nesimtita. Fii doar grasa daca trebuie.
Imi cladesc viata din nisip, ca sa stea lipit macar cateva secunde caut apa sa ud nisipul, caut apa in pisatul altora. Te-am cautat in pisat, te-am gasit, te-am baut, erai pura. Spui ca nu e nimic de spus si ca tot ce a fost putea fi cu oricine... Ca eu sunt oricine. Adica nimeni. Dar habar nu ai. Poate eu sunt nimeni, dar ce a fost nu e nimic. E mult. Si e atat de rar. Atat de fragil.
Imi vine sa vomit... Incerc sa scriu dar nu pot pentru ca nu se pot lega cuvintele in mintea mea alcoolizata si stiu ca daca o las pe maine nu voi mai stii ce e in mintea mea pentru ca se va fi incleiat si imputit peste noapte, asa cum s-a si intamplat pentru ca nu am putut sa o scriu atunci si o scriu acum. Si am cazut peste tastatura in hohot de lacrimi. Si basini. Si ceea ce voiam sa spun s-a pierdut, ramane doar incercarea de a reconstitui de a doua zi, dupa ce zeci de stari si planuri de supravietuire s-au perindat prin mine.
Da, curva imputita de cel-mai-bun prieten ce ai fost, trebuie sa fiu invizibil. Si am reusit sa fiu invizibil prin tot ce fac. Acum imi scot ochii si imi smulg limba prin cur incercand sa fiu din nou vizibil prin ceva, orice.
Niciuna din fostele mele prietene nu a inteles de ce ai avut un impact atat de mare asupra vietii mele, Radule. Radu Ionescu Marian pe numele tau intreg, ca sa nu existe confuzii penibile.
Nimeni nu a inteles. Cu atat mai putin tu, curva proasta de tine.
Nici cele doua pseudoprietene adunate de pe net nu inteleg. Intr-una caut iubirea pura, dar ajung la obsesii si stres ridicol ca in desene animate, in cealalta caut un prieten adevarat, dar esuez lamentabil si acolo, reusind doar sa ajung in rolul cocalarului cu gura spurcata in ambele cazuri. Ironic, nu? Eu cocalar... Si de ce nu? Daca nu iti pasa unde mergi, poti sa te trezesti oriunde, nu?
Cautam, cautam in continuare. Pe tagged poate. Sau pe be-my-lover.com sau pe fac-orice-numai-da-mi-o-opizda.ro cine stie. Cercetarea continua. Lamentarea se agraveaza. Penibilul da in patetic si pateticul da in clocot pentru ca pur si simplu nu doare pe nimeni nici in pula. Nici macar pe mine. Asa ca pun punct aici. Ca daca ma durea stateam si scriam aseara cand aveam ideile clare intr-o minte tulbure, nu invers, ca acum. Asa ca e clar: NU AM NIMIC DE SPUS.

mai bine mai tarziu decat niciodata

2009-09-27T09:23:00.000-07:00

Stiu ca nu sunt original si ca mi-a luat-o cineva inainte dar trebuie sa am asta aici. E atat de frumos ca ma face sa plang de fericire.

la 1:10 imi dau lacrimile ca alora din reclama de la Tuborg cu frigiderele.
exact asa m-am simtit timp de o saptamana...

Si insemnatatea acestui clip pt mine nu se opreste aici, fiindca acest scurtmetraj explica exact cum si in ce fel au ajuns pisicile sa se traga din iepuri. Putem observa clar procesul in intervalul 1:23 - 1:25

I got ham but I'm not a hamster

2009-09-27T08:46:00.000-07:00

Asta e din seria
I've got a suit but I'm not a suitcase...

Am postat cacatul de mai jos pentru ca de la Elena incoa de mult visam sa incep sa scriu o carte despre cum sa iubesti (fizic) femei pe care nu le poti suporta.
Inainte de a continua lectura va invit sa vizionati mai intai clipul din postul anterior altfel aceasta poveste nu va avea prea mult sens.

Am lasat doar cantecelul ala pentru ca aveam nevoie de inspiratie. Stiu... mi-a luat aproape o saptamana (sau cat o fi trecut ca iar am pierdut notiunea timpului sau nu mi-am insusit-o niciodata) sa devin inspirat de melodie. Si multi (well... stiu ca nu napadeste lumea aici ca larvele pe un caine mort dar oricum...) veti spune probabil "ce gaozu' meu ca cantecu' ala e doar un videoclip cu niste babatai de papusi anatomic lugubre din care una se ineaca si n-are nicio treaba cu sexu'"
Sigur, asta ar fi prima impresie a neinitiatului. Cei care sunt mai putin recenti pe lume vor intelege imediat, stiind ca o relatie de succes si de lunga durata ca a lor (serios acuma... au ei moace de parca s-au cunoscut ieri pe mess?) necesita efort, rabdare, team-work (fiindca dragostea adevarata E team-work) si talentul de a fute (dragastos) atunci cand nu iti vine nici sa o scuipi.

Trebuie mai intai sa definim ce inseamna a 'nu suporta' o femeie.
Pai e cam atunci cand incepe insusi trupul ei sa iti puta a varza fiarta si sa simti ca ai dezvoltat un instinct, un twitch la mana, in intentia de a-ti smulge urechea interna cu tot cu pavilion atunci cand numa' o vezi ca deschide gura.
Asta in antiteza tragica cu perioada incipienta, cand ai un twitch in pula atunci cand o vezi ca deschide gura.

Mosu' ala din clip, inainte sa plece la pescuit i-a tras-o memorabil babei. Sa va povestesc seara de dinainte.
Vine baba acasa pe la 10 seara din oras, unde iesise cu 'fetele'. Mosu' vorbise cu ea pe mess ziua si asa ii spusese, ca iese si ea cu fetele. Pe mess se certasera ca baba ii tot povestea despre o iubire mai veche de-a ei pana cand mosu' s-a enervat si a facut-o cu ou si cu sloboz.
Prins de urechi simtindu-se el mai tarziu, o suna pe mobil toata ziua ca pula mea, poate se intalneste cu ala... Baba nu ii raspunde. Ii trimite un mms cu greenday cantand "time of your life" si continua sa il ignore.
La un moment dat raspunde o voce de barbat din greseala. Acum pula mea, o fi fost vocea babei dupa ce fumase un pachet de tigari (asa cum il amenintase mai devreme pe mess pe mosu: "imi vine sa fumez un pachet de tigari!" cu teribilism pueril) sau o fi fost vocea nemesisului, nu putem sti. Si nici mosu'.
Si uite asa apare baba la 10 seara, mirosind a tigari si a bere si cu rujul intins pe fata ca o curva care a supt pula toata noaptea...

Mosului ii vine sa o ia de par pana i se dilata pupilele ca sa ii capteze atentia si sa nu isi mai tina ochii semideschisi. Dar aici intervine toata treaba. Si de-asta pisicile sunt mai tari ca celelalte animale. Prietenii stie de ce.
Mosul o baga dragastos cu capul in chiuveta plina cu apa, unde o tine vreo 5 secunde bune desi se smuceste, o spala pe fata, o tine de frunte apoi sa scoata tot ce are ea mai bun la wc, apoi o spala din nou pe fata, apoi pe dinti, apoi pe rest.

Ii ridica apoi cate un brat, pe rand, ca unei papusi pe sfori si o da cu deodorant pe la subtiori. Apoi ii sufla nasul. Apoi o spala din nou pe fata...

Apoi o duce in pat, pe brate, chiar daca are de doua ori jumate greutatea lui.
Apoi o intinde pe burta, da drumul la ventilator sa bata in ea ca sa nu ii vina rau din nou si incepe, mai calm ca un sahist (desi ii trec numa obscenitati prin cap ca in desenele animate sangeroase) sa ii mangaie varfurile firelor de par de pe noada, adica zona de deasupra curului unei femei. Fara sa ii atinga pielea. Si apoi face dragoste cu ea fioros, varsandu-si astfel intr-o forma nonviolenta tot veninul din suflet...

Vezi ba?! De-asta vine baba dupa el cu submarinu-peste...

ps: melodia se numeste "I got sold but I'm not a sailor(...moon?)".
Sperma car ca va place.

Despre sex cu persoane pe care nu le suporti

2009-09-23T13:31:00.000-07:00

Fi-mi-ar scarba

2009-09-11T18:42:00.000-07:00

The Clash - I Fought the Law

Astazi mi-e sila. Stiu ca nu scriu nici pe aproape in fiecare zi si rahatul asta nu e un jurnal. Dar AZI imi este sila.
Imi este sila sa raspund la provocari, cu riscul de a lasa oameni redusi sa isi bata joc de mine si sa creada ca au si dreptate. Asa ca nu fac teoria niciunui chibrit.
Imi este sila sa fiu interesant prin sinceritatea brutala amestecata cu expresii inteligente si injuraturi bine plasate. Asa ca nu povestesc nimic, nu imi pun cei doi neuroni certati sa faca sinapsa, si nu injur pe nimeni.
Imi este extrem de sila sa explic unei fiintei pretioase pt sufletul meu mic si negru de ce un simplu histrion cacacios, un cabotin, un coate-goale un ala, un cacat de clovn (amuzant, recunosc) nu face nici cat o ceapa degerata pe langa chestiile adevarate, cu sentiment, cu miez. Asa ca o las sa creada ce vrea. Atata timp cat pune pizda la bataie...
Azi sunt pentru prima data dupa foarte mult timp impacat cu mine insumi. Am vorbit cu pula mea azi. Eram certati de foarte mult timp pentru ca nu ii dau nimic sa futa, il frec la cap mereu cu intrebari tampite pana ma scuipa, si ca imi pun cateodata chilotii invers, fortandu-l sa miroasa partea alocata curului, cu care stiu bine ca nu se intelege. Sunt dusmani de moarte dintotdeauna, desi sunt vecini de cand lumea. Cred ca antipatia lor a inceput cand ne-am uitat toti 3 la un film cu futut in cur si curul din imagine era patruns adanc de pula impotriva vointei lui si sangera. Pula sarea in sus si tipa de bucurie, curul statea tacut si imbufnat si se rastea ocazional la ea sa taca dracu', iar eu incercam sa le explic la amandoi ca e doar un film si aia sunt actori platiti, antrenati. Si nici discutia academica despre cum sa te futi singur in cur deschisa pe alt blog la care am luat parte nu a ajutat relatia lor sa se imbunatateasca.
Apropo de chestia asta, am inteles de unde vine expresia: "te-ai uitat la film cu curu'", adica ca n-ai inteles nimic. E adevarat, cand te uiti la un film cu curu' nu poti sa retii nimic, iese mereu cu scandal sa imi bag pula. (Taci tu, e doar o expresie!)
In fine, ideea e ca azi am vorbit cu ea. Mi-a spus ca e regretabil ca nu ne intelegem, ca si asa trebuie sa ne suportam reciproc, neputand trai unu' fara altu'. Eu i-am zis ca si mie imi pare rau, dar ar trebui sa se controleze si ea, sa nu mai fie batoasa cu mine, si sa nu ma mai priveasca mereu de sus, dimineata, cand se trezeste (cum a zis cineva) mereu inaintea mea.
Apropo, tot ala a zis si ca trebuie sa dai nume la pula ta, ca sa se simta si ea importanta. Eu am raspuns prompt ca pula mea nu are nume, fiind subiect de legenda, si fiind cunoscuta sub multe identitati, de la "the great white hope", pana la "sburatorul". Si am adaugat ca anonimatul o face sa fie si mai amenintatoare si face toate pizdele sa se umezeasca numai cand aud despre ea. Dar nu mai stiu... Azi m-am razgandit si am hotarat impreuna sa ii punem nume. Eu am zis Victoria, dar el a zis nu ca suna a salam. El a zis Sandel si io' am zis ripostat vehement, zicand "...Bine".
Deci doamnelor, Sandel este numele nemesisului vostru de acum si purerea si in vecii vecilor.
Curu' cum a auzit ca vb cu pula a inceput sa ma ameninte ca daca nu incetez o sa isi dea si el drumu la gura si o sa scuipe toate cacaturile, in public, cand mi-e lumea mai draga. Ca o sa scoata tot ce are mai bun in el cand merg si eu la un bairam. Ca sa imi zica lumea partypooper. Io i-am zis sa se potoleasca. El nimic, ca l-am tinut strivit atata la calculator de i-au iesit bube la gura. Eu ii zic taci ca imi dai diarie... El nimic. Pan' la urma ne-am impacat toti 3 si am zis sa mergem sa ne uitam la filmul "brokeback mountain". Curul s-a lasat mai greu impacat. A trebuit sa punem si melodia lui preferata YMCA aia cu baietii de la sat, fiecare intolit altfel. Pula radea de noi si zicea ca suntem gay.
Cam atat azi. Mi-e sila.

De ce cantam noi acest cantec?

2009-09-07T13:54:00.000-07:00

Am fost intrebat ieri de ce se trag pisicile din iepuri.
Pisicile se trag din iepuri ca sa poata musca, in primul rand. Nu ca n-ar putea musca si un iepure, cu dintii aia de tocilar de la fac de mate-info. Dar in lume e multa nedreptate si prostie. Si cand un dobitoc incepe sa fie randomly violent e nevoie sa scuipi si sa zgarii, sa musti si sa strangi traheea puternic intre colti, nu sa ii rozi unghiile de la picioare cu dinti de iepure. Aceasta a treia specie, dobitocul, este prolifica in mediul electronic. Remarcam succesul pe care l-a avut specia introdusa, nu bastinasa, odata ajunsa pe blogosfera. Intre un tigan de pe strada care trage fetele de bareta gentii ca sa le atraga atentia, strigand 'pisi pisi, ce te tii dupa mine' si un terminat la mansarda care injura necunoscute pe blog/twitter/mail/messenger... nu e nici o diferenta. Ambii cersesc atentie asa cum stiu. Doar ca tiganul are doar o dara cacanie mai multa demnitate, pentru ca nu se erijeaza in intelectual si nu pretinde a fi ceva ce (clar!) nu e. Dar am vorbit si mai jos de cacati d-astia. Sunt genul de oameni care iti dau ban de pe blogul lor cand nu pot sa continue o discutie nici nu argumente nici cu injuraturi si pe urma pretind ca ai fugit, ca nu ai curaj, ca nu te 'tine'. Si pe urma incearca sa te injure pe alte situri, bloguri si oriunde ar putea sa 'dea si sa fuga'. Sunt oameni de peste 30 de ani cu un caracter si intelect mai slab si usor de daramat/ruinat decat al unui copil de liceu. Sunt curve pentru atentie. Sunt oameni atat de slabi de inger incat sunt convinsi ca motivul pentru care sunt mizerabil de singuri si nu ies din casa cu lunile e pentru ca societatea e defecta.
Ca o nota de subsol aici: pe mine ma 'tine' orice in raport cu astel de post-oameni actuale gunoaie, reminiscente care ocupa loc si consuma resurse degeaba. Ii stiu pe dinafara... toate textele, toate bravurile goale urmate de scuze penibile. Singurii oameni care ma sperie sunt cei mai inteligenti decat mine. De mult nu am mai fost speriat. De un om... ca de caini si paianjeni e altceva.
Si eu stau in casa cu lunile uneori. Si eu sufar de singuratate adesea. Dar niciodata nu dau vina pe altii pentru asta, si niciodata nu imi rasfrang frustrarea in violenta asupra altora, ca sa ma simt mai bine. Violenta aleatorie e un semn de lasitate mare. Trebuie sa te intereseze fata celui pe care il urasti.
Know thy enemy. Atat din motive pragmatice cat si din motive morale.
Terorismul e o comparatie buna, dar numai la scara mica. Teroristii arabi care pun bombe in state nu sunt tocmai randomly violent (la scara mare). Ei bun bombe ACOLO si nu in oricare alte tari mult mai usor de atacat. La noi de exemplu...

Pisicile se mai trag din iepuri ca sa isi poata cauta dragostea. Chiar si pe net. Chiar si prin baruri. Florile cresc si in gunoaie... si oamenii interesanti nu sunt cei care duc vieti simple. Toate chinurile te transforma. Frumos e sa ai si norocul sa gasesti un scop careia sa ii dedici trupul cu ranile, talentele unui misspent youth.

Pisicile se trag din iepuri ca sa nu mai fuga...
Azi m-am imbatat fara sa beau, fara sa fumez si fara sa fie vorba de o femeie. Doar respirand aerul cetos care infrigura o campie, dupa-amiaza.

Pisicile se trag din iepuri pt taica-miu a identificat o similitudine intre chiserle lor din spate, ale acestor doua specii adica.

Pisicile se trag din iepuri pt ca evolueaza. Pentru ca prefera sa se iubeasca mai rar si mai bine decat cantitativ and with no regard to quality.

Daca vrei sa ne zgariem impreuna renunta la pufuletul ala alb si la dintii aia prostesti, cum am renuntat si eu, si arata-mi ghearele lungi si coada lunga si stufoasa.

Despre purificare instanta

2009-08-24T19:20:00.000-07:00

Am o musca in camera. Bazaie. E seara, e deja tarziu... E prea tarziu pentru atat de multe lucruri.
Nu mai suport camera murdara, plina de praf, particule de lemn care plutesc in aer, de la atata taiat si smirgheluit, pilit si gaurit. Plina de suruburi unsuroase, cearceafuri jegoase care abia mai acopera patul, mototolite. Resturi de mancare... Mancare care trebuia sa ma faca sa ma simt mai bine. Dar nu ma simt. Si nici nu m-am simtit.
Sterg ID-uri cu zecile din lista. Sunt numai necunoscute. Nici macar nu stiu daca sunt fete. Sunt luate toate de pe site-uri, in incercarea de a fute orbeste, sa uit. Orice, numai sa ma simt altfel.
O tigara mult prea over-rated de iarba zace intr-o cutie de antibiotice langa mine. Aproape s-a scuturat tot continutul. Am purtat-o in cutie ca sa o fumez cu tarfa dementa, o fosta prietena, acum cateva zile.
Imi sun un prieten de cacat. Unul care m-a dezamagit, batjocorit si inselat de atatea ori. Nici nu raspunde. Normal...
Ma hotarasc: voi iesi singur. Voi sta pe un scaun la un bar, voi bea, poate ma voi baga in seama cu o femeie, poate nu, dupa care voi veni acasa, simtindu-ma altfel. Si totul se va schimba.
Vorbesc cu prietena mea, singura mea prietena, care e in State (un loc pe care il spurc cu tot veninul sufletului meu, dar recunosc ca e frumos rau acolo) si cu care schimb vreo 3 cuvinte o data la 3 zile, undeva pe la 7-8 dimineata, pe mess. Acum am prins-o mai devreme, are cateva minute libere de la slujba - babysitter.
Inca un aspect penibil de bifat la viata mea.
Ma arunc in cada cu teribilism juvenil. Fac o furtuna de apa, clabuci si jeg. Sunt Neptun. Ies surescitat si ma imbrac repede dar atent. Blugi, camasa kaki, pe care mai intai o calc, tricou negru cu nightwish pe dedesubt. Eternul double-faced gentleman.
Afara vantul bate prea tare, imi flutura camasa si imi tulbura oasele subtiri, dezbracate de carne de atata timp. O iau usurel, pe jos. Vreau sa simt totul, chiar daca sunt singur am sa fac CEVA. Nu merg prea mult ca ma satur de frisoanele pe care mi le dau curentii de aer si sar intr-un taxi. Ii spun sa ma duca la "El Comandante". El intreaba care. Eu raspund: "Ala de langa carul cu bere, celalalt e El Grande Comandante". El stramba din nas, pufneste, se uita dispretuitor la mine de sus pana jos, murmura "ooooof, Doamneee" si executa ordinul. Ajungem acolo in sfarsit, platesc fix si sar jos.
Imi staruie in minte motto-ul ala tampit de la Club A "club A, si devii altcineva". Atat de uleios si scarbos. Imi face greata tocmai pentru ca ma regasesc in ieftinaciunea aia de motto. Vreau sa il scot din sistem. Vreau sa DEVIN altcineva, ca sa nu mai fiu ce zic ei ca sunt. Ce presupun ei atat de arogant despre mine. Si anume ca as fi cineva care vrea sa devina altcineva cand vine la baru' lor de jeg.
Acum sunt afara, in fata intrarii, cu mainile atarnand in parti si camera filmandu-ma din spate-jos, ca in filmele western. Nu am pistoale dar am idei...
Ma ustura hemoroizii din cur de emotie.
Hold! Inainte sa ma duc sa beau trebuie sa mananc ceva. Si sa ma si linistesc sa nu intru acolo sa ma duc la prima pizda buna, sa ma balbai ca un retardat, de la emotie si sa primesc un pahar in cap. Vizavi e o pizzerie de luat la pachet. Si nu e coada. Prea mare. Ma asez la coada. E un local dragut, mic, curat. De 3x4. Fara mese. Comanzi si pleci.
Dupa ce primesc haleala cei 3 din fata mea vine randul meu. In urma mea nu se mai asezase nimeni. Exact cand cel din fata mea isi ia cutia in mana si da sa plece intra o tiganca si se baga in fata mea, direct la casa. Ii spun pe un ton mustind a dispret: "Nu va suparati doamna, eram inaintea dvs.". Dar calm.
Femeia incepe sa tipe cuvinte greu de inteles si sa sustina cauza discriminarii mai abitir ca in fata curtii europene. Incepe sa ma impinga si sa ma impunga cu degetele in piept si in fata. Eu imi ridic mainile in fata defensiv si ii spun: "Doamna, calmati-va va rog ca nu v-am facut nimic. Doar v-am atras politicos atentia ca..."
Ea continua sa ma impunga cu degetele si unul din ele imi intra in ochi. Avea unghiile mari... Usturime...
Ea continua in aceeasi maniera. Ii trag una peste maini ca sa i le dau la o parte din fata mea si ii spun pe un ton rastit si cu ceva animalic si feroce in el, umflandu-mi intr-un gest reflex spatele: "Potoleste-te!".
Baiatul din spatele ghiseului se duce in spate si apare imediat superiorul sau. Acesta vine la femeie si incearca sa vorbeasca cu ea, tragand-o de mana incetisor sa o intoarca cu fata inspre el. Ea continua sa tipe si sa ma impinga, eu sa incerc sa ii opresc mainile, ea ma palmuieste ici, colo, ca la fripta, pe cap, pe fata.
Managerul se rasteste ceva la ea. Ea se intoarce brusc si il scuipa in fata. El pleaca in spate.
Acum intra pe usa un monolit uman, un tigan negru ca noaptea si scarbos de privit ca un cadavru ciumat. In maieu alb, murdar de galben pe la subrat. Se baga intre mine si femeia lui, eu stand, ea continuand sa isi arunce mainile spre mine prin laturi.
Nici nu apuc sa zic: "Nevas, prietena ta a inceput, intrand aici si..." ca poc! primesc un croseu aruncat de dreapta in latura fetei. Tiganul avea ~150 de kile. Ma arunca direct in tocul usii cu capul. Nu mai aud nimic, durerea imi amortise instant juma de fata si urechea stanga imi tiuie acut.
Raman pravalit pe tocul usii de durere si confuzie. Ma ridica de gatul tricoului si ma arunca pe tejghea, aceasta percutand in coloana mea. Incerc sa ridic mainile sa ma apar in timp ce cad pumni grei de sus, in piept, in fata. Nu reusesc. Isi punea toata greutatea in fiecare din ei.
Imi da drumul. Alunec de pe tejghea pe jos. Imi curgea sange din gura si dintr-o crapatura din obraz. O durere surda in gura. Era un dinte rupt, am realizat imediat, din experienta.
Ma taraste. Sterge pe jos cu mine. In tot timpul asta tiganca tipa, injura si scuipa. Despre romani si cum sunt ei. Nu imi aduc aminte decat partea cu "s-a umflat tarata in ei fire-ai ai dracu'". Restu e confuz.
Ma arunca afara pe usa, in strada. Nu reusesc sa vad pe nimeni, in ambele sensuri...
Iese si el. Ma trage inapoi, stergand pe jos cu mine. Ma arunca intr-o tejghea perpendiculara pe prima, in spatele careia pregateau cutiile. Erau acolo pe masa, in spatele ei, cutii goale pregatite, servetele si tacamuri de plastic insirate langa.

In secunda in care ii simt mana insfacandu-mi din nou tricoul din spate zvacnesc spre o furculita, o apuc ca pe un pumnal in dreapta, ma imping cu toata puterea in stanga, ma rasucesc pe loc, si ii infig furculita in ochi pana la baza dintilor.
Cu un racnet de durere si o mana tinuta pe ochiul sangerand imi arunca un croseu de stanga, orbeste. Ma feresc. Femeia sare pe mine, cu o mana intinsa dupa un cutit din spatele tejghelei. Il iau eu inainte sa ajunga la el si i-l infig in mana. Elibereaza un racnet de durere pe o voce complet noua, pe care nu ai fi ghicit-o mai devreme in corzile ei vocale, printre gajaielile de fumatoare amatoare de sex oral fortat.
Sar printre ei din coltul in care fusesem prins, iau capul femeii si il lovesc cu toata puterea de peretele din dreapta ei. Cade ca o carpa la podea. Barbatul vine dupa mine turbat de furie. Sar in spatele tejghelei vanzatorului si caut ceva. Orice. Nu gasesc nimic. Sare si el. Fug spre usa care dadea in spate. Ma prinde din spate si ma trage. Ma apuca de gat cu o mana si incepe sa ma ridice si sa mi-l sfarame in pumn. Bag dreapta in buzunar, scot cheile si in timp ce imi pierdeam vederea de durere i le infig cu toata puterea in celalalt ochi. Urla. Ma scapa pe jos. Incerc sa imi recapat suflul cat mai repede dar primesc imediat un picior in stomac care ma arunca un metru in aer. Cad. Observ langa mine un filtru de cafea si apuc repede sticla de dedesubt, plina cu ceva maro si, norocul meu, fierbinte. I-l arunc pe tot in fata si pe piept si sar tejgheaua inapoi. Fara sa ma uit. Femeia azvarle un scaun spre mine. Ma apar cu mainile dar aproape mi le rupe. Vine cu un cutit la mine de la tacamuri. II dau un picior in stomac si se opreste, ghemuindu-se. Ii mai dau atunci un pumn in cap. Apoi iau scaunul si o lovesc cu el in spate pana cade jos lata.
Dincolo de tejghea barbatul se zbatea nebuneste si se lovea de pereti, orbecaind. Atunci vad ca langa cafea aveau acolo si ceai. Iau scaunul, sar tejgheaua din nou, la el, si il lovesc peste oasele femurale cu el. Cade in genunchi de durere. Atunci ii dau din lateral in cap cu scaunul. Ii dau si un bombeu in gura si cade pe spate. Atunci iau recipientul cu ceai si i-l vars incet pe fata tumefiata. Horcaie incet.
Afara se aud sirene de politie. Apare managerul si vanzatorul din spate, laolalta cu o fata care facea pizza. Imi spun ca au camere de supraveghere si vor sustine si ei ca a fost legitima aparare. Oricum au oprit camerele dupa scaunul in cap dat tiganului. Pana de 'curent'.
Nu inteleg imediat tot ce spun. Nici nu imi pasa. Aud muzica de dincolo.
Ies afara si respir adanc.
Da.
Traiesc.
Acum ma simt mult mai bine.

Despre agresivitate pe blog, random violence si alte chestii morale

2009-08-24T03:14:00.000-07:00

Observand cu satisfactie ca cele doua fete cu pizda la cur fata1 fata2 (lucru lesne de inteles data fiind folosirea intensa a acelei gauri in momentele lor de comuniune spirituala proFUNDa, ca o mufa de intrat in Matrice) inca se mai mulg reciproc cu gandul la mine, am hotarat sa le acord un raspuns. Ca sa nu moara proaste.

Nu ii scriu asta pe blogul lui pt ca nu vreau sa ii fac trafic la blogul lui fecal. Si oricum nu va intelege si va sterge. Sau va modifica. Asa ca imi mai sacrific o pagina din spatiul meu sacrosanct. Ultima.

Asa cum am explicat pe scurt in postul anterior, retardata 1 (descrisa mai sus ca fata1, fiind femela lider in mini-haita lor de hiene) s-a gandit ca daca tot a terminat de dus gunoiul si facut ciorba, adica the high-points of his day, si tot nu i-a mai venit o idee buna de o saptamana (cand era pe veceu, se caca, si si-a dat seama ca se poate sterge cu partea mai moale a hartiei), de ce sa nu caute pe cineva pe net de care sa isi bata joc. A gasit-o, si-a batut joc, intr-un stil sterp si, cum spunea I. Barbu, REFUZAT DE IDEE. Tipa, o sensibila si jumatate, in loc sa se baseasca cu stropi pe ochelarii lui si sa mearga mai departe, se lasa ranita de specimen, lucru foarte suparator pentru mine, pentru ca e plin internetul de specimene ca el si ar trebui sa avem cu totii o defensiva mult mai buna impotriva lor. Si anume nesimtirea.

Pentru ca specimenele despre care vorbim aici sunt din cele binecuvantate cu o capacitate de intelegere minima (si deci o inclinare spre a fi mereu fericiti in lumea lor, lucru tipic celor saraci cu duhul) trebuie sa incepem prin a deslusi o confuzie teribila.

In primul rand retardata2, amicul lui terminat, intr-o maniera amuzanta, il picteaza in culori ero(t)ice si sustine ca iesirile sale nervoase de gospodina frustrata (fana infocata "Fara sani nu e rai") si stata prea mult in casa sunt de fapt semnul unei GANDIRI LIBERE SI NECENZURATE. Mai lipsea sa bage cliseul cu dreptul la libera expresie etc.
"are un gram in plus de coaie fata de voi amandoi fiindca isi spune impresiile fara cenzura." - Nu! Pentru ca nu doare pe nimeni nici in pula de parerile lui!

Sa iti desenez amice idiot:
Daca eu vin peste ma-ta in casa si ii spun ca nu imi place culoarea chilotilor ei, si dupa ce ma da tac-tu afara incep sa sun pe fix spunand ca nu imi place culoarea chilotilor ei, si dupa ce scoti fixu din priza incep sa scriu pe trotuar in fata blocului ca NU IMI PLACE CULOAREA CHILOTILOR EI, imi exersez dreptul la libera opinie, sau nu fac decat sa arat ca sunt un ratat care nu are alta treaba mai buna de facut decat sa fie futut in cur de treaba altora?
Asa, in stil manelist. Ca vad din poze ca iti place sa dai din cur. Eu personal am dat din cur numai cu mama voastra comuna.
Intelegi tu oare, copil pierdut in confuzia democratiei care a venit peste tine prea repede si nu ti-a dat timp sa te ajustezi?

Violenta aleatorie nu este un semn al unui spirit liber, ci al unuia pierdut iremediabil. Fie ea fizica sau verbala. In cazul de fata este verbala. Dar, asa cum ti-am explicat si pe blogul tau, imediat cum iti vor creste si tie testiculele destul de mult sa o transpui fizic, ti-o vei lua in gura aia de specialist IT pe care o crezi desteapta (dar nu e), si te vei maturiza. Brusc.
Si atunci vei intelege cat de prost erai inainte. Adica acum.
Fata aia e prea sensibila si ti-a dat mult prea multa atentie. Eu ma multumeam sa ma pis pe tine din mers destul de grav incat sa ma asigur ca nu iti mai bagi nasul in curu meu si sa imi vad de viata.
Nu ma intelege gresit, nu consider ca violenta e ceva rau in sine. In cazul tau cel putin ar fi cel mai bun lucru si ti-as aplica tratamentul personal. Dar nu cea random, cea stil terorist. Care nu ataseaza o fata inamicului si nici nu este interesata de fata lui. Tu te iei de oricine ca sa faci si tu ceva. Eu ma iau doar de tine, ca sa fac ceva bun.

Buuuun. In al doilea rand, raspunsul meu, acel comentariu pe care l-ai editat, nu se dorea nicicum un raspuns taios, ci unul EDUCATIV. In mod normal ar fi fost unul taios. Dar tu esti o tinta moale, usoara. Nu esti la nivel ca sa meriti un raspuns taios. Pe care oricum nu l-ai intelege.

In al treilea rand, observ ca m-ai denumit nevastuica. Sunt convins ca voiai sa ma insulti, dar tu, in perpetua ta ignoranta, nu stii ca nevastuica este un animal foarte inteligent. Sunt deci multumit de tine, in continuare.

In al patrulea rand, observ ca retardata2 ma invita la o bere. Nu am amici ratati. Tocmai de-asta nu am prea multi. Si ies la bere numai cu amicii sau cu cei care imi pot deveni amici, indeplinind unicul criteriu de a NU FI RATATI. Dar daca era de fapt o invitatie la Fight Club mascata, atunci zi locul si ora.

In al cincilea rand, stim amandoi ca esti un attention whore si te atingi singur cand vezi cat de mult caz se face pe seama ta. Consider totusi ca daca acest post va trezi "awareness"-ul in privinta celor marginalizati pe buna dreptate, ca tine, atunci vei primi din ce in ce mai putina atentie nemeritata.
Eu unul iti multumesc ca mi-ai dat ocazia sa mai vars din veninul conservat in sistem de atata timp, pe cineva care chiar merita.

In al saselea rand, replica data fetei aceleia a fost geniala: "eu nu sunt obez si pot sa ma masor oricand cu tine in muschi" Masterpiece intr-adevar. Te defineste complet si daca as lasa doar partea asta din intreg postul ar fi de-ajuns. Ar avea acelasi efect.
Nici amicul tau de cur nu se lasa mai prejos cu penibilul: "dupa ce am citit si pe un blog si pe celalalt “atacurile verbale” si incrancenarea amandorora… pot spune ca e foarte amuzant… stilul taios si direct al lui George mai face o victima… victima… o pasarica blogaritza.. citez: “mwuahahahhahahahahhahahahahah” :) )"

...batman si robin ai blogosferei ce pula mea.

In al saselea si ultim rand, ai spus ca trebuie sa iei cate doua proaste si sa le jonglezi pe pula. Sunt perfect de acord cu tine si aici. Ale mele sunt mentionate mai sus, cu numar in dreptul lor.

Fetelor, G Melteanu si Fuzzy Stockings, sunteti doi sunt infranti de viata si va plangeti tristetea gura in pula reciproc.

Si imi place asta:
fuzzy - "zau de nu mi-ai scos un zambet… reclama sa iti faci pe alte bloguri, apropo… ;) Si apararea nu o iau lui George fiindca il cunosc ci pentru ca merita, spre deosebire de tine si pasarica ta retardata"
....poftim? ce zici ma acolo? ce legatura are maica-ta cu toate astea? sa nu te prind ca te iei si de ea ca o pun sa iti taie alocatia futu-ti gura matii de copil.

Sunt foarte amuzat de adancimea pe care ai atins-o scufundandu-te in cacat. Tine-o tot asa. Ca imi place cum mi-o tii. Chiar ca esti o gasculita. Puneti-va creierasele atrofiate si fierte de onanism la ceva mai frumos. Faceti si voi desene cu mickey mouse sau mica sirena. Cred ca ar fi perfect pe nisa voastra.

PS: actualizare de ultima ora - nevastuica mi-a dat ban. El poseda doar lasitatea acestui animal dat de el insusi ca exemplu, se pare.
update2 - si Fuzzy PalmsKing mi-a dat ban. e clar. acum se tin in brate si plang

Aventuri pe net

2009-08-23T07:58:00.000-07:00

Intrand pe blogul unui taran prost, sa vad ce aberatii pseudo-amuzante a mai postat, si cine mai injura pe cine (site-ul acela se transforma incet-incet intr-un fenomen social), nimeresc din greseala pe blogul unui retardat frustrat
Acum, retardatul frustrat se lua de una care era prea boema pentru gustul lui de copil de 30 de ani crescut la umbra.
Ca un om fara ocupatie dar mereu cu simtul dreptatii, imi dau seama ca retardatul insulta boema fara argumente, din lipsa (din nou) de ocupatie. Atunci imi zic sa fac o fapta buna. Incerc sa ii explic de ce actiunile lui sunt lipsite de sens, deoarece a insulta persoane straine este la fel de eficient si util cu a arunca cu cacat in elicoptere. Distanta e de vina....
Comentariul meu este primit cu aere de superioritate si indulgenta de copilul batran cu poza gotic-manelista, in temnita gotica a blogului sau gotic (deci tipu' se caca lilieci), dar primeste un raspuns acid din partea side-kickului sau de incredere: unu' care se vrea 'normal' intr-o lume rea si ciudata, dar e mai lipsit de idei ca ma-sa de pule (asta se pisa paianjeni).
Hai sa va dau niste exemple din ineptiile dobitocului:

"Daca eram o planta, as fi fost – iarba (sterge zambetul de pe fata!!!)"

Vai, m-am cacat pe toata familia ta de ras... In primul rand ca ESTI o planta si la cat de prost esti cred ca esti o buturuga. In al doilea rand daca erai tu iarba nu imi stergeam zambetul de pe fata ci te foloseam sa ma sterg la cur, ca iarba asa proasta ca tine nu merita fumata nici pe o insula pustie.

"Daca eram o planeta, as fi fost – luna"

Pocnite-ar facultatile alea la stat pe care le pretinzi in moalele capului. Creca ai facut vreo 4 pe putin dar nu ai terminat de pus tencuiala la nici una. Pui numa faianta in baie la tine.

"Daca eram un sunet, as fi fost - siroitul apei (daca nu, atunci macar un “yo, yo, mic check“)"

Asa se aude la mine in baie cand ma pis. Siroitul si maica-ta facand probe de microfon la vorbitor.

"Daca eram o haina, as fi fost – manusi"

E ziua ta norocoasa! Esti o carpa.

Exemplele pot continua. Ideea e ca retardatul (adica ala de mai sus cu fata de KISS wannabe, care se mai prezinta si in alte ipostaze penibile), vazand ca nu poate duce conversatia la bun sfarsit ca un om cu cap (adica prin argumente de bun-simt si injuraturi de mama) recurge la ceea ce noi toti din blogosfera stim ca pur si simplu nu se face, si anume editarea comentariilor.
In termeni simpli (pentru cei care au terminat tarziu liceul sau au intrat prea devreme la parnaie), ceva de genul: eu zic ca imi bag pula in ma-sa si el schimba ce scriu ca sa para ca isi baga el pula in ma-sa, si se bate pe burta de satisfactie ca "hahaha" e destept de pfoai de mult prea clever.
Intrucat eu iau acest lucru ca pe un semn clar al acceptarii inferioritatii intelectuale si de caracter - deoarece, daca deschizi un blog ca sa te prezinti (asa cum sustii), atunci implicit te supui si comentariilor primite, iar daca recurgi la moderarea comentariilor ca sa le tii doar pe-alea unde te ling aia care iti datoreaza bani in cur, sau la editarea comentariilor ca sa te lingi singur in cur, atunci nu faci decat sa te minti singur - il voi lasa sa isi traiasca miracolul propriei realitati, de vreme ce recunoaste ca realitatea e prea cruda pentru mintea lui fragila de baiatu' lu mama.

Mai mult telenovela decat aventura. Dar e bine una de-asta sa iti mai puna sangele in miscare... Ma simt din nou ca la 23 de ani.

Ah, mi-au mai cazut privirile dezgustate pe una:

"Daca eram o materie de scoala, as fi fost – literatura"

Daca erai o materie de scoala, erai maica-ta. Pe aia cand moare o sa o tina la borcan pentru cercetari ulterioare.

QED

2009-08-20T08:58:00.000-07:00

M-am intalnit cu tarfa dementa.
Quod erat demonstrandum.
Prea putin caracter pentru a ramane la ce alegi, prea putin curaj pentru a alege altceva.
Ai avut un gust placut si aceeasi fierbinteala dedesubta ca intotdeauna.

Waiting. Patiently

2009-08-17T11:33:00.000-07:00

Mi-am promis ca nu voi atasa niciodata aceasi melodie de doua ori. Dar iata-ma.

Sunt cu mainile adanc in cavitatea lui abdominala. Caut. Framant. El inca traieste. Are mainile legate, una de piciorul patului si cealalta de calorifer. Ii zambesc dar nu reflecta nici a zecea parte din satisfactia mea. Ii trag o palma, tare, peste bot. Tipa de durere. Imi tugui buzele si las o flegma sa mi se prelinga dintre ele in gura lui larg deschisa in tipat. Ii intra direct pe trahee. Se ineaca si incepe sa expectoreze violent. Ii trag un genunchi in coaie ca sa nu se mai poate impotrivi. Incepe sa schiaune lung, lasand flegma mea sa ii intre nestingherita in plamani, durerea fiind prea atroce ca sa mai reziste.

Tipul a murit otravit. Cadavrul a fost topit in acid si acidul aruncat la canal.

A doua zi ma intalnesc cu tine. Te uiti in ochii mei si imi spui ca tu esti pentru mine doar o pasa treacatoare. Eu sunt mut. Nu am cu ce sa iti dovedesc contrariul, cadavrele fiind evaporate, mirosul fiind evacuat. Te rog doar sa ma crezi. Tu pleci. Trebuie sa iesi in oras.

Iar alter-ego-ul tau, tarfa dementa si lipsita de demnitate, trebuie sa se intalneasca cu prietenul ei actual. Nu are timp si nu poate. Si ii pare rau.

Nu e nimic. Eu iert. Dar nu uit.

Pentru Oana, asa cum este

2009-08-16T12:56:00.000-07:00

Ai fi vrut sa te cheme Ana. Si mie mi-ar fi placut mai mult, recunosc. Doar putin...

Ti-am facut pentru a prea-multa-doare-numai-cand-ma gandesc-a-cat-de-multa-pare-mult-si-oricum-nu-am-tinu-niciodata-socoteala-dar-as-zice-a-mia oara ceva.
O constructie mica. Ma pricep sa lucrez cu doua lucruri: cu cuvintele si cu mainile.
Ti-am trimis un mesaj dezinteresat ca sa para ca nu imi pasa atat de mult de tine inca, sa nu te sperie, sa nu te deranjeze, sa nu ajungi din nou sa spui ca ma port infect pentru ca eu te caut si tu nu imi raspunzi sau imi raspunzi in sictir sau ma ameninti, sau imi spui sa te uit ...ma striga maica-mea sa merg la baie dar ai inteles ideea si stim amandoi ca te-ai purtat ca o tarfa punct.

De fapt imi pasa foarte mult. Pentru ca vreau sa iti dau ce ti-am construit. Nu e la fel de misto ca moara aia de vant pe care ti-am dat-o acum 3 ani care se invartea de la un motor electric cu reductor si inauntru era o casa in miniatura cu lumina... ce spui? ca nu erai tu si ca nu te cunosc decat de 2 saptamani in care te-am vazut o data?
Nu era vb de tine tarfa draga, pura in esenta si infinit de sensibila dar cu caracterul unei scroafe. Era vorba de femeia din mintea mea, cea pe care o caut. Si pe care o exemplific prin... exemple ca tine. instante. pula mea
Ideea de femeie perfecta. Aia era din Constanta si era mult mai proasta ca tine, desi mai batrana. Si nu ma refer la cultura generala, la care oricum ma depasea, la fel cum o faci si tu, ci la caracterul ei. Firea ei era proasta. Incuiata. Si tu esti incuiata, dar ea era mult mai.

Alexandra o chema pe aia. Pe tine Oana. Pare atat de arbitrar incat imi pare strain. Nici nu te asimilam cu numele asta. Etichete agatate de destele de la picioarele cadavrelor lasate la fezandat pe mese: "Costel" "Vincentiu".. etc. Nu inseamna nimic.

Dar e interesanta. In felul ei rustic si... de lemn. E o macara. Eu as fi venit in locul tau. Sa imi dai bluza aia vestita. Sa bem o bere, sa fumam iarba, sa stam de vorbe usoare si amuzante, sa primesti cadoul meu, sa futem in 3 poate, dupa.

Well. Eu ma culc. Ai grija de tine. Oricare ai fi. Oana, Zuanna, sau celalalt nume pe care am promis ca nu il mai folosesc in public.

Daca nu te mai vad niciodata: sa bei mult dar nu cat sa ti se faca rau, niciodata. Sa futi mult dar numai tipi cu care nu iti va fi rusine mai tarziu. Sa bei mult. Sa fumezi dar numai marijuana ca nu vrei sa faci cancer. Sa bei mult si sa porti mereu crema de soare.

Salutari de pe planeta mea din Bucuresti. Am vrut sa inchei ceva ce a inceput urat(desi eu am facut tot frumosul pe care il stiu), frumos. O sa inchei si atat. Nu am sa te uit. Nu am sa povestesc despre tine, ca nu am ce, dar o sa ramai mereu o scanteie nedeslusita in neantul complex si trist al mintii mele.

Pentru tine mi-am dat strivit un deget azi, pentru tine mi-am stresat intreaga familie ca sa termin de construit balaria (familia mea fiind foarte greu de motivat si genul de oameni care iti stau in cale cu orice ocazie), pentru tine am ascultat o singura melodie o noapte intreaga in timp ce am mers cu trenul 9 ore si ~430 de km. Doar ca sa o am in suflet cand te voi vedea... Am facut frumos.
Pe dinauntru.
Adio.
Si tine bluza.

Scrisoare de dragoste

2009-08-15T01:48:00.000-07:00

nu am incercat sa sufoc nimic :)
esti proasta si din nou, te porti urat.
esti proasta ca scrii despre mine pe blog, lucru pe care eu mi-am promis sa nu il fac cu tine, pentru ca te respect.
esti proasta ca te simti aruncata la cratita. de mine... eu nu suport ideea de femeie incuiata si tu ma acuzi ca te-as vrea asa.
esti proasta ca nu ma cunosti, ca nu ai vrut sa ma cunosti, si acum incerci sa ma descrii.
esti deosebit de proasta ca faci ce face orice proasta: fugi, te ascunzi si te justifici, si ti se pare ca esti interesanta facand-o.
ce rost are? te ajuta?
nu am ce sa explic, nu e nimic de explicat. nu te-am injurat, nu te-am maltratat si nu te-am ranit in nici un fel, fizic sau moral. tu da, si stii asta.
ai facut-o intentionat. ai vazut si rezultatele.
mie imi este greu sa spun cuvinte ca "te iubesc", tu ai fost deosebit de speciala. mi-ai raspuns batandu-ti joc de asta. si de mine.
nu am spus ca nu vreau nimic, am spus ca vreau totul. nu vreau sa te 'castig' pentru ca nu vreau sa te 'am' ci vreau sa vrei sa stai cu mine. de asemenea nu esti un obiect, esti, sau erai, in ochii mei, o persoana.
Nu m-ai dezamagit asa de mult cum probabil iti inchipui. undeva ma asteptam la asta din partea unei pustoaice gaozare.
De ranit in schimb da, cumplit.
Am iesit din cochilia mea pentru tine, si tu m-ai ranit asa cum exersai pe altii de atata timp.
Nu ma intereseaza de altii. Si in raport cu tine nu ma gandesc la mine ca la un 'baiat' si la tine ca la o 'fata', ci ca la doi oameni, dezbracati de tot, ramanand numai alegerile, trecutul si ideile din ei. Doua entitati. Asta nu inseamna ca nu te-as fi futat. Dimpotriva.
Poti, si chiar vreau, sa stergi tot ce ti-am scris pe blog. Era singura posibilitate de a fi sigur ca citesti. De-acum asa o voi face, pentru ca te cred pe tine.
Si nu eram deloc tacut, am vorbit incontinuu si numai prostii...
tu esti dulce pentru mine si acum. poate intr-o zi o sa iti dai seama ca nu era nimic casnic, cratitos si dezgustator in... propunerea mea.
Este singurul lucru despre care nu ma pot forta sa vorbesc sincer, indiferent cum ar parea si cat de tare m-ar durea batjocura ta si a altora (spun altora pentru ca acum e public faptul ca sunt jalnic): ce am fi facut noi doi. Pentru ca voiam sa fie, nu sa vb despre asta...
te las acum sa iti faci numarul. ma intristeaza profund, pentru ca nu esti prima care reactioneaza asa.
razbuna-te pe mine, asa cum sunt in imaginatia ta. nu mi-ai dat niciodata ocazia sa fiu oricum. picteaza-ma in ochii altora scarbos asa cum tu ti-ai dorit sa ma vezi.
faptul ramane ca eu am tinut la tine si am vrut doar ocazia sa iti arat cum sunt si ce vreau de la tine. tu m-ai hranit cu cuvinte mari si mi-ai frant sperantele cu nesimtirea ta crunta ca o curva nespalata. Desi nu esti una. Am tinut la tine, da, recunosc. Sunt vinovat. Si chiar esti tot ce mi-am dorit. tot ce am asteptat de 23 de ani sa gasesc si pentru care am renuntat la aproape tot. Pentru IDEEA de tine. Si tu esti exact asa cum mi te-am imaginat. Dar nu vrei sa intelegi asta si ai senzatia ca trebuie sa mi-o dovedesti. CHIAR SI NESIMTIREA, cruzimea, tot. Vreau doar sa iti indrepti lama in exterior, pentru ca eu sunt ca tine, sunt de partea ta. Ti-am dovedit asta mereu. Da, acum sunt penibil, pentru ca ti-am dat voie sa ma faci penibil, sa faci orice din mine, pentru ca te vreau pe tine; si e mai important decat toate astea.
daca vrei sa vorbesti cu mine eu inca vreau. luni.

succes cu.. ce faci.
pa

Pentru Ana, asa cum ar fi trebuit sa fie

2009-08-14T00:10:00.000-07:00

Am mers pana la Hateg sa caut dragostea.
Am descoperit ca sunt un pulalau prost si toata sensibilitatea mea bolnavicioasa este un muc pe langa aceea a unei femei.
Ma simt ca un elefant in blestematul de magazin de portelanuri.

Despre izbavire - viziuni ale Camelotului

2009-07-22T02:05:00.001-07:00

U2 - With or without you

Asculta mai multe audio diverse

Tu mi-ai umplut viata. Hm. O spun instinctiv dar o resimt imediat ca pe un cliseu. Tu nu mi-ai umplut viata. Tu ai dat valoare vietii mele.
Tu ai luat o rana intoarsa in sine, i-ai desfacut miile de pielite si coji ce strangeau puroi ca foile de varza vara cand e mare. Le-ai curatat cu un betisor de ureche si infinita atentie. Acolo unde dezamagirile si tradarile batjocoritoare ale altora au lasat cicatrici adanci tu ai vindecat si le-ai aratat lor cum ar fi trebuit sa faca.
Le-ai aratat tuturor cum sunt eu cand sunt frumos. Mi-ai dat ocazia sa fiu. M-ai iubit.
Tu ai fost pentru mine plug-in baby si Maria Tereza, ai fost tot ce mi-am dorit, ceea ce miezul meu inconstient reunind tot ce e ancestral intr-un om căuta dinainte sa ma nasc. Cum spunea Shakira.
Am fost o carpa in mainile tale, dar niciodata nu m-am simtit mai Eu vreodata. Tu, o simpla fata, i-ai facut pe cei care m-au tradat atat de mult sa se simta vinovati cu adevarat. Sa inteleaga exact ce au facut atunci cand au ales sa fie nedrepti. Sa vada ce sunt eu de fapt, si ca "asta patesti, inseamna ca asta meriti" nu e un adevar, ci doar o scuza pentru oameni mici. Sa vada ce au facut din mine, marginindu-ma si impiedicandu-ma, prin comparatie cu ce puteam fi de la bun inceput. Asa cum am fost in mainile tale.
Celor care mi-au facut rau le-ai adus razbunarea mea sublima. Ai stat si ai planuit cu mine nopti, si ai fost langa mine cand le-am pus in aplicare, sub soarele nostru rau si frumos. Acolo unde eram insuficient inspirat tu ai venit sa dai un lustru ideilor mele. Sa pui un 'touch' de originalitate in care ma regasesc mai autentic decat in a mea.
Mi-ai deblocat canalele obturate de altii. Mi-ai aratat cine eram, si cine pot fi din nou. Mi-ai amintit CE sunt eu de fapt, atunci cand ei ma facusera sa uit, sa nu imi mai pese, si in cele din urma sa ma risipesc. Ei, cei care isi spusesera prietenii mei, si care promisesera sa fie mereu acolo sa imi aduca aminte cine sunt atunci cand voi uita. Tocmai ei.
Printre armaturile turnului apar raze orbitoare. Parasesc portiunea opaca a putului.
Liftul transparent se ridica repede, ajunge acum in portiunea transparenta a putului liftului, care permite contemplarea frumusetii sinistre a imprejurimilor, lasand orasul de la cinci sute de metri dedesubt sa apara lent, incepand de la orizont, de sub platforma fortificata pentru decolari, atasata aripii vestice a turnului.
Inca o data, am flashbackuri taietoare de genunchi.
Un oras distrus, o civilizatie infranta, si viziunea grandioasa a noii civilizatii traind pe ruinele celei vechi. Scheletele cladirilor ridicate, urmele vietii ce fermenta odata.
Venirea primilor oameni aici, ridicarea lacaselor si prosperarea asezarii.
Distrugerea apoi progresiva lasata de lupte, de rezistenta, de neatarnarea incapatanata si nesabuita. Inflorirea noii rase asupra locului. Dar, mai mult decat orice, in curand, recladirea felului nostru de viata peste ruinele tentativei lor.
Toti soldatii care lupta si mor acum jos acolo, unde razele stralucitoare ale soarelui nu ma lasa sa observ clar exploziile, toti barbatii si femeile care se avanta acum cu sange in suflete, ei toti vor recladi peste bucatile acestei citadele blocurile, magazinele si parcurile lor. Maiestuos si radiind mandrie si hotarare, vor pune caramizile si vor ridica constructii cutezatoare spre cer, spre necunoscut, pentru ca lor nu le va mai fi frica de ce poate veni de acolo.
Ei au trait, au nascut, au suferit, au murit si au rezistat. Niciodata nu vom fi invinsi, o simt acum asa cum nu am simtit-o, dar mi-am dorit sa o simt de atatea ori... cautand in intuneric.
Acum vad. In sfarsit intelectul meu limitat de primat intelege existenta mea mareata, rolul meu coplesitor in Univers. Rolul nostru.
Si ei spuneau ca suntem lipsiti de scop.
Hm :)
Imi danseaza mintile de implinire acum, si tot ce pot vedea prin polimerul liftului cilindric si al peretelui de aceeasi forma care il inconjoara este imaginea noastra dansand in acel amfiteatru sarac si vechi din facultatea noastra de Litere.
Ma uit asupra ruinelor unde lupta se duce chiar acum si stiu ca acolo mor oameni buni, sublimi poate in fiecare secunda. Dar nu ma pot abtine sa nu gasesc situatia eroica, in sensul cel mai pur al cuvantului. Si nici nu vreau sa ma abtin, pentru ca am ajuns pana aici si am invatat ca nu este nimic imanent rau in violenta, atunci cand este pentru o cauza nobila si este dublata de sacrificiu.
Ei sunt ingeri ai mortii. Si noi dansam acolo, tot pe melodia asta, cu castile in urechi, fiecare cate una, si eu simteam cum o sete de toata viata se stingea atunci.
Ai facut un om din mine. M-ai facut omul care eram. Impreuna ne-am razbunat pe cei care m-au ranit, si ne-am indreptat socotelile cu prietenii care m-au tradat, si am mers la doctori care m-au adus la sanatatea mea de demult, si impreuna am terminat facultatea aceea. Totul sub privirea ta atenta si protectoare. Senzatia era misto, si de mult asteptata. Nimic nu mai era rupt, nimic nu mai durea. Totul era in sfarsit asa cum trebuia sa fie, cum trebuia de atata amar de vreme sa fie. Afara ploua cu soare si noi dansam. Eu dansez si acum cu tine, si voi dansa mereu cu tine, mereu acolo, mereu atunci.
Intr-un cilindru paralel, la cateva zeci de metri mai jos, celalalt lift aduce cinci luptatori xeno dupa mine. Nimeni nu le mai zice xeno. Le zicem plăntoşi de cand am observat ca sangereaza usor verzui, asemanator cu clorofila. Nu ma uit la armele lor. Gasesc neconfortabil sa o fac. Ma uit insa, prin polimerul celor 4 patru randuri de pereti care ne despart, in lentilele dispozitivelor oculare HUD de pe capetele lor. Acolo sunt eu in avantaj... Chiar daca nu le vad ochii, asta ESTE confortabil.
Nu sunt agitati. Stiu ca nu am cum sa ranesc reactorul spre care ma indrept. Chiar daca as putea sa intru in scutul lui, incaperea ce il gazduieste, radiatiile ar vaporiza orice corp care se apropie prea mult. Reactorul are la baza fisiunea nucleara a antimateriei. La fel ca un reactor nuclear care foloseste metale grele, radioactive, functioneaza prin mici explozii. Orice corp strain, orice 'materie' care intra in contact cu antimateria, il poate destabiliza, accelerand practic procesul dintr-o ardere controlata intr-o explozie majora. Ca explozia initiala sa distruga reactorul in intregime trebuie sa expuna mai intai miezul, provocand astfel o a doua detonare, integrala, a acestuia, la contactul cu atmosfera. Trebuie deci ca un corp de o masa suficienta sa intre in contact cu miezul. Raportat la masa miezului, un corp de peste 100 de kilograme ar trebui sa fie suficient.
Nu cred ca ei banuiesc inca de ce l-am omorat pe inginerul xeno, si nu se asteapta sa am acces inauntru cu cartela acestuia. Sau poate se asteapta, dar sunt convinsi ca nu am cum sa ranesc miezul. Sau poate banuiesc pana si asta dar pur si simplu intre atacurile sincronizate de afara si interventia noastra din interior nu au destule trupe disponibile.
S-au inselat amarnic, asa cum vor vedea in curand, crezand ca omenirea in sine nu are scop. Scopul omenirii a fost de a va salva pe voi, de ei. De xeno. Si scopul meu a fost acela de a avea grija de tine. Si prin mine sacrificiul speciei este complet. Chiar daca nu au murit inca toti cei de afara vor muri in curand, in explozie. Niciunul din ei nu regreta asta. Ar fi fost eliminati oricum, in nici 20 de minute. Ei sunt doar o diversiune. Si tu nu esti doar o simpla fata, de fapt. Nu?
Tu mi-ai dat ceea ce pierdusem: scopul. Si acum este momentul sa completez cercul, sa duc acel scop la bun sfarsit. Sa utilizez si sa aplic toata dragostea pe care ai investit-o in mine.
Portiunea transparenta a putului se termina brusc.
Liftul se opreste la ultimul etaj al fortaretei. Aici peretii sunt din nou metalici. Desi din ce metal nu as putea spune, la fel cum nu putem spune nimic despre nici unul dintre materialele lor, cu toate ca sunt extrase din resursele noastre de toate zilele...
Usa liftului se retrage. Cobor si alerg spre usa mare si blindata care duce spre reactor. Camera de supraveghere se trezeste si se indreapta spre mine. Imi desclestez pumnul in care tin o grenada fara cui si astept 2 secunde cu moartea in mana dupa care o arunc spre camera. Aceasta plezneste in bucati care cad cu zgomot sec, de conserva. Lipesc un suport magnetic sub locul unde au ramas maţele electrice atarnand din perete si ma ridic la ele, apucand doua din ele, galben si verde. Le introduc in PDA si il pun sa ruleze programul "sunt xeno". Acesta va trimite computerului de securitate informatia falsa ca un xeno sta acum in fata camerei si intreruperea semnalului a fost doar o fluctuatie in retea. Daca as fi asteptat camera ar fi recunoscut omul din fata ei si ar fi trimis semnalul negativ, care ar fi pornit alarma.
Infig cartela inginerului rapus in fanta din perete. Liftul celalalt a ajuns si el acum la etaj. Computerul central decide ca sunt xeno si am si autorizatie si deschide poarta greoaie catre izbavire. Apasand un buton pun PDA-ul sa ruleze un al doilea program, scot cartela si ma strecor repede pe sub usa care inca se ridica. In secunda urmatoare, in urma rularii programului "nu sunt xeno, ati muscat-o", care trimite computerului semnalul negativ, se da alarma si usa coboara la loc, blocandu-se, chipurile pentru a preveni accesul oricarui rauvoitor inauntru.
Privelistea de aici ma face sa ma simt mic si insignifiant. Latura estica a scutului exterior, o incapere semisferica inalta de vreo 50 de metri este transparenta si se poate vedea soarele stralucind in intregime, aruncand raze calde peste suprafetele metalice si reci dinauntru. Incep sa ii suspectez deja serios pe xeno de un estetism romantic. In centru, in interiorul unui camp magnetic protector, care formeaza scutul intern, este miezul reactorului, pulsand precum o inima speriata.
Ii aud taind cu armele lor cu plasma in monolitul usii.
De cand am intrat contorul Geiger din costumul meu protectiv electric semiautomatizat paraie nebuneste. Costumul ma protejeaza de radiatii, chiar si aici, langa miez. Motivul pentru care nu sunt speriati este ca ei stiu ca nu am cum sa arunc un corp strain in miez, pentru ca nu pot trece de campul magnetic ce il inconjoara, decat cu un corp polarizat cu o incarcatura electrica de valoare inversa. Banuiesc ca ei nu stiu ca imi pot polariza costumul. Chiar daca ar sti nu s-ar agita prea tare pentru ca el nu are in sine destula masa pentru a provoca o explozie destul de mare ca sa expuna miezul la mediul exterior, sau, in alte cuvinte sa distruga generatorul campului magnetic si peretii scutului. Si oricum, daca mi-as da costumul jos pentru a-l arunca in miez as muri iradiat in cateva minute. Si nu am nici un obiect disponibil la mine sau in interiorul incaperii, si nici explozibili de vreun fel. Altfel nu as fi putut folosi liftul.
Asta, in cel mai rau caz, stiu ei.
Dar nu am venit aici degeaba.
Fiecare avem un rol. Rolul costumului va fi sa duca masa corpului meu dincolo de campul magnetic, si sa il protejeze de radiatiile miezului de antimaterie, pana cand va intra in contact direct cu acesta. Rolul lui va mai fi si de a adauga cele cincizeci de kile ale sale celor 60 de kile ale mele. Fara el corpul meu s-ar evapora in cadere spre miez cu mult inainte de a-l atinge, si chiar inainte de a atinge macar campul magnetic ce il inconjoara. Rolul corpului meu va fi sa intre in reactie directa cu antimateria miezului, provocand o explozie. Fara el, explozia ar fi prea mica.
Zambesc satisfacut. Cineva mai putin scarbit de clisee ca mine ar spune ca e o zi frumoasa sa mori. Chiar e. Dar nu o pot gandi in cuvintele astea... Ar fi un cliseu
Iar tu meriti mai mult de atat!
Urc treptele scarii metalice pana sus. Sunt deasupra sferei pulsande. E atat de luminos aici, tot vizorul castii mele e aprins, ca soarele.
Afara flota plăntosilor imi arde feroce cu plasma semenii. Colosal! Ma arunc. Plutesc. Vreau sa imbratisez miezul cu dragoste fierbinte ca plasma dusmanilor mei, asa cum ar spune Adi de la Valcea, sau Florin Salam.
Vad, poate in imaginatia mea, explozia din varful turnului vazuta de afara, unda de soc marindu-se ca o sfera si explozia ca o bila mai mica de foc inauntrul ei, cele doua desfacand in bucati si arzand navele impresionantei flote laolalta cu membrele tuturor vietatilor.
Acum suntem chit, noi doi.

metafora

2009-07-08T08:37:00.000-07:00

Lumea e un bar, pe usa WC-ului scrie cimitir, si intr-o cabina eu ma fut cu moartea, femeie frumoasa, ambii cu masti de gaze, si coasa ei rezemata de usa.
Am invitat-o la dans, dupa ce am dansat singur pe Radiohead - Creep, ea si prietena ei uitandu-se al mine, zambind si salivand, pe dinauntru. Ma mancau din priviri si nu le venea sa creada ca exist.
A acceptat razand si a spus ca sunt asa de 'grav' ca s-a speriat. Ii raspund, defect profesional, sunt profesor de engleza (in devenire, uit sa adaug).
Avand in vedere cele 6-7 beri si 2 shoturi de tequila pe care le purtam in mine a fost o replica desteapta, daca zic chiar si eu.

Cam asa...

2009-06-16T15:49:00.000-07:00

Hamlet in a Hazmat Suit

2009-06-14T18:50:00.000-07:00

Heat exchange. Flashes of guilt like flashes of light running through thoughts and emotions, through ideas and enterprises. Guilt being traced back to not being what thy could have been. Guilt to thyself. For letting oneself down.
Heat exchange. Want of fluid exchange. To sleep perchance to wet-dream. Perchance to gain confidence perchance to gain care of another oneself perchance to fuck and set everything before straight. Perchance but not a chance.
Heat loss. Loss of life. Sustaining heavy damage and having but the lack to show for it. Having thus nothing. Leaving nothing behind after losing nothing.
Heat exchange. Setting a difference of temperature in ones body by means of the body of another. Refreshing ones self-defining aspects by fusing them with anothers.
Heat exchange. Gaining strength from ones disappointments. Turning wants into qualities when all they are is traits. Expressing that what doesn't kill one makes one stronger when all it makes one is different.
Heat exchange. Come closer.

in concluzie....

2009-06-12T06:11:00.000-07:00

TERRY JACKS, Seasons in the Sun

Goodbye to you, my trusted friend.
We've known each other since we're nine or ten.
Together we climbed hills or trees.
Learned of love and ABC's,
skinned our hearts and skinned our knees.
Goodbye my friend, it's hard to die,
when all the birds are singing in the sky,
Now that the spring is in the air.
Pretty girls are everywhere.
When you see them I'll be there.
We had joy, we had fun, we had seasons in the sun.
But the hills that we climbed
were just seasons out of time.
Goodbye, Papa, please pray for me,
I was the black sheep of the family.
You tried to teach me right from wrong.
Too much wine and too much song,
wonder how I get along.
Goodbye, Papa, it's hard to die
when all the birds are singing in the sky,
Now that the spring is in the air.
Little children everywhere.
When you see them I'll be there.
We had joy, we had fun, we had seasons in the sun.
But the wine and the song,
like the seasons, all have gone.
Goodbye, Michelle, my little one.
You gave me love and helped me find the sun.
And every time that I was down
you would always come around
and get my feet back on the ground.
Goodbye, Michelle, it's hard to die
when all the bird are singing in the sky,
Now that the spring is in the air.
With the flowers ev'rywhere.
I whish that we could both be there.
We had joy, we had fun, we had seasons in the sun.
But the stars we could reach
were just starfishs on the beach

Cam asa... Nu mai rectific anumite parti si nu mai adaug comentarii. Este totul atat de evident prin sine. Spun doar atat, versurile nu exprima ceea ce simt, dar nu este nici totul ironie. Este totul atat de ironic si de tragic, si doare. Oh well... live and let die.
O data m-ai intrebat pe care dintre fostele mele prietene le-am iubit. Ti-am raspuns ca pe toate. Si atunci m-ai intrebat pe care le mai iubesc acum. Ti-am raspuns ca pe toate. Ai ramas uimita... Este adevarat. Sunt acum destul de matur sa pot adauga: chiar si pe tine.
Ca sa previn cunoscutele-ti drumuri demente ale mintii, iti spun de pe acum ca nu faptul ca nu m-am razbunat pe tine sau ca ai o relatie (care pretinzi ca e) fericita (si o etalezi cu infatuare prosteasca) este ceea ce doare. Nu are nici o legatura cu faptul ca esti tu lipsita de orice bun simt. Doar cu ceea ce am vazut eu in tine. Deci, repet, in nici un caz cu acel baiat care nu stie saracul cu ce s-a ales. Si ai putea spune ca nici macar cu tine, asadar. Nu m-a interesat niciodata ce faci tu in viata ta personala si gelozia, ca si celelalte forme de dementa, sunt jocul tau, nu al meu. Jocul femeii casnice, plictisite, inculte si gretzoase prin esenta ei nesimtita. Jocul unei femei care nu are nimic feminin si nu va avea niciodata, pt ca nu are nimic uman.
Uita-te la Solaris. Am vazut acolo o femeie care are aproape tot ce mi-am dorit in femeia ideala. Ce parte din ea regasesti in tine? Dar ce parte din tine regasesti in ea? Si nu vorbesc de anumite calitati pe care ea le-ar avea si tu nu, asta e oricum evident si redundant. Dar macar absenta defectelor... Parca te straduiesti sa le ai pe toate. Si aici vorbesc obiectiv, tocmai asta m-a uimit si m-a lasat mut. Judecand obiectiv te gasesc plina de toate defectele de caracter pe care mi le pot imagina. Macar absenta defectelor... Tu nu iti dai singura sansa de a fi un om. Un om mai frumos. Te mentii plina de mizerie. Succes in noua ta "relatie"... Ar fi prima. Pentru tine. Si daca totul merge asa cum ti-ai planuit, si ultima. Mult noroc cu planul cincinal, mi-e mila de copiii care se vor grabi sa apara.

Ultimul transcript

2009-06-09T19:39:00.000-07:00

Am mai gasit unu', il pun si pe asta. Este unul dintre cele mai recente. De fapt sunt 3-4 fragmente separate dar ca sa inchei cu treaba asta ca ma frustraeza ca nu creez chestii actuale le-am pus la gramada. Enjoy.

Celebra critica pozitiva. Fara continuitate, ganduri fragmentate, ciuntite, ca in padurea spanzuratilor.
Ii voi face o plangere la Politie.
Cum sa indoi infinitul de alb la o schema, structura interna a sentimentelor mele, fata de care pagina e sensibila, chipurile...
Nu mai pot continua Oblivion, chiar daca am mai infipt doi giga de ram (ddr2) in PC. Are bug nenorocirea si nu ma pot duce (fast travel) la casa Ordinului cavalerilor celor 9 (expansionul oficial).

Ma ridic ca un gigant adormit din praful pe care mintea ta urata l-a pus peste mine de atata timp, iar mintea mea, prea gingasa, a lasat-o. Imi curge praf din incheieturi si imi cad bucati de pamant din pleoape, dar vad din nou. Cu un geamat imi tasneste aer din plamani, aer tinut acolo dinainte de istorie, mirosind a mine, aruncand in fata jeturi de praf. Astept... Cand praful se indeparteaza si linistea revine pentru o secunda trag adanc in plamani nou aer, aerul timpului. Ma imbat de culoarea locala. Sunt gata sa te infrunt acum. Te voi pune in genunchi. Sper doar din tot sufletul ca nu vei fugi inainte sa terminam. Vreau sa simti de data asta pana in maduva oaselor tale putrede si uracioase, vreau sa intelegi, o data pentru totdeauna. Ce iti voi face eu nimeni nu va mai desface si vindeca. Pt ca, de fapt, eu te voi vindeca de boala in care traiesti de ani de zile, si ale carei roade roz-maronii si veninoase se rasfrang asupra oamenilor nevinovati. Mizeria ta nu va mai rani pe nimeni dupa seara asta, in afara de tine insati. Nu imi pasa ce se alege de mine, important e ce voi face.

Ingerul s-a stricat! Nu mai pot, m-am spart. Pazea si Dumnezeu sa va ierte.

Rebound

2009-06-09T19:31:00.000-07:00

Tot una mai veche pe care nu ma postat-o pana acuma pentru ca nu imi permiteam, fiind intr-o relatie cu Elena, pe care voiam sa o fotografiez cu pula in gura si sa o fac vedeta. Din fericire mi-a citit mesaje din telefon ca o curva imputita ce e si m-a scapat de dilema asta. Cititi ca e cea mai apropiata de starea mea actuala. Beau in cinstea voastra si ma pis pe voi. PS: era initial intitulata 'reconstructivism'

muse exopolitics

Ma chinuiesc sa fac dragoste cu tine, desi nu iti stiu numele si nu imi amintesc fata ta, in timp ce bucati din tavan se prabusesc pe pat. E cutremur. Sau ma chinuiesc eu foarte tare. Un triunghi de beton cade langa noi la stanga. Te iau de mana si te arunc mai la dreapta. O teava scartaie si pocneste, improscand apa din bresa creata peste noi, pe peretele opus al camerei. Continuam. Sau continui. Am mana in parul tau si nu iti vad expresia. Tot ce imi sta in minte este fata ei de taranca plugara, facuta parca de un sudor din placi de tabla, la fel de eleganta ca un tractor, ca o hazna din lemn intr-un restaurant frantuzesc. Cuvintele ei ca un bici, pt ca imi ramane mintea in domeniul agrar, si brazdele lasate in imaginea-mi despre mine. In timp ce trupul isi continua miscarea ce cade in mecanic mintea reinvie durerea din acele brazde vechi. Cuvinte pe cat de contradictorii si de absurde in logica lor, pe atat de pline de fiere si de patos, eficiente in intentia lor: de a rani cu ochii inchisi. Prin aerul incetosat de apa pulverizata de sub jet (era o teava de apa calda) ma uit la fereastra si vad ca soarele se screme sa se ridice. Efortul nostru comun ma tonifica, ma galvanizeaza, suntem o echipa. Eu sunt ridicat, asta nu este niciodata o problema, dar nu reusesc sa ma desprind de ceva negru care ma invaluie si sa ma bucur de ce fac. Stiu ca te tradez, te ieftinesc si te dezamagesc gandindu-ma acum la ea dar nu pot sa ma abtin. A spus ca nu pot face dragoste cu tine. A spus ca sunt afemeiat, dar si ca sunt impotent. A spus ca sunt idealist, fraier si altruist dar si ca sunt negru la suflet, pervers si, evident, egoist. Stiu ca e un zero. Dar e greu sa ma consolez cu gandul asta acum, cand vad ca rautatea ei oarba prinde putere si primeste dovezi, se ancoreaza in realitatea mea mica si frageda.
O vad razand, ranjind, urat, ca proasta, savurandu-si razbunarea prosteasca, inutila si nejustificata, absurda dar atat de atroce si feroce, indecenta si dementa, rea si... de catea.
Mi-o imaginez fata in fata cu mine acum, intr-un alt loc. Acolo, in intunericul din care radea la mine. Stau simplu in fata ei si ma uit la ea. Eu sunt acolo cu tot corpul, ea e doar o fata imensa dar la fel de mare ca mine. Continua sa rada, acum imi rade in fata. Daca as avea o lance de-a unui hoplit macedonean, i-as infige-o in ochi si as continua sa imping pana as zgaria cu varful spatele craniului ei. Ura mi s-ar stinge imediat dupa impunsatura, pe la jumate as izbucni in lacrimi, si la sfarsit as cadea in genunchi urland furibund. Nu din mila, ci din regrete inexplicabile, absurde, de neinteles. Pentru ca nu am inteles niciodata de ce te porti asa.
Dar nu o am. Nu o pot crea cu mintea. Continui sa stau. Hohotul cedeaza incet intr-o grimasa de scarba cautata. In mare parte si reusita. Nu fac nimic. Nu am nici o expresie pe fata, in gesturi.
Deodata valul negru se ridica din senin de pe ochi si ma gasesc continuand ce faceam. Flasc, in tine. Da, acum poti spune ca a avut dreptate de-a binelea. Indiferent de tot ce a facut si de ce merita, sau daca acest efect nu este cauzat chiar de cuvintele si ura ei, faptul ramane ca in momentul asta are irevocabil dreptate in acest aspect. Soarele isi arata deja laserele pe cerul vanat de iarna si scaneaza mut realitatea bizara, chinuita, a infinitei rautati si pofte de sange uman a omului pe care o gaseste. Parca de fiecare data mai abrutizata, mai scarnava si de neinteles.
Ma imbrac, in partea cealalta, incet, pe indelete si ma apropii de fata imensa. Aproape. Sa ii simt rasuflarea putreda in nari si in gura. Infectie la sinusuri pe dracu’. Intotdeauna i-a putit gura. Scot o tigareta din buzunarul paltonului negru de lana, mi-o aprind semi-tacticos cu bricheta si o fumez aproape de fata ei, uitandu-ma atent prin ochii mijiti la ea, in ochii ei, prin ei, lasand fumul sa se ridice incet, drept, pe langa ea.
In cele din urma inceteaza si ranjetul. Acum ma priveste plina de ura incercand sa ma prefaca in scrum din priviri.
In cele din urma inceteaza si ura si orice emotie dispare de pe chipul labartat, stingandu-se inevitabil, ca orice sentiment fabricat, nenatural, fara o baza reala a faptelor, ca orice foc fara combustibil. Ramane doar tristetea, regretul negru abisal, chiar cel pe care il simteam eu mai devreme. Ca intotdeauna, ma blochez. Ridic mana spre obrazul ei brazdat de experiente urate. Ii simt caldura fetei si ma opresc la o distanta imperceptibila de pielea ei. Nu o pot atinge. O las in jos, ca pe o carpa. Ma retrag lent, precaut, ca in fata unui animal salbatic gata sa atace. Izbucneste intr-un hohot de plans animalic, racnit, blestemand cu limba de moarte, plina de ura, de rusine, de disperare. Ma intorc, fac cativa pasi, scot tigara din gura si, cu spatele la ea, o sting sub talpa.
Las bruma calda sa infiripe siroaie pe spatele meu, incovoindu-ma asupra ta si luandu-te in brate. Ma strivesc de tine ca sa ma simti. Iti simt mirarea. Numai eu stiu de ce...
Porneste alarma. E programata sa cante melodia mea preferata. Privesc afara prin ceata de apa calda si vad soarele, ridicat acum complet deasupra orizontului, imprastiind caldura lui ranita dar milostiva asupra lumii nebune pe care o gaseste. Intotdeauna ne iarta, in fiecare dimineata. Iti trag o palma pe solduri. Te patrund cu pofta. Facem dragoste.

Din seria distopica

2009-06-08T14:43:00.000-07:00

Asta e si mai veche decat cea anterioara. O postez ulterior pt ca a mai necesitat schimbari si pt ca nu o mai gaseam. Intitulez acest pasaj simplu "lupta", fiind vorba de personajul feminin universal pozitiv, in antiteza cu cel din alte fragmente, "ea", "elena" etc. si ma bucur copilareste la gandul ca este inca o distilare a unor ganduri de-ale mele pe care nu o va intelege niciodata, desi e atat de simplu si de bun-simt (poate nu exprimarea in sine, dar sentimentul si ideea din spatele lui sunt simple).
E vorba, in alta ordine de idei de aceeasi lupta apocaliptica si lipsita de speranta si e cam cea mai reusita de pana acuma. Poate intr-o buna zi vor forma o povestire coerenta. Enjoy.

Muse - Invincible

Cerul vanat. Dimineata de decembrie umeda, rece, care a uitat sa mai aduca zapada si nici o va face. Lumina este totusi in exces. Pe corpul tau, pe asfaltul de pe acoperis, pe cer. Parca emaneaza din noi si ne urmareste, facand-ne suferintele si traumele sa aiba aceeasi nuanta, acelasi ritm. Durere in lumina, sange in incaperi albe de gresie, suferinta ametitoare si ochii zburand la peisaje dureros de frumoase, schisma totala, sfasiere ireconciliabila, curatenie uscata si perfecta, dureros de perfecta. Consolarea e ceva murdar si nu isi are locul. Suntem buni de pus in muzeu.
Cam asa e ritmul. Cam asa e nuanta. Sfarsitul nostru e inevitabil si e aproape. Ne face sa zambim. Dar nu ne lasa sa ne sarutam. Asa ca iti zambesc cu toata dragostea si durerea si inainte ca mintea sa mi-o ia razna alung imaginea ta din ochi, si mi-i canalizez pe luneta. nu vad nimic, nici un inamic. Sau ostil. Dar e acelasi lucru. A ajuns sa fie acelasi lucru. Daca e sau nu un dusman in fata ta. Daca dormi linistit sau te lupti sa nu mori. Daca supravietuiesti sau nu. E acelasi lucru. Suntem deja in istorie. Toti suntem deja idei, concepte. Nici unul nu mai poate fi omorat. Doar martirizat, doar trecut pe lunga lista a celor ce au ramas concepte. Suntem deja scopul. Suntem tot ceea ce vrem, credem si simtim. Nu putem fi invinsi, pt ca exista bine in lume. Iar daca suntem invinsi, atunci nu exista. Noi suntem binele. Noi suntem tot ce a mai ramas.
Probabil ca asa erau si primii arhangheli in ochii oamenilor primitivi care ii priveau: ca mine si ca tine. Doi oameni luptand cu universul, cu ordinea lumii. Pentru a o schimba si a o face traibila, compatibila, cu noi.
Cum sa nu iti pierzi mintile? Pur si simplu nu te gandesti la toate astea. Faci tot ce e nevoie, cat poti de bine si speri ca iese.
Toti cei morti, umiliti, toate sperantele calcate nedrept in picioare... nu te gandesti la ei decat ca sa te ajute, sa te motiveze. Oricum am inebunit de mult, toti asa-zisii supravietuitori. Moartea e ceva ce nu ne permitem, e scaparea din sfasietoarea cruzime in care traim. Nu ne lasa amintirea a tot ce am pierdut. Pentru toata viata noastra, spune-i istorie, civilizatie, dragoste, rude, semeni etc. nu putem sa ne lasam in balta si sa visam, oblojindu-ne sufletul de rani si scutindu-l de rautate. Vom murdari. Vom murdari tot ce gasim frumos si ni se va rupe sufletul, dar vom continua. Vom murdari mai mult ca ei pentru ca in cele din urma sa infrumusetam din nou, in stilul nostru. Vom arunca gaz pe foc peste gazul lor si ne vom arde cu totii, doar ca noi ii vom arde pe ei mai rau. E singura solutie. Si din cenusa ramasa vom reface stilul NOSTRU de viata.
Si iata-l. Un ostil cu costum gri de lupta urbana (s-au adaptat foarte repede la conditiile noastre, betonul si molozul in orase, frunzele si pamantul in padure) si masca. Seamana in mare parte cu masca noastra de gaze, doar ca este mult mai complexa, amplificand auzul, vazul si fiind conectata la sistemul de ochire al armei. Are sange proaspat pe cutitele de la incheieturi. Este probabil al celor din avanpost, care a fost redus la tacere iar noi nu am aflat. Inseamna ca vin incoace. Este probabil o iscoada mai nepriceputa care a iesit in camp deschis si daca o scot din joc trupele din spate vor fi alertate.
Si totusi trebuie sa moara inainte sa ajunga langa pozitiile noastre, langa inaintasi, langa avangarda, adica langa noi doi, ce mai incoace si incolo. Pe de alta parte el trebuie sa moara fara ca intreaga armata care sigur este acum in spatele lui si sta cu ochii pe el sa inteleaga asta. Sau macar sa inteleaga ce vrem noi sa inteleaga. Solutiile neviabile mi se sterg instinctiv si aproape instantaneu din minte: daca il impusc le voi arata locul adapostului si ne vor elimina imediat, nestanjenit si fara pierderi; chiar daca ne retragem si ne schimbam culcusul, adapostul cu refugiati e prea aproape ca sa putem risca gasirea lui. Iar ei nu se pot muta asa usor ca noi doi. Daca voi folosi una dintre capcane, desi pot spera in cel mai bun caz la putina confuzie initiala, si desi nu as trada pozitia exacta a refugiului nostru, rezultatul final va fi in mare acelasi. Chiar daca l-as suprima silentios, superiorii sai sunt cu ochii pe el si ii urmaresc evolutia, si nu vor pleca pur si simplu inapoi de unde au venit daca iscoada dispare, lipseste mai mult sau nu aud vesti de la ea. Iti simt atentia asupra mea si ma simt prost pentru ca stiu ca ma uit deja de prea mult timp prin luneta. Nu stiu ce sa iti spun ca sa nu stric magia fragila insailata de cateva zile intre noi, aici. Parca nici nu am mai fi fost in razboi. Parca nici nu ne-ar fi fost omorati parintii amandurora. Parca nici nu am fi fost doi dintre ultimii 50.000 de oameni ramasi. Parca nici usturoi nu am mancat si nici gura nu ne-ar puti. A cadavru. Am stat doar. Ne-am privit. Am privit cerul si orasul. Am avut echivalentul post-bresa al unei plimbari pe strazi. Chiar daca dorinta imi sangera prin varful degetelor de la mana dreapta si prin toate exrtremitatile corpului din jumatatea dreapta, cea apropiata de tine, ca si cum toate fuidele din corp mi-ar fi fost puternic incarcate feros si atrase de tine ca de un magnet, chiar daca ai dormit aseara cu mana pe obrazul meu uscat si jegos, chiar daca suntem permanent incurajati sa perpetuam si revigoram specia... nu ne-am atins. Nu eu pe tine. Si gandul ca as putea muri inainte sa apuc sa o fac nu ma sperie. Ma face sa ma simt nobil, englez, sensibil si intr-un fel, poet. Un poet post-bresa.

Alte chestii vechi

2009-06-08T14:41:00.001-07:00

Le postez aici ca le gasesc partial interesante. Desi aceste sentimente nu mai exista azi, ele au existat. Ura de atunci este amorteala de azi. Iat-o.

Muse - Starlight

Vesnica oscilatie intre inchiderea de ochi egoista, calduroasa si comoda si sinceritatea introspectiva atat de sfasietoare dar aducatoare de catharsis m-a adus din nou pe veceu cacandu-ma cu sange. Ma uit la unchiile picioarelor lungi si incovoiate, prea mari si pentru o fata, si cu doliu verzuliu la radacini. Nu reusesc sa gasesc in mine motivatia sa pun dreacu mana pe forfecuta si sa le fac fresh. Gandul imi zboara mereu la acelasi lucru stupid. La confirmarea sociala de a avea o prietena, de a o saruta in public. De a o agata in public, si asta e cel mai tare lucru. Am observat ca nimic nu ii pune pe ganduri pe oameni, nu ii face sa se indoiasca de judecatile lor aspre pe care ti le-au aruncat cu usoara nonsalanta in fata sau ti le-au agatat tiptil de coada ca momentul in care esti acceptat de catre altii. Mai ales cand e vorba de iubire. Daca fata aia il iubeste asa mult, inseamna ca e ceva de capul lui, nu? Nu?!! Ahhhhh, inca un dop iese cu pleoscait din cur destramand rana veche si supuranda a sfincterului. Imi si inchipui bilele maronii manjite cu rosu plutind sau scufundandu-se in apa albastruie, lasand dare frenetice si rosii.
Revenind. Ce pentru altii e o simpla pizda, pentru mine este o sansa la respect. Il caut unde si cum nu trebuie? Desigur. Si totusi, mi se pare cel mai simplu si mai eficient mod de a arata tuturor ca gresesc.
Gandurile constructive imi agita sangele, emotiile vechi, reminiscentele franturilor de amintiri, de intelepciuni momentane castigate atunci, pe vremea cand umblam prin baruri dupa fete, cand ma simteam bine si fericit ca o fac, stiind ca fac ceva bun si nu ceva de care ar trebui vreodata sa imi fie rusine, aceste senzatii vechi zic imi redeschid canalele chimice dintre neuroni, uscate de mult de prea mult joc stupid pe calculator. Simt ca mi se framanta fecalele din dos. Am emotii autoinduse. Intrun fel penibil, recunosc, dar nu imi pasa acum. Problema este eterna umbra cenusie care se profileaza in spatele acestor rationamente. Rusinea.

Din nou ma gandesc la Tarfa. Cum sa ma izbavesc de umilinta ei, sa ii arat ca a gresit in tot, intotdeauna si nu a inteles niciodata nimic. Sa ii arat tot ce pot sa fac in ciuda raului facut de ea, indicand cu atat mai mult tot ce as fi putut face impreuna cu ea, daca m-ar fi ajutat catusi de putin, daca mi-ar fi fost alaturi in exorcizarea demonilor, sau daca macar nu ar fi facut rau, daca nu ar fi existat deloc in viata mea, fara a mai deveni ea insasi unul si cel mai urat dintrei acei demoni. Dar... acest scenariu este raiul in comparatie cu realitatea prezenta si este greu chiar si de imaginat acum, cel putin pentru mine, fara sa mi se franga inima. Nu de mila pentru mine insumi, desi nu ar fi nimic in neregula cu asta, ci din absurditatea atatui rau. Imi vine sa ii crap capul numai cand ma gandesc. Nu ma plac cand urasc, dar nu pot simti altceva si nici nu stiu ce sa fac pentru ca nu vad nici o portita de consumare a acestei uri, nici o metoda de a o epuiza, nici una reala. Nu imi suport ura, e urata, dar nici nu pot scapa de ea, nu am nici o supapa de evacuare. Sunt inchis cu stoicism de familie, de amicii prea superficiali si de prietenii prea de cacat care m-au dezamagit si parasit. Toti se uita de sus si cu mandrie la mine, ar fi o adevarata erezie sa incerc sa caut o asemenea supapa. As fi anormal. Eu trebuie sa fiu exemplar, ideal, perfect si la masura asteptarilor nescrise dar eterne. Nimeni nu da doi bani dar toti au asteptari si cerinte. Cu atat mai mult ar merita sa le calc in picioare, razbunandu-ma sangeros pe animalul acesta belicos si prost. Nimeni nu o merita mai mult ca ea, si ca ei. Dar nu stiu ce sa fac. Asa ca renunt sa ma mai gandesc. Ma screm in continuare, sa iasa tot raul. Dupa ce ma voi goli voi fi zdrelit dar mai curat, ma voi sterge cu usturimi apocaliptice si voi merge inapoi la jocul meu idiot, singurul care nu are asteptari ipocrite, nu este dezamagit irecuperabil de mine si nu ma poate rani. Poate maine seara voi iesi cu David, care a spus ca s-ar putea sa iasa mai devreme miercuri. Poate mergem intr-un bar unde poate vor pune melodii care imi vor placea, si care imi vor da curaj, laolalta cu David, care poate ma va imbarbata si nu deprima ca de obicei. Si poate ca voi ajunge acolo si curat, spalat si chiar atragator. Poate ca maine seara imi voi cunoaste dragostea in clubul acela. Si ea ma ajuta sa termin facultatea, motivandu-ma mereu cu prezenta ei de zana energica si debordant de candida, limpezindu-mi aberatiile cu mintea ei neintinata de toata suferinta mea singuratica, prosteasca si mucegaita, facandu-ma prin faptul ca ii pasa sa fac pasul si efortul crucial care va fi necesar pentru a schimba macazul, atunci cand aceasta nevoie se va prezenta. Ea va veni cu mine la facultate, ma va saruta acolo de fata cu proastele mele colege, aratandu-le ca un gest obscen cu mijlociul ca toate teoriile lor despre mine nu fac cat o ceapa degerata in fata adevaratei calitati, a adevaratului discernamant care recunoaste intre toate mizeriile si scarboseniile lor intelectuale, intre toate judecatile lor crude, inguste si scarnave adevarata calitate in starea ei pura. Eu. Numai eu si cu ea vom fi stiut, dar ele toate vor fi silite acum sa recunoasca. Sangele apa nu se face, iar din cacat nu faci bici. Esenta se va ridica deasupra tuturor tentativelor de parvenire, de educare a prostiei in inteligenta, deasupra tuturor acestor tragici ani care au trecut peste mine ca nesfarsite inmormantari, de sine, ca consecutive valuri de vant uscat plouand cu sare, si peste ele, si altii, peste toti cei care fac umbra pamantului degeaba, peste toti cei care se mint cu buna stiinta ca sunt mai buni decat sunt de fapt, peste ei care le atarna din invidie celorlalti bolovani de picior pentru ca ei nu pot evolua, peste ei zic, au trecut ca ploi fertile de vara, ca orzul peste gaste, ca matasea peste diarie.

Despre o tiganca si un rasist - scrisoare

2009-06-01T14:50:00.000-07:00

Acum cateva luni bune am cunoscut o fata. O stiam de mai mult timp, ce cativa ani. Facusem o perioada meditatii cu ea la fizica. Era olimpica. Asta si faptul ca era jumatate tiganca jumatate unguroaica era tot ce stiam despre ea. Si o dispretuiam pt ca avea un caracter infect si se purta urat gratuit. De fiecare data insa o ignoram plin de dispret, fiind nedemna de replici acide sau macar o cana in cap. In cel mai rau caz i-am aruncat o privire lunga si staruitoare, plina de amenintare si scarba.
Anii au trecut si soarta ne-a readus impreuna la o bere, la petrecerea de farewell-gasite-ar-moartea-pe-unde-te-duci-de-cocalar-nemerituos a lui Radu, care se pregatea sa plece intr-un voiaj de un an in Asia. Momentan e inca dus pe meleagurile acelea si are un blog ca sa ne frece sare in ochi http://altnume.blogspot.com/

Asaaaaa si acolo, stand de vorba cu lumea, la un moment dat si cu ea, am fost surprins total de ceea ce am gasit zacand sub trei tone de cacat uman. Stiti despre ce e vorba, este ce caut eu mereu, apa in urina sau demnitatea in femei. Comparatia e ok pentru ca am la fel de multe sanse sa gasesc si una si alta. Evident, inainte sa ma persiflati, ca urina este 90% apa, dar ai bea-o tu si cu ma-ta?

Si am ajuns sa o sarut, si ea sa ma tina in brate. Am dansat in seara aia, am mers in alt bar, sau "club" cum urasc sa le zic la barurile unde se da din ce ti-a dat ma-ta. Acolo nu mai aveam bani si m-am imprumutat de la Radu, cu acei bani am luat un taxi, am mers acasa si am luat o suma mai rotunda. Pe urma nu mai gaseam drumul sa ne intoarcem pt ca fusesem dusi acolo din primul bar cu o duba a unui prieten care ne luase pe toti in spate.
Dupa ce am ratacit un sfert de ora prin frigul de decembrie in tricou (camasa mea era pe ea) am gasit un al doilea taxi (pe primul il luasem pana la FOSTA locatie a barului El Comandante si cand ne-am dat seama de asta era prea tarziu) si ne-am dus acolo unde trebuia. Stiu ca as putea povesti mai frumos toate astea dar s-au intamplat de ceva timp si este doar intro-ul.
E, si am stat acolo pana dimineata, cand ea s-a dus in parculetul din fata si a inceput sa isi faca de lucru cu un caine. Eu am incercat sa o fac sa plecam, am luat-o si in brate (are 40 de kile), dar ea statea acolo in continuare, frecand blana, negociind unde mergem si ce facem, eu cedand, ea plusand. Deznodamantul in continuare: aceasta este scrisoarea pe care i-am pregatit-o, dar pe care nu i-am dat-o niciodata.

Povestea incepe asa: eu voi spune niste lucruri care trebuie spuse, ca sa stim unde stam, tu ma vei acuza ca sunt paranoic si am blocaje, ca normal ar fi sa ma pot exprima liber si sa nu ma cramponez de detalii etc. Vei ajunge in final la o concluzie deosebit de matura si absolut originala de felul: „esti ratat!”
Ideea e, vezi tu, ca iti indur, asa cum am promis, si asa cum voi face mereu, toate loviturile, dar trebuie sa iti spun dinainte ca le prevad, in speranta ca poate vei alege sa renunti la ele, sa nu te mai faci de cacat degeaba si sa asculti cu o minte descuiata ce am de spus. „De ce?” te intrebi? De ce iti indur porcariile? Pentru ca te iubesc. Altceva? Buuuun.
In primul rand te bag in pizda ma-ti de proasta (nu rade!), este absolut evident ca stiam ca Japonia nu a fost niciodata comunista, dar imi era frica sa zic orice cand ai spus-o, si am ezitat destul cat tu sa trantesti replica. „Cum ajungi sa iti pui la indoiala asa usor niste chestii pe care le stii si dormind? Sau ar trebui, cel putin, sa le stii.” Pentru ca desi cunosc foarte bine stilul tau, si il intuiesc si mai mult decat il cunosc (n.b: stilul, nu pe tine!), sunt necopt (si voi fi intotdeauna asa probabil), neiesit demult din casa (da! Recunosc. Si daca razi esti proasta) si foarte naiv in relatia cu tine, pentru ca, din nou, tin foarte mult la tine.
De-asta pun la indoiala tot ce stiu. De-asta ma pun la indoiala pe mine.
Cat despre textele de atunci, din parc... mai e ceva de zis? Improsti cu cacat ca o scolarita si pe urma imi spui ca reactia MEA nu a fost matura, ca te-am lasat acolo balta in frig. In fond te-am rugat de multe ori sa mergem, cu un taxi, la tine acasa, fara mine, sub amenintarea ca te las acolo in cele din urma in pula mea. Ai ales cu vehementa si staruire varianta B. Ok...
„blondele nu exista!” o doamne, esti incuiata... Nu fah, nu despre asta voiam sa iti vorbesc, nici macar o secunda. Ai spus tu ceva si eu, ca sa inchid acel subiect am pomenit de natura lor generica: „manechin, inalta, blonda, ochi albastri” in speranta ca vei schimba subiectul, in fata a ceva atat de anost, si de ce nu, neveridic. Evident ca am avut o singura prietena de felul asta, desi restul au fost si alea foarte misto (folosesc aici termenul in acceptiunea de frumos, nu de bengos, bunaciune, buna-de-tras-pe-pula etc.). Ceea ce voiam sa incep sa iti spun era despre fosta mea prietena, si nu ca sa ma compatimesti sau ceva din sfera asta, desi la ce parere vad ca ai despre mine cred ca asta ai crede, ci ca sa iti impartasesc ceva care trebuie impartasit. Asta as fi vorbit cu tine daca veneai la mine, daca ai fi vrut sa vorbesti si daca nu ai fi fost prea obosita. Cand am vazut ca nu vrei sa vii, am zis sa iti spun acolo. Dar erai prea luata. Si prea rea. Si e ok. Pentru ca te iubesc.
Eu inca sunt cu fosta mea prietena, m-am impacat cu ea pentru ca o urasc si vreau sa ma razbun pe ea. De ce? Pentru ca mi-a distrus 3 ani din viata ca o curva si crede ca are dreptate in tot ce a facut. Defapt, a gresit in tot. Legatura cu tine e simpla: daca tu ai fi venit la mine as fi lasat dracu planu asta tampit. Nu ar mai fi contat. Dar e mai bine ca nu ai venit, imi voi rezolva cu maturitate problemele. Voi duce intreprinderea pana la cap. Sau, varianta mai buna, desi nu ti-as fi cerut sa faci asta sau orice altceva, tu m-ai fi sfatuit si/sau ajutat sa fac ceva mai la standarde. Standardele mele.
Daca nu as fi avut acest neg in inima nu as fi deschis nici un subiect nepotrivit situatiei si atitudinii tale cinice. As fi savurat doar fiecare clipa din experienta care esti (suna zemos... stiu. Sa zicem mai bine ca as fi fost mai cumpatat)
Dar, vai! Imi aduc aminte de cel mai gresit aspect din tentativa ta tipic tiganeasca de ratiune: nu voiam sa ti-o trag. Sau sa ne-o tragem, cum preferi. Si eu eram extenuat, si desi nu am mai futut (futut bine, ca altminteri... cand nu curge pica) de doi ani nu asta voiam, si nu te-as fi atins daca tu nu ai fi dat nici un semn. Voiam sa ma prezint, exact asa cum spuneai, sa te inglobez in ceea ce sunt. Ca macar cand vei mai vrea sa ma insulti sa stii cum sa o faci, nu asa, tragand cu arcu’ in avioane. Iar in privinta sexului: esti insuportabil de atragatoare, de plina de sex rafinat. Cu toate astea imi statea altceva in cap in momentul ala. Si desi nu pot sa ma gandesc la nimic mai mult de 5 minute fara sa imi vii in minte de Vineri incoace, nu pot sa am vise erotice cu tine sau sa imi imaginez ca iti fac porcarii. Pentru ca simt altceva, de alta natura, mai mult, mai... rar. Nu mai repet.
Sexul, la fel ca si alte aspecte, ar veni natural, de la sine. Voiam sa stai in patul meu, asa sfanta cum esti.
Cum am ajuns sa tin la tine asa mult? Cand vorbeam, in bar. Tu ai principiile mele, si in spatele carcasei fecale zace ceva foarte fragil care sufera. Si da, eu as putea sa iti alin suferinta. Pentru ca te iubesc sincer. As putea sa pun aici multe cuvinte pretentioase, dar prefer sa fiu taran si sa zic asa. Si nu numai pentru ca te iubesc, ci si pentru ca te merit. Nu sunt o lacusta pe langa tine, si realitatea ta nu este acolo unde spuneai tu fata de a mea. Desi ai spus ca nu esti de acord cu potentialul latent, daca mi-ai da o sansa ti-as demonstra ceea ce spun. Eu m-am lasat sa adorm incet-incet si sunt atrofiat acum din multe puncte de vedere si nu neg asta deloc. Am facut-o cu buna stiinta si nu comentez aici motivele sau daca a fost o greseala. Tu esti insa o cauza care merita efortul. Eu foarte rar gasesc asa ceva. Tocmai pentru ca, in starea mea decrepita, am standarde ridicate... La capitolul Performanta sunt temporar slab, dar nu confunda asta cu Esenta, care este defapt totul, si izvorul performantei.
Recunosc, m-ai fermecat spunand ca vei face din mine un specimen mare si puternic. Dar nu pentru ca asta e tot ce conteaza pt mine (progresul), ci pt ca asta vadeste o afectiune cum nu am gasit in nimeni vreodata. Pentru ca lumea e superficiala si de cacat.
Nu voi renunta la tine chiar daca ma vei refuza. Nu pentru ca nu iti respect spatiul personal (eu sunt un gentleman si stiu ce e frumos si ce nu). Ci pentru ca nu pot. Simt ca esti femeia perfecta pe care am cautat-o toata viata. E simplu si nu incerc sa o spun interesant. Sper ca ... nu mai conteaza, noapte buna.

PS: mi se ridica parul pe maini cand vad broscuta pe care mi-ai dat-o.
PS2: de cand m-ai sarutat, am fost permanent la un pas de a plange.
PS3: stiu ca e egoist si aparent prostesc sa spun ca te merit, dar asa e. E un adevar absolut, la fel cum un eschimos se poate intalni cu un papuas si va sti daca e fericit sau trist. Pur si simplu...
PS4: as vrea sa ma lasi sa incerc sa pun tot ce o viata de suferinta si alte simtaminte inutile au sedimentat in mine, in serviciul satisfacerii tale, in scopul de a te iubi. Si nu sportiv

mentionez in incheiere ca planul meu cu Elena nu a reusit, ea citindu-mi mesajele din telefon si deducand, cu agerul sau intelect de o introspectie teribila, ca nu am intentii prea bune.
...oricum, simplul gand ca ea (Elena) e singura fata din lume care ar putea raspunde la indemnul meu "Suge-o in cur!" cu "Se poate?" ma amuza teribil. Si da, a facut-o.

Hai inca una, for good time's sake

2009-05-29T10:52:00.001-07:00

Mai intai cititi aici:
http://melinsemnari.blogspot.com/2009/05/despre-tine.html

Si acum raspunsul meu:

Divelor, ipostaza in care va gasesc nu e noua si ma intristeaza: una tine pula si cealalta o freaca. Intr-adevar. Muuuult noroc iti doresc si eu. Ai maaaaaaare nevoie. Iar tu, Elena, sigur ca esti o taranca proasta si inculta, dar ai caracter. Ai avut intotdeauna. Asa ca tie mai putin noroc. Chiar daca nu ti-a spus Melania niciodata (tocmai pentru ca ea nu a avut niciodata), intotdeauna mi-ai placut.
PS: Mel, vezi cu mirosu ala impregnat, da-i si tu cu sapun...
"Nu ne intereseaza necunoscutii DESPRE CARE VORBIM"... un exemplu tipic tie de ipocrizie prosteasca. "Buna eu sunt Melania si cu o mana iti fac laba in timp ce cu cealalta ma inchin la o icoana. Suna-ma la 0764.477.526 ". Of of, double-thinkingul asta. Vezi ca ai ramas cu multe lucruri bune din secta aia a ta de adventisti ziua a saptea, in care Domnul s-a odihnit, s-a cacat, si au aparut oamenii ca tine.
Si vezi, daca asta nu vrea sa fie cu tine sa nu te duci sa te dai cu capul de usa blocului, sa sari de la geam sau sa il urmaresti dupa ore, ca nu e frumos mai fata. Cu un ragait puternic inchei acest subiect care nu merita inca un articol pe blogul meu. Mereu ma amuza gunoaiele in ipostazele lor arogante fata de cei care le sunt infinit superiori, recte eu.

Ela

2009-05-28T17:53:00.000-07:00

Un univers al durerii surde si al luminilor orbitoare. Ela poate nu stie sa spuna ce stie Brandusa, si poate nu stie sa faca atat de multe cat stie Brandusa. Brandusa e sufletul si inima grupului lor. E din Vest... e o grasana mica si carismatica si are mereu ceva amuzant si inteligent de spus. Dar Ela nu are nevoie de toate astea. Ea se defineste cu trupul acolo unde Brandusa se defineste prin sute de cuvinte. O imagine...
Oh, cand isi ridica mana ei articulat in aer, cand i se vede o fasie din abdomen sub maioul stramt... Atunci stim cine este ea. Mai ales eu. Nepoata marelui scriitor. Poate. Pentru mine va ramane intotdeauna mult mai mult. Un simbol al perfectiunii naive si al maternitatii crude si hotarate. Relatia ei cu ma-sa are mai multa barbatie decat a mea cu taica-miu.
As vrea sa fii aici Ela. Sa nu mai fiu singur intre demonii mei spurcati. Sa fiu scutul tau, ca ma pricep sa indur, iar tu sa fii sabia mea, pentru ca judecata ta e dreapta si perfecta, discernand intre confuzii precum o sabie intre fasii de carne. Sa imi luminezi mintea umbrita de frici si risipe. Stiu ca nu vei fi niciodata. Iar daca vei fi va fi pur sexual. Pentru ca eu sunt pentru tine la randul meu un simbol, nu un om. Nu ma vei vedea niciodata ca pe un om. Ma idolatrizezi si poate ai sa ma futi. Dar niciodata nu ai sa ajungi sa ma iubesti. Asa ca raman exterior. Nici macar cu tine nu pot fuziona. Sunt defect. Si demonii rad.
Sa rada. Inca traiesc. Si ei sunt inca afara. Am sa mor cu ei de gat.

Poezie EMO

2009-05-19T02:17:00.000-07:00

Viata-i cruda si stihii
Ma-mpresoara... mii si mii.
Totu-i gri, repetitiv,
parano-exhaustiv.
Sa ranesti, sa fii ranit...
Totu-n asta s-a oprit.
Sex, viol si umilinta,
Bani, prestigiu si credinta.
Sida - sindromul International al Demoazelei Arogante.

proza intermoderna

2009-05-08T05:56:00.000-07:00

nu e nimic de spus aici...

PHOENIX-IN UMBRA MARELUI URSS

poemul: branza cu usturoi si pate, la pranz

2009-05-05T04:50:00.001-07:00

Draga mea cu stea in frunte
Cu plete-albe, nu carunte
M-am gandit asa-ntr-o doara
Sa iti fac cadou: o cioara

Ea sa-ti croncane man~ana,
Sa-ti mance napolitana,
Si sa-ti zica, cand zambesti,
Cat de tare ma scarbesti

Smurfette, smurfette
You make my heart go wet
M-am razbunat pe hamster, mi-am efectuat hybrisul
Uitandu-ma pe maneca ei eu am vazut Parisul.

Atat am vrut sa-ti mai spun draga:
Cu mine nu mai bei o braga,
Si de-ti trimiti solii timide
Poarta mea o voi inchide.

Alte Elene purtatoare
De Boli Trans-raSpanditoare,
Eu ma uit frumos la ele,
Ca-s frumoase dar Michelle.

explicatii pentru prosti si rai

2009-03-09T12:17:00.000-07:00

Si asa, desertaciunea desrtaciunilor face un ciclu complet. Ca raspuns la o noua repriza de blesteme, amenintari, laude cu toate ranile facute si injuraturi mai ales despre familie, i-am raspuns tarfei: Nu iti mai dau cadoul pregatit (da, aveam unul). La acre mintea ei, sfasiata iremediabil de atatea defecte intrunite in ea ca la o petrecere, se inmoaie si o da la intors: Ai un cadou pentru mine? Ce dragut!
Cunoscand prea bine acest animal gasesc inutil sa revin cu: Nu, tarfa ratata. M-ai injurat si m-ai blestemat toata ziua de dementa ce esti. AVEAM un cadou pentru tine.... Nu. Experienta de 3 ani m-a invatat ca: NU ARE ROST.
Dupa cateva minute ma ard prajind niste oua si imi sare niste ulei incins pe gat si in ochi (nimic grav, se pare, doar o picatura). Ii trimit un mesaj, hotarat sa fie ultimul: Si mi-a sarit ulei incins in ochi. Raspunsul ei: Apa rece. (serios, atat era tot mesaju)
Urmatoru' mesaj: Cel mai frumos cadou ai fi tu...
Cand eu concluzionez: Ce sparta esti.
Si acum incepe o noua tornada de injuraturi si blesteme: A... O noua gluma proasta, nu-i asa? Blestematule, tu si cu mata aia curva care... etc.
Nu ma obosesc sa ii explic. Ii spun totusi: reciteste mesajele, ca ai gresit si e vina ta. Tornada de injuraturi si alete chestii continua, aici gasesc demn de remarcat: "Ti-a sarit ulei in ochi?? Te-a ajuns blestemul meu [...]"
Dupa multe ore de schimbul acesta de replici, ea genu: "Esti un cacat si sa iti moara ma-ta in cacat de ziua ta si iti jur ca nu termini facultatea ca nu te mai ajut EU", eu genu: "Habar nu ai despre ce vb. Reciteste mesajele. E bine ca iti arati din nou adevarata fata", o sun sa ii explic proastei de ce am spus ca e sparta, si ca toata "inselaciunea", "fatarnicia" etc. e doar in mintea ei. Imi spune vehementa ca ma ignora. Adauga: "pentru ca esti nociv tu si cu ma-ta aia". Ii scriu un mail in care ii explic pe scurt cat de proasta e... Il sterge si ma anunta mandra.

Trece inca o noapte in care nu dorm contrariat de atata nimicnicie paradoxala.

Si azi, ma dor ochii, din nou si din atatea motive, de-abia ma pot misca si nu m-am duis la scoala si gasesc mesajul vietii: "Daca vrei sa vorbim eu te astept. Am facut primul pas... etc cacat cacat cacat"
Abia m-am stapanit sa nu ii spun sa ne intalnim si sa ii fut o pereche de palme si un scuipat. Nu e genu' meu da' o merita. E chiar foarte aproape de genu' ei.
Nu arata nu-i asa?
Stiu ca vei citi, asa ca adaug: considera ca ti le-am tras si ti-am si spus, dupa, ca o fac doar ca sa iti arat ca nu imi este frica de tine, ca nu ma poti rani cu nimic si esti si vei ramane un cacat. Ah, da, si mai ales: pentru cum ai vorbit despre maica-mea.

recviem

2009-03-07T06:51:00.000-08:00

1 nimeni si nimic nu ti-a dat tie dreptul sa intri in viata mea si sa imi spui mie ce am voie sa fac si cu cine sa ma fut, sa iti bati joc de mine si de familia mea, si in special de tot ce ai observat ca este mai de pret pentru mine.
2 am orbit si m-am distrus incercand sa te fac sa intelegi asta, sa ti-o demonstrez, pentru a putea sa te fac sa recunosti si sa regreti, pentru a putea avea o relatie productiva.
3 este imposibil. dupa ce ai lovit si ai ranit cat ai putut esti intoarsa acum cu spatele, cu fata spre colt, ghemuita si tipi; nu poti si nu vrei sa accepti adevarul. te bag in pizda ma-ti, asta e
4 mesajele alea (diabetice de dragoste, ca raspuns la injuraturile tale...) au fost trimise de un amic care era cu mine, ca sa se convinga de ce fel de animal esti. cand ai trecut de la injuraturi -BRUSC- la "hai sa ne vedem" a inteles ca esti dementa.
morala pe scurt pentru animalu' de tine: nu mai linge unde scuipi.

Sven Hassel + Asimov in alta parte. Aici, aberatii

2009-03-04T22:17:00.000-08:00

Ma uit la cadavrul meu de ani de zile. Problema e ca sunt inca in el, e inca EU adica. Ma uit la el cum moare, cum sufera; se destrama incet, sigur, fara proteste.
Stau deasupra intrarii in pestera, pe un mic pervaz in stanca, acoperit in ramasitele unei paturi destramate pe care au fost cusute frunze si muschi. Stau si privesc prin luneta armei; stau si ma imput, ma las sa mor pentru ca nu merita efortul. Efortul de a fi mai mult, de a lua viata in piept. Deasupra acestei existente minime viata nu mai are sa imi ofere nimic. Doar dureri noi, dar acelea vor veni o data cu varsta si deja le prevad: reumatism pt ca nu ma misc, cancer la colon din cauza ranii din cur, o coloana facuta praf (la 20 de ani) si lista poate continua. Asa ca nu, nu are sa imi mai ofere nimic.
De mult nu am mai iesit din perimetrul imediat al pesterii. Stau aici 23 de ore jumate pe zi, si cand cobor sa vin la tine, stau langa tine. Nu ma apropii prea tare, chiar daca nu ai cum sa ma mirosi. Stiu ca put. Am resturi de sperma uscata si transpiratie pe haine si pe piele. Nu si fecale. Tufisuri sunt, apa insa... e mai complicat. Sunt nespalat si ma imput pe zi ce trece. Dar numai pe dinafara...
De cateva saptamani nu am mai mers deloc sa verific capcanele si semnalizatoarele (sfori intinse prin padure legate in asa fel incat sa miste niste carpe sau sa loveasca niste fiare cand sunt atinse, ca sa ne avertizeze de incursiuni straine).
Dar stau si te pazesc si voi sta aici cat timp traiesc.
Corpul tau se schimba... parazitul isi face treaba, nu reusesc sa ii opresc dezvoltarea, dar cred ca voi reusi sa te aduc inapoi, in timp. Ai un trup puternic si lupti cu hotararea ta de altadata, chiar si acum, incostienta. Gemi din ce in ce mai mult si mai tare si imi e frica sa nu ne dai de gol altora. In lumea asta, oricine e un potential dusman. Lumea post-bresa (suna putin a post-nucleara, stiu. In mare parte si e). Ai incercat sa ma apuci si sa ma musti ieri. Iubita mea.
Am mai omorat astazi unul. Un om, unul din multii cazuti prada parazitului. Misuna prin boscheti, il atragea mirosul de om sau de hrana emanand din pestera. L-a ucis o briza - un nenoroc, venind brusc dinspre nord care i-a adus direct in nas mirosul din pestera, cu gura spre sud. Atunci am stiut ca va trebui sa il omor, dar i-am mai dat o sansa. A fost ca si cum s-ar fi trezit. Un om transformat de parazit este ca un animal salbatic, doar ca mai orb, cu mai putina acuitate a simturilor in general, mai slab, mai fragil si nu la fel de rapid. Evident, toate trasaturi naturale ale corpului uman, atrofiat de milenii de comoditate si tehnologie. S-a ridicat brusc in doua picioare, adulmecand incrancenat in masa de aer in miscare. Nici nu am apucat sa realizez cand a tasnit, dar dupa cateva secunde (sau asa au parut) am reactionat mecanic, intelegand ca animalul de prada alerga frenetic inspre pestera si vrea sa te sfasie; am pus intersectia (trasata imaginar) a semnelor de ghidare (in functie de distanta) desenate pe luneta undeva inaintea lui, in calea lui anticipata, am asteptat sa ajunga cu capul in dreptul acelui punct de referinta atat de vital si am apasat, incordandu-mi umarul ca sa opresc reculul, si spranceana, ca sa primesc lovitura lunetei, impinsa inapoi de explozia cartusului.
A cazut, urland ca un lup salbatic, inecat de gargara. L-am lovit in gat.
Am rasuflat usurat si am mancat un twix, ca sa ma linistesc. Mi s-a desprins un dinte, din fata. Ma gandesc: oricum nu ma poti vedea zambindu-ti, si nici nu am motive sa o fac prea des, asa ca nu e nimic. M-au durut rinichii toata noaptea aceea. Ma desfac in bucati... Ma duc dracu'. Dar nu am sa mor. Nu inainte de a-mi indeplini rostul.
Sunt convins ca undeva, exista mici ramasite, mici palcuri de oameni care au destula putere si resurse si lupta. EI ne vor gasi. Si ei ne vor ajuta sa fim sanatosi din nou, chiar daca va fi impotriva vointei tale. Eu mi te amintesc asa cum erai inainte. Inainte sa te tin intr-o cusca, ascunsa intr-o pestera. Cand dormeam langa tine, in pat. Nu pe o stanca rece, cu barne de lemn intre noi. Revin: sunt sigur ca ei exista pentru ca altfel nu am fi auzit (sau eu, eu nu as fi auzit...) acele explozii, cateodata, noaptea, departe in Nord. Acele lumini si focuri puternice. Iti mai amintesti, in noaptea cand am stat langa tine si ti le descriam? Cand ti-am dat sa mananci o salata de fructe de padure culese de afara. In noaptea aia m-ai lasat sa te ating fara sa te sedez.
Stiu, sunt sarcastic vorbindu-ti...
Printre buboaiele si eruptiile de pe fata ta, inca mai pot sa recunosc locurile pe care le idolatrizam cu pupaturi si le slaveam din priviri, fara sa le ating, fiind sfinte. Coltul gurii tale, de exemplu... Eh, lipsa atingerii e totusi un factor comun. Adica si acum e la fel... Din cu totul alte considerente evident.
Imi intorc spatele la ea si ies, taraindu-mi picioarele cu satisfactia dorintei controlate, in sinea mea arzand nerabdarea de a verifica perimetrul si gandul ca cineva (sau ceva) ar putea aparea chiar acum in fata mea de dupa colt, la cat de mult am stat aici, cu tine. Dar asa simt mereu, in fiecare seara. Si mereu e ok. Ei apar numai in plina zi. Sau in toiul noptii. Niciodata seara. Iar ailalti daca ne ataca... atunci chiar nu mai conteaza unde sunt, aici sau acolo, veghind. Am calculat demult, cu pasul meu, ca ar lua o ora unui om ca mine sa parcurga, in goana mare, distanta de la limita exterioara a razei de observare (undeva pe la liziera cealalta, dincolo de padure) pana la intrare. Si m-am gandit ca daca scrutez bine cu privirea inainte sa intru, asta mi-ar da cam o juma de ora de stat cu tine aproape linistit. Mereu stau trei sferturi de ora... Dar noi oricum traim mereu in apropierea mortii. Ii simtim permanent rasuflarea fetida in spate, asa ca asta nu schimba nimic, cu nimic.

3 chestii

2009-03-01T09:15:00.001-08:00

Nimeni nu isi spune singur despre el decat acele lucruri pe care vrea sa le creada si are nevoie de reafirmare.
-
Cineva disfunctional m-a provocat. Nu spun cu ce. Bah frate, daca tu tii sa iei asupra ta vina pentru tot ce iti fac ceilalti, si sa spui ca au facut-o DOAR pentru ca tu le-ai dat ocazia, atunci lumea ta este un balon de sticla. Totul se rezuma la deciziile tale, chiar si raul altora il pui tot in carca ta, iar mie asta mi se pare patologic de egocentric. Iar al doilea lucru care reiese este ca singura ta protectie, si chiar filozofie de viata pentru ca e dusa la extrem, este lipsa interactiunii: nimeni nu se va lua de tine din lipsa de interes, pe principiul capul plecat sabia nu-l taie. Ca sabia, al vederea a ceva atat de patetic se moleseste, devine flasca si iti da doar cu maneru pe la bot in semn de dispret. Da vere, functioneaza. Dar te rog, nu te mai intreba de ce esti singur in lupta cu nevoile sexuale si afective. Te si vad sarind de cur in sus si spunand ca si eu sunt singur. DA! Dar eu stiu de ce sunt singur, tu nu. Si eu nu sunt o planeta d-aia mica, pe care Goaulzii nu o vor ataca in veci pentru ca e mai mare daraua decat ocaua. NU, eu am multi dusmani. Asa ca ceva interes prezint.
Apropo, sunt doua feluri de muzica pe care trebuie sa o gusti ca sa intelegi placerea de a avea inamici: ori manea-lautareasc-tiganeasca, ori scotian-irlandez-punk-simfonica. Eu sunt personal merg pe a doua craca dar iti pot oferi exemple din ambele.
Solutia oferita de mine mi se pare auto-evidenta, auto-impusa chiar: E NEVOIE sa te expui riscului, sa le oferi celorlalti sansa sa iti faca bine sau rau, numai asa te poti apropia de ei. Lasa decizia in mainile lor, si judeca bine din ceea ce aleg sa faca. Daca ai fi spus ca sunt mult prea naiv, asa cum ai spus in "Nu e nevoie sa gusti toata apa ca sa iti dai seama ca e sarata", atunci ti-as fi dat dreptate. Dar si acolo motivatia a fost la fel de fiziologica si de inevitabila: Eu aveam nevoie sa ii mai dau ei o sansa. Aveam nevoia disperata de a-mi demoonstra ca gresisem. Problema e ca nu gresisem, ci avusesem dreptate.
-
Nietzsche are perfecta dreptate in privinta (sau mai bine zis avea dreptate. nu pt ca dat in primire de mult, ci pt ca realitatea a degenerat cumplit de la formularea ideilor sale) degenerarii instinctelor. Ma uit la un clip porno: doua fete caucaziene (albe e la fel de ok, nu doare pe nimeni nici in umbra la pula) cu un african-american (...zi numa' negrotei ca e calare pe tine cu tot tribu'). Una ii sare in pula cealalta i-o suge. Pe urma fac schimb si cealalta sare, doar ca cu gaozu', in timp ce prima trece la vorbitor. Toata scena are un aer teribil de impregnat de sexualitate. Si nu l-ar fi avut daca era unu albicios acolo, atunci ar fost ceva comun, cu un puternic aer porcesc. Problema care ne face deliciul e rasiala, sa vedem gigantul acela amenintator si negru rupandu-le mufa celor doua fiinte delicate si slabanoage, umilindu-le si calcandu-le in picioare toate inhibitiile si principiile, toate barierele educatiei si ale societatii, cu o mandrie sadica si stralucitoare pe fata. Asta si merita societatea noastra, sa vina toti negrii nespalati direct din savana si sa isi bage pula pe gatu nostru, pentru ca am ajuns destul de depravati incat sa ne placa. Degradarea instinctelor. Ne visam bucati si plangem cand ne demontam. E ridicol. Iar cei ca mine, cei carora nu le place umilinta, si cred ca ideile de dragoste si umilinta sunt incompatibile, si CAUTA dragostea, nu sexul, si sunt destul de sinceri incat sa recunoasca deschis ca nu sunt intregi fara cineva care sa ii iubeasca, acestia sunt ratatii. E, de-aia sunt eu mandru sa fiu ratat. Zat, sclavi ai psihoistoriei lui Asimov. Sunteti aruncati de colo-colo, iar gusturile si credintele voastre sunt niste bile de biliard pe masa celor puternici si hotarati. Voi reveni si voi aprofunda.

In termeni stiintifici: bleah.

2009-02-28T00:57:00.000-08:00

Consider fascinant. Exact acei oameni care au atins piatra din fundul fantanii in ceea ce inseamna penibil, jalnic, patetic si ridicol sub proprii mei ochi, exact aceia zic, se erijeaza acum, cu o noua piele trasa peste, in critici ai non-conformismului si (tineti-va bine) originalitatii. Pentru detalii: link.
Dar, despre morti numai de bine.
Iaca o fotografie mult mai interesanta in sine decat subiectul de mai sus.

De ce iubim gunoaiele?

2009-02-27T11:54:00.001-08:00

Nu. Nu voi vorbi nici despre Melania, si nici despre Cartarescu. V-am prins.
Va voi povesti ce am facut in seara asta.
In primul rand postul anterior (de sub) trebuia sa fie al doilea, dar m-am razgandit si l-am sters. Dupa asta m-am razgandit din nou si l-am pus. Si asa va ramane. Restul e tacere! Si ca sa serbez aceasta decizie pun melodia asta.
V-am spus deja ca deunazi ma plimbasem cu metrou'. Buuun. Ajung acasa, ma cert cu taica-miu care era aghesmuit si nu ma lasa sa imi pun haina in cuier. Isi cere iertare si mergem impreuna cu metrou' (e un semn?) pana la poli, unde era el invitat la nush ce tragere la sorti pentru o excursie in Canare. Ajungem acolo dupa un drum de 30 de minute in care am schimbat 2 replici:
"Cat e?" intreaba el vazandu-ma ca ma uit la ceas.
"Fara un sfert" uitandu-ma inainte, la harta.
Teapa, trebuia sa vina cu nevasta. Ne intoarcem. Pe drum vedem doua macarale pe un santier. Nu strambati din nari, pentru ca ceva era cu adevarat interesant, ba chiar original la ele. Se miscau.
Odata ajunsi acasa, mancam fasole, vorbim despre ce a facut Hitler bine si ce a facut rau, despre originile comunismului si Creanga de Haur a lu' Sadoveanu, disecam Caderea Constantinopolelui de V Corbu si Cavalerii lui Ioan Dan si tragem basini si ragaim ca porcii. Bem sprit si ii arat blogu' lu piticigratis. Ii place dom'le. Primesc niste pareri de bine despre pagina asta. Ma simt bine si habar nu aveti cat de special e sentimentu'.
In alta ordine de idei: au aparut adidasi care au o rola in calcai. Luati 5 minute sa meditati la asta si pe urma cititi in continuare.
Gata?
Am si vazut azi primul sclav al trendului care ii purta. Se dadea pe... calcaie. Era sa il consider jalnic, la prima vedere. Dar in secunda urmatoare mi-am dat seama ca nu e jalnic. Nu. Si asta pentru ca el se dadea pe rolele din calcaiele adidasilor pe peron la metrou. E clar ca nu e jalnic. E emo si incerca sa se sinucida.
Am vazut si doi emo mici. Stateau pe scaune si se pupau cu limba. Ea avea 13 ani si sub 1,50 el avea vreo 15 si peste 1,50 dar nu cu mult. Cineva le face la un moment o poza si ei incep sa strige la el manelist imputit care te iei de doi emo ratati si le faci repede poza. Fata adauga indemnul sa o caute pe youtube ca e vedeta (sub numele ei de scena) "be mare u mic be mare igrec mic. bubi". Afara incerc si eu sa le fac o poza dar iese prost. Neinteligibil. Avem adidasi cu role si metrouri supraterane: avem di tate. Ce pula mea.
PS: eu vorbesc curat si elevat, in pizda lu' ma-ta.

Erata + Melaniada Si Elenopeea. Pe scurt despre tarfa dementa si altele

2009-02-27T11:43:00.000-08:00

Primul meu post NU va povesti despre relatia mea cu Melania. Asta care e deja aici in stanga, la fanii mei. Ironic, stiu. Sunt convins ca imi va disparea si singurul acolit cand va citi primul post. Va pun si un link spre blogul ei tocmai in aceasta eventualitate (vedeti ca partile alea unde zice de rau sunt despre mine). Asta e, blogul oricum stiu ca va continua sa il urmareasca, rozandu-si unghiile de ciuda ca nu stie cum sa il saboteze si p-asta. Voi povesti in schimb despre altceva. Dar voi face mai intai niste precizari:
Imi place si mie piticigratis, il citesc si il gasesc reconfortant. Da' sa va puna dracu sa ziceti ca il copiez. Eu nu vreau sa fac pe nimeni sa rada. Intentia e similara, dar mai matura, intrucat eu il gasesc pe el infantil (Da ma da, te gasesc infantil. Iti pozezi pula in scaner si ai multe locuri comune in exprimarea argotica. Deci, repet, nu faptu' ca e argotica, ci faptu ca e plina de clisee). Ah, da, nici nu incerc sa ating vreodata popularitatea lui, si nici nu o sa fie la fel de entertaining ce am eu de spus.
M-am razgandit. O sa va povestesc despre Melaniada. Totul a inceput prin noiembrie 2006. Ma duc eu, ca orice student, la cursul pe saptamana aia si ma asez intr-o banca, stingher. Sunt intrebat de colegi daca sunt cu ei in grupa. Le raspund ca da si sunt intrebat din nou, cu priviri neincrezatoare.
Vine profa. In timpul cursului am fost absorbit si fascinat de fizionomiile stranii, interesante, sexy, urate cu spume din jurul meu. Se remarca o fata care vorbea mult si aparent stia ce spune, si spun asta dupa fizionomia profei, care exprima aprobare. Ma gandesc ca eu sunt un chiulangiu ordinar si am nevoie de prieteni care sa mearga la scoala pt mine, asa ca o invit dupa curs la o cafea. Dupa vreo doua ore in care am vorbit mai mult singur iesim afara in ploaie, si hotaram sa ne plimbam cu autobuzul ca sa putem continua 'discutia'. Nu trece mult timp si imi spune ca s-a indragostit de mine si ca nu mai poate. Eu contraatac, dupa un moment de stupefactie cu argumentele de bun-simt: "asa de repede?", "suntem colegi, nu e bine", "eu nu simt la fel", "sa nu ne pripim, sa luam lucrurile incet". Intelege pana la urma si accepta sa ramanem prieteni.
A doua zi la scoala vine la un moment dat suparata la mine si ma intreaba: "de ce nu ma saruti la scoala, ti-e rusine cu mine?". Raman blocat. Ii aduc aminte de discutia de ieri. "Si asta intelegi tu prin prieteni?" ma intreaba furioasa. In cele din urma se prinde si pleaca aruncand un "nu mai avem ce discuta". Eu ma gandesc sa repar situatia si asa ajungem, dupa ore, sa vorbim din nou. La sfarsit suntem din nou amici.
Peste cateva zile o sun, seara, sa o intreb ceva legat de facultate. Ma intreaba unde sunt si ce fac, si afland ca eram la o bere si in compania noastra erau SI fete, are un nou acces de furie. Eu ii spun aproape implorand "nu spune lucruri care nu mai pot fi sterse. Opreste-te si calmeaza-te, ori ma vei pierde ca prieten". "Lasa ca vad bine ce pierd George. Pierd un gunoi".
La momentul respectiv nu aveam prieteni si nu am vrut sa o pierd. Asa ca am iertat-o. Si i-am explicat din nou cum e normal sa stea lucrurile. Si uite asa a inceput. De fiecare data se razbuna pe mine pt imaginarele acte de infidelitate, lipsa de respect etc, de fiecare data venea plangand sa isi ceara iertare, de fiecare data eu o iertam si credeam ca ma va respecta cu atat mai mult acum, dupa.
A fost o perioada naspa pentru mine. Am cedat in cele din urma si am cazut intr-o relatie care nu imi putea oferi nimic, decat multa mizerie si rusine. Wishfull thinking din partea mea, si inca grosolan, sa imi inchipui ca imi va aduce mai mult respect de sine, capitol la care aveam lipsuri majore, prieteni si ajutor in domeniul educational. Razbunarile ei au devenit din ce in ce mai violente si mai absurde. Stiu ca e ciudat sa spun asta, dar atunci cand nimanui ii pasa ce se intampla cu tine se pot intampla lucruri ale dreacu' de bizare. Pe parintii mei ii doare in cur, si i-a durut intotdeauna. Pentru ei o orice nevoie (oricat de naturala) e semnul unei probleme de caracter. Fiind singura fiinta careia ii pasa de mine, singura legatura a mea cu viata reala, chiar daca doar se prefacea (si foarte prost inca) ca ii pasa, ma gaseam nevoit (cu mintea mea paralizata de frica si singuratate) sa o iert mereu. Am facut totul pentru a-i castiga respectul si pretuirea, doar pentru a constata ca e incapabila de respect sau pretuire. Am luat-o peste tot unde mergeam eu cu familia, si a fost acceptata ca membru (chiar daca prostia ei crunta - Da! in sensul de baza - ne punea mereu in situatii penibile sau conflictuale). In tot acest timp am incercat de foarte multe ori sa ma despart de ea, dar apasarea singuratatii (care era acum si mai apasatoare pt ca barfele ei, intrigile rasadite si comportamentul ei exagerat cu mine, in public [pe langa, recunosc, propriul meu caracter excentric de "ciudat" tipic], mi-au atras o simpatie din partea tuturor cam cum aveau parte leprosii si ciumatii medievali - adica dispret, lipsa de respect si/sau handling cu manusi chirurgicale), ideea dezamagirii, a neputintei de a avea un prieten adevarat (sau de a-l pastra - asa cum fusesem adesea acuzat) si mila pentru o fiinta din ce in ce mai pierduta cu firea (pe de o parte ma ameninta ca imi invenineaza amicii, colegii si chiar parintii [a si facut asta] impotriva mea, iar pe de alta parte, ca sa o iert si sa nu o parasesc a avut multiple tentative de sinucidere) ma faceau, against all my better judgement, sa revin in tentaculele ei, cautand caldura animala si fetida, dar calda (si in primele 5 minute poate chiar inofensiva). Gesturile ei, asa cum stiam dar mi-era frica sa constientizez, au escaladat pana la a ma scuipa pe fata in mijlocul facultatii, a-mi rupe un deget de la picior intr-un exces de furie sau a-si da drumul pe jos in strada [evident in vazul oamenilor], pentru a o ameninta mai tarziu pe maica-mea ca ma baga la inchisoare si are si martori.
Bleah. Destul cu deprimantele cacaturi. Ideea e ca m-a afectat. Toata nedreptatea, mizeria si singuratatea. Ajunsesem un rebut social si o facuse intentionat, cauzalitatea fiind evidenta. Am stat 2 ani non-stop in fata monitorului, aproape ca mi-am pierdut vederea, am dobandit hemoroizi si o fisura anala si mi-am strambat coloana de am probleme cu mijlocu' intocmai ca un batran, la 22 de ani. In pizda ma-si stresul m-a facut sa imi pierd si o parte din par si sa fac un inceput de chelie.
Dar! toate aceste chestii tin de aparenta si nu pot dilua esenta. Iar cum si un vin nu devine decat mai bun in timp, la fel si eu cred ca indiferent de toate deprecierile astea de ordin fizic nu ciobesc cu nimic din scheletul solid a ceea ce conteaza de fapt, si anume (si nu pot pune destula emfaza pe asta!) sarmul meu indestructibil. Sunt doar cicatrici pe fata rocii. Da. Am mentionat si modestia printre trasaturile mele definitorii?
In fine, azi sunt separat de ea, inca mai primesc mesaje in fiecare zi - incepand plangacios si rugator dimineata, continuand amenintator la pranz si incheind intotdeauna blestemacios seara (o sa postez niste exemple intr-o zi), am 27 de restante la facultatea mea, de Litere (in an final, III - eu deja am facut anul 1 de doua ori, pt ca l-am inghetat la mijloc ca un nebun) si ma simt bine si aproape fericit. Nietzsche spune (si da, cartea din lista am citit-o recent, de fapt inca o mai citesc. Am pus-o acolo sub efectul placerii de moment) ca numai englezii cauta fericirea. Perfect, mie intotdeauna mi-au placut englezii.
Promit ca nu o sa mai am posturi asa triste (sau lungi) ca asta.

Tot Nietzsche spunea ca englezii nu pot fi sinceri fiind prin definitie multifatetati si fani Kant (un joc de cuvinte cu Kant si Cant in limba germana). Cu riscul de a fi redundant mie imi plac. Si am si o nevoie compulsiva de a fi sincer, de a spune tot pentru a putea cere sa fiu crezut. Inca un motiv pentru acest post deprimat. A one time deal.

Primul Post (pe bune)

2009-02-27T02:53:00.000-08:00

Azi m-am hotarat sa fac 3 lucruri:
1. O sa ma duc sa imi iau la bataie prietenii care m-au neglijat cumplit si o sa le bag mintile in cap
2. Indiferent ce se alege de facultatea mea o sa ma duc in alta tara sa muncesc ca operator inchizator conserve pe un vas sau ca pescar intr-o fabrica de conserve - sau chiar ca barman intr-un... BAR din Dublin - si o sa strang bani traind din mai nimic, iar cu banii stransi o sa vizitez Asia unde o sa ma destrabalez.
3. M-am gandit mult inainte sa postez rezumatul acelei lungi perioade din viata mea si faptul ca am ales sa o fac dovedeste ca m-am impacat perfect cu ea (cu perioada) si nu am nevoie de nici un fel de intelegere sau empatie. Ma doare fix la doi coti de pula de ce credeti. Singurul motiv este utilitatea practica a povestii pentru intelegerea povestilor ce vor urma.

Azi de-asemenea m-am plimbat cu metroul in loc sa merg la scoala, ca parintii mei sa creada ca ma duc la scoala, 2 ore. Si am citit. Nu stiam ca la depoul IMGB metrou' iese la suprafata, am avut un soc si un flashback din Half Life 2 (stiti, multe trenuri p'acolo, in jocu' ala).

Tot azi trecand pe langa o domnisoara blonda care impartea reclame la banca... ma rog la o banca, vad le da reclame tuturor dar pe mine, desi trec vadit de pe-langa-ea, ma ignora. Trec 10 metri, ma intorc si ii cer "Da-ti-mi si mie una va rog" si conversatia decurge:
"Daca va intereseaza comisioanele si informatii despre carduri...."
O masor de sus pana jos si spun:
"Nu multumesc, doar dobanzile ma intereseaza"
Se uita ea la mine de data asta, mai intrebator decat pozitia ei (pozitia ei functionala, rolul ei in situatia data si in dialogul nostru ma porcilor!) ii permitea si ii clarific:
"Am si eu 100 de milioane in banca si incerc sa profit de criza" si zambesc conventional+putin pervers.
"La varsta ta ai asa bani seriosi?" cu un ton apreciator dar cu privirea in alta parte. "De-asta nici nu ti-am intins-o ca pari tanar". Zambeste si se uita la mine sumar.
"E foarte bine". Purtam niste bocanci de piele de vreo 7 ani dar care se tin inca bine (bontimes - piele de vaca pentru copite de bou), niste blugi tot foarte vechi da' intregi si un polar de la northface. Rockeru' tipic.
"Nu e chiar asa. 30 de milioane i-am castigat intr-un proces acum 4-5 ani. Am pornit de acolo si am adaugat in timp."
"E ceva totusi. Eu am 26 de ani si nu am nimic in banca. Cand mai scap eu de maica-mea..."
"Si eu stau cu parintii. Eu am 23. Si stai linistita. Te descurci. Nu ai pierdut nimic inca." Ea se uita la mine intrerupt, intorcandu-se sa dea mai departe fluturasii. Era frumoasa. Avea parul pana pe la a doua coasta de sus, mainile lungi si delicate, dar nu fragile si purta o combinatie comuna de cizme pufoase (dar nu wookie) cu blugi stramti bagati in ele. Din acele cizme ieseau niste gambe suple si tari, care, desi purta o haina neagra lunga, prevesteau un cur la fel de tare si bine inchegat.
"Eu lucrez de fapt la o firma de turism, pe la romana, stii. Asta - da din barbie - doar asa ca sa mai scot si eu un ban pe langa".
"Vad ca mai ai putine" indraznesc eu uitandu-ma in mainile ei infrigurate.
"Ei. Dar am si toata cutia aia de-acolo" aratand spre un stalp din dreapta ei, de langa o cabina telefonica, la baza caruia statea o cutie de carton cam de marimea a doi porci de guineea. In fata noastra se intindeau mese pliante cu martisoare.
"Pacat zic eu, zimbind jenat. Te-as fi invitat sa bem o cafea (ma uit spre restaurantul Intermacedonia, de vis-a-vis, in intersectie). Poate ti-e frig."
Imi zambeste: "Da-mi un pix."
Scot unul din ghiozdanul plin de caiete goale si carti cumparate in ziua aia de la librarie si i-l intind, impreuna cu reclama, pe spatele careia scrie un numar.
"Maine. Pe la 10, 10 jumate, daca mai vrei sa stam de vorba sau ceva, suna-ma. Ok?"
"Sigur" zambesc cu greutate simtind cum se rupe ceva in piept si se varsa in jos pe vene.
"Imi pare rau dar acum nu pot sa plec pana nu termin astea, si dupa merg la serviciu. Dar suna-ma maine, si vorbim"
"Chiar nu e nevoie sa zici de doua ori" zic zambind, si ma pleznesc mental peste frunte in secunda doi. Retard.
"Vorbim atunci. O zi buna in continuare. Si serviciu usor! " zambesc si plec. Disfunctional social? Cu siguranta. Dar cauzele sunt multiple si rezultatul este unul complet justificat si cel mai fericit posibil. Eu stiu de ce sunt ce sunt, si stiu si de ce am facut alegerile care m-au adus aici si nu le regret. Dar atunci eram altcineva. Eram altruist, tolerant si rabdator. Am renuntat la rabdarea asta. Si uite cum, cu un simplu zambet (cu dintii din fata rupti - ai mei!) si o raza de soare se trage apa dupa ani de umilinta gratuita si suferinta apostolica. Cum am zis, am renuntat la asta. Nu merita. Vreau sa traiesc azi.

Dezvirginarea blogului meu

2009-02-26T15:16:00.001-08:00

De cateva saptamani ii tot schimbam culorile. Astazi am inteles ca nu are rost si le-am lasat balta. Sau perfectionismu' meu patologic a fost satisfacut si am putut trece mai departe. Nu veti stii niciodata. Sa o luam matematic, ca procesul sa fie eficient, cat mai putin dureros si, eventual, chiar placut.
1. Motive: Mi-am facut blog ca sa le fac in ciuda altora.
Totul a inceput acum o juma' de an cand cineva m-a intrebat de ce nu am profil Hi5. Faptul ca acel cineva avea tzatze si buci misto m-a adus fiziologic in imposibilitatea de a-i da un raspuns natural din familia "De ce as avea?" sau "N-am nevoie " sau chiar "Pentru ca nu sunt destul de ratat, du-te-n gatu' ma-ti si nu mai da buzz cand joc DotA" (DA joc DotA, E cel mai retardat joculet pe care l-am intalnit in viata mea, AM intalnit acolo cei mai ratati oameni SI de cand joc cred ca mi-am pierdut vreo 10,20 de puncte din IQ DAR Satisfactia de a-ti bate joc de prosti insa este inegalabila si creeaza dependenta). Asa ca i-am zis, ceva mai politicos dar pastrandu-mi demnitatea: "STAI CA IL FAC ACUMA!". Dupa ce l-am facut (cu tipa nu a iesit nimic, taci) am inceput sa scriu la jurnal, tot felu' de porcarii (povestioare fantastice, chestii cotidiene, poezii [!]). Pana cand, intr-o zi cu smog, o mare tarfa s-a suparat ca s-a despartit de mine si (avand parola mea de Hi5, mail si mess -cretin? da ) a sters totu', mi-a sters contacte din lista si mailuri , si EVIDENT, a inceput sa vorbeasca pe mess in locu' meu. Asupra tarfei voi reveni, ea va face subiectul multor relatari de acum incolo. Mi-am recuperat jucariile intr-o alta zi cu gauri in stratu' de ozon da' nu le mai folosesc. Ca sa ii fac in necaz ca uite, io tot scriu orice ai face tu, mi-am facut blogu' asta dupa mai bine de trei luni. Si nu numai ei, ci si tsunamiului de batuti in mecla care au blog azi si (evit sa folosesc fumata expresie "nush sa lege doua cuvinte") sunt mai prosti ca mine, dom'le. Parol.
2. De ce v-ar fute asta? Pentru ca arat bine, am pula mare, am bani si... errrm mai era ceva. Pula mea, vedeti si voi. Ah, pentru ca sunt inteligent, sensibil si cultivat. Da. Si o sa va placa ce scriu.
3. Ce voi scrie aici si cu ce o sa va faca voua viata mai buna: O sa scriu despre aventurile mele anoste, despre tot felu' de chestii filozofice de prin trolee si tramvaie si chiar din bancile facultatii (unde ajung rar) si o sa incerc sa va alin durerea cauzata de traiul abuziv si canibal de azi.